Obligaţia de a face. Decizia nr. 9113/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9113/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 2517/93/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9113/2014
Ședința publică de la 04 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 819/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov– Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.(B.) G. și intimata-pârâtă U. „S. HARET”, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 27.11.2014 recurentul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei.
Constatând că părțile au solicitat judecarea recursului în lipsă conform art. 411 C., apreciază recursul în stare de judecată și-l reține spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 819/03.03.2014 a Tribunalului Ilfov a fost admisă acțiunea formulata de reclamanta A. (B.) G. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET, a fost obligată parata sa elibereze reclamantei diploma de licența si suplimentul de diploma.
A fost admisă cererea de chemare in garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE, formulata de parată și a fost obligat chematul in garanție M.E.N sa aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomei de licența si suplimentului de diploma ale reclamantei, precum și la plata către pârâta USH a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție M. FINANȚELOR PUBLICE, solicitând modificarea în tot a hotărârii prin respingerea acțiunii principale și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate și nefondate.
Arată recurentul, în motivarea cererii, că fără a se pronunța motivat asupra argumentelor invocate prin întâmpinare, instanța de fond s-a rezumat la respingerea lor și, pe cale de consecință, a dedus obligația Ministerului de a aproba tipărirea formularelor tipizate ca fiind o obligație corelativă în raport cu cea a Universității „S. Haret" de a elibera diplomele de licență.
Prima instanță nu s-a raportat la nici un temei de drept care să prevadă obligația Ministerului de a aproba tipărirea tipizatelor, în condițiile în care U. a școlarizat nelegal studenții la forme de învățământ care nu au parcurs procedura acreditării stabilită de lege.
Cât privește cererea principală, arată că pentru a promova o acțiune în contencios administrativ, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada că este beneficiar al unui drept subiectiv recunoscut de lege ori să aibă un interes legitim pe care M. Educației avea obligația de a-1 respecta, conform art.l din Legea nr.554/2004; condiția vătămării unui drept ori a unui interes recunoscut de lege este strâns legată de faptul că această vătămare trebuie să rezulte dintr-un act administrativ sau din refuzul nejustificat al unei autorități de a soluționa o cerere referitoare la un drept ori la un interes recunoscut de lege.
Refuzul Ministerului Educației Naționale de a aproba tipărirea formularelor tipizate pentru ca U. „S. Haret" să-și îndeplinească obligația asumată (fară acordul ARACIS și al Ministerului Educației Naționale) față de absolvenții care au fost înmatriculați nelegal de către această instituție, la forme de învățământ neacreditate, nu se circumscrie noțiunii prevăzute la art.2, alin.(l), lit."i" din Legea nr.554/2004.
Nu poate fi imputat un eventual exces de putere, astfel cum este definit la lit."n" al aceluiași articol ci, dimpotrivă, trebuie reținută atitudinea de conformare în raport cu dispozițiile legale prin refuzul de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă pentru formele de învățământ neacreditate, organizate în afara cadrului legal.
Arată recurentul că faptul că reclamanții erau convinși că U. SpiruHaret era autorizată să organizeze forma de învățământ pe care el a urmat-o, s-a bazat exclusiv pe afirmațiile universității, fără a se verifica autenticitatea informațiilor.
Verificarea informațiilor presupune consultarea hotărârilor de Guvern emise anual, în care erau menționate toate universitățile din țară, cu toate specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate. O astfel de verificare se impunea în acest caz, întrucât U. "S. Haret" este o instituție particulară ce nu beneficiază de încrederea așteptată în mod rezonabil de cetățeni de la instituțiile sau autoritățile publice.
Recurentul precizează că anterior Curtea de Apel a reținut că în speța nu sunt îndeplinite condițiile erorii comune și invincibile care să justifice emiterea diplomelor de studii. Nu există nici un act normativ care să oblige M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licență și a suplimentelor la acestea decât în condițiile în care activitatea de învățământ s-a organizat și desfășurat, în condițiile legii.
Mai precizează recurentul că a fi obligat la aprobarea tipăririi formularelor tipizate în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
În anul 2002, la data înființării Universității „S. Haret" (prin Legea nr.443/2002) era și este în vigoare și la această dată, H.G nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Această hotărâre vizează punerea în executare a prevederilor art.60, alin.(l) din Legea învățământului nr.84/1995, cu privire la organizarea și funcționarea învățământului particular superior, articol pe care instanța de fond îl invocă în susținerea legalității organizării de cursuri la forma de învățământ ID.
