Obligaţia de a face. Decizia nr. 7040/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 7040/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-10-2014 în dosarul nr. 20406/3/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 7040/2014

Ședința publică de la 02 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. P.

Judecător R. I. C.

Judecător A. J.

Grefier M. P.

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă R. N. A. LUCREȚIA împotriva sentinței civile nr. 4905/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-reclamantă reprezentat de avocat cu delegație la fila 55 dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul Registratură la data de 02.07.2014 intimatul-chemat în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare.

Curtea comunică apărătorului recurentei un exemplar al întâmpinării.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, Curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate și obligarea pârâtei și a chematului în garanție în sensul celor solicitate în cererea de recurs. Solicită să se constate că în mod greșit instanța de fond a soluționat cererea reclamantei; instanța de fond a fost investită cu o acțiune ce viza refuzul nejustificat al rezolvării cerințelor reclamantei de eliberare a diplomei de licență pe baza adeverinței de atestare a calității de licențiat. În loc să fie analizat dreptul vătămat a reținut aspecte privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță, aspect ce n-a făcut niciodată obiectul cauzei și nici altui dosar. Solicită să se constate că, reclamanta a îndeplinit toate cerințele pentru eliberarea diplomei de licență, motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Curtea reține cauza pentru soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 23.01.2013 sub nr._ reclamanta R. N. A. Lucreția a chemat în judecată U. „S. Haret” și în calitate de chemat în garanție M. Educației Cercetării și Sportului la solicitând obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, și obligarea chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 1000 lei penalități pe zi de întârziere, sens în care cheamă în garanție și MECTS.eliberarea diplomei de licență și a suplimentului. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este absolvent cu examen de licență ai Universității „S. Haret” –Facultatea de D. și Administrație Publică București iar în anul 2009 a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.

Reclamanta a mai arătat că adeverințele se eliberează pentru un an de la absolvire (12 luni), iar după această perioadă pârâta este obligată să elibereze documentele de studii, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin OMECT nr. 2284/2007.

Pentru aceste motive solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 554/2004, și OMECT nr. 2284/2007.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

La data de 05.02.2013 chematul în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepției de necompetență materială a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal și în subsidiar respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta U. S. Haret a depus la data de 21.02.2013 întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată și totodată în cadrul întâmpinării a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate sub sancțiunea prevăzută de articolul 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere începând cu a 10 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pârâta a depus la dosar înscrisuri și practică judiciară.

Chematul în garanție M. Educației Naționale a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de U. S. Haret prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 115-118 și art. 6 Cod proc. civilă, Legea nr. 288/2004, OUG nr. 75/2005 și OMECT nr. 2284/2007.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1340/16.04.2013, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, Secția aIX-a C. Administrativ, unde a fost înregistrată sub nr._ .

Prin sentința civilă recurată, Tribunalul București a respins ca neîntemeiate acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

În conformitate cu adeverința nr._/29.08.2009, reclamanta a absolvit în iulie 2009 cursurile Facultatea de de D. și Administrație Publică București, din cadrul Universității S. Haret, studii universitare de licență, în sistem Bologna.

Reclamanta a urmat forma de învățământ ID, aspect care reiese din contractele de studii anexate la dosar.

Ulterior promovării examenului de licență, reclamantei i s-a emis de către Universitate, adeverința anterior menționată. Aceste înscrisuri sunt însușit exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se totodată, în cuprinsul său, dispozițiile art. 60 alin 1 din Legea 84/1995 republicată.

Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamanta s-a adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.

Pârâta USH a răspuns cererii afirmând, în esență, că nu i-a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale MECTS, până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.

Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese faptul că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, MECTS a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.

În analiza îndreptățirii reclamanților la emiterea diplomei de licență, tribunalul a plecat de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul 2284/2007 care dispune în sensul că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".

Astfel, U. S. Haret nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.

În acest sens, această universitate a fost înființată prin Legea 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: c) facultatea de drept, specializarea drept, cu predare în limba română.”

Pentru forma de învățământ ID a Facultății de D. și Administrație Publică, la data înmatriculării reclamantei, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile de drept, în forma FR, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma la zi de învățământ.

Tribunalul a apreciat acest punct de vedere ca fiind într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.

Astfel, raportându-ne la legislația în vigoare la momentul la care au început studiile la această unitate de învățământ, a remarcat faptul că potrivit art. 60 din Legea 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant superior care au cursuri de zi.

Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze invatamant la distanta si invatamant cu frecventa redusa instituțiile de invatamant superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoașterea diplomelor, republicata.”

Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform legii 88/1993 republicată.

Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.

Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.

În opinia tribunalului, articolul 60 alin 1 din Legea 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.

Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de OUG 75/2005.

În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul a mai avut în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”

Coroborând art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005, s-a constatat că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.

Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.

La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de D. și Administrație Publică, specializare urmată de reclamanți în cadrul Universității S. Haret, a fost autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „zi”, nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de aceasta – ID.

Nici analiza dispozițiilor pertinente din HG nr. 676/2007, nr. 635/2008 nu duc la o altă concluzie.

Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.

Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din OUG nr. 75/2005.

La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).

Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (vezi art. 29 din OUG 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.

U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform OUG 75/2005 și HG 1011/2001, în specializarea în cauză, forma ID.

În consecință, reclamanta nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.

Prin urmare, nu este îndreptățită a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din OUG 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte, iar MECTS nu este obligat să aprobe tipărirea tipizatelor.

Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.

Fără îndoială că aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.

Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamant a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.

Simplul fapt că U. a emis adeverințe provizorii care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.

Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.

Adeverința eliberată nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între reclamanți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.

Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite, reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația corelativă de emitere a unui act de studii.

Din simplul fapt că legea stabilește un termen de valabilitate redus al acestei adeverințe, respectiv maxim 12 luni (art. 38 din Ordinul 2284/2007) se poate deduce că operațiunea ulterioară de emitere a diplomei, nu a fost concepută de legiuitor drept o operațiune automată și care să aibă sensul unei simple confirmări a conținutului și efectelor juridice ale adeverinței. Prin urmare, între perioada emiterii adeverinței și cea a emiterii diplomei, însușite de MECTS, autoritățile statului sunt obligate să efectueze verificări, inclusiv referitoare la forma de învățământ parcursă de titular.

Nici necontestarea pe cale principală a acestei adeverințe nu poate duce la concluzia că reclamanta ar fi îndreptățită la emiterea unei diplome, având în vedere că instanța poate face aprecieri referitoare la legalitatea acestui act, pe cale incidentală, neputând ignora efectele reale pe care un astfel de act le poate în mod obiectiv să le producă.

Deși instanța nu a fost investită cu o cerere expresă privind legalitatea acreditării formelor de învățământ derulate de U. S. Haret, acest fapt nu poate să nu facă obiectul unei cercetări incidentale, în cadrul prezentului litigiu, având în vedere că îndreptățirea sau nu a reclamantului la eliberarea unei diplome universitare presupune cu necesitate verificarea formei de învățământ parcurse de acesta. Eliberarea diplomei nu reprezintă un act autonom, separat de procesul de învățământ derulat anterior, ci o încununare a acestuia, o confirmare oficială a studiilor parcurse.

S-a mai susținut că lipsa de reacție a MECTS în sensul efectuării de verificări din oficiu cu privire la activitatea desfășurată de U. S. Haret, ar reprezenta un fel de aprobare tacită a modalității în care această instituție a înțeles să aplice dispozițiile art. 60 de Legea învățământului. Din punctul de vedere al instanței, neexercitarea corespunzătoare a atribuțiilor legale din partea MECTS, care a dus în final la înmatricularea unui număr important de studenți în aceste forme de învățământ nu duce la înlăturarea concluziei potrivit căreia reclamantul a urmat o formă neacreditată de învățământ.

Nu au fost administrate probe în prezenta cauză din care să reiasă faptul că omisiunea acestui Minister de a controla U., ar putea fi interpretată în sensul unei aprobări tacite a legalității actelor întreprinse de Universitate sau, mai mult, drept o complicitate la inducerea în eroare a studenților.

Analizând prezenta acțiune din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța reține că în temeiul art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție (la semnarea căruia România a formulat o rezervă cu privire la finanțarea învățământului privat), statele membre nu sunt obligate la organizarea unui anumit tip de invatamant, cu atât mai puțin la recunoașterea unor forme private de invatamant. Formularea negativa a articolului indicat anterior se interpetează în sensul că statele au mai degrabă o obligație negativă și nu una pozitivă, aceea de a pune la dispoziția persoanelor un anumit tip de învățământ.

În esența, sub articolul anterior menționat, statele au obligația de a nu îngrădi accesul persoanelor la formele de invățământ deja existente, in condițiile deja prescrise de lege. Prin însăși natura sa, acest drept este supus unei reglementări naționale, în această materie, statelor recunoscându-li-se o mare marjă de apreciere (a se vedea cauza Affaire « relative à certains aspects du régime linguistique de l’enseignement en Belgique » c. Belgiei și Adnan KARAİSMAİLOĞLU c. Turciei).

Or, in speța, statul nu a recunoscut niciodata forma de invatamant aleasa, hotărârile de guvern emise fiind clare sub aspectul formei de învățământ acreditate. Prin urmare, pe calea prezentei acțiuni, instanța nu poate obliga statul sa recunoască efectul util al unor studii, respectiv recunoașterea unei diplome, atât timp cat forma de învățământ parcursa nu este ea însăși recunoscuta.

Nimic nu împiedica pe reclamanți să urmeze aceeași specializare, în aceeași formă de învățământ, respectiv ID, la o unitate care beneficia de acreditare.

Un eventual argument - error communis facit ius, (bună credință la momentul începerii studiilor și că această eroare i-a fost întreținută de către autorități care nu au afirmat în mod clar nelegalitatea formei de învățământ ID) nu subzistă.

Fără a ignora multitudinea situațiilor în care acest principiu a reușit să creeze drept, instanța atrage totuși atenția asupra faptului că de fiecare dată aplicarea sa, ulterior analizei întrunirii sau nu a condițiilor sale cumulative, s-a făcut în urma unui riguros examen de proporționalitate și echitate în privința soluției juridice care ar trebui să fie recunoscute, în detrimentul alteia.

Astfel, cu titlu de principiu, faptul că efectele bunei credințe sunt mult mai întinse decât cele prevăzute în codul civil, numai atunci când eroarea scuzabilă individuală este unită cu eroarea comună. Aceasta din urmă poate fi definită drept convingerea lipsită de îndoială pe care și-a format-o marea majoritate a oamenilor (a membrilor unei colectivități) că o anumită persoană este titularul unui drept, pe când în realitate acea persoană nu este titularul dreptului respectiv.

Cu privire la atitudinea subiectivă, reține instanța că acesteia erau pe deplin accesibile dispozițiile legale în baza cărora s-au înscris la U. pârâtă, respectiv HG 916/2005, HG 676/2007 sau HG 635/2008. La o simplă lectură a acestora se poate lesne observa, chiar și de către o persoană fără studii juridice, faptul că în cadrul acestei universități existau acreditate/autorizate provizoriu doar anumite specializări la forma de învățământ ID. Cea urmată nu apărea printre acestea. Prin urmare, în mod legitim, se putea naște cel puțin o îndoială cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate.

Mai mult, actele normative adoptate ulterior înscrierii la studii (care au beneficiat și ele de o largă popularizare) și care se coroborează cu prevederile art. 67 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora, prin finalizarea studiilor se înțelege și examenul de licență, conturează ideea potrivit căreia o astfel de aparență a dreptului bazată pe o eroare comună nu ar putea fi susținută. Reține instanța faptul că art. 3 din OG nr. 10/2009 are în vedere pe studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I, în perioada 2005 – 2008, la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ ID/FR, care nu au finalizat studiile prevăzându-se posibilitatea acestora de a le continua la specializări/programe autorizate sau acreditate potrivit metodologiei. Același drept îl are în vedere și Ordinul M. nr. 5202/2009 pentru studenții înmatriculați la U. S. Haret, iar din economia acestor acte normative rezultă că sunt asimilate persoanelor care nu au finalizat studiile universitare și acele persoane care au urmat cursuri neautorizate sau neacreditate.

Tribunalul nu a apreciat ca fiind fondat un astfel de argument, nici prin prisma principiului echității, în măsura în care prin el se tinde chiar la obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ pe care nu are dreptul, conform celor anterior menționate, să îl emită. Buna credință a reclamantei ar putea fi valorificată în sfera răspunderii civile contractuale, fără ca aceasta să conducă automat la o reparare în natură a prejudiciului produs, respectiv emiterea diplomei, putându-se evalua oportunitatea acordării de daune, pe această cale.

Făcând un examen de proporționalitate între dreptul concurente, respectiv dreptul individual al reclamantei și interesul public aferent efectelor recunoașterii unei diplome universitare, instanța a apreciat că acesta din urmă trebuie să prevaleze. Nu trebuie ignorată răspunderea statului pentru asigurarea unei anumite calități a pregătirii profesionale a celor pe care îi lansează pe piața muncii, prin recunoașterea studiilor. Dând aceleași drepturi titularilor, diplomele emise la nivelul întregii țări trebuie să asigure un caracter unitar al cunoștințelor acumulate, aspect asigurat tocmai prin organizarea sistemului de acreditare.

În acest context, instanța a mai reținut că reclamantei i-a fost și îi este în continuare deschis accesul la urmarea unei forme de învățământ, la aceeași specializare, într-un cadru acreditat/autorizat.

Nici argumentul reținut și derivat din principiul nediscriminării (față de fluctuațiile de jurisprudență internă) nu poate fi reținut în cauză ca fiind creator de drept, în condițiile în care prezenta hotărâre reprezintă o interpretare pertinentă a dreptului intern aplicabil, în condițiile respectării dreptului la un proces echitabil al reclamantei.

În principiu, calitatea sistemului judiciar se vede atât în claritatea legilor dar și în coerența cu care se exercită puterea de interpretare a acestora. Din perspectiva Curții de la Strabourg, noțiunea de divergență de jurisprudență prezintă interes în măsura în care aceasta, în cazurile concrete, poate afecta dreptul la un proces echitabil a reclamantului, drept garantat de art. 6 din CEDO. S-a interpretat astfel că principiul securității juridice garantează, inter alia, o stabilitate de interpretare juridică și contribuie la încrederea publicului în instanțe. Persistența hotărârilor judecătorești neunitare poate crea o stare de incertitudine juridică în măsură să scadă încrederea publicului în sistemul judecătoresc, în vreme ce această încredere este evident una dintre componentele esențiale ale unui stat de drept (P. c. României, 1 decembrie 2005 și Vinčić și alții c. Serbiei 1 decembrie 2009).

