Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6469/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6469/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 5397/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 6469
Ședința publică de la 18.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă B. (G.) M. împotriva sentinței civile nr. 2512/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații –pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de lipsa părților, lasă cauza pentru a fi strigată la finalul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a depus prin serviciul registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, că intimații au depus fiecare întâmpinare, în câte 2 exemplare, și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 2512/3.04.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată cererea principala formulată de reclamanta B. (G.) M. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și a respins ca ramasa fara obiect cererea de chemare in garantie a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a urmat cursurile Facultății Marketing si Afaceri Economice Internationale ale Universității S. Haret, specializarea Marketing, în perioada 2006 - 2009, si a susținut si promovat examenul de licența in sesiunea iulie 2009. In urma promovării acestui examen i s-a eliberat adeverința nr.3807/03.07.2009 (fila 8 dosar C.) din care rezulta ca este licentiata a Facultății Marketing si Afaceri Economice Internationale ale Universității S. Haret, specializarea Marketing. Din situatia scolara (fila 5 dosar C.) rezulta ca reclamanta s-a inscris la forma de invatamint FR.
Tribunalul a constatat că, nici la momentul înscrierii reclamantei în anul I de studii și nici la momentul finalizării studiilor, parata U. S. Haret nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri la Facultatea de Marketing si Afaceri Economice Internationale, specializarea Marketing - forma de învățămînt FR.
Art. 3 din Legea nr.443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” prevede că după . prezentei legi, în structura Universității „S. Haret” vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art.2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii. Modalitatea de acreditare sau autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr.88/1993 și, ulterior, prin OUG nr.75/2005, cu modificările și completările ulterioare. Art.60 din Legea nr.88/1993 a prevăzut, într-adevăr, că formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ zi, aceeași prevedere regăsindu-se și în disp. art.3 alin.1 din HG nr.1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Potrivit acestor dispoziții, sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr.88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor. Cap. 4 din această HG se intitulează evaluarea și acreditarea programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă, iar art.17 din acest capitol prevede că procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr.88/1993, republicată.
De asemenea, art.4 din OUG nr.75/2005 prevede că acreditarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studiu este parte a asigurării calității. Acreditarea este acea modalitate de asigurare a calității prin care se certifică respectarea standardelor pentru funcționarea organizațiilor furnizoare de educație și a programelor lor de studii, iar art.29 alin.4 din același act normativ stabilește că acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii; b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
Așadar, pentru ca instituția de învățământ superior să aibă dreptul de a emite diplome pentru absolvenții formei de învățământ FR pentru o anumită specializare este necesar ca această formă de învățământ să fie parcurs procedura acreditării, nefiind suficientă acreditarea formei de învățământ zi la specializarea respectivă.
In cauza nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățămînt FR pentru Facultatea de Marketing si Afaceri Economice Internationale, Specializarea Marketin, în nici una dintre hotărîrile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – H.G. nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, HG nr.916/2005, anexa 1, lit.B, pct.6, H.G. nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, H.G. nr.749/2009, anexa 3, pct.30, HG nr.966/2011, anexa 3, pct.6.
Art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 prevedea că forma de învățămînt FR se poate organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi. Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la forma FR numai dacă in specializarea respectivă există și cursuri de zi. Nu era suficient, pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt, ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, prevazuta de art. 60 din Legii nr. 84/1995
Forma de învățămînt autorizată provizoriu pentru Facultatea de Marketing si Afaceri Economice Internationale a Universității S. Haret, specializarea Marketing, anterior prin HG nr.410/2002, era numai ZI.
Reclamanta a urmat studiile la forma de învățământ - FR, care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea Marketing.
Completarea adeverințelor de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățămînt superior aprobat prin OMECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Avand in vedere ca forma de învățămînt urmată de către reclamanta nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverinta invocata de reclamanta are termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea acesteia.
In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de obligare a paratului M. Educației si Cercetării Tineretului si Sportului sa aprobe tipărirea formularelor tipizate în vederea eliberării diplomelor de licență, potrivit specializărilor lor, tribunalul retine ca potrivit art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării", iar potrivit prevederilor art.5 din Ordinul nr.2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior. - "(1) Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”.