Afirmația noastră privind obligativitatea și necesitatea autorizării și acreditării formei de învățământ ID pentru ca absolvenții acestei forme să fie îndreptățiți la eliberarea diplomei de licență chiar în condițiile în care U. primise acreditare/autorizare pentru forma de învățământ „zi" este întemeiată pe următoarele dispoziții legal:
-art.3 al Legii nr.443/2002 care se prevede faptul că după . legii, în structura Universității S. Haret vor intra facultățile, colegiile și specializările acreditate sau autorizate provizoriu prin Hotărâre a Guvernului,
-art.ll6 alin.(3) din Legea învățământului nr.84/1995 care statuează că ,,Pentru recunoașterea și funcționarea lor, instituțiile de învățământ superior parcurg etapele de autorizare și acreditare prevăzute de legislația națională și europeană în domeniul învățământului superior",
-art.l7 din H.G nr.1011/2001 potrivit căruia ..Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecventă redusă se realizează conform Leșii nr. 88/1993, republicată.
Din coroborarea prevederilor legale invocate, rezultă fără drept de echivoc faptul că U. "S. Haret" avea obligația să se supună dispozițiilor legale privind procedura de autorizare si acreditare nu numai pentru specializările înființate ci, și pentru toate formele de învătământ (zi, FR, ID).
În continuare, recurentul face referire la Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție,nr. 3306/2011, pronunțată în Dosarul nr._ conform căreia „aceste forme de învățământ pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/ acreditării și acestor alte forme de învățământ (...). Faptul că există în cadrul universității reclamante un program de studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învătământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învătământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată, a îndeplinirii standardelor de performantă, prin procedura de evaluare prevăzută de lege”.
În conformitate cu prevederile art.29, alin.4, lit."b" din O.U.G nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, (care a abrogat Legea 88/1993) acreditarea, " acordă, alături de drepturile prevăzute la Ut. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat.
La data înmatriculării studenților care au absolvit în anii 2008 și 2009, U. „S. Haret" era acreditată pentru anumite specializări numai la forma de învățământ zi și deținea autorizație provizorie pentru unele dintre aceste specializări numai pentru forma de învățământ fără frecvență. Afirmația este susținută de prevederile Anexei II, punct 6 la H.G. nr. 940/2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr.410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, precum și al Anexei II, punct 6 la H.G. nr. 1609/ 2004 pentru modificarea anexelor nr. 1 - 3 la Hotărârea Guvernului nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior. "
Prin urmare, arată recurentul că pentru studenții care au urmat cursurile la formele de învățământ FR și ID, forme de învățământ neacreditate, U. „S. Haret" nu avea dreptul de a organiza examen de licență și cu atât mai puțin de a emite diplome care să ateste promovarea acestora.
Faptul ca U. S. Haret a eliberat adeverințe care, in opinia acesteia, ar atesta efectuarea unor studii, este un demers ce implică numai responsabilitatea respectivei universități. Prin efectul legii în temeiul cărora aceste adeverințe au fost emise, beneficiarii lor aveau la dispoziție W o dovada de studii care, după minim 6 luni, maxim 12 luni își pierdea valabilitatea. În consecință, neeliberarea diplomei de studii nu face decât sa păstreze activă această stare de drept în ceea ce privește lipsa oricărei dovezi privind efectuarea studiilor de învățământ superior de către reclamanți.
Așadar, cei care, ulterior împlinirii termenului de 12 luni, au înțeles sa dea eficienta unui document ce își pierduse valabilitatea, nu au făcut decât să-și asume niște riscuri ale căror efecte trebuie sa le suporte exclusiv nefiind îndreptățiți a solicita vreunui alt subiect de drept, cu care nu s-au aflat în nici un fel de raporturi juridice, acoperirea eventualelor prejudicii suferite ca urmare a unei înțelegeri, convenții încheiată cu un alt subiect de drept.
Arată recurentul că, deoarece instanța este obligată să aplice prevederile legilor ce guvernează domeniul spetei deduse judecății iar acolo unde legea nu distinge instanța trebuie să țină seama de principiile de drept, nu se poate da eficiență principiului aparenței in drept.
Legislația este cât se poate de clară, fiind ușor de observat ca, cel puțin in acest domeniu, un fapt ilicit - anume organizarea unor cursuri fără a se respecta prevederile legale - nu poate produce efecte licite. În baza principiului legalității, o fapta ilicita nu poate deveni licita, neexistând nici aparenta in drept atâta timp cât exista norme legale imperative ce nu au fost respectate, iar beneficiarul avea sau trebuia sa aibă știința de acest lucru print-o minimă diligenta la care era obligat (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
Din adresele la care face referire USH nu rezultă că tipizatele solicitate sunt doar pentru absolvenții care au urmat forme de învățământ neacreditate ci au în vedere generic toți absolvenții din anul 2009.
Solicită recurentul a se constata și neconcordanțele dintre numărul de tipizate solicitate. Astfel, dacă în anul 2010 pentru absolvenții ( din 2009) acestei universități s-au solicitat prin adresa nr.31 din 01.06.2010 un număr de_ de bucăți (Legea 288/2004), din care au primit un număr de_ bucăți (așa cum se precizează în următoarea adresă nr.278 din 5.08.2010), de ce în anul 2011 pentru aceeași absolvenți din 2009, necesarul de diplome a crescut la 32 150 bucăți.
Recurentul precizează că trebuie avute în vedere și cele expuse prin documentul intitulat "Nota", înregistrat la M. Educației Naționale sub nr._/ 18.11.2010 prin care U. S. Haret recunoaște, în alineatul final, că nu a solicitat diplome de licență pentru cei 34 372 absolvenți la forma de învățământ ID, deoarece situația acestora urma a fi clarificată prin O.G. nr. 10/2009 .
În final, recurentul arată că obligarea MEN la plata sumei de 50 lei către pârâta U. „S. Haret” „cu titlu de cheltuieli de judecată", este neîntemeiată. M. Educației Naționale nu se află în culpa procesuală față de pârîta USH nefiind ținut de vreo prevedere legală care să ducă la îndeplinire obligațiile instituției de învățământ superior.
Obligarea Ministerului Educației Naționale la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care procesul de învățământ nu s-a desfașurat, organizat de minister este nelegală. Nu se poate imputa MEN că au fost urmate cursuri fară să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ urmată din anul înscrierii reclamantei la acestea, iar instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal.
De asemenea, nu se poate vorbi de o culpă a MEN în organizarea de către USH a unor specializări și forme de învățământ nelegale, așa cum încearcă pârâta să sugereze prin întâmpinarea formulată.
Intimata U. "S. HARET", a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimata în apărare că în baza art.60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (in vigoare pe intreaga perioada de școlarizare a reclamanților) activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme:de zi,seral,cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri la zi. Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
Legiuitorul a avut in vedere faptul ca evaluarea si acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii,care duc la o calificare universitara distincta, iar nu la nivelul formelor de invatamant. Programa de studii este cea care susține calificarea distincta.indiferent de forma de invatamant absolvita. Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către reclamante era OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art.29 alin.3 si 4 din acest act normativ „in invatamantul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licenta,care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: a)autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza,dupa caz,admiterea la studii b)dreptul de a emite diplome,certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza,dupa caz,examen de absolvire,doctorat."
Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamant, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de „program de studii"a fost definita in cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr.1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare,organizare,conducere si realizare efectiva a predării, invatarii si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Coroborând cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența ), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior, pentru aceeași specializare sau echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita(zi,frecventa redusa,invatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasa si urmata.
Mai mult,art.4 din HG nr.535/1999 arata ca :„ Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de invatamant de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi pot funcționa si la forma de învățământ seral sau fara frecventa fara a fi necesara îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica si Acreditare a institutiilor de invatamant superior."
Pentru tipărirea si difuzarea formularelor actelor de studii de către unitatea de specialitate desemnata de MECTS, conform art.7 din OMECT.nr.2284/2007(in speța ROMDIDAC SA) este necesara aprobarea scrisa a recurentului -chemat in garanție M.E.C.T.S., aspect ce rezulta si din conținutul adresei nr._/25.06.2009 (pe care o anexam cauzei), iar cum aprobarea cererilor de către MECTS nu a fost dovedita, fiind constituita din afirmații ambigui ale recurentului MECTS in incercarea de a acoperi neregularitatile si abuzul de drept al acestei instituții ale statului, instanța de fond in mod corect a admis cererea de chemare in garanție.
Din adresa nr._/25.06.2009, emisa de MECTS, rezulta fara echivoc ca tipărirea si eliberarea actelor de studii, ale reclamantului, nu se poate realiza decât cu aprobarea scrisa a MECTS., in calitate de autoritate competenta si chemat in garanție de către pârâtă.
Prin invocarea informă a diverselor impedimente legale care nu sunt incidente in speța, MECTS caută să găsească o modalitate de a se sustrage de la executarea obligațiilor ce-i revin in exclusivitate,.motivele de refuz invocate fiind desființate de dispozițiile art. 8 din Ordinul 3404/2006 care leagă posibilitatea organizării formei de învățământ la distanta doar de condiția acreditării cursurilor de zi.
Simplul refuz nu poate inlocui lipsa de acțiune si nefinalizarea vreunui demers legal,menit a constata pretinsa incalcare a examenului de licența cu respectarea tuturor regulilor referitoare la organizarea si desfășurarea procesului educațional pe parcursul perioadei ce a trecut de la momentul infiintarii Universității S. Haret prin lege.
Arată intimata că se află în imposibilitate de a elibera diplomele de licența, iar aprobarea tipizării formularelor cu regim special este în competenta exclusiva a recurentului conform O.M.nr.2284/2007.
Susținerile din recurs privind avizarea formularelor destinate actelor de studii pentru intimat, in vederea tipizării, nu pot fi reținute intrucat recurentul nu a făcut dovada aprobării in totalitate a cererilor formulate de pârâtă prin adresele atașate cauzei si întrucât nu exista concordanta intre solicitările acesteia și avizele recurentului -chemat in garanție MECTS, privind aprobarea tipizării actelor de studii pentru reclamant.
Refuzul MECTS nu este justificat, nu exista niciun temei legal care sa legitimeze aceasta poziție adoptata de recurent deoarece intimatul reclamant este indreptatit a pretinde eliberarea actelor de studii, cerința acestuia fiind legitima, justificata mai ales de obligația pe care si-a onorat-o prin parcurgerea cursurilor legal organizate de USH si prin însușirea cunoștințelor (dovedita prin promovarea examenului de licenta).
Avand in vedere dispozițiile legale a fost emisă adeverința de licențiat, sub egida recurentului-chemat in garanție, aceasta producând efecte juridice. Adeverința emisa este in ființa, nu a fost revocata, iar efectele pe care le-a produs se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate proprie unui act administrativ.
Privind criticile întemeiate pe dispozițiile art.488 pct.4 Cod proc.civ. arată intimata că instanța de fond, dând eficienta dispozițiilor legale in materie, in cauza fiind aplicabile dispozițiile art.7 din -Ordinul nr.2284/2007 -Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant-" Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, in condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECT, unitate care poarta intreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții si pentru asigurarea securității tipăririi sl păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.") a admis cererea de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale, obligând aceasta instituție publica sa-si duca la îndeplinire obligațiile legal stabilite.
Silogismul juridic care a stat la baza acestei sentințe este intemeiat pe dispozițiile legale aplicate de judecătorul fondului, care nu numai ca a identificat corect dispozițiile legale aplicabile, dar printr-o maniera de interpretare coerenta a acestor dispoziții a păstrat cadrul legal si a ridicat siguranța juridica la rang de principiu ,cum era si firesc.
În speță, reclamanții sunt absolvenți de studii superioare și sunt îndreptățiți sa primească actul solicitat potrivit Ordinului nr.2284/2007 -art.38.
lnstanta nu a fost investita sa rezolve problemele de ordin administrativ si funcțional cu care se confrunta instituția Ministerului Educației Naționale, ce au fost evidențiate de afirmațiile reprezentanților acestei instituții, care prin discreditarea fatisă a unei instituții de invatamant superior, face publica inexistenta vreunei atari încălcări de care s-ar face vinovata subscrisa si a gravelor probleme interne cu care se confrunta aceasta instituție.
Refuzul de a aviza tipărirea formularelor cu regim special constituie o incalcare a dispozițiilor legale-constituind un abuz manifestat prin exces de putere.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 NCPC, invocat atât în legătură cu cererea de chemare în garanție cât și în legătură cu cererea principală:
Curtea va reține că reclamanta a urmat cursurile Universității S. Haret – Facultatea de Finanțe și Bănci, forma de învățământ ID, promovând examenul de licență – sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverință de licențiat.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat recurentului chemat în garanție M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul absolvirii reclamantei. Recurentul-chemat în garanție MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii reclamantei de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Curtea constată că recursul formulat de către recurent este neîntemeiat, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție –Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/ 2012, nr. 953/ 2012, nr. 1638/ 2012 și nr. 3302/ 2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 54/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum reclamanților le-au fost eliberate adeverințe de licențiați, necontestate, aceștia au dreptul să le fie eliberate actele de studii, iar M. Educației Naționale (fost M.E.C.T.S.) are obligația de a de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimente de diplomă.
