Obligaţia de a face. Decizia nr. 9217/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9217/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 44735/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9217
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant I. F. împotriva sentinței civile nr.3910/03.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant prin avocat T. G. cu împuternicire avocațială nr._/2014 pe care o depune în ședință publică, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință. după care,
Recurentul-reclamant prin avocat depune chitanța nr._/1 din data de 10.12.2014 prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv răspunsul negativ al intimatei, nr._/30.10.2014, privind restituirea taxei pe poluare.
Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 305 C.pr.civ., încuviințează probei cu înscrisuri solicitată de către recurentul-reclamant prin avocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant prin avocat solicită admiterea recursului si pe cale de consecința modificarea în parte a dispozițiilor sentinței recurate, in sensul admiterii pe fondul cauzei a cererii formulate si obligarea intimatei la restituirea sumei de 4.852 lei achitata cu titlu de taxă de poluare prin chitanța cu . nr._ din 29.10.2012, precum și dobânda fiscală aferentă. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței nr.11/10.12.2014 pe care o depune în ședință publică.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._ /CA/2012, reclamantul I. F. a chemat în judecată DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la restituirea sumei de 4.852 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare prin chitanța cu . nr._ din 29.10.2012, pentru înmatricularea autovehiculului OPEL ZAFIRA, fabricat în anul 2008, având numărul de înmatriculare_, numărul de identificare W0L0AHM_ și . de identitate J539555, obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, calculată de la data plății și până la data restituirii efective și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 26.08.2012 a achiziționat autoturismul Opel Zafira de la Întreprinderea Individuală M. L.-Nicușor care l-a achiziționat din spațiul intracomunitar (Germania) și nu l-a înmatriculat în România, motiv pentru care, pentru a putea înmatricula autovehiculul, a fost obligat să plătească o taxă în valoare de 4.852 lei, potrivit chitanței nr._/29.10.2012.
Prin obligarea la plata acestei taxe consideră reclamantul că au fost încălcate prevederile TFUE, la care România a aderat, respectiv: art. 30 (ex. art.25 din TCE) - "între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea și taxelor vamale cu caracter fiscal"", art.110 (ex. art.90 din TCE), paragraful 1 - „Niciun stat membru european nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Mai arată că, potrivit hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09 (T.) și C-263/10 (N.), articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Având în vedere că s-a respins cererea statului român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, hotărârea N. se aplică retroactiv și lipsește de temei juridic prelevarea taxei de poluare începând cu data de 1 iulie 2008.
Mai mult decât atât, Legea nr.9/2012 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și înmatriculate pentru prima oară în România sunt supuse unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Acest tip de reglementare, deși nu este de natură a demonstra o discriminare directă, prin efectele sale încurajează dobândirea de autovehicule de ocazie de proveniență internă, cu caracteristici echivalente celor în discuție, prin aceea că, în cazul acestora din urmă, dobânditorul nu este supus plății taxei. Sub acest aspect, spiritul art.110 din TFUE este înfrânt, căci obiectivul art.110, în ansamblul său, este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Arată reclamantul că taxa pe care a plătit-o este o condiție „sine qua non” pentru înmatricularea autoturismului Opel Zafira pe care l-a achiziționat, care încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Prin perceperea acestei taxe s-a creat un regim fiscal discriminatoriu intre autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană, care au fost înmatriculate în țara de proveniență și autovehiculele înmatriculate deja în România pentru care nu se percepe taxa cu ocazia revânzării.
Mai mult, în Constituția României este consfințită aplicarea unitară și cu prioritate a dreptului comunitar, Statul Român fiind obligat conform legii sale supreme să respecte tratatele la care a aderat, iar aplicarea acestei taxe discriminatorii, numai pentru autoturisme din import, indiferent cum se numește aceasta taxă, încalcă normele europene la care România a aderat.
Menționează reclamantul că nu a uzat de procedura prealabilă, respectiv de contestare a deciziei de stabilire a taxei auto emise de către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3, întrucât potrivit Deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție procedura de contestare nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei in temeiul art.117 alin.1 lit. d) din Codul de procedură fiscală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.117 alin.1 lit.d), art.124 C.pr.fisc., art.242 alin.2 C.pr.civ. În dovedire au fost depuse înscrisuri.
Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București – Activitatea Juridică, Biroul Juridic C. 3, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 conform O.P.A.N.A.F. nr.3411/2011, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii. A formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Prin sentința civilă recurată, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3.
A respins acțiunea ca neîntemeiată și cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3 care susține că titularul obligației de restituire a sumei pretinse de reclamant ar fi Administrația F. pentru Mediu, tribunalul a reținut că pârâta este autoritatea publică, în sensul art.2 alin.1 lit.b) din Legea nr.554/2004, care a calculat taxa conform art.5 din Legea nr.9/2012 (fila 11), astfel că raporturile juridice s-au stabilit cu organul fiscal, iar nu cu Administrația F. pentru Mediu, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Administrația F. pentru Mediu nu a efectuat operațiuni legate de perceperea acestei taxe de la reclamant, neputând fi obligată nici la restituire cât timp, în materia contenciosului administrativ și fiscal, calitatea autorităților publice de a sta în judecată este reflectarea, în plan procesual, a abilitării recunoscute acestora de a fi subiect de drept în raporturile determinate de exercitarea competențelor lor prevăzute de lege. În acest context, în soluționarea excepției are relevanță faptul că taxa a fost colectată de A.F.P. Sector 3 în baza unei abilitări legale și în consecință, numai aceasta poate fi titularul unei obligații de restituire, motive pentru care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamantul solicită instanței obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisiile poluante ce a fost stabilită prin Decizia nr._/19.09.2012 și achitată cu chitanța din 29.10.2012 (fila 12) pentru înmatricularea în țară a unui autoturism anterior înscris în circulație în Germania, însă nu face dovada că s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a acestei taxe, conform art.117 alin.1 din OG nr.92/2003.
La termenul de judecată din data de 04.06.2013, fiindu-i solicitate lămuriri asupra acestui aspect, reclamantul personal a precizat că nu a formulat nicio cerere și nu a efectuat niciun demers prealabil introducerii acțiunii.
Tribunalul a reținut că, din economia dispozițiilor legale incidente materiei și, așa cum s-a subliniat și în Decizia nr.24/2011 a Î.C.C.J., publicată în M.O., Partea I, nr.1 din 03.01.2012, rezultă că justițiabilii care solicită rambursarea taxei pe poluare au la dispoziție două categorii de acțiuni cu obiect și finalitate diferite și anume, pe de o parte, contestarea deciziei de calcul, cu consecința înlăturării acesteia din ordinea juridică, iar, pe de altă parte, procedura ”restituirii de sume” care presupune cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei pe poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Prin obiectul său, prezentul demers judiciar se înscrie în cea de-a doua categorie, numai că reclamantul nu a înregistrat la autoritatea fiscală competentă – pârâta A.F.P. Sector 3 - o cerere de restituire a taxei pentru emisiile poluante.
În speță nu este vorba de efectuarea procedurii prealabile de contestare a deciziei privind stabilirea taxei (de altfel, petitul nevizând anularea acestui act), ci de îndeplinirea condiției premisă pentru ca reclamantul să se poată regăsi în ipoteza reglementată de art.8 cu referire la art.2 lit.i) din Legea nr.554/2004,anume formularea unei cereri la autoritatea publică pârâtă. După cum deja s-a menționat, chiar instanța supremă a statuat în procedura recursului în interesul legii că „procedura restituirii de sume” vizează cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei pe poluare. În lumina dreptului Uniunii și a jurisprudenței CJUE în materie, principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, implicând ideea disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale. În virtutea autonomiei procedurale, statele membre au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene, iar reglementarea internă dată de art.117 alin.1 din Codul de procedură fiscală respectă principiul echivalenței și efectivității, așa cum punctează și Î.C.C.J. în decizia sa.
Așa fiind, în situația concretă dedusă judecății, adică în lipsa unei cereri administrative, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de soluționare care să fie cenzurat/sancționat de instanța specializată, iar cercetarea aspectelor legate de compatibilitatea reglementării interne din Legea nr.9/2012 cu normele comunitare devine inutilă, în condițiile în care, în lipsa unui raport juridic care să izvorască din învestirea autorității cu o cerere, acțiunea este lipsită de temei din perspectiva art.1, art.8 și art.18 din Legea nr.554/2004, impunându-se respingerea sa în consecință.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de Administrația Finanțelor Publice Sector 3 a fost respinsă având în vedere că pârâta nu a căzut în pretenții, cât și inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul.
