Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8032/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 8032/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 40141/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.8032

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.10.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: V. D.

JUDECĂTOR: U. D.

JUDECĂTOR: B. V.

GREFIER: B. C.

Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta reclamantă . ESTATES SRL, împotriva sentinței civile nr. 3165/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu în contradictoriu cu intimatul pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimatul intervenient D. R. A. L..

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, au răspuns intimatul pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, reprezentat de avocat care depune împuternicire avocațială de reprezentare la dosar și intimatul intervenient D. R. A. L., reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială de reprezentare la fila 18 dosar, lipsind recurenta reclamantă . ESTATES SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că s-au depus la dosar, prin intermediul Serviciului registratură al secției, următoarele:

-la data de 27.10.2014, intimatul Municipiul București a depus întâmpinare;

-la data de 27.10.2014 intimatul intervenient a depus întâmpinare;

-la data de 30.10.2014, recurenta a depus o cerere prin care indică adresa de citare și comunicare a actelor de procedură precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,3 lei, mențiune cu care legal a fost citată pentru acest termen de judecată, conform rezoluției de primire a dosarului, după care:

Reprezentantul intimatului pârât, luând cuvântul, învederează instanței faptul că în întâmpinarea depusă la dosar pentru acest termen de judecată s-a strecurat o eroare și anume că parte în dosar este P. G. al Municipiului București și că toate susținerile și excepții invocate în aceasta sunt pentru P. G. al Municipiului București.

La interpelarea instanței, reprezentanții părților prezente, luând cuvântul, pe rând, învederează că nu mai au alte cereri prealabile de formulat..

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de repunere în termenul de recurs, pe excepția lipsei de interes a cererii de repunere în termen ca neîntemeiată și pe fondul recursului.

Reprezentantul intimatului pârât, luând cuvântul, solicită instanței respingerea cererii de repunere în termenul de recurs ca lipsită de interes și invocă art. 103 din codul de procedură civilă iar în ceea ce privește fondul recursului se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate pe larg în cuprinsul întâmpinării.

Cu privire la cheltuielile de judecată se precizează de către reprezentantul intimatului pârât că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.

Reprezentantul intimatului intervenient, luând cuvântul, solicită instanței respingerea cererii de repunere în termenul de recurs ca fiind inadmisibilă și să se constate nulitatea recursului pentru lipsa nemotivării, urmând a se avea în vedere motivele detaliate pe larg prin întâmpinare.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată se precizează de către reprezentantul intimatului intervenient că își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.

Curtea în temeiul art. 150 Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3165/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ a fost admisă cererea de interventie accesorie formulata in interesul paratului P. G. al Municipiului Bucuresti.

A fost respinsă actiunea formulata de reclamanta . ESTATES SRL în contradictoriu cu pârâtul P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intervenientul D. R. A. L. ca neintemeiata.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanta este proprietara imobilului situat in ..34, sector 2 si in aceasta calitate a obtinut de la Primaria sector 2, autorizatia de construire nr.1497/150M/10.11.2008(f.21).

Reclamanta sustine ca in 27.10.2009 a facut anuntul de incepere a lucrarilor, insa datorita valorii ridicate a investitiei, in anul 2011, a oprit executarea lucrarilor de construire autorizate si a solicitat o noua autorizatie pentru continuarea lucrarilor pe baza unor modificari aduse proiectului initial.

In data de 13.07.2011 PMB i-a eliberat certificatul de urbanism nr.963/_/13.07.2011 si dupa completarea dosarului de autorizare in 02.04.2012 a depus la PMB cererea de emitere a autorizatiei de construire nr._.

Dupa 2 luni a fost informata ca Directia Control si Disciplina in Constructii a constatat in data de 23.05.2012 neinceperea lucrarilor autorizate, iar ulterior a depus un memoriu cu privire la stadiul fizic al lucrarilor prin care explica ca, a oprit executarea lucrarilor.

Reclamanta afirma ca, desi dosarul sau de autorizare este complet si in precedent i-a fost eliberat certificatul de urbanism, PMB refuza nejustificat emiterea autorizatiei de construire solicitate, motiv pentru care a promovat actiunea de fata.

Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei.

Art. 8. - (1) Persoana vatamata . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat . interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Potrivit art.2 lit. i) din Legea nr.554/2004 refuz nejustificat de a solutiona o cerere este exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile.

Desi reclamanta sustine ca parata refuza nejustificat solutionarea cererii sale iar documentatia este completa, din ansamblul actelor depuse la dosar rezulta contrariul.

Astfel, legat de inceperea lucrarilor materiale de construire, in temeiul autorizatiei de construire eliberate initial de P. sector 2, aceasta situatie de fapt nu se confirma, asa cum rezulta din fotografiile depuse la dosarul cauzei de catre parat(f.146-159), dar si din procesul verbal de inspectie din 23.05.2012(f.145) intocmit de DGPL-Directia Control si Disciplina in Constructii din care rezulta ca, terenul in cauza este liber si nu se afla in curs de executie lucrari de construire.

De altfel, chiar reprezentantul reclamantei, intrebat de catre instanta in sedinta publica, a recunoscut faptul ca, nu a avut loc nicio organizare de santier la imobilul detinut in proprietate, ci s-au efectuat doar niste studii geotehnice.

Intrucat aceste studii geo se realizeaza in faza incipienta obtinerii autorizatiei de construire si nu constituie acte materiale prin care se pun in opera lucrarile autorizate, rezulta ca, autorizatia de construire nr.1497/150M/10.11.2008 emisa de Primaria sector 2 a expirat, fara ca reclamanta sa execute nicio lucrare de construire in temeiul acesteia.

Aceeasi concluzie se impune si pentru PUD-ul obtinut de reclamanta si care a fost aprobat prin Hotararea CL S 2 nr.78/17.07.2008 si care avea o valabilitate de 2 ani, acesta fiind expirat la momentul formularii noii cereri de autorizare.

Rezulta deci ca, la data de 02.04.2012, la care reclamanta a depus cererea pentru emiterea unei noi autorizatii de construire la PMB, autorizatia sa de construire si intreaga documentatie de autorizare si de urbanism erau expirate si nu exista nicio ratiune pentru a se solicita o noua autorizatie de construire pentru continuarea lucrarilor pe baza unor asa zise modificari aduse proiectului, in conditiile in care lucrarile autorizate prin prima autorizatie nu incepusera niciodata.

Afirmatia ca, la data de 13.07.2011, PMB i-a eliberat certificatul de urbanism nr.963/_/13.07.2011(f.8) ce permitea continuarea lucrarilor pe baza indicatorilor urbanistici autorizati este eronata, intrucat certificatul de urbanism este un act de informare care nu tine loc de autorizatie de construire si nu confera dreptul de a executa lucrari de constructii, fiind doar o prima etapa in procedura de autorizare.

Reclamanta a solicitat în conformitate cu art. 7 alin. (15) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și cu art. 66 și 67 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 o nouă autorizație de construire pentru continuarea lucrărilor conform modificărilor aduse proiectului: recompartimentare și refacere, întrucât susține că au survenit modificări de teme privind lucrările de construcții autorizate.

Societatea nu poate insa solicita eliberarea unei noi autorizații de construire pentru continuarea lucrărilor, întrucât Autorizația de Construire nr. 1497/150.M/10.11.2008 și-a pierdut valabilitatea si oricum nici nu a fost pusa in executare.

Potrivit art. 7 alin. (15) din Legea nr. 50/1991, „în situația în care în timpul executării lucrărilor și numai pe perioada de valabilitate a autorizației de construire survin modificări de teme privind lucrările de construcții autorizate, care conduc ia necesitatea modificării acestora, titularul are obligația de a solicita o nouă autorizație de construire, potrivit prevederilor prezentei legi."

De asemenea, art. 66 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 prevede că „ (2) Potrivit prevederilor art. 7 alin. (15) din Lege, dacă în timpul executării lucrărilor - numai în perioada de valabilitate a autorizației de construire - survin modificări de temă privind lucrările de construcții autorizate care conduc la necesitatea modificării acestora, investitorul/proprietarul are obligația de a opri lucrările, după caz, și de a solicita o nouă autorizație de construire, pentru obținerea căreia va depune o nouă documentație tehnică - D. T., elaborată în condițiile modificărilor de temă survenite."

Rezultă că una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a solicita o nouă autorizație de construire, în situația intervenirii unor modificări de teme privind construcțiile autorizate, este ca perioada de valabilitate pentru prima autorizație de construire să nu fi expirat, conditie care nu este indeplinita in speta de catre reclamanta.

Art. 52 al.2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, că„ Valabilitatea autorizației de construire/desființare se constituie din: a) intervalul de timp, de cel mult 12 luni de la data emiterii, în interiorul căruia solicitantul este obligat să înceapă lucrările autorizate; b) în cazul îndeplinirii condiției specificate la l/t. a), începând cu data anunțată a începerii lucrărilor, valabilitatea autorizației se extinde pe toată durata de execuție a lucrărilor prevăzută prin autorizație".

In cazul de fata, valabilitatea primei autorizatii a expirat la implinirea a 12 luni de la data emiterii, in conditiile in care reclamanta nu a solicitat prelungirea acesteia, iar la data solicitarii adresate PMB, aceasta trebuia sa parcurga din nou ingtrega procedura de autorizare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. P.&REAL ESTATES SRL.

Recurenta a formulat și cerere de repunere in termenul de recurs in baza dispozițiilor art. 103 Cod Procedură Civila.

In fapt, motivele de repunere in termen următoarele:

a)In data de 25.02.2014 a depus la dosarul cauzei cerere de probatoriu, prin care solicita încuviințarea probei cu martori, in cuprinsul căreia aducea la cunoștința instanței noua adresa de citare a societății si anume București, . nr. 152-154, sector 6.

b)In data de 14.07.2014 un reprezentat societății s-a prezentat la arhiva instanței pentru a obține informații referitoare la redactarea si comunicarea sentinței data in Dosarul nr._ /2014 de unde a aflat ca in data de 26.06.2014 instanța a comunicat Sentința Civila nr. 3165/29.04.2014 la o alta adresa astfel incat au fost pusi in imposibilitatea de a lua cunoștința de conținutul acesteia si prin urmare nu a avut posibilitatea de a-și exercita calea de atac, in termenul legal.

c)În data de 17.07.2014 a ridicat de la arhiva instanței o fotocopie a sentinței in al cărei dispozitiv era menționat de asemenea ca sediul ales al societății este in București, . nr. 152-154, sector 6.

Legal citat, intimatul D. R. A. a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat recursului formulat de recurenta-reclamantă P. P. & REAL ESTATES S.R.L. ca fiind nul conform art. 306, C. proc. civ. 1865, cu consecința menținerii Sentinței civile nr. 3165/29.04.2014 pronunțate de Tribunalul București, Secția a ll-a de C. Administrativ Fiscal în dosarul sus-rubricat, ca fiind temeinică și legală.

Intimatul Municipiul București a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat lipsa de interes a cererii de repunere în termen, nulitatea recursului, pentru nemotivarea în termen. A solicitat respingerea cererii de repunere în termen ca nefondată, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând excepția lipsei de interes a cererii de repunere în termen, Curtea urmează a o respinge ca neîntemeiată, întrucât urmare a unei eventuale repuneri în termen, se procedează la soluționarea recursului, recurentei, fiindu-i respinsă acțiunea la fond.

Analizând cererea de repunere în termenul pentru declararea recursului Curtea reține că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Recurenta a susținut faptul că si-a modificat sediul ales prin intermediul unei cereri depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 25.02.2014, cerere prin care a solicitat încuviințarea unor probe.

Din analiza cererii indicate de recurentă rezultă că aceasta indică un sediu de citare și comunicare a actelor de procedură diferit față de cel indicat inițial prin cererea de chemare în judecată. Pentru a acoperi culpa procesuală proprie, recurenta arată că ar fi luat cunoștință de hotărârea instanței prin cererea adresată Tribunalului București la data de 14.07.2014, fiindu-i comunicată hotărârea reprezentantului ales la data de 17.07.2014.

Cu toate acestea, recurenta omite să arate faptul că nu a învederat în mod expres instanței de fond schimbarea sediului ales, nu a atras atenția instanței cu privire la schimbarea sediului procesual și nu a pus în discuție o astfel de cerere, rezumându-se să arate numai probele solicitate.

Alegerea domiciliului trebuia să fie făcută în conformitate cu disp. art. 98 Cod procedură civilă.

„Schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.”

Or, recurenta nu a formulat o petiție prin care să arate în mod expres schimbarea domiciliului și nici nu a încunoștințat părțile adverse cu privire la schimbarea domiciliului, astfel încât cerere de probe prin care pretinde recurenta că a indicat noul sediu ales nu va trebui să fie luată în seamă. Cu alte cuvinte, chiar dacă partea a decis schimbarea sediului procesual, acesta era ținută să supună atenției instanței această chestiune deoarece numai instanța poate să ia măsurile privitoare la citare.

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, Curtea va respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.

Va respinge recursul ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepția lipsei de interes a cererii de repunere în termen ca neîntemeiată.

Respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de recurenta reclamantă . ESTATES SRL, împotriva sentinței civile nr. 3165/29.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu în contradictoriu cu intimatul pârât P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și intimatul intervenient D. R. A. L., ca tardiv.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

V. D. U. D. B. V.

GREFIER

B. C.

Tribunalul București

Secția a II a C.

Administrativ și Fiscal

Jud. fond D. C.

Red. jud. VD

Tehnored. CB

2 ex./19.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8032/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI