Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9384/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9384/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 27124/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 9384
Ședința publică din data de 15 decembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: C. P.
Judecător: D. M. D.
Judecător: I. F.
Grefier: M. B.
Pe rol se află recursul formulat de recurenta-reclamanta L. (L.) M. T. împotriva sentinței nr. 2101/20.03.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâta U. S. HARET și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, în cauza având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2101/20.03.2014, Tribunalul București-Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamanta L. (L.) M. T. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.04.2014, a formulat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea cererii principale și a cererii de chemare în garanție.
În motivare, recurenta a arătat că, în conformitate cu prevederile pct. 25 din HG nr. 676/2007, pârâta U.S.H era acreditată și autorizată să funcționeze pentru Facultatea de Psihologie-Pedagogie, forma de zi. Or, coroborând aceste prevederi cu art. 60 (1) din Legea nr. 84/1995, rezultă că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că facultatea respectivă n-ar fi cuprinsă în lista specializărilor acreditate/autorizate pentru formele de învățământ frecvență redusă și la distanță.
În drept, recurenta a invocat art. 486 și 487 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, recurenta a depus la dosar înscrisuri (filele 6-21).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 12.06.2014, intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE a depus la dosar întâmpinare (filele 33-37), prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că sentința recurată este legală și temeinică, întrucât actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu.
În drept, a invocat Legea nr. 84/1995, Legea nr. 288/2004, OUG nr. 75/2005.
La data de 17.06.2014, intimata-pârâtă U. S. HARET a depus la dosar întâmpinare (filele 39-41), prin care a arătat că nu poate fi admis recursul fără a fi admisă și cererea de chemare în garanție a M.E.N. În esență, a susținut că prevederile legale la momentul înscrierii reclamantei la cursurile U.S.H. obligau la obținerea acreditării numai pe specializările (facultățile) existente, nu și pentru formele de învățământ. Singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi, legiuitorul având în vedere că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ.
În drept, intimata-pârâtă a invocat art. 205 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri (filele 42-66).
La data de 14.07.2014, recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinări (filele 69-72), prin care nu a învederat aspecte suplimentare celor invocate prin cererea de recurs.
Examinând prezentul recurs, Curtea constată că este întemeiat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, întrucât instanța de fond, respingând cererea principală și cererea de chemare în garanție, a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
În primul rând, Curtea constată că instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de recurenta-reclamantă a fost sau nu acreditată ori autorizată provizoriu, astfel încât considerentele tribunalului cu privire la acest aspect exced cadrului procesual de față.
În al doilea rând, Curtea constată că recurenta-reclamantă a urmat cursurile Universității S. Haret-Facultatea de Psihologie Pedagogie din B., specializarea Pedagogie, a susținut și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând 180 de credite, în urma promovării acestui examen eliberându-i-se adeverința nr. 356/24.07.2009 (fila 9 din dosarul de fond).
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia. Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de M.E.C.T.S., respectiv . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de M.E.C.T.S.
În cazul de față, intimata-pârâtă a solicitat intimatului-chemat în garanție, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-chemat în garanție a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001. În aceste condiții, intimata-pârâtă nu a putut da curs cererii recurentei de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tip.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate rezultă că există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006.
Prin urmare, se recunoaște de către Minister că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specializarea absolvită de recurenta-reclamantă, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși intimatul-chemat în garanție consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, atât în perioada în care recurenta-reclamantă a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ considerate neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către M.E.N. în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul M.E.C.T.S. nr. 3404 din 07.03.2006 („formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”), care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține organizarea cursurilor absolvite de recurenta-reclamantă în afara cadrului legal, astfel cum susține intimatul-chemat în garanție și cum greșit a reținut tribunalul.
Curtea subliniază că la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal în ședința din data de 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că „soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă”. În motivarea acestei soluții, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată, față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță Î.C.C.J. a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurentei i-a fost eliberată adeverință de licențiat, necontestată, aceasta are dreptul la a-i fi eliberată diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de acesta fiind întemeiată, ca și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, revenind acestuia din urmă obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară, astfel încât să fie respectat principiul securității juridice,care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În acest context, Curtea apreciază că refuzul intimate-pârâte U.S.H. de a elibera recurentei-reclamante diploma de licență, respectiv refuzul intimatului-chemat în garanție M.E.N. de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, sunt nejustificate, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii principale și obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă, precum și admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamanta L. (L.) M. T. împotriva sentinței nr. 2101/20.03.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâta U. S. HARET și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Casează în tot sentința recurată și rejudecând:
Admite cererea principală și obligă pârâta U. S. Haret să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. PodaruDaniel M. DrăghiciIonel F.
GREFIER
M. B.
Red/thred. DDM/ 5 ex/ 21.01.2015.
Jud. fond: S. V., Tribunalul București-Secția a II-a.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3134/2014. Curtea de... | Despăgubire. Decizia nr. 7149/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
