Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 250/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2014 în dosarul nr. 3736/2/2012*

DOSAR NR._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 250

Ședința publică de la 16.01.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE F. L. E.

JUDECĂTOR D. G.

JUDECĂTOR Ș. A.

GREFIER M. LUCREȚIA

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant N. D. împotriva sentinței civile nr. 4067 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 18.06.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. României – prin Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și G. României – prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – pârât G. României – prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 – prin consilier juridic L. I., cu delegație de reprezentare la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 15.01.2014, întâmpinare formulată de intimatul – pârât SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Reprezentantul intimatului – pârât G. ROMÂNIEI – prin SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUȚIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca nefundat și menținerea hotărârii de fond, ca legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.

Curtea, constatând că, prin cerere de recurs s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 8.05.2012, reclamantul N. D. a chemat în judecată pe pârâții P. României prin Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și G. României prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând obligarea pârâților la preschimbarea Certificatului de Luptător pentru V. Revoluției Române din Decembrie 1989 – remarcat prin fapte deosebite . nr._ eliberat la data de 12.12.1996 de către Comisia pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, precum și la plata unor daune cominatorii către reclamant în cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a acestei obligații.

Prin sentința civilă nr. 4067 din data de 18.06.2012, Curtea De Apel București secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrată cererea, reținând următoarele:

Reclamantul a fost citat pentru termenul din data de 18.06.2012 cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform dispoz. art.3 lit. m teza I din Legea nr.146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995, așa cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 5 dosar.

Reclamantul nu a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar, motiv pentru care, în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art. 9 din OG nr. 32/1995, potrivit cărora neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, Curtea admis excepția de netimbrare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care a arătat că îndeplinește obligația de a timbra odată cu recursul.

Recursul, înaintat inițial spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost trimis pe cale administrativă acestei curți de apel, în temeiul art. XXIII alin. 2 și 4 și art. V din Legea nr. 2/2013.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat; în speță, reclamantul nu a achitat taxa stabilită în sarcina sa de lege nici după ce a fost înștiințat de prima instanță în acest sens, motiv pentru care în mod corect acțiunea a fost anulată, nefiind posibilă complinirea în calea de atac a lipsurilor privind timbrajul.

De altfel, nici în calea de atac nu s-a depus taxa de timbru la care recurentul a făcut referire (taxa anexată cererii de recurs fiind cea cuvenită căii de atac).

Prin urmare, în baza art. 312 C.pr.civ. va fi respins recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul pentru aplicarea Legii NR.9/1998 împotriva sentinței civile nr. 4067 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 18.06.2012 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți P. României – prin Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și G. României – prin Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.01.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR GREFIER

F. L. E. D. G. Ș. A. M. Lucreția

Redactat/tehnoredactat – F.L.E../2 ex/

Jud. Fond F. C. M. - Curtea de Apel București – Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI