Pretentii. Decizia nr. 105/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 105/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 611/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 105
Ședința publică din data de 09 ianuarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 5, împotriva sentinței civile nr. 61/08.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. A., cererea de chemare în judecată având drept obiect contestație act administrativ fiscal – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant, reprezentat de apărător ales, care depune împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că intimatul reclamant înaintează la dosarul cauzei întâmpinare, prin intermediul Serviciului Registratură, în data de 11.07.2013.
În temeiul O.U.G. 74/2013, a H.G. 520/2013 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. cu nr. 2211/2013, Curtea ia act de schimbarea denumirii recurentei pârâte – Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – în reprezentarea Administrației sector 5 a Finanțelor Publice și apreciază procedura de citare legal îndeplinită la termenul de față având în vedere data citării recurentei în cauză, anterioară datei intrării în vigoare a actelor normative sus indicate.
Nefiind cereri de formulat, excepții invocate în cauză, sau probe noi de administrat în recurs, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în cauză.
Apărătorul intimatului reclamant formulează concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, și de menținere a sentinței pronunțate în cauză ca fiind temeinică și legală, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării. Cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosarul cauzei chitanță onorariu avocațial . nr. 250/10.01.2012, pentru suma de 300 lei și chitanță onorariu avocațial . nr. CTR nr. 212/07.12.2011 pentru suma de 300 lei.
Curtea reține recursul spre deliberare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 61/08.01.2013, Tribunalul București – Secția a IX – a C. Administrativ și Fiscal a admis in parte actiunea formulată de reclamantul C. F. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5.
A anulat Decizia de calcul al taxei de poluare nr._/16.11.2011 și a obligat parata sa restituie reclamantului taxa de poluare in cuantum de 7.485,00 lei.
A obligat parata la plata catre reclamanta a dobanzii fiscale aferente, conform art. 124 Cod procedura fiscala, de la data expirarii termenului prevazut de art. 70 alin. 1 Cod procedura fiscala, pana la data platii și a obligat parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 43,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că refuzul paratei AFP Sector 5 de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a reținut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone. În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, in consecinta instanta a constatat ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare. Avand in vedere raportul juridic de drept public dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, in speta sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala in privinta dobanzilor datorate, atat in ceea ce priveste cuantumul cat si termenul de la care aceasta se calculeaza. In ceea ce priveste cererea reclamantei de anulare a chitantei . 8 nr._/6.12.2011, tribunalul a apreciat-o ca nefondata, de vreme ce inscrisul in cauza nu reprezinta un act administrative in acceptiunea legii 554/2004, ci documentul justificativ al platii, in temeiul caruia reclamanta este indrituita sa solicite restituirea sumei nedatorate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs D.G.F.P.M.B. în reprezentarea pârâtei A.F.P. sector 5, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a invocat disp. art.1-33 din Legea 157/2005, disp. art. 148 alin.2 din Constituție susținând că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, dar autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta apreciază că art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene nu se aplică în cauză, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art.4 din OUG 50/2008, iar reclamanta nu se încadrează în situațiile prev. de art. 3 alin.2 din această ordonanță.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocă si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționează că această directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și că 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
De esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
In aceeași ordine de idei, învederează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in întârziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care își exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Recurenta a mai arătat că restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 lit.a-h din OG 92/2003, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege, iar reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008.
Cu privire la obligarea sa la plata sumei actualizată cu dobânda legală a precizat că O.G. 13/2011 se aplică în raporturile civile și comerciale, în materie fiscală fiind incident art. 124 Cod proc. Fiscală, în cauză nefiind îndeplinită condiția prevăzută de acest text de lege pentru acordarea dobânzilor, care se face la cererea contribuabililor.
A mai fost criticată și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, întrucât nu se află în culpă procesuală, nu a determinat aceste cheltuieli prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, neputând fi reținute în sarcina sa aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor personale.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamanta fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, astfel că este irelevantă în cauză susținerea că disp. OUG 50/2008 sunt în vigoare.
Faptul că reclamantei nu îi sunt aplicabile disp. art. 8 și art. 9 din OUG 50/2008 nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului, din moment ce restituirea taxei de poluare a fost solicitată având în vedere încălcarea normelor comunitare de către actul normativ intern care reglementează această taxă și nu în raport de împrejurarea că se încadrează în prevederile art.8 și art. 9 din ordonanță.
Este nefondată critica referitoare la obligarea la plata dobânzii fiscale în temeiul art. 124 Cod procedură fiscală, în cadrul căreia se invocă neîndeplinirea condiției conform căreia acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, din moment ce la dosarul de fond a fost depusă copia plângerii prealabile prin care reclamantul a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei de poluare și restituirea sumei de 7485 RON, achitată cu acest titlu, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până în momentul restituirii ei.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea disp. art. 274 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să cadă în pretenții, adică să piardă procesul, condiție îndeplinită în speță.
Culpa procesuală la care se referă recurenta este dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”, aceasta aflându-se la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, și nu aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aspecte invocate în cererea de recurs.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul art. 274 Cod proc. civ. va obligă recurenta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București – în reprezentarea Administrației sector 5 a Finanțelor Publice, cu sediul în București, sector 2, . Gerota, nr. 13, împotriva sentinței civile cu nr. 61/08.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. F. A., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C., cu sediul în București, Calea Rahovei, nr. 266-268, clădirea 60, ., Electromagnetica Business Park, sector 5, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O./ 2 ex./17.01.2014
Dosar nr._
TB – secția a IX-a C., judecător de fond: R. B.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 8855/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1392/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