Pentru considerentele arătate, Curtea, în temeiul art. 496 din Noul Cod de Procedură Civilă, va constata că acest prim motiv de recurs este nefondat.
2/ Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4 NCPC:
Curtea va reține că recurentul a apreciat că instanța de fond a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești, deoarece acreditările/ autorizările formelor de învățământ sunt aprobate prin Hotărâri de Guvern care se actualizează anual.
Curtea va înlătura susținerile recurentului privind incidența în cauză a prevederilor art. 488 pct. 4 NCPC, având în vedere considerentele expuse anterior, când a arătat că faptul că autorizarea/acreditarea se realizează de Guvernul României nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme cauza juridică avută în vedere este alta, respectiv emiterea adeverințelor ce atestă urmarea unor cursuri acreditate, de natură a atrage, în lipsa unei cereri în anularea acestui act, a obligației de emitere și a actelor de studii solicitate.
Curtea va reține așadar că analiza instanței de contencios s-a referit exclusiv la natura nejustificată a refuzului de eliberare a actelor de studii, iar nu la conferirea caracterului autorizat/ acreditat al studiilor, neputându-se susține așadar că s-ar fi depășit atribuțiile instanțelor de judecată.
Pentru aceste considerente, urmează a fi înlăturat și cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4 NCPC, ca nefondat.
3/ Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 NCPC.
Curtea reține că acest motiv de casare se referă la nemotivarea hotărârii ori la inserarea unor motive străine de natura pricinii.
Deși a indicat incidența acestui motiv de casare, recurentul nu a precizat în ce constă nemotivarea și nici care sunt motivele care sunt străine de natura pricinii, pentru ca instanța de control judiciar să poată proceda la o analiză a incidenței art. 488 pct. 6 NCPC.
Din lecturarea considerentelor hotărârii pronunțate se observă că instanța de fond a prezentat toate argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției, iar acestea sunt în strânsă legătură cu natura cauzei, referindu-se la analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului de emitere a actelor de studii și, implicit, al refuzului recurentului de eliberare a formularelor tipizate.
Pe cale de consecință, nu se poate susține că argumentele prezentate sunt străine de natura pricinii, astfel cum a susținut recurentul-chemat în garanție.
Dacă obligația de tipărire putea sau nu putea fi pusă în sarcina recurentului, cu respectarea legii, aceste critici vizează mai degrabă dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 pct.8 NFCPC, care însă a fost înlăturat argumentat, potrivit celor expuse anterior.
4/ În ceea ce privește greșita soluționare a cererii USH de acordare a cheltuielilor de judecată, prin raportare la prevederile art. 488 pct. 8 NCPC:
Curtea va constata că recurentul-chemat în garanție a căzut în pretenții față de pârâta USH, astfel că în mod corect instanța de judecată a făcut aplicarea dispozițiilor art. 453 NCPC.
În speță interesează exclusiv culpa procesuală a chematului în garanție, care ar fi putut evita plata cheltuielilor de judecată doar prin executarea voluntară a obligațiilor puse în sarcina sa, ori prin recunoașterea pretențiilor pârâtei USH, la primul termen de judecată.
Neprocedând în acest mod și ca efect al admiterii cererii de chemare în garanție, Curtea va reține că în mod implicit culpa procesuală a fost stabilită, astfel că cel care cade în pretenții poate fi obligat, la cerere, la plata cheltuielilor ocazionate de judecata procesului, cu condiția ca acestea să fie dovedite.
Toate celelalte argumente invocate de recurent prin cererea de recurs nu au legătură cu înlăturarea culpei procesuale a părții, motiv pentru care nu pot fi reținute de instanța de recurs.
Văzând și dispozițiile art. 494 rap. la art. 451-453 NCPC, Curtea va obliga recurentul la plata către intimata U. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 620 lei, reprezentând onorariu de avocat ocazionat de asistența acordată acesteia cu ocazia judecării recursului și dovedit cu înscrisurile atașate la dosar la filele 21-21.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr. 819/03.03.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov– Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.(B.) G. și intimata-pârâtă U. „S. HARET, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata către intimata USH a cheltuielilor în recurs, în cuantum de 620 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2014.
Președinte JudecătorJudecător
A. P. R. I. C. A. J.
Grefier
M. P.
Red/teh. A.P. – 5 ex. – 27.01.2015
Jud. Fond: A. D. – Tribunalul Ilfov
| ← Despăgubire. Sentința nr. 2629/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2419/2014.... → |
|---|
