Pretentii. Decizia nr. 81/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 81/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 5456/3/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 81
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
Președinte A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1016/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă F. M. E. și intimata – pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune scoaterea din citativ a intimatei Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor având în vedere soluția dată asupra cererii în contradictoriu cu aceasta, în sensul respingerii pentru lipsa calității procesuale pasive, soluție nerecurată. Constată că prematuritatea invocată prin cererea de recurs reprezintă în fapt un motiv de ordine publică ce va fi soluționată odată cu cererea de recurs și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._, reclamanta F. M. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților obligarea acestora la achitarea într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe a unei treimi din prima tranșă din despăgubirea în valoare totală de_ lei, sumă stabilită prin Hotărârea nr. 284 din 4 iulie 2007 a Prefecturii Prahova. S-a mai solicitat ca această sumă să fie actualizată cu indicele creșterii prețurilor de consum de la data de 4 august 2007 și până în prezent.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este cotitulara dreptului de despăgubire pentru bunurile abandonate în Basarabia-Bucovina și care nu pot fi restituite în natură, conform Legii 290/2003. În anul 2007 prin Hotărârea nr. 284 Prefectura Județului Prahova a analizat documentele depuse de ea și ceilalți beneficiari și a acordat despăgubiri în valoare totală de_ lei. Dosarul a fost înaintat Comisiei Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor - ANRP. Deși a formulat împreună cu ceilalți cotitulari cereri de efectuare a plății acestei sume, indicând conturile bancare, la indicația ANRP, până la această dată nu a primit nicio tranșă.
Reclamanta a subliniat faptul că deși a început demersurile în temeiul Legii 290/2003 încă din anul 2003, până la acest moment nu a primit nicio sumă cu titlu de despăgubire.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 290/2003.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a anexat Hotărârea Comisiei Județene de aplicare a Legii 290/2003, certificat de moștenitor.
Prin întâmpinarea depusă la data de 21 februarie 2013 pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în temeiul Legii 247/2005.
La data de 21 februarie 2013 pârâta ANRP a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca nefondate, față de lipsa disponibilităților financiare, o eventuală obligare a instituției de efectuare a plății ar fi imposibil de executat.
S-a mai arătat că prima tranșă a fost scadentă la data de 4 iulie 2008 iar cea de a doua tranșă la data de 4 iulie 2009, actualizarea urmând a fi operată de la acea dată.
În favoarea reclamantei instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 67 și următoarele din codul de procedură civilă, având în vedere absența oricărei procuri de reprezentare a reclamantei date doamnei F. D., instanța a luat act de faptul că aceasta din urmă nu poate avea calitatea de reprezentant a reclamantei în prezenta cauză. Cererea de chemare în judecată nu se impune a fi anulată având în vedere faptul că aceasta a fost expres însușită de reclamantă, prin semnătură.
Prin sentința civilă nr. 1016/25.02.2013, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, excepție invocată de pârâtă.
A respins acțiunea formulată de reclamanta F. E. împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta F. E. împotriva Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților.
A obligat pârâta la plata către reclamant, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe, a unei treimi din prima tranșă din despăgubirea stabilită prin hotărârea nr. 284 din 4 iulie 2007 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii 290/2003, sumă ce va fi actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care va fi publicat de către Institutul Național de S., înaintea plății, de la data împlinirii termenului de 1 an de la comunicarea hotărârii nr. 284/4 iulie 2007, până la data plății efective.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța a constatat că:
Reclamanta din prezenta cauză solicită efectuarea plății unei cote din prima tranșă din despăgubirile acordate ei și altor moștenitori ca efect al Legii 290/2003.
Procedura de despăgubire prevăzută de acest act normativ este diferită de cea referitoare la bunurile și drepturile reglementate de Legea 10/2001, respectiv de Legea 247/2005.
C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor reprezintă un organ creat ca efect al acestui ultim act normativ, având ca atribuții analiza și stabilirea despăgubirilor care se acordă conform Legii 247/2005, dispunând emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire.
Spre deosebire de Legea 247/2005, legea aplicabilă reclamantei, respectiv Legea nr. 290/2003, prevede un alt sistem de despăgubire, respectiv circuitul: emiterea hotărârilor Comisiilor județene de aplicare a Legii 290/2003 urmată de efectuarea plății sumelor stabilite prin această hotărâre, de către ANRP.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 10 alineat 2 din Legea 290/2003 și art. 18 alineat 5 din HG 1120/2006, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, apreciind că singura autoritate care este competentă să efectueze plata despăgubirilor stabilite ca efect al Legii 290/2003 este ANRP.
Analizând fondul pretenției, tribunalul a constatat următoarele:
Prin hotărârea nr. 284/4 iulie 2007 emisă de C. județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 (fila 9), a fost aprobată cererea nr. 1081/2004 depusă de A. M., F. E. și A. I. și s-a propus acordarea de compensații bănești în valoare de 350.476 lei reclamantei și celorlalți doi titulari, pentru bunurile lăsate de autorii lor A. M. și Olimpiada în Basarabia.
Conform certificatului de moștenitor anexat, reclamantei îi revine o cotă de 1/3 din această sumă, cotă proprie întregii succesiuni rămase de pe urma autorului său.
Deși reclamanta a solicitat pârâtei plata compensațiilor, aspect necontestat de pârâta ANRP, această instituție nu a dispus efectuarea plății până la acest moment.
Astfel, conform prevederilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii comisiei județene; plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești ale direcțiilor prevăzute de art. 11 alin. 1.
În ceea ce privește eșalonarea despăgubirilor, devin incidente dispozițiile art. 18 alin. 5 din HG nr. 1120/2006, potrivit cărora compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel: c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor depășește_ lei. Conform alin. 6 al aceluiași articol, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S., față de luna decembrie a anului anterior.
Pornind de la aceste dispoziții legale, tribunalul a constatat că pârâta nu a achitat reclamantei până la acest moment prima tranșă din totalul despăgubirilor ce le-au fost acordate, fără a justifica în mod rezonabil depășirea termenului legal, singurul argument prezentat în întâmpinare fiind insuficiența fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru acoperirea tuturor sumelor reprezentând despăgubiri scadente, printre care și cea datorată reclamanților.
Or, această apărare nu poate fi primită în cauză, întrucât, pe de o parte, pârâta nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte că nu a existat disponibilul necesar achitării sumei conform dispozițiilor legale (ex. o eventuală solicitare a ANRP de punere la dispoziție a unor fonduri suplimentare, solicitare care să fi fost respinsă de MFP), iar, pe de altă parte, a refuza achitarea sine die a acestor despăgubiri, prin invocarea formală a lipsei fondurilor bănești, echivalează cu a transforma dreptul de proprietate al reclamanților asupra sumelor respective într-un drept eventual, ceea ce încalcă regulile fundamentale dezvoltate de CEDO prin jurisprudența sa.
Prin recunoașterea dreptului la despăgubire, neurmată însă, în contradicție flagrantă cu prevederile Legii nr. 290/2003, de punerea efectivă în plată a compensațiilor acordate, se creează și se menține o stare de incertitudine și de insecuritate juridică în domeniul legilor reparatorii, ceea ce este de nepermis într-un stat de drept.
În consecință, având în vedere că a trecut mai mult de 1 an de la adoptarea hotărârii nr. 284/04.07.2007, tribunalul a constatat că pretenția reclamantei este întemeiată în ceea ce privește efectuarea plății unei treimi din prima tranșă din totalul despăgubirilor acordate.
Referitor la cererea reclamantei de actualizare a sumei în raport de indicele de creștere a inflației, tribunalul a constatat că este întemeiată în raport de indicele de creștere al prețurilor de consum, față de prevederile art. 18 alin. 6 din HG nr. 1120/2006. În ceea ce privește perioada pentru care urmează să fie actualizată suma, având în vedere dispozițiile art. 10 alineat 2 din Legea 290/2003, ea a fost actualizată începând cu data împlinirii termenului de 1 an de la comunicarea hotărârii nr. 284/4 iulie 2007, până la plata efectivă.
În temeiul art. 18 alineat 6 din Legea 554/2004, având în vedere solicitarea expresă a reclamantei de stabilire a unei date pentru executarea obligației, instanța a obligat pârâta la efectuarea plății într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea, luând act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că, în data de 04.07.2007 Instituția Prefectului Județului Prahova - C. pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantei F. E. și a petenților A. M. și Anăstase I., Hotărârea nr. 284.
Prin Hotărârea nr. 284/2008 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 350.476 lei compensații bănești pentru bunurile deținute de autorii A. M. și Olimpiada, abandonate și sechestrate în ., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. semnat la Paris în anul 1947.
A susținut recurenta-pârâtă că este prematur introdusă cererea introductivă, iar în subsidiar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Cu privire la prematuritatea cererii formulate, în contextul intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 10/2013, a precizat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 10/2013, începând cu data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 „se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei".
Totodată, a învederat instanței că, potrivit alin. (2), „prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata transelor se face începând cu 1 ianuarie 2014".
Din analiza celor două texte de lege menționate, reiese fără echivoc intenția statului român de a eșalona plata despăgubirilor stabilite potrivit Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003 și neachitate (chiar și parțial), pe o perioadă de 10 ani. Cu privire la exigibilitatea acestor tranșe, se observă două ipoteze avute în vedere, respectiv ipoteza în care titlul de plată urmează a fi emis, în această situație prima tranșă fiind exigibilă în anul următor emiterii titlului și, respectiv, ipoteza în care titlul de plată a fost emis anterior intrării în vigoare a ordonanței, în această situație prima tranșă fiind exigibilă începând cu 1 ianuarie 2014.
Prin urmare, creanța stabilită prin Hotărârea nr. 284/04.07.2007 emisă de către C. Județeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 nu este exigibilă în momentul de față, astfel că acțiunea formulată de reclamantă este prematură.
Așa cum rezultă și din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 10/2013, reglementarea modalității de plată eșalonată a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor îndreptățite potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 190/2003 și Legii nr. 393/2006 este rezultatul efectului sistemic, structural pe care acestea îl au asupra bugetului de stat, având în vedere, pe de o parte necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, prin aplicarea unor modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
Măsurile propuse nu aduc o restrângere a drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu refuză plata acestor despăgubiri, ci se obligă la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.
Plata eșalonată a creanțelor asupra statului nu este interzisă în niciun mod de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, iar executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura și unica modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica.
În aceste condiții, este necesară crearea unui echilibru între interesele generale ale societății și interesele particulare ale persoanelor care intră sub incidența proiectului de ordonanță. în acest sens, precum arată și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, o astfel de măsură trebuie să păstreze un just echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților (Hotărârea din 26 aprilie 2006, pronunțată în Cauza Zubko și alții împotriva Ucrainei, paragraful 67 sau Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunțată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 107).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia din 4 septembrie 2012 pronunțată în Cauza D. și alții împotriva României, a reținut că nu se poate aprecia că însăși substanța dreptului reclamanților a fost afectată, iar eșalonarea plății creanțelor datorate reclamanților nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea, a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanților și interesul general al societății a fost menținut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenția să respecte calendarul de plăți (paragrafele 49 - 50).
Concluzia care se impune este aceea că statul nu contestă existența unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată și hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003, precum și Legii nr. 393/2006, și nu refuză plata acestora. Măsura reglementată este mai degrabă una prin care se garantează realizarea dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în sensul Convenției, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile respectării țintei de deficit bugetar asumate. Rezultă că prin eșalonarea stabilită statul nu afectează esența dreptului de proprietate, nu aduce atingere substanței acestui drept și cu atât mai puțin nu neagă existența acestuia.
În subsidiar, cu privire la plata despăgubirilor beneficiarilor Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003, a învederat următoarele:
În realizarea funcțiilor sale, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților gestionează, coordonează și controlează procesul de restituire a proprietăților și de acordare a despăgubirilor pentru proprietățile preluate în mod abuziv de către regimul comunist.
În reprezentarea intereselor Statului Român și pentru gestionarea eficientă, corectă și responsabilă a banului public, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților trebuie să prevină eventualele prejudicii, care ar putea fi aduse bugetului său și implicit al Statului Român.
Având în vedere practica constantă din ultimii ani de executare silită pe calea popririi și existența numărului foarte mare de popriri dispuse, consecința inevitabilă fiind blocarea conturilor Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, această instituție a fost pusă în imposibilitatea de a plăti voluntar despăgubirile de care beneficiază persoanele îndreptățite în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.
Din acest motiv, în ultima perioadă, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților s-a aflat în imposibilitatea de a pune în executare într-un termen rezonabil obligațiile de plată stabilite în sarcina sa.
Având în vedere impactul acestor sume asupra bugetului de stat, s-a impus identificarea unei modalități de plată care să permită despăgubirea tuturor persoanelor îndreptățite.
Pentru atingerea acestui deziderat, având în vedere necesitatea respectării țintei de deficit bugetar asumate, iar, pe de altă parte, necesitatea respectării drepturilor persoanelor îndreptățite la despăgubiri potrivit Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, s-a impus eșalonarea plății sumelor acordate potrivit actelor normative amintite.
Referitor la obligarea sa la actualizarea sumei cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care va fi publicat de către I.N.S., înaintea plății, de la data împlinirii termenului de 1 an de la comunicarea Hotărârii nr. 284/2007, până la data plății efective, a făcut următoarele precizări:
Prin art. 1 alin. (4) din OUG nr. 10/2013, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv "Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe".
Astfel, legiuitorul a stabilit clar calea de urmat în ceea ce privește actualizarea compensațiilor bănești, iar a extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
Astfel, în temeiul art. art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 C.proc.civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1016/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul București și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta F. M. E. ca fiind neîntemeiată.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin hotărârea nr. 284/4.07.2007, emisă de C. Județeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003, s-a aprobat cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate în Basarabia, formulată de A. M., F. E. și A. I., fiind acordate solicitanților despăgubiri în valoare totală de 350.476 lei.
Conform art. 5 lit. c) din H.G. nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, incident în cauză la data pronunțării hotărârii recurate, compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în cazul contestațiilor sau hotărârea judecătorească definitivă, învestită cu formulă executorie, după caz, se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor.
La data de 28.02.2013, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 114/28.02.2013, O.U.G. nr. 10/27.02.2013, pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006.
Potrivit art. I din acest act normativ: „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 20.000 lei; (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 1 ianuarie 2014; (3) Prin titlu de plată se înțelege hotărârea comisiei județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 393/2006, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006. (4) Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanțe de urgență se actualizează prin aplicarea indicelui prețurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată și sfârșitul lunii anterioare datei plății efective a fiecărei tranșe.”
Motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă se raportează la dispozițiile O.U.G. nr. 10/2013.
Prin decizia nr. 528/12.12.2013, Curtea Constituțională a constatat că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eșalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum și ale Legii nr. 393/2006, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaților și Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe D. și la un schimb de comune între România și Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, și a Convenției dintre România și Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, relativă la regimul proprietăților situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 393/2006, sunt neconstituționale.
Această decizie nu este aplicabilă în prezenta cauză, fiind publicată în Monitorul Oficial al României ulterior pronunțării prezentei hotărâri.
Analizând însă compatibilitatea aplicării în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 10/2013 cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, Curtea reține următoarele:
Conform art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Prin urmare, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele.
Prima normă, de ordin general, enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”.
A doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții: “nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Cea de-a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O., recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general, astfel: „dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Prin Legea nr. 290/2003 statul român s-a obligat să plătească foștilor proprietari și moștenitorilor acestora compensații bănești pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
În prezenta cauză, intimata-reclamantă are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., dreptul său de creanță fiind recunoscut, în baza legislației interne, respectiv Legea nr. 290/2003, prin emiterea, de către C. Județeană Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003, a hotărârii nr. 284/4.07.2007, privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile abandonate în Basarabia.
Eșalonarea plății despăgubirilor acordate reprezintă o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor sale, care, pentru a nu fi contrară art. 1 din Protocolul nr. 1, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.
În cauză, ingerința este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, însă aceasta nu este însă proporțională cu scopul urmărit.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie să fie formală, iluzorie.
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr.290/2003, plata despăgubirilor a mai fost eșalonată în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi.
Instituirea unei a doua eșalonări a plății creanței asupra statului, pe o durată de 10 ani, este de natură să impună intimatei-reclamante o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 1016/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă F. M. E., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. P. R. I. C. A. J.
GREFIER,
C. M.
Red. Jud. C.R.I. /2 ex.
Jud. Fond. A. I. N./Tribunalul București – SCAF
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 2419/2014.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3242/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
