Pretentii. Decizia nr. 6335/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6335/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 44215/3/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6335
Ședința publică din data de 15 septembrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4991/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. T. D. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta – pârâtă a depus la data de 12.09.2014, prin serviciul „registratură”, relațiile solicitate de instanță.
Curtea constată cauza în stare de judecată și, având în vedere că recurenta - pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4991/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de reclamantul G. T.-D. împotriva pârâtei AFP Sector 5 București și s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/18.07.2012 și obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 8394 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu dobânda fiscală de la data de 16.08.2012 până la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 8394 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
În motivarea sentinței, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Audi având nr. de identificare WAUZZZ8K48A023873, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 28.02.2008 (filele 59-60). Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamantul a fost obligat la plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 8.394 lei, conform deciziei nr._/18.07.2012 (filele 11-12).
După plata acestei taxe, reclamantul a formulat o cerere intitulată „plângere prealabilă” ce a fost înregistrată la AFP Sector 5 la 19.09.2012, prin care a solicitat anularea deciziei de calcul, precum și restituirea taxei în cuantum de 8.394 lei plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei (filele 16-20).
Tribunalul apreciază că obligația stabilită în sarcina contestatorului de plată a taxei pentru emisiile poluante încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Astfel, potrivit art. 3 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Conform art. 4 alin. 1 obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Art. 4 alin. 2 prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
OUG 1/2012 publicată în M.Of. 79/31.01.2012 a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 până la data de 1 ianuarie 2013 și restituirea sumelor plătite în temeiul acestor dispoziții în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii 9/2012 și data intrării în vigoare a OUG 1/2012.
Rezultă că la data emiterii deciziei contestate, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, taxa pentru emisiile poluante era datorată numai pentru autovehiculele pentru care se făcea prima înmatriculare în România, nu și pentru cele înmatriculate anterior și aflate deja în circulație în România.
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă Legea 9/2012 este compatibilă cu dispozițiile legislației comunitare.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile Legii 9/2012 (după suspendarea art. 4 alin. 2 prin OUG 1/2012), rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Conform hotărârii CJUE din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C 402/09 I. T. ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Pe cale de consecință, tribunalul constată că în mod nelegal a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicul și nu a fost soluționată cererea acestuia de restituire a taxei, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/18.07.2012 emisă de intimata AFP Sector 5 și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 8394 lei reprezentând contravaloarea taxei pentru emisii poluante.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii fiscale, tribunalul, în temeiul art. 124 C.pr.fisc. și având în vedere și hotărârea CJUE în cauza C-565/11 M. I., a admis-o și a dispus ca pârâta AFP Sector 5 să plătească reclamantului dobânda fiscală de la data încasării taxei (16.08.2012 – fila 11) și până la data restituirii integrale a acesteia.
În baza art. 274 C.pr.civ., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP Sector 5 și având în vedere timbrajul aferent cererii reclamantului, tribunalul a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Totodată, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 8.394 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Tribunalul reține că potrivit art. 1 din Legea 9/2012, taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Astfel, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 5 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, întrucât a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
H.G. 9/2012 privind normele de aplicare a Legii 9/2012 prevede că restituirile se fac de către unitățile Trezoreriei Statului din contul „Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", iar în cazul în care soldul creditor al acestui cont nu este suficient, AFM va vira suma solicitată de unitățile Trezoreriei Statului din contul "Disponibil al F. pentru mediu".
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația S. 5 a Finanțelor Publice prin DGRFPB solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În cuprinsul recursului, recurenta pârâtă invocă faptul că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta-pârâtă susține că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât taxa de poluare se face venit la fondul pentru mediu ce se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, neexistând un raport juridic fiscal între reclamant și pârâtă.
Recurenta arată că taxa este conformă normelor comunitare, în acest sens fiind și punctul de vedere al Comisiei Europene care a dispus clasarea sesizării referitoare la acest aspect. Invocă faptul că taxa are la bază principiul poluatorul plătește unanim acceptat la nivelul U.E., taxa există în alte 16 state membre U.E. și nu are un regim juridic fiscal discriminatoriu.
Se susține și faptul că solicitarea de restituire a taxei nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală și nici în art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Recurenta critică și soluțiile date pe capetele de cerere privind acordarea de dobânzi și cheltuieli de judecată susținând că nu erau îndeplinite condițiile legale pentru acordarea acestora.
Intimații, deși legal citați, nu au depus întâmpinare.
La solicitarea instanței de recurs, recurenta-pârâtă a comunicat prin adresa nr._/02.09.2014 care ar fi fost taxa specială ce s-a fi perceput pentru înmatricularea unui autoturism similar cu al reclamantului, dacă înmatricularea ar fi avut loc la data de 28.02.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că recursul este întemeiat, în limitele și pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, Curtea o apreciază ca neîntemeiată având în vedere că litigiul dedus judecății vizează refuzul nejustificat de restituire a taxei pentru emisiile poluante solicitată pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5 București, prin cererea formulată de reclamant și primită de pârâtă la data de 19.09.2012. De asemenea, taxa a cărei restituire se solicită a fost calculată și încasată de Administrația Finanțelor Publice Sector 5, în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel că acestei autorități îi revine obligația de restituire a sumei încasată cu acest titlu. Împrejurarea că sumele reprezentând taxă pentru emisii poluante constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu nu este de natură să lipsească organul fiscal de calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte referitoare la greșita apreciere de către instanța de fond a faptului că taxa contravine normelor comunitare, Curtea le apreciază ca întemeiate, în limitele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond reține în mod corect că pentru a se stabili dacă taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant la 16.08.2012, cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismului marca Audi cu nr. de indetificare WAUZZZ8K48A023873, în baza Legii 9/2012, contravine art. 110 din TFUE, trebuie plecat de la jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În cauza T. C-402/09, (ca de altfel și în cauza N. C-263/10), Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Rezultă din interpretarea dată de Curtea Europeană de Justiție că pentru a se stabili neconformitatea unei taxe pentru emisii poluante cu art. 110 din TFUE trebuie comparate două categorii de vehicule și anume: vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și vehiculele de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or, în cazul de față, autoturismul reclamantului are data primei înmatriculări la 28.02.2008, dată la care în România erau în vigoare dispozițiile art. 2141 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal care instituiau o taxă specială percepută cu prilejul primei înmatriculări în România a unui autoturism.
Prin urmare, pentru un autoturism de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură cu autoturismul reclamantului, aflat deja pe piața națională, s-a plătit taxa prev. de art. 2141 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu prilejul înmatriculării acestuia în România, astfel că valoarea reziduală a acestei taxe este inclusă în prețul vehiculelor de ocazie de pe piața națională.
Din acest motiv, pentru a stabili dacă taxa pentru emisiile poluante achitată de reclamant pentru înmatricularea autoturismului contravine normelor comunitare, trebuie comparată valoarea taxei achitată de reclamant cu valoarea reziduală a taxei speciale de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România (a se vedea în acest sens și hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în cauza Brzezinski C-313/05).
Având în vedere datele din adresa nr._/02.09.2014 emisă de recurenta-pârâta, rezultă că pentru un autoturism similar cu al reclamantului, s-ar fi achitat, la data de 28.02.2008, o taxă specială pentru autoturisme, în cuantum de 4849 lei, luând în considerare o reducere de 15%. Având în vedere aceste date comunicate de recurenta-pârâtă și devalorizarea de care s-a ținut cont la înmatricularea autoturismului reclamantului, de 39,5%, Curtea reține că valoarea reziduală a taxei speciale de primă înmatriculare achitată pentru un autoturism, având aceeași vechime și uzură cu al reclamantului, înmatriculat anterior în România este de 3451 lei.
Prin urmare, perceperea unei taxe pentru emisiile poluante de 3451 lei pentru înmatricularea autoturismului reclamantului, nu ar fi produs efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE, astfel că taxa percepută reclamantului este contrară art. 110 din TFUE, numai în ceea ce privește suma ce depășește nivelul de 3451 lei.
Din acest motiv, Curtea apreciază că instanța de fond a dispus în mod greșit restituirea integrală a taxei pentru emisiile poluante achitată de reclamant pentru înmatricularea autoturismului marca Audi, cu aplicarea eronată a dispozițiilor art. 110 din TFUE, soluția corectă fiind aceea de obligare a pârâtei către reclamant la restituirea doar a sumei de 4943 lei.
În ceea ce privește soluția dată cererii de acordare de dobânzi, Curtea apreciază că aceasta este corectă întrucât instanța de fond a acordat dobânda legală din materie fiscală, ce se calculează potrivit art. 124 raportat la art. 117 din Codul de procedură fiscală și ținând cont de decizia CJUE în cauza I. potrivit căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
De asemenea, pârâta este partea care a căzut în pretenții astfel că este corectă și soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, va admite recursul declarat de Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice prin DGRFPB și va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că suma de restituit de către pârâtă reclamantului, respectiv de către chematul în garanție către pârâtă, ca debit principal, cu titlul de taxă pe poluare este de 4943 lei. Va menține, în rest, celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4991/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant G. T. D. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Suma de restituit de către pârâtă reclamantului, respectiv de către chematul în garanție către pârâtă, ca debit principal, cu titlul de taxă pe poluare este de 4943 lei.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC – 2 ex.
Jud.fond S. S. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4824/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3428/2014. Curtea de... → |
|---|
