Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 8855/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 8855/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 7022/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 8855

Ședința publică din data de 27.11.2014

Completul constituit din:

Președinte - R. M. V.

Judecător - M. E. G.

Judecător – S. P.

Grefier - C. I. Ș.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs în contencios administrativ formulată de recurenții-pârâți PRIMĂRIA S. 6 BUCUREȘTI și P. S. 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1238/26.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P. SRL, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-pârâți prin consilier juridic B. C. cu delegație pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legală îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Recurenții-pârâți, prin consilier juridic, depun la dosar OP nr. 4464 în cuantum de 2 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

Curtea procedează la anularea chitanței, reținând achitată taxa judiciară de timbru, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția de primire a cererii de recurs, după care, nemaifiind cererii prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Recurenții-pârâți, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului și a excepțiilor invocate prin cererea de recurs.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare.

CU R T E A,

Prin sentința civilă nr. 1238/26.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal s-a admis cererea de suspendare privind pe reclamanta C. P. SRL în contradictoriu cu pârâții P. S. 6 BUCURESTI și P. S. 6 BUCURESTI. S-a dispus suspendarea executării Dispoziției nr.1119/08.02.2012 a Primarului S. 6 până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Primăria Sector 6 si P. S. 6, în susținere înțelegând să invoce excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta a solicitat suspendarea executării Dispoziției nr. 1119/08.02.2012 emisa de Primar fără a face dovada ca este vătămata de acest act administrativ, câtă nu figurează in anexa dispoziției. Insasi reclamanta a precizat ca în schița anexa a adresei nr.2320/23.01.2012 emisa de . Construction S.A restaurantul apartinanad ..R.L nu apare.

Potrivit jurisprudentei, calitatea procesuala activa presupune identitatea intre persoana reclamantului si cel care este titularul dreptului. Or, reclamanta nu justifica un interes si niciun drept in formularea unei cereri de suspendarea Dispoziției nr. 1119/08.02.2012, care nu ii era adresata.

Pentru aceste motive a solicitat respingerea cererii de suspendare a Dispoziției nr. 1119/08.02.2012. ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Au mai învederat recurenții și că lucrările de dezafectare au avut loc in data de 05.11.2012, dupa cum reiese din adresa nr.835/20.12.2012 emisa de către A.D.P.D.U sector 6, astfel incat cererea de suspendare a executării actului administrativ este lipsita de obiect.

În final, consideră recurenții ca soluția pronunțata de instanța de fond este netemeinica si nelegala, deoarece nu s-au respectat prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ - republicata.

In drept, au fost invocate dispozițiile art. 304, pct. 9, C. proc.civ., Legea nr.215/2001- privind administrația publica locala, Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ si Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, actualizata.

Analizând sentința, cu prioritate prin prisma excepțiilor invocate, Curtea reține următoarele:

Calitatea procesuală activă reprezintă acea condiție care presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

În contenciosul subiectiv are calitatea de reclamant persoana fizică sau juridică de drept privat care a fost lezată în drepturile sau interesele sale legitime prin acte administrative sau prin refuz nejustificat al unei autorități publice de a-i recunoaște acel drept sau interes – art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamanta . SRL a solicitat suspendarea dispoziției Primarului sector 6 București nr. 1119/08.02.2012, ce viza eliberarea domeniului public de pe raza sectorului 6, în vederea realizării lucrărilor de interes național ”Magistrala 5 Drumul Taberei-P.”.

În tabelul Anexa a acestei dispoziții reclamanta nu se regăsește, însă, printre agenții economici vizați de respectivul act administrativ, după cum se poate observa din cuprinsul acestuia – fila 38 dosar fond.

Prin urmare, într-adevăr, reclamanta nu-și justifică calitatea de persoană vătămată, fiind întemeiată excepția lipsei calității sale procesuale active, astfel cum recurenții au înțeles să o invoce.

De aceea, găsind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite această excepție, ce face de prisos cercetarea și a celorlalte critici și va respinge cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții-pârâți PRIMĂRIA S. 6 BUCUREȘTI și P. S. 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1238/26.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. P. SRL, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Admite excepția lipsei calității procesuale active.

Respinge cererea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. M. V. M. E. G. S. P.

GREFIER,

C. I. Ș.

Red./tehnored.RMV/ 2 ex./08.12.2014

Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Judecător fond: R. E. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 8855/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI