Obligaţia de a face. Sentința nr. 1128/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1128/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 8111/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1128
Ședința publică de la data de 04.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - G. A. F.
GREFIER - M. H.
Pe rol soluționarea acțiunii formulate de reclamanta .. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin avocat M. S., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosarul cauzei (fila 3) și pârâta, reprezentată de consilier juridic, cu delegație depusă la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâtă în întâmpinarea formulată.
Reprezentantul pârâtei aduce la cunoștință instanței că această excepție este mai degrabă o apărare prin care învederează faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale. Consideră că a fost depășit de către reclamantă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 fiind încălcate prevederile art. 11 alin. 5, întrucât decizia de soluționare a actului principal a fost soluționată la data de 22.05.2013, iar prezenta acțiune a fost introdusă la data de 13.12.2013.
În ceea ce privește termenul de formulare a acțiunii, apărătorul reclamantei arată că societatea pe care o reprezintă a luat la cunoștință dreptul său la acțiune ca născut, odată cu pronunțarea soluției de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru că reclamanta inițial a pierdut procesul, deci, ca atare, se află în termenul de 1 an de formulare a acțiunii. Mai mult decât atât, fiind o acțiune în despăgubiri și acel termen de 6 luni privind atacarea actului administrativ, este mai mult decât evident că societatea reclamantă a făcut acțiune în acel termen de 1 an, nefiind vorba nici măcar de termenul de 6 luni de care face vorbire partea adversă. Deci, consideră că termenul este pe deplin respectat, nu există nici un motiv pentru care să fie admisă excepția, singurul termen la care putea să formuleze acțiunea era după cunoașterea deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
CURTEA,
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta .. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând:
- obligarea APDRP la plata dobânzii aferente sumei de 3.432.558,19 lei, evaluată provizoriu la nivelul a 1.716.965,61 lei, precum și în continuare de la data formulării prezentei acțiuni până la data plății efective a sumei datorate cu acest titlu;
- obligarea APDRP la plata contravalorii ratei de inflație aferentă sumei de 3.432.558,19 lei, evaluată provizoriu la nivelul a 410.190,70 lei, precum și în continuare de la data formulării prezentei acțiuni până la data plății efective a sumei datorate cu acest titlu;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că în baza Contractului - cadru nr. Cl._/15.08.2006, a beneficiat de o finanțare nerambursabilă în cuantum total de 3.432.558,19 lei pentru proiectul intitulat „Modernizare frigorifer și abator vită, construcție stație epurare ., .".
Ulterior încheierii contractului menționat, în urma verificărilor efectuate cu privire la activitatea reclamantei, APDRP a încheiat Procesul-verbal de constatare nr._/29.06.2010, prin care s-a reținut că nu fost respectate obligațiile asumate contractual în legătură cu procedura de achiziție a echipamentelor pentru linia de abatorizare bovine și utilaje independente, reclamanta fiind obligată să restituie suma de 3.432.558,19 lei.
Apreciind nelegală sancțiunea dispusă, reclamanta a contestat Procesul-verbal de constatare nr._/29.06.2010, solicitând instanței de judecată să dispună anularea acestuia.
Acțiunea în anulare formulată a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. de dosar_/2/2010.
Prin Decizia nr. 5365 din data de 22.05.2013, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus anularea Procesului-verbal de constatare nr._/29.06.2010 și obligarea APDRP la restituirea către reclamantă a sumei de 3.432.558,19 lei.
Precizează reclamanta că suma reținută în sarcina sa de către APDRP, prin procesul verbal menționat, a fost achitată încă din data de 04.08.2010, pentru a evita acumularea nejustificată de penalități.
La data de 04.10.2013 APDRP a achitat reclamantei suma de 2.574.418,64 lei, executând astfel parțial obligația la care a fost obligată prin decizia instanței supreme.
Arată reclamanta că s-a adresat atât APDRP, cât și autorității superioare ierarhic superioare acesteia, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în vederea recuperării dobânzii și a actualizării cu rata inflației a sumei de 3.432.558,19 lei încasată în mod nelegal de către APDRP.
Cererea adresată APDRP a fost transmisă instituției la data de 29.10.2013, APDRP necomunicând însă un răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
În ceea ce privește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, aceasta a comunicat la data de 27.11.2013 răspunsul său prin Adresa nr._/27.11.2013, precizând că solicitarea ar fi neîntemeiată având în vedere faptul că singura sumă la plata căreia a fost obligată APDRP prin hotărârea instanței supreme ar fi cea de 3.432.558,19 lei, precum și faptul că societatea reclamantă nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu.
Consideră reclamanta ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de achitare a sumelor pretinse, fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale.
În esență, reclamanta arată că fapta ilicită constă în întocmirea nelegală a procesului verbal de constatare nr._/29.06.2010, anulat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Este evident prejudiciul suferit de reclamantă, ca urmare a lipsirii sale de folosința sumei de 3.432.558,19 lei, context în care obligația de reparare integrală a prejudiciului presupune atât restituirea sumei cât și a dobânzilor legale precum și actualizarea acesteia cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
În privința momentului de la care se naște obligația de plată a dobânzii legale și în funcție de care se impune actualizarea creanței cu indicele de creștere a prețurilor de consum, reclamanta arată că acesta coincide cu data indisponibilizării sumei de 3.432.558,19 lei, respectiv 04.08.2010. În acest sens, reclamanta arată că în cauza C-565/11 (M. I. împotriva AFP Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu), instanța europeană a stabilit că regim național care limitează dobânzile acordat cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii este contrar dreptului comunitar. Altfel spus, în lumina hotărârii CJUE, reclamanta este îndreptățită la reparațiunea integrală a prejudiciului suferit, ce se traduce efectiv în sumele datorate de la momentul indisponibilizării lor nelegale - 04.08.2010 și până la momentul achitării integrale a acestora.
În drept, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 7, art. 8 și urm. din Legea 554/2004, art. 998 Cod civ., art. 120 și art. 124 Cod proc. fisc.
Pârâta a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei.
Pârâta arată că reclamanta .. a formulat cerere de anulare a Procesului verbal de constatare nr. 13.474/29.06.2010 și a Notificării nr. 13.879/05.07.2010 privind constituirea debitului în cuantum de 3.432.558,19 lei, precum și de obligarea la restituirea către aceasta a sumei de 3.432.558,19 lei achitată APDRP de către reclamantă în baza actelor administrative menționate anterior.
Prin sentința civilă nr. 7399/06.12.2011 instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs .., iar prin decizia nr. 5365/22.05.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și a dispus anularea Procesului verbal de constatare nr. 13.474/29.06.2010 și a Notificării nr. 13.879/05.07.2010 privind constituirea debitului în cuantum de 3.432.558,19 lei, precum și obligarea pârâtei la restituirea către aceasta a sumei de 3.432.558,19 lei achitată APDRP de către reclamantă în baza actelor administrative menționate anterior.
Arată pârâta că potrivit art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „(1)Când persoana vătămata a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp si despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut ia art. 11 alin. (2).
A.. (1) al art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează o situație de excepție de la regula instituită prin art. 8. coroborat cu art. 11, aceea a acțiunilor „de plină jurisdicție", în sensul de acțiune complexă, care să conțină și capătul de cerere referitoare la despăgubiri, atât pentru daunele morale, cât și pentru cele materiale. În mod normal, cererea de despăgubiri trebuie să reprezinte un capăt secundar de cerere în cadrul acțiunii principale, pentru a da posibilitatea instanței, care analizează legalitatea actului sau contractului administrativ, să decidă și asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
Acțiunile introduse ulterior, în baza art. 19, trebuie să fie în mod real motivate pe o situație obiectivă, iar reclamantul trebuie să probeze momentul la care a luat cunoștință de întinderea pagubei, el are posibilitatea să formuleze în mod distinct, ulterior, o acțiune separată pentru acoperirea prejudiciului, sub condiția imperativă a respectării termenului de prescripție de 1 an, calculat în condițiile art. 19 alin. (1) din lege.
Argumentele formulate de pârâtă cu privire la termenul de formulare a acțiunii pun în discuție incidența prescripției dreptului la acțiune, considerente pentru care instanța, la termenul din 04.04.2014, a pus în dezbaterea părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție ce urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, pârâta a emis la data de 29.06.2010 procesul verbal de constatare nr. 13.474 și ulterior, notificarea nr. 13.879/05.07.2010, privind constituirea debitului în cuantum de 3.432.558,19 lei.
Reclamanta a achitat suma de 3.432.558,19 lei la data de 04.08.2010 și ulterior, la data de 25.11.2010, a formulat acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._/2/2010, solicitând anularea procesului verbal de constatare nr. 13.474/29.06.2010, anularea notificării 13.879/05.07.2010, privind constituirea debitului în cuantum de 3.432.558,19 lei și obligarea pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la restituirea sumei de 3.432.558,19 lei.
Prin sentința civilă nr.7399 din 06.12.2011 Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, sentință atacată cu recurs de către reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 5365/22.05.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul și a dispus anularea procesului verbal de constatare nr. 13.474/29.06.2010 și a notificării nr. 13.879/05.07.2010 privind constituirea debitului în cuantum de 3.432.558,19 lei, precum și obligarea pârâtei la restituirea către aceasta a sumei de 3.432.558,19 lei.
La data de 04.10.2013 pârâta a achitat reclamantei suma de 2.574.418,64 lei, refuzând însă cererea de acordare a dobânzilor legale și de actualizare a creanței de 3.432.558,19 lei cu indicele de creștere a prețurilor de consum, motiv pentru care reclamanta a promovat prezenta acțiune.
Analizând dispozițiile art.19 din Legea nr.554/2004 instanța constată că prezenta acțiune este formulată cu depășirea termenului de prescripție de un an, prevăzut de articolul citat anterior, pentru următoarele considerente:
Astfel cum rezultă din lucrările dosarului, acțiunea de față constituie o cerere în despăgubire, formulată ulterior acțiunii în anularea actului administrativ.
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
Deși reclamanta a solicitat prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._/2/2010 anularea procesului verbal de constatare nr. 13.474/29.06.2010, anularea notificării 13.879/05.07.2010, privind constituirea debitului în cuantum de 3.432.558,19 lei și obligarea pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit la restituirea sumei de 3.432.558,19 lei, nu a pretins în cadrul acelei acțiuni și actualizarea creanței cu dobânda legală și indicele de creștere a prețurilor de consum, deși nimic nu o împiedica pe reclamantă să solicite obligarea pârâtei și la actualizarea debitului principal, criteriile de indexare fiind obiective și legal prevăzute.
Decisiv în cauza de față este a se stabili momentul la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și sub acest aspect curtea constată că acest moment coincide cu momentul plății debitului principal, acesta fiind data de 04.08.2010.
Din momentul plății sumei de 3.432.558,19 lei reclamanta a cunoscut consecința vătămătoare, din punct de vedere patrimonial, al actelor administrative contestate, fiind incontestabil că prejudiciul suferit de reclamantă constă în lipsirea sa de folosința sumei achitate în baza actelor administrative declarate ulterior ca fiind nelegale.
Contrar celor susținute de reclamantă, întinderea pagubei nu se raportează la momentul anulării actelor administrative, respectiv data pronunțării deciziei civile nr. 5365/22.05.2013, întrucât legiuitorul nu condiționează termenul de formulare a acțiunii în despăgubiri de momentul anulării actului administrativ vătămător ci, așa cum s-a arătat anterior, de momentul în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
Semnificativă, cu titlu de jurisprudență sub acest aspect, este decizia nr. 835 din 17 februarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție Secția de contencios administrativ și fiscal, din cuprinsul căreia rezultă că termenul de prescripție al acțiunii în despăgubire, echivalente cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public în lipsa actului de încetare a raportului de serviciu curge de la data încetării raportului de serviciu și nu de la data anulării actului administrativ prin care se dispune încetarea raportului de serviciu.
Ca și în cauza de față, ipoteza avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție cu prilejul pronunțării deciziei civile sus citate este aceea că prejudiciul reprezentat de lipsirea subiectului de sezină de folosința unei sume de bani, ca efect al actului administrativ nelegal, devine actual la momentul în care actul administrativ are consecința diminuării patrimoniului persoanei vătămate, astfel că de la acest moment persoana interesată este în drept să solicite repararea prejudiciului efectiv(restituirea debitului principal, actualizat cu indicele de inflație) precum și a beneficiului nerealizat(dobânda legală).
În egală măsură, este de observat că pentru actualizarea debitului principal cu dobânda legală și indicele de creștere a prețurilor de consum legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art.371 indice 2 din Codul de procedură civilă, că în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii.
Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației stabilite în bani, indiferent de natura ei, se va proceda și la actualizarea sumei.
Aceste dispoziții, care completează prevederile Legii nr.554/2004, ar fi permis reclamantei fără putință de tăgadă să formuleze cererea de actualizare a creanței principale cu dobânda legală și indicele de creștere a prețurilor de consum, concomitent cu cererea de obligare a pârâtei la restituirea debitului principal, astfel că reclamanta nu poate pretinde că s-a aflat în imposibilitate de a deduce instanței de contencios administrativ și aceste pretenții, în cadrul acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._/2/2010.
Față de aceste considerente, instanța, apreciind că termenul de prescripție al dreptului la acțiune a început să curgă la data de 04.08.2010 și s-a împlinit la 04.08.2011, va respinge prezenta acțiune constatând prescris dreptul material la acțiune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta .., cu sediul în Râmnicu V., . nr. 227, jud. V., reprezentată convențional de SCA Z. R. & Partners, cu sediul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, cu sediul în București, .. 43, sector 1, constatând prescris dreptul material la acțiune.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2014.
PreședinteGrefier
G. A. F. M. H.
| ← Pretentii. Sentința nr. 801/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24... → |
|---|
