Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1360/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 34564/3/2012*
R O MÂ N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1360
Ședința publică de la data de 24.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. A. F.
JUDECĂTOR - L. E. F.
JUDECĂTOR - H. P.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant C. F. C. împotriva sentinței civile nr. 7217/19.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 17.02.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.02.2014, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra recursului civil d efață, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul București-Secția A IX-A C. Administrativ și Fiscal, cu nr._, reclamantul C. F. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI obligarea acestuia să emită decizie de suspendare a raporturilor sale de serviciu pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 27.09.2012.
Prin sentința civilă nr. 3873/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul București-Secția A IX-A C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII a de contencios administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 7217/19.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență că reclamantul, ofițer specialist în cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a solicitat conducerii Inspectoratului General pentru Imigrări, la data de 28.06.2012, prin raportul nr._, înregistrat la S.P.I. Argeș, suspendarea raportului de serviciu pe o perioada de 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 298/2011, privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor.
Prin adresa nr._ din data de 26.07.2012, reclamantului i s-a adus la cunoștința faptul că cererea nu a fost aprobată, întrucât motivul invocat nu se circumscrie prevederilor art. 44 din OMAI nr. 298/2011.
Reclamantul a formulat memoriul înregistrat sub nr._/10.08.2012 prin care a solicitat Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul MAI să analizeze dacă motivele invocate pot constitui un interes personal legitim.
Urmare a acestui memoriu, direcția de specialitate din cadrul MAI a formulat un răspuns, înaintat reclamantului prin adresa nr._/22.09.2012, în sensul că prerogativa de a analiza și aproba o asemenea solicitare revine șefului structurii din care face parte, în condițiile în care actele normative incidente nu conțin enumerări ale situațiilor ce pot constitui „interes personal legitim”.
Totodată, se reține că prin adresa nr._/05.09.2011, reclamantul a revenit cu solicitarea adresată pârâtului, în sensul de a reanaliza cererea de suspendare a raporturilor de serviciu, solicitarea fiind respinsă de pârât prin adresa nr._ din 24.09.2011, cu motivarea că, raportat la situația operativă existentă pe raza județului Argeș, această măsură ar afecta în mod semnificativ desfășurarea activității și a misiunilor ce revin structurii în cadrul căreia este încadrat reclamantul.
Curtea a reținut că, în raport de prevederile art. 1 pct. 2 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, și art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 298/2011, cererea reclamantului se încadrează în ipoteza reglementată de art. 44 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 298/2011, fiind o cerere de suspendare a raportului de serviciu la inițiativa polițistului, motivată de existența unui interes personal legitim și supusă aprobării, în conformitate cu art. 45 alin. (3) din același ordin.
Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale, Curtea a reținut că, în situația reglementată de art. 44 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 298/2011, suspendarea raportului de serviciu este o facultate, o posibilitate și nu o obligație a structurii din care face parte polițistul care formulează solicitarea, acesteia recunoscându-i –se de către legiuitor un drept de apreciere, de la caz la caz, astfel cum rezultă, fără echivoc, în primul rând, din utilizarea sintagmei „se poate suspenda”(și nu „se suspendă” sau „se va suspenda”) iar în al doilea rând, din împrejurarea că cererea de suspendare este supusă aprobării prin dispoziție/ordin. Or, faptul că solicitarea de suspendare a raportului de serviciu trebuie aprobată de instituția publică în care acesta își desfășoară activitatea, implică existența acordului angajatorului acord care presupune analizarea, atât a interesului legitim invocat de solicitant, cât și a interesului legitim constând în buna desfășurarea a activității structurii respective.
Curtea a constatat că, așa cum în mod corect a apreciat pârâtul, o altă interpretare nu poate fi acceptată, întrucât în cuprinsul ordinului cu caracter normativ au fost reglementate în mod distinct categoriile de cazuri de suspendare a raportului de serviciu, prevăzându-se că suspendarea operează de drept în situațiile expres enumerate la art. 43, poate fi constată la cererea polițistului, în situațiile enumerate la art. 44 alin. (1) și poate fi aprobată în cazul prevăzut de art. 44 alin. (2), ipoteză în care se încadrează solicitarea reclamantului.
În ceea ce privește existența unui interes personal legitim, Curtea nu își însușește interpretarea pârâtului, în sensul că ar fi aplicabilă definiția de la art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că semnificația termenului este limitată la acest act normativ, având un înțeles autonom și neputând fi extinsă la alte reglementări, așa cum rezultă din textul „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații...”.
Cu toate acestea, raționamentul expus de pârât rămâne valabil în interpretarea noțiunii de „interes personal legitim”, condiție necesară pentru aprobarea cererii de suspendare a raportului de serviciu, în sensul că, deși reclamantul a solicitat suspendarea pentru o perioadă de 3 ani, nu există certitudinea că va locui împreună cu soția sa în S.U.A. în toată această perioadă, durata fiind incertă, așa cum reclamantul însuși afirmă or, interesul legitim pretins constând în consolidarea vieții de familie trebuie să subziste pe toată perioada suspendării, în caz contrar, măsura suspendării fiind lipsită de fundament. Prin urmare, chiar dacă în mod formal, definiția legală de la art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare nu se aplică, în mod corect afirmă pârâtul că, de esența instituției suspendării raportului de serviciu este caracterul temporar al acesteia, fiind obligatoriu să fie limitată la durata existenței interesului legitim pretins, condiție care în situația dedusă judecății nu este îndeplinită dat fiind că nu există elemente în baza cărora să poată fi apreciată durata șederii reclamantului împreună cu soția sa în S.U.A.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, analiza prevederilor legale care reglementează acest caz de suspendare a raportului de serviciu al polițistului, evidențiază faptul că existența interesului personal legitim este o condiție necesară dar nu și suficientă pentru a se dispune suspendarea, măsura fiind supusă aprobării de către instituția angajatoare.
Aprobarea acestei solicitări implică recunoașterea unui drept de apreciere în favoarea angajatorului, drept care, desigur, nu poate fi exercitat în mod discreționar, ceea ce presupune că, în condițiile existenței unui interes personal legitim, refuzul de aprobare trebuie să fie motivat temeinic.
În cazul de față, Curtea a constatat că, astfel cum rezultă din adresa nr._ din 24.09.2011, precum și din înscrisurile de la dosar, (solicitarea de suplimentare a numărului de posturi la Serviciul pentru Imigrări al județului Argeș și punctul de vedere exprimat de șeful acestui serviciu cu privire la solicitarea reclamantului de suspendare a raportului de serviciu), refuzul de aprobare a cererii formulate de reclamant este justificat.
Astfel, Curtea a avut în vedere că, așa cum rezultă din aceste înscrisuri probatorii, situația existentă la nivelul Serviciului pentru Imigrări al județului Argeș, structură în care reclamantul își desfășoară activitatea, nu permite, din motive ce țin de îndeplinirea obligației de a asigura desfășurarea în condiții optime a activităților specifice și a misiunilor ce îi revin unității, potrivit legii, aprobarea cererii de suspendare a raportului de serviciu. Se reține faptul că, în urma procesului de reorganizare instituțională implementat la nivelul tuturor structurilor MAI ca urmare a constrângerilor bugetare din anul 2011, la nivelul serviciului în care își desfășoară activitatea reclamantul au fost desființate 4 posturi din cele 13 existente, activitatea fiind desfășurată cu un efectiv de 9 polițiști, precum și împrejurarea că personalul existent în prezent este insuficient pe fondul creșterii semnificative a situației operative, ceea ce a determinat solicitarea de suplimentare a numărului de posturi cu 2 funcții de ofițer și o funcție de agent, șeful serviciului apreciind că, în aceste condiții, solicitarea de suspendare a raportului de serviciu este inoportună.
Așadar, având în vedere lipsa de personal existentă în prezent la nivelul Serviciului pentru Imigrări al județului Argeș, precum și împrejurarea că, pe fondul insuficienței resurselor umane, suspendarea raportului de serviciu al reclamantului ar fi de natură să agraveze situația, întrucât, potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Ordinul MAI nr. 298/2011, pe perioada suspendării unitatea are obligația de a rezerva postul ocupat de polițist anterior suspendării, ceea ce presupune că postul nu ar putea fi ocupat, soluția de respingerea a cererii reclamantului este pe deplin justificată.
Curtea a mai avut în vedere faptul că, în deciziile adoptate, autoritățile publice trebuie să asigure prevalența interesului public, or, punând în balanță interesul personal pretins al reclamantului cu interesul public constând în funcționarea la în condiții optime a Serviciului pentru Imigrări al județului Argeș, este evident că are prioritate satisfacerea interesului general, aprobarea cererii formulate având drept consecință agravarea situației create de lipsa de personal de la nivelul acestei unități.
Referitor la susținerile reclamantului privind aprobarea de către pârât a două cereri de suspendare pentru doi ofițeri de poliție în cursul anului 2012 și detașarea unui ofițer de poliție la o altă structură a autorității pârâte, acestea nu au fost luate în considerare, întrucât, pe de o parte, sunt afirmații nedovedite iar pe de altă parte, nu există elementele necesare pentru se putea face comparație cu situația reclamantului, soluțiile putând fi diferite, în funcție de particularitățile cazurilor relatate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că lipsa sa nu poate afecta activitatea pârâtului, că în cursul anului 2012 au mai fost aprobate la nivelul IGI două cereri de suspendare, dispozițiile legale incidente fiind aplicate preferențial, iar la nivelul Serviciului pentru Imigrări Argeș în cadrul Compartimetului de în care funcționează mai sunt încadrați doi subofițeri de poliție, activitatea nefiind atât de intensă, reducându-se și numărul oamenilor care trebuie să o desfășoare.
Dacă situația operativă la nivelul Serviciului pentru Imigrări Argeș ar fi crescut în cursul anului 2012, atunci nu se explică cum conducerile IGI și Serviciului pentru Imigrări Argeș își permit luxul ca aproximativ două luni, dintre cei doi polițiști rămași la acest compartiment, unul să-și desfășoare activitatea pe alt domeniu de activitate și, mai mult, un ofițer din cadrul serviciului să fie detașat la o altă structură a IGI, în condițiile în care șeful serviciului ar fi solicitat suplimentarea de locuri de muncă.
Prin motivarea hotărârii criticate instanța tratează cu superficialitate relațiile de familie, afirmând că nu există certitudine privind conviețuirea sa cu soția pe perioada suspendării, existând dovezi că au luat împreună mașină, casă, mobilă, are loc de muncă, fiind logic că va sta lângă soție toți cei trei ani.
La data de 17.02.2014, intimata a depus Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art.3041C.pr.civ, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut că în speță nu ne aflăm în fața unui refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa favorabile cererea reclamantului de suspendare a raporturilor de serviciu, pentru o perioadă de 3 ani, în sensul art. 2 lit. n din Legea nr.554/2004, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât prin raportare la dispozițiile legale incidente, art. 1 pct. 2 alin. (7) din Legea nr. 133/2011 pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, și art. 44 alin. (1) și art. 45 alin. (3) din Ordinul MAI nr. 298/2011, fiind o cerere de suspendare a raportului de serviciu la inițiativa polițistului, motivată de existența unui interes personal legitim este supusă aprobării, în conformitate cu art. 45 alin. (3) din același ordin.
Din acest punct de vedere, chiar dacă solicitarea reclamantului era justificată, prin prisma obținerii statutului de rezident în Statele Unite ale Americii, refuzul autorității pârâte a fost justificat prin prisma, unor aspecte ce țin de organizarea Serviciului, așa cum rezultă din adresa nr._/21.09.2012 a IGI, autoritatea având un drept de apreciere, pe care instanța de fond în mod corect l-a calificat ca nefiind exces de putere.
Potrivit art.2 lit. n) din Legea nr.554/2004, prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Or, în speță, exercitarea dreptului de apreciere nu s-a făcut prin încălcarea drepturilor reclamantului, întrucât suspendarea raporturilor de serviciu nu se face de drept, existând doar dreptul de a solicita suspendarea de către funcționarul public respectiv, angajatorul având prerogativa de a aprecia asupra oportunității acestei măsuri.
Recurentul a susținut că arătând că lipsa sa nu poate afecta activitatea pârâtului, iar în cursul anului 2012 au mai fost aprobate la nivelul IGI două cereri de suspendare, dispozițiile legale incidente fiind aplicate preferențial, iar la nivelul Serviciului pentru Imigrări Argeș în cadrul Compartimetului de în care funcționează mai sunt încadrați doi subofițeri de poliție, activitatea nefiind atât de intensă, reducându-se și numărul oamenilor care trebuie să o desfășoare.
Însă, aceste susțineri sunt doar aprecieri personale ale recurentului, întrucât, în adresa nr._/21.09.2012 emisă de IGI Argeș se motivează pe larg motivul pentru care solicitarea este inoportună, prin prisma constatării de la începutul anului a unei creșteri semnificative a cazurilor cu referire la migrația ilegală, având în vedere că județul este tranzitat de A1 și de 3 drumuri europene, situația specială din G. și cea din Siria, că numărul de străini luați în evidență sunt în continuă creștere, prcum și asigurarea protecției și pazei sediului, Serviciul Argeș solicitând anterior suplimntarea numărului de posturi.
Împrejurarea că în cursul anului 2012 au mai fost aprobate la nivelul IGI două cereri de suspendare, nu înseasmnă că dispozițiile legale incidente sunt aplicate preferențial, întrucât trebuie analizat fiecare caz în parte, prin raportare la condițiile prevăzute de lege pentru acordarea suspendării și la Serviciile sau Compartimentele din care făceau parte aceste persoane.
Apecierile recurentului privind situația operativă de la nivelul Serviciului pentru Imigrări Argeș în sensul că, dintre cei doi polițiști rămași la acest compartiment, unul să-și desfășoare activitatea pe alt domeniu de activitate și, mai mult, un ofițer din cadrul serviciului să fie detașat la o altă structură a IGI, în condițiile în care șeful serviciului ar fi solicitat suplimentarea de locuri de muncă, nu poate fi reținută pentru a constata că situația prezentată de autoritatea pârâtă ar fi ireală, întrucât este fundamentată pe date concrete privind situația operativă de natură a justifica refuzul.
Se mai susține că prin motivarea hotărârii criticate instanța tratează cu superficialitate relațiile de familie, afirmând că nu există certitudine privind conviețuirea sa cu soția pe perioada suspendării, existând dovezi că au luat împreună mașină, casă, mobilă, are loc de muncă, fiind logic că va sta lângă soție toți cei trei ani.
Chiar dacă instanța de fond a făcut anumite aprecieri legate de certitudinea că reclamantul va locui alături de soția sa pe toată perioada, acest lucru nu este relevant și nu reprezintă motivul real al refuzului, din punct de vedere al autorității pârâte, care a respins solicitarea pe considerente ce țin de situația operativă a Serviciului Argeș, iar instanța a respins acțiunea, în primul rând pentru că a constatat că acest refuz, astfel argumentat, este justificat.
Față de aceste considerente, Curtea, văzând dispozițiile art.312 din Codul de procedură civilă, urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant C. F. C. împotriva sentinței civile nr. 7217/19.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a de contencios administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.02.2014.
PreședinteJudecător Judecător
G. A. L. E. F. H. P.
F.
Grefier
M. H.
Tehnoredactare judecător HP/Ex:2
Judecător fond/C. P.
Curtea de Apel București-Secția A VIII-A SCAF.
| ← Pretentii. Decizia nr. 7758/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 5882/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
