Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3764/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3764/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 746/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3764
Ședința publică de la 15.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenții-pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 584/04.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ASIGURĂRI SOCIALE ȘI C. ADMINISTRATIV FISCAL, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. (I.) F. L. I., având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 27.03.2014, prin compartimentul Registratură, recurentul-pârât M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și-a îndeplinit obligațiile dispuse de către instanță la termenul anterior, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea invocă, din oficiu, excepția lipsei de interes în promovarea recursului recurentei-pârâte U. S. HARET BUCUREȘTI și rămâne în pronunțare asupra excepției și asupra recursurilor.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 584/04.04.2013, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta G. (I.) F. L. I. în contradictoriu cu pârâții U. „S. HARET BUCURESTI și M. E. CERCETARII TINERETULUI SI SPORTULUI (actual M. E. NAȚIONALE), a obligat pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul acesteia, a obligat pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment la diplomă, în vederea eliberării acestora către reclamantă, a respins restul capetelor de cerere, ca nefondate și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în garanție a M. Educației Naționale, formulată de pârâta U. S. Haret.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Din adeverința emisă de pârâta U. „S. Haret” a rezultat că reclamanta a fost admisă să susțină examenul de licență în sesiunea iulie 2009, examen pe care l-a promovat, astfel că în mod justificat acestuia i s-a eliberat adeverința din care rezultă că este licențiat în drept .
Pârâta U. „S. Haret” a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, iar prin HG. nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență fiind drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației,matematică, informatică și altele.
Potrivit dispozițiilor art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”, astfel că U. „S. Haret”, conform HG nr. 940/2004, a organizat formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, respectând prevederile din Legea învățământului nr. 84/1995.
În cauză acțiunea reclamantei vizează obligarea pârâtei U. „S. Haret” la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului acesteia, precum și obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate de diplomă de licență și a suplimentelor acestora, în vederea eliberării acestora reclamantului, în urma susținerii examenului de licență din sesiunea iulie 2009, în 10 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 500 lei penalități pe zi de întârziere, deci vizează obligarea pârâtelor de a-și îndeplini obligațiile legale ce cad în sfera lor de competențe.
Astfel, Tribunalul a constatat că pârâta U. „S. Haret” are obligația ca, ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății de D. și Administrație Publică, susținerii și promovării examenului de licență, din luna iulie 2009, precum și dobândirii titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență.
În ceea ce-l privește pe pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Ordinul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, precum și Ordinul nr. 4022/2008 conțin reglementări care atribuie pârâtului competențe cu privire la „conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor de studii” în baza consultării cu instituțiile de învățământ superior și cu alte instituții prevăzute de legislația în vigoare, dar și competențe cu privire la desemnarea unității de specialitate pentru tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii astfel concepute.
În cauză s-a observat că pârâta U. „S. Haret” nu-și poate îndeplini obligația constând în eliberarea diplomei de licență, deși a emis reclamantei adeverința din care rezultă că este licențiată în drept, și prin urmare poate pretinde eliberarea diplomei de licență, întrucât pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului refuză tipărirea formularelor tipizate necesare pe considerentul că aceste formulare nu se pot elibera în mod nelimitat, ci numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze.
Or, atâta timp cât actul prin care reclamantei i s-a recunoscut calitatea de licențiat în drept este în ființă, nefiind revocat sau anulat și câtă vreme pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat instanței analizarea criteriilor de obținere a formularelor tipizate de către U. „S. Haret” sau examinarea valabilității autorizării, acreditării programelor de studii organizate, susținerile pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în sensul că și-ar fi îndeplinit obligațiile ce-i reveneau vor fi înlăturate.
Împrejurarea că pârâta U. „S. Haret” a renunțat la judecata cauzei ce a format obiectul dosarului nr._ având ca obiect obligarea M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la emiterea actului administrativ, prin care să se acorde aprobarea pentru tipărirea de către . de Material Didactic, pentru Universitate, a tuturor formularelor tipizate, nu poate susține concluzia că pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și-a îndeplinit obligația, întrucât renunțarea la judecată în temeiul dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă nu presupune renunțarea la dreptul pretins, iar instanța, pe acest considerent apreciază că nu este în imposibilitate să examineze cererea reclamantului vizând obligarea acestui pârât să aprobe tipărirea formularelor solicitate de reclamant.
Prin urmare, reținând că reclamanta este licențiată în drept și poate pretinde eliberarea diplomei, precum și faptul că adeverința nr. 3969/09.07.2009 eliberată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului – U. „S. Haret”, prin care acestuia i s-a recunoscut calitatea de licențiat este în ființă, iar pârâtul M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat în instanță nici anularea adeverinței sus menționate și nici analizarea criteriilor de obținere a formularelor tipizate de către pârâta U. „S. Haret”, instanța constată că obligarea pârâtei U. „S. Haret” de a elibera reclamantei diploma de licență depinde de modul de îndeplinire a obligației de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, întrucât pentru tipizarea diplomelor de licență instituția de învățământ superior are nevoie de avizul acesteia.
Pe de altă parte, având în vedere și faptul că organizarea fiecărui ciclu de studii se face de către instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, iar referitor la specializarea urmată de reclamant, față de prevederile Legii nr. 94/1995, nu se poate reține că instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizorie, instanța urmează să înlăture și susținerile Ministerului potrivit cărora universitatea nu ar avea dreptul să elibereze acte de studii reclamantei care ar fi absolvit o formă de învățământ neacreditată.
În consecință, a admis acțiunea, iar pârâta U. S. Haret a fost obligată să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul acesteia.
De asemenea, a obligat pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentelor acesteia, în vederea eliberării acestora către reclamantă, condiție de a cărei îndeplinire depinde îndeplinirea obligației universității de a elibera reclamantei actele de studii, câtă vreme aprobarea tipăririi formularelor tipizate este de competența exclusivă a ministerului conform Ordinului nr. 2284/2007 și atâta timp cât nu s-a dovedit că a eliberat avizele solicitate și a soluționat integral cererile pârâtei U. „S. Haret”.
Cererea reclamantei privind stipularea obligației pârâtului M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sub sancțiunea plății unei penalități pe zi de întârziere ca și cererea de chemare în garanței a aceluiași Minister, formulată de U. S. Haret, au fost respinse ca nefondate întrucât despăgubirile pentru întârziere pot fi solicitate în conformitate cu prevederile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care devin aplicabile în cazul refuzului de executare, iar în raport cu procedura prevăzută de dispozițiile art. 24 mai sus menționat, s-a apreciat că prevederile art. 18 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 nu se impun a fi aplicate în prezenta cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta U. S. Haret București și pârâtul M. Educației Naționale.
Prin recursul său, pârâtul M. Educației Naționale solicită modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii principale, ca neîntemeiată.
În motivare arată că sentința a fost pronunțată de către prima instanță cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, având în vedere că organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior, inclusiv a mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt atribuții exclusive ale MEN. Actele de studii pot fi eliberate doar pentru absolvenții care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
Prima instanță s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare și, respectiv MEN, când a decis să acorde diploma fără ca aceasta să aibă la bază studii universitare la o specializare autorizată provizoriu sau acreditată conform legii.
Hotărârea primei instanțe este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât nu au fost analizate hotărârile de Guvern prin care sunt acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările universitare, cu formele de învățământ respective.
Sunt invocate prevederile HG nr. 535/1999, care reglementează dreptul instituțiilor de învățământ de a organiza învățământ la distanță, urmând procedura de de evaluare academică, respectiv autorizare prevăzută de lege.
Or, în speță, la data înmatriculării în anul I de studii pentru specializarea urmată de reclamantă, pârâta USH era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ zi, nu ID.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C.pr.civ., precum și ale Legii nr. 84/1995, HG nr. 536/2011, Legii nr. 1/2011, HG nr. 1011/2011, Legii nr. 288/2004, Ordinului nr. 2284/2007 și OUG nr. 75/2005.
Prin recursul său, pârâta U. S. Haret București solicită modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o în contradictoriu cu MEN.
În motivare, arată că obligarea MEN la aprobarea tipăririi formularelor destinate diplomei de licență și suplimentului la diplomă nu poate fi solicitată de absolvent, neexistând un raport juridic direct între acesta și MEN. O astfel de solicitare este parte a procedurii de eliberare a diplomei de licență, care se desfășoară între USH și MEN, în conformitate cu prevederile art. 7 și 8 din Ordinul nr. 2284/2007.
Mai arată pârâta că erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C.pr.civ. și că obiect al cererii de chemare în garanție îl constituia și obligarea MEN la plata cheltuielilor de judecată la care ar fi obligată USH în cadrul cererii principale. Or, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de către USH.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinare la recursul declarat de pârâtul MEN, pârâta USH solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că prima instanță a stabilit corect obligația MEN de a aproba tipărirea formularelor de diplomă de licență și de supliment de diplomă, pentru a asigura efectiv punerea în executare a obligației puse în sarcina USH, de a elibera diploma de licență reclamantei. Intimata invocă prev. art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția EDO referitoare la interzicerea discriminării, referindu-se la refuzul nejustificat al MEN de a aproba eliberarea formularelor tipizate solicitate de USH, prin invocarea, informă, a diverselor impedimente legale care nu sunt incidente în speță.
USH a funcționat într-un cadru legal, care i-a permis să organizeze formele de învățământ FR și ID pentru domeniile pentru care era acreditată/ autorizată să organizeze cursuri de zi. Invocă prev. art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006 al ministrului educației și jurisprudența ÎCCJ – C. în cauze similare.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza dispozițiilor legale aplicabile, Curtea, în majoritate, constată că recursul declarat de pârâtul M. Educației Naționale este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C.pr.civ., referitoare la pronunțare sentinței de ce către instanța de fond cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sunt nefondate. Prima instanță s-a pronunțat în condițiile stabilite de art. 1, art. 2 alin. 2 și art. 8 alin. 1 teza a II din Legea nr. 554/2004, stabilind caracterul nejustificat al refuzului pârâților de a elibera diploma de licență și suplimentul la diplomă și, respectiv, de a aproba tipărirea formularelor necesare eliberării actelor de studii. Pronunțarea în acest cadru procesual nu interferează cu atribuțiile exclusive ale MEN privitoare la organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ superior.
De asemenea, susținerile recurentului întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., privind neanalizarea de către prima instanță a hotărârilor de guvern prin care U.S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, judecătorul cauzei nefiind investit cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
În mod constant s-a statuat, în jurisprudența instanței supreme, în litigii de aceeași natură, că M.E.N are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012).
În același sens, ÎCCJ-SCAF, în exercitarea prerogativelor sale legale, a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție pentru unificarea practicii instanțelor judecătorești ierarhic inferioare.
De aceea, soluția de respingere a recursului pârâtului se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței, consacrat ca atare în practica Curții E.D.O. (a se vedea cauza B. c. României).
În raport de cele mai sus arătate, Curtea, cu opinie majoritară, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cpr.civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.E.N.
Cât privește recursul declarat de pârâta U. S. Haret București și care privește soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de chemare în garanție pe care pârâta a formulat-o în contradictoriu cu pârâtul MEN, Curtea constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu pârâtul MEN l-a constituit obligarea pârâtului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamantă, precum și obligarea MEN la plata tuturor sumelor solicitate de reclamantă de la pârâta USH, cu orice titlu.
Primului capăt al cererii de chemare în garanție este identic cu unul dintre capetele cererii principale, respectiv cu cel prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului MEN în același sens pretins de pârâta USH prin cererea de chemare în garanție.
Având în vedere că prima instanță a admis acest capăt al cererii principale, obligând pârâtul MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment la diplomă, în vederea eliberării acestora către reclamantă și că această parte a hotărârii devine irevocabilă prin prezenta decizie (recursul MEN îndreptat împotriva modului de soluționare a cererii principale fiind respins, ca nefondat), Curtea constată că cererea de recurs a pârâtei USH, prin care se tinde la modificarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și dispunerii aceleași obligații în sarcina MEN în cadrul procesual al cererii de chemare în garanție, este lipsită de interes, câtă vreme în sarcina pârâtului MEN a rămas în mod irevocabil obligația de a aproba tipărirea formularelor tipizate necesare eliberării diplomei de licență și suplimentului la diplomă pentru reclamantă, fiind nerelevant, sub aspectul excepției lipsei de interes invocată din oficiu de Curte, că obligația în cauză a fost dispusă în cadrul procesual al cererii principale, iar nu al cererii de chemare în garanție.
Cât privește cel de-al doilea petit al cererii de chemare în garanție, promovarea recursului se dovedește, de asemenea, lipsită de interes, câtă vreme pârâta USH nu a fost obligată în cadrul cererii principale la plata vreunei „sume solicitate cu orice titlu de către reclamantă”.
Având în vedere că pentru promovarea oricărei cereri, inclusiv în exercitarea unei căi de atac, partea trebuie să dovedească interesul de a acționa, iar în cazul de față pârâta USH nu dovedește un interes determinat, legitim și actual în formularea și susținerea cererii de recurs, Curtea va respinge această cerere, ca lipsită de interes.
Cu majoritate de voturi,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtului M. Educației Naționale formulat împotriva sentinței civile nr. 584/04.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr. _, ca nefondat.
Respinge recursul pârâtei U. S. Haret București formulat împotriva sentinței civile nr. 584/04.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – – Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr. _, ca lipsit de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 mai 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. VEC/ Tehnore. B./2 ex.
Judecător fond R. M./Tr. Teleorman- SCMASCAF
Cu OPINIA SEPARATĂ a jud. M. N., în sensul respingerii recursului USH și al admiterii recursului MEN, modificării sentinței recurate și respingerii în integralitate a acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE A JUDECĂTOAREI M. N.
Nu împărtășesc opinia celorlalți membri ai completului în privința soluționării prezentului recurs, opinând pentru respingerea recursului USH și admiterea recursului MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii ca nefondate atât a cererii de chemare în judecată, cât și a cererii de chemare în garanție, pentru următoarele considerente:
1. Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamantei, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
3. La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializării urmată de reclamantă, nu și pentru formele de învățământ urmate de acesta, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Textul de lege invocat de reclamantă, art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005, nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
5. Argumentele reclamantei privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată la punctul 1 de mai sus.
6. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamantă este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamanta avea posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
7. În ceea ce privește faptul că reclamanta deține adeverință ce atestă promovarea examenului de licență, act ce nu a fost anulat sau desființat, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamantei la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
JUDECĂTOR
M. N.
GREFIER
I. C. B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7040/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2820/2014. Curtea de... → |
|---|
