Pretentii. Decizia nr. 6061/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6061/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 41337/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 6061
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: I. M. C.
JUDECĂTOR: S. O.
JUDECĂTOR: Ș. A.
GREFIER: D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 6408/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. R., având ca obiect „pretenții – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a în data de 25.10.2012, reclamantul D. S. R. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice S. 3, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, sa dispună:
- Obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare in suma de 2.226 lei achitată pentru înmatricularea autovehiculului AUDI A4 T QUATTRO SPORT, fabricat în anul 2001 (prima înmatriculare la data de 05.10.2001) având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare WAUZZZ8E82A063343, . de identitate H_;
- Obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare prin chitanța cu . nr._ din 20.03.2012, taxa in suma de 5.160 lei, achitată pentru înmatricularea autovehiculului Marca VAUXHALL Tip T98C/SV11/ASTRA-G-CABRIO Categ. Auto, fabricat în anul 2004 (prima înmatriculare la data de 27.05.2004), având nr. de înmatriculare_ nr. de identificare WOLOTGF674B007484, . de identitate H_;
- Obligarea pârâtei la plata dobânzii aferente sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, calculata de la data plății și până la data restituirii efective;
- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6408/18.12.2013, Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta să restituie reclamantului sumele de 2226 lei reprezentând taxă de poluare și 5160 lei reprezentând taxă de emisii poluante, cu dobânda legală de la data plății 27.10.2009 și 20.03.2012, până la data plății efective.
În considerente, Tribunalul a reținut că reclamantul D. Ș. R. a achiziționat din Anglia în 07.07.2009, auto marca AUDI A4 T QUATTRO SPORT, fabricat în anul 2001, pentru care a achitat o taxa de poluare de 2.226 lei in baza deciziei de calcul a taxei de poluare emisa de parata AFP sector 3, prin chitanța . nr._/27.10.2010. Acest auto a fost înmatriculat pentru prima dată în Anglia în 05.10.2001.
Reclamantul D. S. R. a achiziționat din Anglia în 07.07.2009, auto marca VAUXHALL Tip T98C/SV11/ASTRA-G-CABRIO, fabricat în anul 2004, având nr. de înmatriculare_ nr. de identificare WOLOTGF674B007484 pentru care a achitat o taxa de emisii poluante de 5.160 lei in baza deciziei de calcul a taxei de emisii poluante nr._ din 19.03.2012 emisa de parata AFP sector 3, prin chitanța . nr._/20.03.2012. Acest auto a fost înmatriculat pentru prima data in Anglia in 27.05.2004.
Reclamantul s-a adresat AFP sector 3 București care a emis deciziile de calcul a taxelor de poluare pentru restituirea acesteia iar parata a refuzat acest lucru motivat ca taxele au fost achitate in baza unor texte legale.
Tribunalul a considerat că refuzul de restituire a taxelor către reclamant este nejustificat deoarece stabilirea taxelor de poluare si a taxei de emisii poluante s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că refuzul de restituire este nelegal urmând să se dispună restituirea acestor taxe reclamantului, pentru următoarele motive:
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 se datorează taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003, la data înmatriculării lor pentru prima dată în România. Aceste dispoziții au fost preluate și de art.3 din legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, lege care a abrogat OUG nr.50/2008, dar nu a înlăturat și perceperea discriminatorie a taxei.
Astfel, în temeiul art.4 alin.1 lit. a) din legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Este adevărat că în alin.2 al aceluiași articol s-a prevăzut că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Însă alin.2 a fost suspendat prin art.1 din OUG nr.1/2012, începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
Așadar, obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România conform art.4 lit. a), fără ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse în România si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece dispozițiile alin.2 din art.4 din legea nr.9/2012 au fost suspendate, rezulta ca la momentul achitării taxei de către reclamant, taxa pentru emisiile poluante era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate in tara. Așadar, se creează o diferența de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . legii nr.9/2012, astfel cum s-a creat și prin OUG nr.50/2008.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 si art.1 din legea 9/2012 impun taxa de poluare si de emisii poluante autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate și revândute sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare si de emisii poluante de faptul înmatriculării, deși în preambulul celor doua acte normative, rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 si Legea nr. 9/2012 prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare si a taxei pentru emisii poluante, în vederea înmatriculării autoturismelor menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului și va dispune obligarea pârâtei AFP sector 3 la restituirea sumei de 7386 lei, reprezentând plată nedatorată conform art. 992 C.civ. cu dobânda legală de la data plății taxei-27.10.2010 si respectiv 20.03.2012 pana la data restituirii efective conform dispoziției CJCE din cauza I. contra României.
Împotriva sentinței civile nr. 6408/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București a formulat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel București- Secția a VIII-a la data de 02.04.2014, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Arată că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 3 a Finanțelor Publice.
Învederează faptul că în conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, în cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării și gestionarii acestui bugetului în calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit. a) si b) din HG 686/2008) și încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.3 din Legea nr.9/2012 arătându-se încă odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu". Învederează faptul că actul normativ în baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare) arată și expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației Fondului pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având în vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice S. 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția noastră si intimata-reclamanta, nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, în sensul restituirii sumei de 11.007 lei, arată faptul că, instanța de fond si-a format o convingere greșita ținându-se cont că, dispozițiile Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 13 ianuarie 2012. a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizează următoarele:
Potrivit art.l-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată, precizează faptul că alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene precizează că acestea se refera la "interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intră în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei că taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciază că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute, întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
De asemenea, arată că în cazul în care sunt în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, învederează că argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, consideră că instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizează că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. Precizează, de asemenea, că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de primă înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. Față de cele menționate mai sus, învederează faptul că obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut și faptul că nu ne aflam în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României" Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, arată că nicio lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Învederează că potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedura fiscala, „împotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
- fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, în condițiile arătate de art.205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, învederează că reclamanta nu a urmat niciuna dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare.
Arată ca, corespondenta adresata instituției pârâte, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitată anularea.
În situația în care instituția pârâtă nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța există un act administrativ fiscal, reclamanta neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, reiterează că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).Totodată, menționează că, din textul Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.7 din Legea nr.9/2012.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerați taxa de poluare achitata de reclamanta ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii de la data plații si pana la momentul restituirii, învederează următoarele:
Reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu si nici nu face dovada ca aceasta taxa de poluare a fost achitata către bugetul de stat (aceasta fiind achitata către Administrația Fondului pentru Mediu) in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare.
Potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, daca taxa de poluare ar fi fost achitata către bugetul de stat, restituirea s-ar fi putut solicita in temeiul dispozițiilor art.1J7 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor".
Aplicând cele doua texte legale, coroborate la speța dedusa judecații, arată că solicitarea de a se acorda dobânda legala, ce se aplica în raporturile civile nu poate fi reținuta de instanța întrucât în materie fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, se acorda dobânda fiscala, conform art. 124 din OUG nr. 92/2003.
Mai mult, reclamantul nu a solicitat, în prealabil, prin cererea de restituire plata dobânzii conform art. 124 C.proc.civ., astfel ca acesta nu poate solicita pe calea acțiunii directe, la instanța plata dobânzii legale aferente sumei achitate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 si art. 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicată, cu modificările si completările ulterioare, Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legii nr. 157/2005, Constituției României.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, în condițiile în care Administrația S. 3 a Finanțelor Publice este autoritatea emitentă a actului juridic prin care se individualizează obligația concretă ce revine proprietarului autovehiculului supus înmatriculării- decizia de calcul al taxei de poluare.
Potrivit art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Pârâta are competențe în ce privește restituirea sumelor conform art.117 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportat la Ordinul M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal și la Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, aceasta fiind cea care emite nota de restituire.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentului cu privire la neîndeplinirea obligației de contestare a actului administrativ pe calea recursului administrativ prealabil. Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că procedura de contestare reglementată de art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin legea nr. 140/2011, raportat la art. 205- 218 C.p.fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Curtea constată că în speță nu este pusă în discuție aplicarea dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 50/2008 (privind restituirea valorii reziduale a taxei).
În ce privește dobânda legală (fiscală), Curtea constată că în mod corect s-a reținut în fond că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, astfel cum s-a reținut în decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nr. 24/14.11.2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe baza jurisprudenței comunitare (hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L.), criticile formulate în recurs urmând a fi respinse.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 6408/18.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. S. R., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. M. C. S. O. Ș. A.
GREFIER
D. G.-D.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./21.11.2014
Jud. fond T.B.: L. P.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 7149/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