In cauza, parata USH nu a eliberat si nici nu este indreptatita potrivit dispozitiilor legale anterior mentionate sa elibereze diploma de licenta reclamantei, astfel ca nici paratul M. Educației si Cercetării Tineretului si Sportului nu poate proceda la aprobarea tipăririi formularelor tipizate în vederea eliberării diplomelor de licență cu incalcarea legii. Prin adresele nr._/21.06.2010, nr._,12356F/25.10.2010, nr._/29.11.2010, nr._, nr._ si nr._/13.10.2010 M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010, iar potrivit art.5 din Ordinul nr.2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamint superior, institutiile de invatamint superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate sa functioneze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa si elibera numai acele acte de studii la care au dreptul in conditiile legii.
Asadar, paratul nu este indreptatit sa aprobe tipărirea formularelor tipizate în vederea eliberării diplomei de licență reclamantei in conditiile in care Facultatea si specializarea urmata de aceasta nu a fost acreditata/autorizata in conditiile legii.
În consecință, nu se poate reține că în speță este vorba despre un refuz nejustificat al pârâtilor de soluționare a cererii reclamantei de eliberare a diplomei de licență si, respectiv, de a aprobare a tiparirii formularelor tipizate, în sensul art.2 alin.1 lit. i din Legea 554/2004, în condițiile în care forma de învățământ FR pentru specializarea absolvită nu era acreditată.
Astfel, reclamanta nu se incadreaza in notiunea de ,,persoana vatamata” in sensul art 1 din Legea nr.554/2004, prin refuzul paratilor de a emite actele administrative solicitate, intrucat forma de invatamant FR poate fi organizata doar daca s-a parcurs procedura de evaluare academica, ori aceasta forma de invatamant poate fi organizata doar la facultatile care au si invatamant de zi, iar normele in vigoare nu exonereaza institutia de invatamant superior de obligatia de a se supune procedurii de evaluare academica in vederea autorizarii/acreditarii si acestor forme de invatamant.
In ceea ce priveste cererea intemeiata pe dispozitiile art.24 al.2 din Legea nr.554/2004, tribunalul a respins-o pe de o parte, in considerarea caracterului accesoriu al cererii, iar, pe de alta parte pentru neintrunirea conditiilor prevazute de acest text de lege, respective nu exista o hotarire irevocabila pronuntata de instanta de contencios administrativ prin care sa se impuna autoritatii publice o anumita conduita si care sa nu fi fost executata de aceasta.
In consecinta, instanta a respins actiunea formulata, ca neintemeiata si, în temeiul art.60 C.pr.civ., a respins si cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca ramasa fara obiect.
Împotriva acestei sentințe a formulat recursreclamanta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța fondului face o analiză a apărărilor intimatului M.E.C., fără a face o motivare a respingerii cererii de intervenție a U.S.H. și a cererii de chemare în garanție.
Cu privire la textele de lege invocate de intimatul M.E.C. arată că nu pot fi reținute deoarece nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind învestită cu o cerere privind legalitatea acreditării formei de învățământ parcursă de recurentă.
Recurenta face referire la următoarele dispoziții legale: art. 60, art. 29 alin. 3 și 4 din Legea 84/1995, conform cărora singura condiție pentru a desfășura forma de învățământ la distanță era ca specialitatea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi; art. 29 din O.U.G. 75/2005, art. 4, art. 5 din H.G. 536/1999, art. 5 din H.G. 916/2005, art. 6 din H.G. 676/2007, art. 1 din H.G. 1175/2006 și art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006.
Recurenta a mai susținut că adeverința eliberată de U.S.H. își produce efectele, a fost emisă sub egida M.E.C.T. și că dacă U.S.H. ar fi funcționat nelegal, atunci ar fi intervenit A.R.A.C.I.S., potrivit O.G. 75/2005, care trebuia să asigure calitatea educației.
Intimatul M.E.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului pentru că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.
La momentul înscrierii la studii a reclamantei, U.S.H. nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea 88/1993 și, ulterior, prin O.U.G. 75/2005, iar la poziția 6 Anexa 3 din H.G. 676/2007 este precizată structura legală pentru U.S.H., neexistând temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
Intimata U.S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul admiterii recursului, să fie admisă și cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a urmat cursurile Facultății de Marketing și Afaceri Economice Internaționale a U.S.H., specializarea Marketing, în perioada 2006-2009, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009.
U.S.H. i-a eliberat adeverința nr. 3807/3.07.2009 în care se menționează că este licențiată a acestei facultăți, fiind înscrisă în forma de învățământ F.R.
Prin HG 693/2003 și HG 676/2007, U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, pentru mai multe domenii de licență, printre care și cel urmat de reclamantă.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
În consecință, U. S. Haret a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv, cu frecvență redusă, iar ulterior absolvirii studiilor de către studenți are obligația de a elibera diplomele de licență și suplimentele la diplomele de licență.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECT (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către ministerul pârât a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Refuzul intimatului MEN (fost MECTS) de a aproba tipărirea acestor formulare în cazul reclamantei este unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta a promovat examenul de licență, a obținut titlul de licențiat, actul eliberat de instituția de învățământ, care atestă acest titlu, nefiind anulat până în prezent, el continuând să producă efecte juridice.
Susține intimatul M.E.N. în întâmpinare că pentru forma de organizare FR – frecvență redusă, U. S. Haret nu era nici acreditată, nici autorizată să funcționeze provizoriu, reclamanta nefiind îndreptățită să obțină actele de studii.
Sub acest aspect, Curtea reține că nu este învestită cu analizarea legalității actului care atestă calitatea reclamantei de licențiat, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamantă.
Ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, respectiv refuzul MEN (fost MECTS) de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, au un caracter nejustificat prin prisma faptului că actul emis de universitate, conform căruia reclamanta este licențiată, este un act în vigoare, care se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că instanța nu are de examinat susținerile intimatului pârât M.E.N. referitoare la lipsa acreditării, respectiv a autorizării de a funcționa provizoriu pârâta pentru forma de învățământ FR urmată de reclamantă.
Examinarea prevederilor actelor normative la care intimatul face trimitere în întâmpinare se impunea a fi făcută de instanță în cazul în care avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea formelor de învățământ sus menționate.
Cum, în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată, aceste susțineri ale intimatului sunt nefondate.
Nici susținerea că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că forma de învățământ la specializarea urmată de reclamantă trebuia acreditată/autorizată provizoriu și că studiile reclamantei s-au desfășurat în afara cadrului legal.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele: 34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci, că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Pentru reținerea caracterului întemeiat al recursului, Curtea va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7.11.2013, conform căreia pârâta U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S., în calitate de chemat în garanție, are obligația să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, la adoptarea acestei soluții de principiu avându-se în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 690/2012, 953/2012, 1638/2012 și 3302/2012.
Față de aceste considerente, Curtea apreciază că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c.
În temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c., Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite în parte cererea principală, va admite în parte cererea de chemare în garanție.
Va obliga pârâta U.S..H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diploma pentru reclamantă.
Va obliga chematul în garanție M.E.N. să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
Curtea va respinge cererea reclamantei de aplicare a unor sancțiuni în cuantum de 200 lei/zi de întârziere în scopul executării obligațiilor de către pârâtă și chematul în garanție, reținând că reclamanta are la dispoziție procedura reglementată de dispozițiile art. 24 din Legea 554/2004 în cazul în care nu vor fi executate obligațiile stabilite de instanță.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H., având în vedere că această pârâtă nu a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă B. (G.) M. împotriva sentinței civile nr. 2512/03.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații –pârâți U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte cererea principală.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă către reclamantă.
Obligă chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. C. M. C. A. M.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./2ex./6.10.2014
Jud.fond: I. S.,Tribunalul București-SCAF
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3428/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 8005/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