A solicitat admiterea recursului si pe cale de consecința modificarea in parte a dispozițiilor sentinței recurate, in sensul admiterii pe fondul cauzei a cererii sale si obligarea intimatei la: restituirea sumei de 4.852 lei achitata cu titlu de taxă de poluare prin chitanța cu . nr._ din 29.10.2012, taxă achitată pentru înmatricularea autovehiculului OPEL ZAFIRA fabricat în anul 2008, având nr. de înmatriculare_, nr. de identificare W0L0AHM_ si . de identitate J539555; plata dobânzii fiscale aferente sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, calculată de la data plății și până la data restituirii efective; plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Instanța de fond a soluționat in mod corect excepțiile, insa cu privire la fondul cauzei a reținut faptul ca reclamantul a achitat taxa in valoare de 4.852 lei potrivit chitanței nr._/29.10.2012, insa in mod netemeinic si nelegal a respins cererea de chemare in judecata pe motiv ca nu a făcut dovada depunerii unei cereri de restituire a taxei de la intimata.
Retine instanța de fond (fila 3 paragraf 5): " reclamantul nu face dovada ca s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a acestei taxe, conform art. 117 alin. 1 din OG 92/2003".
Total greșit, in cuprisul deciziei nr. 24/2011 a ICCJ nu se regăsește ca si condiție preliminară obligativitatea depunerii acestei cereri, citează (fila 9 a deciziei paragraful 7 si 8): In al treilea rand, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudentei Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilita.
Relevanta in aceasta privința este jurisprudenta Metallgesellshaft si Hoechst, in care s-a conchis in sensul ca „este contrar dreiptului european ca o instanța naționala sa respingă sau sa admită doar in parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecința a plații impozitului pe profit... pentru simplul motiv ca acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal si ca nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității si efectului direct al dreptului comunitar, in condițiile in care legislația naționala refuza beneficiul regimului fiscal".
Prin urmare, taxa pe care a plătit-o este o condiție „sine qua non" pentru înmatricularea autoturismului Opel Zafira pe care l-a achiziționat, care încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne, iar instanța de fond trebuia in mod temeinic si legal sa dispună restituire taxei de poluare fara sa condiționeze reclamantul de efectuarea vreunui demers prealabil.
Prin simpla percepere a acestei taxe s-a creat un regim fiscal discriminatoriu intre autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană, care au fost înmatriculate în țara de proveniență (autoturismul Opel Zafira pe care l-a achiziționat fiind înmatriculat in Germania de către întreprinderea Individuala M. L.-N.) și autovehiculele înmatriculate deja în România pentru care nu se percepe taxa cu ocazia revânzării.
Instanța de fond in mod corect trebuia sa îndrepte măsura dispusa nelegal, adică plata taxei de poluare prin indreptarea acestei masuri nelegale (plata taxei de poluare) care intra in conflict cu normele europene, in sensul restituirii acesteia.
Constituția României, consfințește aplicarea unitară și cu prioritate a dreptului comunitar. Statul Român fiind obligat conform legii sale supreme să respecte tratatele la care a aderat, iar aplicarea acestei taxe discriminatorii, numai pentru autoturisme din import, indiferent cum se numește aceasta taxa, încalcă normele europene la care România a aderat (art. 148 alin. (2) din Constituția României: "Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare").
Menționează de asemenea ca a solicitat restituirea taxei auto in temeiul art. 117 alin. 1 lit d) din OG 92/2003 insa pana la acest moment nu a primit niciun răspuns.
In dovedirea situației prezentate a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, având in vedere dispozițiile art. 305 Cod Pr. Civ. - dovada înregistrării cererii de restituire a taxei de poluare, inregistrata sub nr._/03.10.2014
În drept, a invocat art. 299, art. 302, art. 304, art. 3041 Cod Pr. Civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea 554/2004.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 117 alin. (1) din Codul de procedură fiscală „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.”
Potrivit considerentelor deciziei nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, a susține că nu exista acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât dupa epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscală înseamna practic a înlătura din ordinea juridică prima dispozitie legala indicată.
. Înalta Curte, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decat atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat, un text de lege trebuie interpretat în sensul in care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
A statuat Înalta Curte că nu trebuie ignorate obiectul si finalitatea celor doua proceduri care vizează, pe de-o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlaturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Astfel cum rezultă din decizia Înaltei Curți, pentru restituirea sumelor nelegal plătite nu este necesară contestarea decizia de calcul al taxei de poluare, fiind aplicabilă însă procedura prevăzută de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală.
Această procedură implică formularea unei cereri de restituire a sumei nelegal plătite, adresată organului fiscal care a încasat-o.
Prin urmare, pentru a admite acțiunea de obligare a pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, este necesar ca instanța să constate existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire exprimat de organul fiscal.
Învestită cu soluționarea unei astfel de acțiuni, instanța de judecată trebuie să aprecieze asupra caracterului nejustificat al refuzului de a restitui taxa.
În cauză, nu se poate reține existența unui astfel de refuz, cât timp intimatul-reclamant nu a făcut dovada că s-a adresat organului fiscal, anterior sesizării instanței, cu o cerere de restituire a taxei pe poluare achitate.
Acțiunea în contencios administrativ are ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de restituire a taxei.
Pentru introducerea acesteia este necesar ca reclamantul să se fi adresat, în prealabil, organului fiscal, cu o cerere prin care să solicite restituirea, fiind irelevantă o cerere ulterioară sesizării instanței.
În lipsa unei astfel de cereri, sesizarea instanței este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Recurentul-reclamant a invocat hotărârea Curții Europene de Justiție din 8 martie 2001, Metallgesellschaft Ltd și alții (C-397/98), Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd.
În această hotărâre, C.J.U.E. a reținut că, potrivit unei jurisprudențe bine stabilite, dreptul de a obține rambursarea taxelor percepute de un stat membru prin încălcarea normelor de drept comunitar reprezintă consecința și o completare adusă drepturilor conferite justițiabililor prin dispozițiile comunitare, astfel cum au fost acestea interpretate de către Curte (Hotărârea din 9 noiembrie 1983, San Giorgio, 199/82, R.. p. 3595, punctul 12; Hotărârea din 2 februarie 1988, Barra, 309/85, R.. p. 355, punctul 17; Hotărârea din 6 iulie 1995, BP Soupergaz, C-62/93, R.. p. I-1883, punctul 40; Hotărârea din 9 februarie 1999, Dilexport, C-343/96, R.. p. I-579, punctul 23 și Hotărârea din 21 septembrie 2000, Michailidis, C-441/98 și C-442/98, R.. p. I-7145, punctul 30).
Statul membru trebuie, în principiu, să ramburseze taxele percepute prin încălcarea dreptului comunitar (Hotărârea din 14 ianuarie 1997, Comateb și alții, C-192/95 până la C-218/95, R.. p. I-165, punctul 20), a mai reținut C.J.U.E.
A statuat că, în absența reglementărilor comunitare în materie de restituire a taxelor percepute în mod incorect, este de competența ordinii juridice interne a fiecărui stat membru să desemneze instanțele competente și să reglementeze modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție destinate să asigure salvgardarea drepturilor pe care justițiabilii le întemeiază pe dreptul comunitar, cu condiția ca, pe de o parte, aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare de natură internă, (principiul echivalenței), și, pe de altă parte, ca acestea să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (principiul eficienței) (a se vedea, în special, Hotărârea Edis, C-231/96, R.. p. I-4951, punctele 19 și 34; Hotărârea S., C- 260/96, R.. p. I-4997, punctul 18; Hotărârea din 17 noiembrie 1998, Aprile, C-228/96, R.. p. I-7141, punctul 18, și Hotărârea Dilexport, citată anterior, punctul 25).
Art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală este, în egală măsură aplicabil acțiunilor similare de natură internă și nu face facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, jurisprudența instanțelor interne, prin care s-au admis constant acțiuni întemeiate pe acest text legal, fiind relevantă sub acest aspect.
Prin urmare, această procedură respectă principiile echivalenței și efectivității, la care face referire hotărârea sus-menționată.
În hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft Ltd și alții (C-397/98), Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd., C.J.U.E. a reținut, în esență, că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă o cerere adresată acesteia pentru a obține rambursarea sau compensarea unei pierderi financiare suferită din singurul motiv că reclamantul nu a utilizat căile legale aflate la dispoziția sa pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare.
Astfel cum rezultă din hotărârea sus-menționată însă, în acea cauză, C.J.U.E. a reținut că, în cazul în care acțiunea ar fi fost câștigată, nu s-ar fi obținut rambursarea plății anticipate, un astfel de drept la rambursare neexistând în legislația internă, conform instanței de trimitere (par. 104).
Dreptul la rambursarea taxei plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale există însă în legislația română.
Astfel, sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală în cazul aplicării eronate a prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, acesta făcând parte din dreptul intern, conform art. 11 alin. (2) din Constituția României.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant I. F. împotriva sentinței civile nr.3910/03.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 3 A FINANTELOR PUBLICE și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: CRI
Tehnored:CRI /BPB
2 ex. /
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: B. S.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8032/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8367/2014.... → |
|---|