Totodată, trebuie conștientizat că activitatea de judecată reprezintă, cu precădere, un proces de evaluare și argumentare, o aplicare concretă a dispozițiilor legale unor situații particulare. Oricât de clară și precisă ar fi norma legală, ea are eminamente un caracter general, revenind judecătorului sarcina să identifice multitudinea situațiilor faptice pe care aceasta le poate sau nu acoperi și în ce măsură. Prin urmare, principiul securității juridice nu este lezat ori de câte ori două hotărâri judecătorești definitive prezintă două puncte de vedere diferite asupra unei situații de fapt similare.

Cu titlu de principiu, Curtea a recunoscut că pronunțarea unor soluții jurisprudențiale diferite este un aspect inerent oricărui sistem juridic bazat pe un ansamblu de instanțe competente să soluționeze în fond, într-o anumită jurisdicție teritorială (Santos Pinto împotriva Portugaliei, 20 mai 2008).

Mai mult, s-a admis că interpretări diferite pot apărea chiar și în cadrul aceleiași jurisdicții, aspect care nu poate constitui, în sine, o încălcare a Convenției.

Principiul securității nu se opune nici schimbărilor jurisprudențiale. Curtea a statuat foarte clar că dispozițiile art. 6 din CEDO nu garantează un drept la consecvența jurisprudenței (Unédic c. Franței, 18 decembrie 2008).

Evoluția jurisprudenței nu este, în sine, contrară bunei administrări a justiției dat fiind că eșecul menținerii unei abordări dinamice și progresive ar risca să împiedice reforma sau ameliorarea (Atanasovski c.Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, 14 ianuarie 2010).

Regula de la care Curtea Europeană pleacă în această materie este aceea că ei nu-i revine sarcina de a cerceta erori de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanță națională, decât dacă și în măsura în care acestea ar fi putut încălca drepturi și libertăți protejate prin convenție (García Ruiz c. Spaniei, 21 ianuarie 1999). De asemenea, ei nu îi revine nici competența, cu excepția cazurilor de arbitrariu evident, să compare hotărâri diferite ale instanțelor naționale, chiar și pronunțate în acțiuni similare în aparență. Din perspectiva care ne interesează la acest moment, principiul subsidiarității înseamnă că instanța europeană nu poate fi tratată ca o instanță de control judiciar, superior ierarhică instanțelor naționale și nici ca o autoritate competentă să unifice într-un anumit fel jurisprudența instanțelor naționale.

Curtea a mai subliniat că, în exercitarea acestei competențe, independența instanțelor naționale trebuie respectată (Ādamsons c. Letoniei, 24 iunie 2008).

Recent, o hotărâre de M. Cameră (Nejdet Șahin și Perihan Șahin c. Turciei, 20 octombrie 2011) a tranșat rolul Curții cu privire la numărul din ce în ce mai mare a cererilor individuale care pun problema încălcării dreptului la un proces echitabil din pricina unor orientări jurisprudențiale divergente, la nivel intern. În esență, instanța europeană a apreciat că simpla existență a unei jurisprudențe divergente naționale nu o obligă să intervină în sensul condamnării statului pentru încălcarea art. 6 din CEDO, o astfel de stare nefiind incompatibilă per se cu garanțiile Convenției. Dimpotrivă, hotărârea statuează că autorităților naționale le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura o coerență a jurisprudenței interne, conform mecanismelor legale iar, intervenția instanței de la Strasbourg trebuie să aibă un caracter excepțional. S-a apreciat astfel că dreptul la recurs individual nu poate fi utilizat ca un mecanism de tratare sau soluționare a divergențelor de jurisprudență care pot apărea la nivel național și nici ca un mecanism de control care să se substitue incoerențelor decizionale ale instanțelor interne.

Circumstanțele excepționale care mai pot justifica intervenția Curții, după pronunțarea acestei hotărâri, se referă la existența, într-o speță concretă, a unor decizii interne, în mod evident arbitrare, fie din cauza absenței motivării lor, a unor motivări absurde sau în ipoteza nerespectării garanțiilor esențiale ale dreptului la un proces echitabil.

per a contrario, în situația în care hotărârea internă definitivă invocată de reclamant a fost corespunzător motivată, denotând o interpretare rezonabilă a legii naționale pe care instanța sesizată a ales să o dea, și a fost pronunțată la finalul unei proceduri contradictorii în care a părțile au avut ocazia să își prezinte punctele de vedere, simplul fapt că ea este diametral opusă față de soluțiile pronunțată de alte instanțe sesizate cu cereri similare, nu conduce la încălcarea principiului securității raporturilor juridice.

Nu sunt de neglijat numeroasele decizii de inadmisibilitate pronunțate în cursul anului 2012 și 2013, în care s-a apreciat că statul Român nu a încălcat art. 6 rap la art. 14 din Convenție, cu privire la pretinsa jurisprudență neunitară și că mecanismul intern de unificare este unul funcțional (T. și alții c. România, 13 noiembrie 2012, F. și alții c. România 7 februarie 2012 și S. Neghea și alții c. România 11 septembrie 2012, I. R. și alții c. României, 11 septembrie 2012, A. și alții c. României, 10 mai 2012, D. B. c. România 29 mai 2012).

Cert, în măsura în care la nivelul instanțelor superioare se remarcă o astfel de jurisprudență, diligența acestora impune declanșarea unicului sistem legal de unificare a practicii, respectiv recursul în interesul legii.

Față de toate argumentele anterior menționate, tribunalul a constatat că acțiunea formulată nu este fondată.

MECTS are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. S. Haret are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.

Cu alte cuvinte, în măsura în care U. S. Haret nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamantă, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamanta aceasta nu îi putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de MECTS, această posibilitate legală nu există nici în prezent.

Pentru toate considerente, în temeiul disp. art. 1 Legea nr. 554/2004 instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând că U. S. Haret nu era autorizată să organizeze pentru specializarea urmată de reclamantă cursuri de FR, așa încât refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat. Similar, nici refuzul MECTS de a aproba tipărirea tipizatelor nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat.

Având în vedere soluția pronunțată cu privire la cererea de chemare în judecată, instanța a respins cererea de chemare în garanție a MECTS ca fiind neintemeiata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.

A solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii respectiv: obligarea pârâtei U. Spini Haret București să ii elibereze diploma de licență si suplimentul la diploma de licență, la care am dreptul ca urmare a susținerii si promovării examenului de licență sesiune iulie 2009, in termen de 30 de zile de la data la care hotărârea ce urmează a se pronunța in cauză ramane irevocabilă; obligarea chematului in garanție, M. Educației Naționale (fost Minister al Educației Cercetării Tineretului și Sportului), de a desemna unității de specialitate producătoare, de a pune la dispoziția Universității S. Haret formularele tipizate de Diplomă de licența necesare pentru eliberarea actelor finale de studii in litigiu ce imi revin de drept, asa cum rezultă din adeverința de studii depusă la dosar, sub sancțiunea unor penalități in cuantum de 1.000 lei pentru fiecare zi de intarziere, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce urmeză a se pronunța in cauză si până la executarea efectivă a dispoziției instanței.

În motivarea recursului, a arătat următoarele:

In primul rand, in legătura cu reținerile instanței de fond potrivit cărora la data înscrierii sale in anul I de studiu era in vigoare HG nr. 4/2002, modificata in anexele 1-3 prin HG nr. 1609/2004 si HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultatea de D. si Administrație Publica din cadrul Universității S. Haret a fost autorizata sa funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ ,,zi", nu si pentru forma de invatamant urmata efectiv, respectiv invatamant la distanta, face următoarele mențiuni:

Instanța de fond a fost investită cu o acțiune ce vizează refuzul nejustificat al rezolvării cererilor reclamantei de eliberare a diplomei de licență, pc baza adeverinței de atestare a calității de licențiat.

Cu toate acestea, prima instanța in loc sa analizeze dreptul său vătămat, a reținut aspecte privind legalitatea acreditării formelor de invatamant la distanta, aspect ce nu a făcut niciodată obiectul cauzei si nici nu au fost tranșat in alt mod printr-o eventuala alta hotărâre judecătoreasca, pentru a putea fi avute in vedere la soluționarea cauzei de fata.

Aceasta este si opinia Înaltei Curți de Casație si Justiție, care in deciziile nr. 5722/2001 si 3349/2012, susține ca adeverințele de studii se bucura de prezumția de legalitatea si veridicitate specifica actelor administrative iar MECTS avea obligația, in temeiul art.l alin. 8 din Legea nr. 554/2004, sa solicite instanțelor de judecata anularea adeverințelor de promovare a examenului de licența. In lipsa exercitării acțiunii in instanța, refuzul MECTS de a-si îndeplini obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare pentru diplomele de licența, apare ca nejustificat si produce efecte vătămătoare directe asupra celor care au urmat aceste forme de invatamant.

Din probatoriul administrat la fond, respectiv din adresele depuse chiar de către M. Educației Naționale, rezultă că acesta a avizat eliberarea tipizatelor pentru absolvenți ai universității S. Haret, inclusiv promoția iulie 2009 dar într-un număr insuficient față de solicitarea Universității. Astfel că susținerile chematului în garanție în sensul în care studiile pentru învățământ la distanță nu erau acreditate este greșită și contrazisă tocmai de dovezile depuse la dosar de chematul în garanție, în sensul în care au fost aprobate de Minister eliberarea tipizatelor necesare eliberării diplomelor de licență.

De asemenea, l.C.C.J. prin decizia 3349/2012 retine ca „M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului are obligația legală să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru toți absolvenții ale căror acte de studii (adeverințe) nu au fost anulate în instanță, culpa acestuia este evidentă, deși acum susține că specializările nu erau acreditate, totuși a permis eliberarea diplomelor de licență pentru anii 2007-2008".

In al doilea rând, in ceea ce privește reținerile instanței de fond potrivit cărora nu subzista argumentul „error communis facit ius", intrucat reclamantei ii erau accesibile dispozițiile legale in baza cărora s-a inscris la U. S. Haret, precum si faptul ca in temeiul art. 3 din OG nr. 10/2009 studenților înmatriculați in anul I de studiu in perioada 2005-2008, la specializările/programele de studii organizate la forma de invatamant ID, care nu au finalizat studiile au posibilitatea de a continua la specializările/ programele autorizate sau acreditate potrivit metodologiei, face următoarele precizări;

Asa cum a reținut si I.C.C.J., dispozițiilor O.G. nr, 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la program de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, nu sunt aplicabile, studenților care au susținut examenul de licență în iulie 2009. Iar în raport de dispozițiile art 3 pentru studenții vizați - înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008,l.C.CJ* retine ca MECTS nu a probat elaborarea unei metodologii aprobate prin ordin prin care să se clarifice dreptul acestor absolvenți de a-și continua studiile la specializări acreditate. Pe cale de consecință, MECTS are calitate procesuală pasivă, pe cererea de chemare în garanție, fiind debitorul obligației pretinse a fi executată.

De asemenea prin Ordonanță nr. 10/2009 - privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, la art. 1. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, U. "S. Haret" din București, înființata prin Legea nr. 443/2002, încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de sludii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanta.

Menționează ca actul a intrat in vigoare la data de 23 august 2009, deci după susținerea examenului de licență de către reclamantă (sesiunea din iulie 2009).

Astfel raportat la prevederile art. 1 din OG 10/2009, per a contrario, rezultă clar că absolvenții promoțiilor anterioare datei de intrare in vigoare a ordonanței urmau forme de învățământ acreditate și aprobate, iar reclamanta face parte din promoția iulie 2009, adică a urmat și finalizat studiile la facultatea de drept învățământ la distanță în perioada în care U. S. Haret avea acreditările necesare funcționării.

Mai mult decât atât din înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea cerererii, ne referim aici la contractele de studii, rezultă că aceasta a urmat forma de învățământ la distanță a Facultății de D., dar cu durata de 4 ani și 240 credite de studiu. Această cerință rezultă că este îndeplinită chiar din adeverința

nr._/29.08.201 1. Astfel chiar în cuprinsul ordonanței de Guvern nr. 10/2009 la ari. 2 se menționează posibilitatea de completare a studiilor la 4 ani și 240 credite, cerință pe care reclamanta a îndeplinit-o chiar înainte de . textului de lege indicat.

In al treilea rand, in ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora principiul securității juridice nu este lezat ori de cate ori doua hotărâri judecătorești definitive prezintă doua puncte de vedere diferite asupra unei situații de fapt similiare, înțelege sa facem următoarele mențiuni:

Este adevărat ca atunci cand vorbim de situații similare, existenta a doua hotărâri judecătorești definitive care prezintă puncte de vedere diferite nu lezează principiul securității juridice. Dar in acest caz nu vorbim de situații similare, ci de situații identice, colegii de an ai săi care au urmat aceeași specializare, respectiv Facultatea de D. și Administrație Publică, Specializarea D., la aceeași forma de invatamant, respectiv învățământ la Distanta, au obținut castig de cauza in fata Curții de Apel București si I.C.C.J., in dosare având același obiect.

De asemenea MECTS, a permis eliberarea diplomelor de licență pentru anii 2007-2008, iar din înscrisurile aflate la dosar rezultă că acesta a avizat eliberarea acestora inclusiv pentru promoția iulie 2009, dar într-un număr insuficient față de solicitarea Universității,

Astfel, fata de aspectele anterior menționate, rezulta ca MECTS, eliberează tipizatele pentru diplomele de licența, nu pe instituții de invatamant acreditate, ci ., urmând ca acestea sa fie repartizate aleatoriu celor care au absolvit examenul de licența. Cu alte cuvinte MECTS, recunoaște U. S. Haret ca fiind acreditata pentru unii absolvenți care au promovat examenul de licența in sesiunea iulie 2009, si in același timp, in limita tipizatelor emise, o declara ca nefiind acreditata pentru restul.

In drept, a invocat dispozițiile Legii conteciosului administrativ nr. 554/2004, pe Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul dc învățământ superior aprobat prin OMECT nr. 2284/2007, pe dispozițiile O.G. 10/2009 si pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod de procedura civila.

Prin întâmpinare, M. Educației Nationale a solicitat respingerea recursului, arătând următoarele:

Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Art.60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 nu conferă dreptul instituțiilor de învățământ acreditate la zi, de a organiza automat și învățământ la distanță, sau cu frecvență redusă, ci numai vocația în acest sens, în continuare fiind obligatorie parcurgerea acelorași etape de acreditare sau autorizare provizorie ca și pentru forma de învățământ la zi.

În vederea aplicării ar. 60, alin.(l) din Legea nr. 84/1995, a fost emisă H.G. nr. 1011/2001 care reglementează condițiile de organizare a învățământului la distanță și a celui cu frecvență redusă, prevăzând expres în art. 17 că programele de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se supun procedurii de evaluare academică.

De altfel, se observă, că în toate hotărârile de guvern emise în perioada 2002 (anul înființării universității) autorizarea se realiza pe fiecare formă de învățământ, fiind menționată expres forma avută în vedere: ZI, FF, FR, ID.

Autorizarea/acreditarea vizează inclusiv formele de învățământ, nu doar domeniul, facultatea și specializarea, acest fapt rezultă și din prevederile OUG nr. 75/2005.

Potrivit art. 29 alin. 3 din OUG nr. 75/2005, „în învățământul superior acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă".

Potrivit art. 13 din OUG nr. 75/2005, evaluarea externă a calității educației cuprinde, printre altele, evaluarea capacității instituționale, a eficacității educaționale a organizației furnizatoare de educație și evaluarea calității programelor de studiu oferite.

Or, o astfel de evaluare complexă presupune inclusiv analiza formei de învățământ care se dorește a fi organizată.

Potrivit art. 2 lit. c din OUG nr. 75/2005, programele de studii concretizează oferta educaționala a unei organizații furnizoare de educație.

Forma de invatamant propusa de universitate face parte din oferta educaționala deoarece formele distincte de invatamant atrag oferte educaționale diferite.

Facand parte din oferta educaționala, forma concreta de invatamant propusa de universitate se concretizează in programele de studiu, potrivit art. 2 lit c din OUG nr. 75/2005.

In vederea aplicării OUG nr. 75/2005 a fost adoptată H.G. nr. 1418/2006, care reglementează procedura de acreditare/autorizare.

In art. 1.6, paragraful 3, teza a doua a hotărârii se menționează că programele de studii (programe care sunt supuse acreditării/autorizării potrivit art. 29 alin. 3 din OUG nr. 75/2005) se diferențiază, printre altele, și prin forma de învățământ: la zi, seral cu frecventă redusă, învățământ la distanță, etc.

Fiind un element de diferențiere, rezultă că un program de studii la forma ZI va fi diferit de un program de studii la forma ID, fiind în realitate două programe de studii diferite, supuse separat procedurilor de autorizare/acreditare.

In concluzie, pârâta U. S. Haret nu avea dreptul de a organiza forma de învățământ ID sau FR urmată de reclamant (-a,-i).

Reclamantul (-a,-ii) a(au) încheiat un contract de studii cu universitatea, contract care generează drepturi și obligații reciproce, printre care și obligația universității de a elibera documentele de studii, astfel că rugăm instanța să constate că un act juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor imperative ale legii, deci cu depășirea drepturilor conferite de lege universității organizatoare, nu poate beneficia de protecția jurisdicțională numai pentru simplul motiv că niciuna din părțile actului nu a solicitat anularea acestuia.

In concluzie, un act juridic ce încalcă ordinea publica, fiind deci susceptibil de a fi lovit de nulitate absoluta, nu poate genera drepturi si obligații legitime si, deci, nici de protecție jurisdicțională in cazul nerespectarii lor.

În ceea ce privește eliberarea adeverințelor, acestea sunt emise de universitate care atestă absolvirea cursurilor și susținerea examenelor de licență, însă nu conferă prin ele însele dreptul la emiterea diplomei de licență, nu atesta decât o situație de fapt, fiind emise în vederea executării unei obligații contractuale a universității.

Eventuala obligație a universității de a emite diplomele de studii si-ar avea izvorul direct in lege, insa numai in condițiile in care contractul de studii ar fi fost încheiat cu respectarea legii, ceea ce nu este cazul in speța.

Convingerea reclamantului (-ei, -ilor), în sensul că universitatea era autorizată să organizeze forma de învățământ pe care ei le-au urmat, s-a bazat exclusiv pe afirmațiile universității, fară a se verifica autenticitatea informațiilor.

Verificarea informațiilor presupune consultarea hotărârilor de Guvern emise anual, în care erau menționate toate universitățile din țară, cu toate specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate.

O asemenea verificare se impunea în acest caz, întrucât U. S. Haret este o instituție particulară ce nu beneficiază de încrederea aștepată în mod rezonabil de cetățeni de la instituțiile sau autoritățile publice, in ceea ce privește legalitatea actelor pe care le emit.

Astfel ca nu poate fi reținuta eroarea . care se presupune ca s-ar afla absolvenții USH de la formele de invatamant FR sau ID.

Pentru a putea constitui temei al dobândirii unui drept real de la o persoana care nu are calitatea de a-1 transmite, eroarea cu privire la calitatea persoanei trebuie sa fie .>

Daca s-ar accepta ca eroarea ar fi fost . numai poziția persoanelor care s-au înscris la studii, nu si a celor care, la vremea respectiva, s-au interesat despre oferta educaționala a USH si au renunțat sa se înscrie), nu s-ar putea accepta ca eroarea a fost invincibila.

Instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizata să funcționeze provizoriu.

Ori, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamanta.

Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ. Adeverința are termen limitat de valabilitate.

M. Educației Naționale este obligat să respecte si să aplice legea.

Organizarea si coordonarea sistemului național de învățământ superior sunt atribuții EXCLUSIVE ale Ministerului Educației Naționale.

Având în vedere acest aspect, atribuțiile si competentele M.E.N.- fost M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.536/2011privind organizarea si funcționarea Ministerului Educației Cercetării, Tineretului si Sportului, cu modificările si completările ulterioare, în art.216 alin.2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările si completările ulterioare precum si în alte acte normative cu incidență asupra sistemului național de învățământ superior.

Așadar, referitor la speța dedusa judecații, in conformitate cu prevederile art. 2 din Legea nr. 288/2004 se specifica faptul ca ,, organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării. "

Organizarea mecanismelor de asigurare a calității in invatamant sunt atribuții ale ARACIS care este un organism autonom, cu atribuții distincte, conform OUG nr.75/12 iulie 2005 privind asigurarea calității educației1.

Modalitatea de acreditare si autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 si ulterior prin OUG nr. 75/2005, cu modificările si completările ulterioare.

După apariția Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, specializările care funcționează în cadrul Universității S. Haret au fost autorizate să funcționeze provizoriu sau au fost acreditate, potrivit Hotărârilor Guvernului României.

Prin Legea privind înființarea Universității S. Haret din București nr. 443 din 5 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 491 din 9 iulie 2002, U. S. Haret -constituită și funcționând legal în structura Fundației România de Mâine - este definită ca „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de invatamant

In art.3 din Legea nr. 443/_ se statuează ca in componenta Universității S. Haret, intra structurile acreditate sau autorizate provizoriu.

In virtutea interpretării speculative a prevederilor art 60 din Legea 84/_, respectiv interpretarea fara a se tine cont de contextul unitar al Legii 84/1995, începând cu anul 2005, U. "S. Haret" organizează formele de invatamant „ED" si, ,FR". Organizarea formelor ID si FR la unele specializări, desi exista si forma ZI, nu excludea (si nu exclude) obligația de conformare in ceea ce privește îndeplinirea criteriilor si standardelor de autorizare si acreditare, implicit obligația asigurării resurselor umane si materiale pentru flecare forma si locație de invatamant in mod distinct

Hotărârea de Guvern nr. 676/ 28 iunie 2007 privind domeniile de studii universitare de licență, structurile instituțiilor de învățământ superior și specializările organizate de acestea in Anexa 3 se refera la structura instituțiilor de învățământ superior particular acreditate, domeniile de studii universitare de licență și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu. La poziția 6 Anexa 3 din HG 676/2007 este precizata structura legala pentru U. S. Haret la nivelul anilor 2007.

Cu rea credința si cu vădita intenție de neconformare legala. U. "S. Haret" ataca H.G. nr. 676/2007 in fata instanței, fara succes.

Astfel, conform Deciziei I.C.C J. nr.4726/29.10._, structurile ID si FR sunt nelegale, nerespectand condițiile de acreditare imperativ prevăzute de legislația in domeniu.

În perioada 2004-2009 funcția de conducere a Universității „S. Haret" era exercitată de Președintele Universității care îndeplinea și atribuțiile funcției de Rector, funcție care nu exista specificată în Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind funcție de conducere a instituțiilor de învățământ superior, iar conform Legii 128/1997 privind statutul personalului didactic, art. 68, numai rectorul poate fi conducătorul unei instituții de învățământ superior.

În perioada 2004-2009 evoluția efectivelor de studenți înscriși la studii de licență și/sau ciclul I de studii universitare a înregistrat o creștere spectaculoasă ajungând la nivelul anului universitar 2008-2009 la 290.407 studenți, reprezentând o creștere de 562,9% față de anul universitar 2004-2005.

În anul universitar 2008-2009 se observă o creștere exponențială a numărului de studenți școlarizați la specializări neautorizate de la 19.973 în anul universitar 2004-2005, la o cifră de școlarizare de 170.760 studenți. Din numărul total de 857.630 de studenți școlarizați în perioada 2004-2009, aproximativ 55% sunt înscriși/au urmat studiile la specializări neautorizate.

Pentru anul universitar 2008-2009, din totalul studenților la nivel național pe învățământ particular de 410.859, se observă că 290.407 aparțin Universității „S. Haret" din București, iar 170.760 din aceștia au urmat specializări la forme nerecunoscute MECTS.

Solicitarea de eliberare de tipizate/formulare de diploma a U. "S. Haret" din anul 2009 avea un cuantum aproximativ egal cu necesarul de tipizate/formulare de diploma pentru întreaga generație de absolvenți ai instituțiilor de invatamant superior la nivel național, pentru anului 2009,

U. "S. Haret" prin adresa nr. 986/26.10.2009 a solicitat suplimentarea cu 5000 buc. diplome licență pentru absolvenții din anul 2008 iar prin adresa nr. 769/25.08.2009 sunt solicitate tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din anul 2009, adresa nr. 960/08.10.2009 fiind o revenire la adresa din 25.08.2009.

în virtutea atribuțiilor conferite de legiuitor, MECTS a organizat în anul 2009 o activitate de control la U. "S. Haret" având printre obiective si: verificarea situației școlarizării studenților la specializări autorizate provizoriu sau acreditate si verificarea situației studenților școlarizați la specializări neautorizate.

In legătura cu acest aspect, programele de studii sunt propuse MEN de către ARACIS. MEN la rândul sau înaintează spre adoptare Guvernului respectivele propuneri. Guvernul va concretiza printr-o hotărâre de Guvern aspectele înaintate de către MEN.

In urma sesizărilor ARACIS, MEN a înaintat către Guvernul României propunerea de a emite o ordonanța care sa reglementeze in mod legal posibilitatea studenților ce se aflau la formele nelegale de invatamant, de a termina slndiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

Astfel a fost emisă O.G. nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate. Potrivit acestui act normativ, studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță aveau dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate.

Pentru studenții care erau la forme neacreditate sau neautorizate de invatamant, in respectiva norma s-a reglementat posibilitatea ca aceștia sa treacă la formele autorizate sau acreditate, in urma susținerii unor examene diferențiale care sa le asigure echivalarea studiilor.

Evaluarea instituțională, după înființarea prin Legea nr. 443/2002 a Universității "S. Haret" a fost solicitată de instituție abia la 01.11.2011.

Așadar, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamanților de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.

Desi prin adresa nr. 630/2010 semnata de Rector Conf. Univ. Dr. A. B., U. S. Haret afirma ca „exista un număr de_ absolvenți la forma de invatamant ID pentru care nu s-au solicitat diplome de licența, situația acestora urmand a fi clarificata prin OG 10/2009", in nici un moment nu s-a făcut dovada indepunirii dispozițiilor respectivei O.G.

U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea in noile condiții si mărirea capacității de școlarizare, organizând astfel „cursuri" fără respectarea prevederilor legale, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți".

Coniventa dintre studenți si U. "S. Haret" - dovedita prin stăruința si a studenților si a universitarii de continuare a studiilor tot la U. "S. Haret" in condițiile in care capacitatea de școlarizare evident era depășita iar U. nu a efectuat nici un demers pentru evaluarea in noile condiții - a dus la găsirea a tot felul de tertipuri care au dus la soluții provizorii si care nu au soluționat aspectul menționat

Eliberarea actelor de studii implică o responsabilitate majoră fată de întreaga societate: activitatea de învățământ superior este reglementată pentru ocrotirea interesului major al asigurării unui învățământ de calitate, astfel încât diplomele de studii emise în România să fie recunoscute automat în Uniunea Europeană, fară a mai exista suspiciuni asupra corectitudinii studiilor desfășurate. M. Educației Naționale nu poate elibera către U. S. Haret formulare de diploma care sa exceada cifrei de școlarizare raportata de aceasta, neputand elibera asemenea documente fara sa respecte normele legale cu aplicare in domeniu.

în conformitate cu prevederile art5 alin.l si alin.4 din Ordinul nr.2284/ 28 septembrie 200 71 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, gestionează, completează și eliberează numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.

In acest caz, conform prevederilor Ordinului nr.2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii si forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007, staueaza ca răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusive Universității S. Haret.

F. de menționatele prevederi legale, reclamanta a urmat studiile unei forme de invatamant ai cărei studenți nu au fost avuți in vedere in cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.

Faptul ca U. S. Haret a eliberat adeverințe care, in opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, reprezintă un demers ce implica numai responsabilitatea respectivei Universități.

Eventuala amendare/cenzurare de catre MEN a acestor adeverințe se manifesta in limitele legale, nerecunoscandu-se efectele eliberării adeverințelor respective: quod nullum est, nullum producit effectum.

Prin efectul dispozițiilor legii in temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție o dovada de studii care dupa minim 6 luni, respectiv maxim 12 luni. Dupa expirarea termenului amintit, adeverința era nula de drept. Aceasta nulitate privind dovada studiilor efectuate, urma sa fie acoperita de eliberarea diplomei. Neeliberarea diplomei de studii nu face decât sa păstreze activa aceasta stare de drept in ceea ce privește nulitatea oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de invatamant superior de catre reclamanți.

Așadar, cei care ulterior împlinirii termenului de 12 luni au inteles sa dea eficienta unui document nul de drept, nu au făcut decât sa-si asume niște riscuri ale căror efecte urmează sa le suporte exclusiv.

In temeiul principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistand nici aparenta in drept atâta timp cat exista norme legale imperative ce nu au fost respectate iar beneficiarul avea sau trebuia sa aiba știința de acest lucru, printr-o minima diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

In drept, a invocat: art. 308 (art. 490) din Codul de procedură civilă, Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările si completările ulterioare, H.G.536/2011, Legea 1/2011, H.G.1011/2001, Legea nr. 288/2004, Ordinul nr. 2284/2007, O.U.G. nr. 75/2005.

Prin întâmpinare. U. "S. HARET" a solicitat ca, în cazul în care va fi admis recursul promovat de R. N. A. Lucreția, să fie admisă si cererea sa de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS) pentru următoarele considerente:

Ca o prima precizare, considera ca nu poate fi admis recursul si acțiunea recurentului -reclamant fara a fi admisa si cererea de chemare in garanție formulata in conformitate cu dispozițiile art. 60-63 Cod proc.civ. de către U. S. Haret, întrucât intre cele doua cauze exista o evidenta interdependență, dupa cum urmează:

U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.

Prevederile legale la momentul înscrierii reclamantului la cursurile USH, ne obliga sa obținem acreditare numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.

În baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de școlarizare a reclamantului) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi,seral,cu frecventa redusa si la distanta.Formele de invatamant seral,cu frecventa redusa si ia distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior,care au cursuri la zi.

Ca atare,singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.

In acest sens,legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii care duc la o calificare universitara distincta si nu la nivelul formelor de invatamant.

Programa de studii este cea care susține calificarea distincta,indiferent de forma de invatamant absolvita (zi, seral, frecventa redusa sau invatamant la distanta).

Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul inceperii studiilor de către recurentii-reclamanti era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.

Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ „in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta,care duce la o calificare universitara distincta.Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:

a)autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza,dupa caz,admiterea la studii

b)dreptul de a emite diplome certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza:dupa caz,examen de absolvire,doctorat."

Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamanjci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.

Noțiunea de „ program de studii" a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418 / 2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, invatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.

Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența ), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior,in condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente indiferent de forma de invatamant absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvitafzi.frecventa redusajnvatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitara,ci specializarea aleasa si urmata.

Mai mult, art.4 din HG nr.535/1999 arata ca :" Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi.Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de invatamant de zi, pot funcționa si la forma de invatamant seral sau fara frecventajara a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare, institutiilor de invatamant superior."

Prin art.5 din HG 916/2005 se arata ca:

"(1) Structurile si specializările prevăzute in anexele nr. 1 si 2 funcționează incepand cu anul universitar 2005/2006,pentru anul intai de studii.

(2) Specializările prevăzute in anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile si specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de invatamant superior,cu modificările si completările ulterioare,care nu se regăsesc in anexa nr.3 la prezenta hotarare,intra in lichidare incepand cu anul universitar 2005/2006."

U. S. Haret este cuprinsa in anexa acestui act normativ.

Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007"specializarile (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de invatamant superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu si a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența si prin Hotărârea Guvernului nr. 1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența si aprobarea listei domeniilor si specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora.cu modificările ulterioare.care funcționează incepand cu anul I ,2005-2006 si care se regăsesc in prezenta hotărâre isi continua activitatea".

Prin art.1 din HG nr.1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența si a specializărilor din cadrul acestora,al specializărilor reglementate sectorial si/sau general. Din lecturarea textelor legale, evocate mai sus, se poate observa ca a funcționat ..

In aceste condiții de reglementare si in raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de Invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi tine de exercițiul autonomiei universitare garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul inscrierii reclamanților la Facultate.

Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006,emis de către ministrul educației,a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta, pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi,conferă reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licența, insotita de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.

Asa cum a remarcat si subliniat înalta Curte de Casație si Justiție acest drept nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimatjn fapt sau in drept.de divergentele ce au aparutjn decursul timpului, intre U. "S. Haret" si M. Educației,pe seama valabilității inițierii si desfășurării formei de invatamant la distanta, pentru specializările la care se organizau si cursuri de zi acreditate/autorizate, atâta timp cat M. Educației sau Agenția R. de Asigurarea Calității in învățământul Superior(ARACIS), infiintata in baza O.U.G. nr.75/2005,nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura administrative care sa conducă la concluzia ca a acționat in afara cadrului legal,in condițiile in care, in principiu, Ministerului Educației i se recunoștea, prin art.6 din Legea nr.443/2002, dreptul de a "propune incetarea activității de invatamant si desființarea prin lege a universității".

În vederea eliberării diplomei de licența am făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului ,in sensul in care am comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, in vederea aprobării acestora si spre a emite mai departe comanda de tipărire la ..

U. S. Haret, s-a conformat cu promtitudine si intocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, in vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate.

Prin adresele formulate de noi, am anexat necesarul pentru anul 2009, oferind autorității decidente MECTS, toate informațiile cerute prin adresa susmenționata, in care impun tuturor instituțiilor de invatamant de stat si particulare sa atașeze la cererile lor "si situațiile centralizatoare...) semnate si stampilate pe fiecare pagina si incluse si in format electronic pe CD, la Direcția Generala de Invatamant Superior."

Potrivit art.2 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,in vigoare la data cand reclamanții au parcurs studiile superioare si au susținut licența, "M. Educației, Cercetării si Tineretului conduce sistemul național de educație, invatamant, tineret si cercetare, exercitând si atribuțiile stabilite prin legi si prin alte acte normative din sfera sa de activitate"..iar conform art.3 si 4 din H.G. 366 din 18 aprilie 2007,..." evaluează si controlează realizarea politicilor si programelor in domeniu si stabilește sau propune, dupa caz, masuri de corectare a loncontroleaza si monitorizează aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea si funcționarea unităților si Instituțiilor de invatamant particular;

Factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales M. Educației, nu au sesizat nereguli dupa încheierea perioadei de monitorizare a subscrisei,prevăzuta de art.8 din Legea nr.443/2002, nici dupa emiterea HG nr.676/2007 si a HG nr.635/2008 precum si nici dupa . OUG nr.75/2005-privind asigurarea calității educației.

Preluarea de către judecătorul fondului însusirea si redarea in cadrul considerentelor hotărârii a apărărilor invocate de Minister (MEN) cu referiri exprese ia „motivele concrete și temeinice" extrapolează aspectele legate de admisibilitatea, administrarea și chiar aprecierea probelor, atribute exclusive ale magistratului, de la puterea judecătorească la reprezentanții Ministerului parat-chemat in garanție. Aceasta întrucât temeinicia, precum și caracterul concret al motivelor nu pot fi stabilite în afara cadrului trasat de legalitatea, pertinenta, concludenta și utilitatea probelor. ln speța nu ne aflam in fata unui litigiu dedus judecații avand ca obiect anularea diplomei sau aspectele de legalitate/nelegalitate a documentului a cărei eliberare o solicita reclamantul.

In speța data ,avand ca obiect obligarea emiterii Diplomei de Licența, instanța de fond era abilitata cel mult sa solicite dovezi referitoare la parcurgerea unui programe de studii de licența si dovezi ale susținerii si promovării examenului de licența in cadrul unei instituții abilitata si infiintata prin lege ca furnizor de educație asa cum este U. S. Haret.

Printr-o maniera de interpretare distorsionata a dispozițiilor legale invocate (H.G. 1011/2001- de altfel lămuritoare si favorabile reclamantului inirucat in cuprinsul sau se face vorbire de „institutii de invatamant superior acreditate in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr.88/1993 ca fiind abilitate sa organizeze invatamant la distant sau cu frecventa redusa) a concluzionat ca reclamantul nu era îndreptățit sa solicite diploma întrucât U. S.H.nu era acreditata sa organizeze aceste programe.

Ceea ce a omis instanța de fond este verificarea funcționalității USH-faptul ca fata de aceasta instituție de cultura legal înființata ca Universitate -furnizor de educație NU s-a dispus printr-un Ordin al Ministrului Educației Naționale o măsura sancționară sau chiar desființarea acestei instituții asa cum prevede legiuitorul in cazul in care U. ar fi săvârșit abaterile de care este acuzata, ori considera că numai in cazul parcurgerii unor cursuri ale unei instituții care NU este instituție de cultura si furnizor de educație reglementat si înființat prin lege ar fi o realitate asimilata unui element cu caracter probatoriu care ar fi condus de drept la soluția data in acest caz de către instanța de fond.

Prin urmare, chematul in garanție MEN (MECTS), in temeiul prerogativelor cu care a fost investit, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate trebuia sa elaboreze si sa promoveze dupa caz, hotărâre de guvern sau lege,decizie prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program sau instituție.

A motivat solicitarea de admitere a cererii de chemare in garanție pe imposibilitatea efectiva de a emite reclamantului diploma de licența atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009, fiind pusi astfel in imposibilitatea de a executa hotărârea,daca se va admite cererea reclamantului, cata vreme dreptul absolvenților nu poate fi realizat fara concursul efectiv al chematului in garanție, care, in calitate de autoritate publica gestionează materialele si tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diploma sau alte acte de studii.Existând o interdependent intre cele doua cereri obligația sa de a elibera diplomele de licența fiind subsidiara si indisolubil legata de acordul chematului in garanție MECTS in vederea tipăririi acestor formulare.

În temeiul art.274 Cod proc.civ. a solicitat cheltuieli de judecata (onorariu avocat) asa cum rezulta din documentele atașate (extras de cont, contract de asistență juridică).

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform adeverinței nr._/29.08.2009, emisă de intimata-pârâtă, recurenta – reclamantă a absolvit Facultatea de de D. și Administrație Publică București, din cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ ID și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.

Potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în spețe similare, un astfel de act, precum adeverința în cauză, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative, nefiind atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.

În condițiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu se poate reține nelegalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior.

În astfel de litigii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a statuat că M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012 și nr. 709 din 10 februarie 2012).

S-a reținut în cadrul jurisprudenței sus-menționate ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului, deoarece admiterea sa asigură efectiv punerea în executare a sentinței recurate, în condițiile în care eliberarea de către U. S. Haret a displomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în calitate de autoritate competentă și chemat în garanție.

Principalul rol al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din perspectiva dispozițiilor constituționale dar și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (ex.: hotărârea din 6.12.2007 în cauza B. contra României), este acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.

Potrivit principiilor consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (ex. hotărârea din 2.11.2010, în cauza Ș. și alții împotriva României, hotărârea din 24.03.2009, în cauza T. T. împotriva României, hotărârea din 6.12.2007, în cauza B. contra României), dreptul la un proces echitabil include dreptul la securitatea raporturilor juridice. Principiul securității raporturilor juridice decurge din Convenție și constituie unul dintre elementele de bază ale statului de drept.

A reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Ș. și alții împotriva României că, atunci când există divergențe cu privire la aplicarea unor dispoziții legale în esență similare în cazul persoanelor aflate în grupuri aproape identice, apare o problemă în privința securității raporturilor juridice.

A mai statuat instanța de contencios european că, în absența unui remediu care să rezolve aceste divergențe, soluționarea diferită a cererilor prezentate de mai multe persoane aflate în situații similare conduce la o stare de incertitudine, de natură să diminueze încrederea publicului în actul de justiție, această încredere fiind o componentă esențială a statului de drept.

În vederea interpretării și aplicării unitare a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întruniți în condițiile art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare, au adoptat, în ședința din 7.11.2013, o soluție pentru unificarea jurisprudenței, în ceea ce privește problema de drept a obligării pârâtei U. “S. Haret” să elibereze reclamantului diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Soluția adoptată a fost în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. “S. Haret” să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul la diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.

La adoptarea soluției a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de următoarele decizii: nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012.

În consecință, soluția de admitere a recursului, în prezenta cauză, se impune în considerarea principiului unității jurisprudenței consacrat în practica sus-menționată a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea către reclamant a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

În lipsa obligării chematului în garanție la aprobarea tipăririi formularelor tipizate a diplomelor de licență, U. S. Haret se află în imposibilitate de a elibera diploma de licență.

În consecință, în baza art. 60 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite cererea de chemare în garanție și va obliga pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență, suplimentul de diplomă și a certificatului de absolvire a programului de studii psihopedagogice pentru reclamant.

În ceea ce privește solicitările având ca obiect fixarea unor termene de executare și obligarea pârâților la plata de penalități de întârziere acestea urmează a fi respinse, executarea hotărârii fiind garantată în mod corespunzător prin procedura prevăzută de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul refuzului de executare, devin aplicabile prevederile alineatului (2) al aceluiași text legal.

În baza art. 274 C.proc.civ., Curtea va obliga pârâta U. S. Haret la plata către reclamant a sumei de 8,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la judecata în fond, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Va obliga chematul în garanție M. Educației Naționale la plata către pârâtă a sumei de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la judecata în fond.

Având în vedere ca U. S. Haret nu a declarat recurs, admiterea cererii de chemare în garanție fiind consecința admiterii recursului promovat de către reclamant, iar nu a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării, nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C.proc.civ. pentru a-i fi acordate acesteia cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

În consecință, Curtea va respinge cererea intimatei-pârâte având acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă R. N. A. LUCREȚIA împotriva sentinței civile nr. 4905/14.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.

Modifică în parte sentința recurată în sensul că:

Admite în parte acțiunea.

Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.

Respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu M. Educației Naționale.

Admite în parte cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, formulată de U. S. Haret.

Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale, să aprobe tipărirea formularului de diplomă de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamanta R. N. A. Lucreția.

Respinge cererile reclamantei și ale pârâtei cu privire la stabilirea unor termene de executare a sentinței pe cererea principală și pe cererea de chemare în garanție, precum și cu privire la plata penalităților, ca nefondate.

Obligă pârâta U. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 8,45 lei.

Obligă chematul în garanție MEN la plata către pârâta U. a cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei și respinge cererea pârâtei de obligare a Ministerului la plata cheltuielilor ocazionate de judecata recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 2.10.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. P. C. R. I. J. A.

GREFIER,

P. M.

Red/tehn. C.R.I.

Jud. fond: C. A. B. – Tribunalul București – SCAF

M.P. 06 Octombrie 2014

← Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 4703/2014. Curtea de...		Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3764/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG nr.24/2008. Sentința nr. 2004/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001. Decizia nr. 4704/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţia de a face. Decizia nr. 4803/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 4703/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3764/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Sentința nr. 2820/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 3753/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Sentința nr. 3473/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI