Pretentii. Decizia nr. 1096/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1096/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 5351/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1096
Ședința publică de la 14.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 3444 / 14.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant N. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 10.02.2014, întâmpinare formulată de intimatul – reclamant la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
La data de 12.02.2014 s-a mai depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, din partea apărătorului ales al intimatului – reclamant, cerere de judecare a cauzei în lipsă, la care a anexat și chitanță de plată a onorariului de avocat.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ, declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 23.02.2012, sub numărul_, formulată și modificată de reclamantul N. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9.734 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule și la plata dobânzii legale, în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere, de la data de 23.07.2007 și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civila nr. 3444 / 14.06.2013, Tribunalul București a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit, marca Mercedes-Benz, având număr de identificare WDB2032041F299542, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 9.734 lei, prin chitanța . nr._/23.07.2007, taxă specială de primă înmatriculare ce a fost stabilită în temeiul dispozițiilor art. 2141 din Legea nr. 343/2006.
Asupra calității procesuale pasive a pârâtei
Cu privire la calitatea procesuală pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București, tribunalul a constatat că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004. Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamant în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București.
Asupra cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare
Asupra fondului acțiunii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de primă înmatriculare s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză.
Reglementarea națională a taxei de primă înmatriculare, reprezentată de art. 2141 din Legea nr. 343/2006, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa specială de primă înmatriculare nu se plătește.
Reglementată în acest mod, taxa pe primă înmatriculare contravine art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de primă înmatriculare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a reținut că, cu ocazia primei înmatriculări, reclamantului în mod ilegal i s-a solicitat îndeplinirea obligației de plată a taxei de primă înmatriculare potrivit art. 2141 din Legea nr. 343/2006, iar în prezent cererea de restituire este întemeiată, motiv pentru care a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 9.734 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că, în cauză, reclamantul a pretins un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare și pe întârzierea restituirii acesteia.
Potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației Fondului pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța a acordat reclamantului dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene.
Prin urmare, instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale, în materie fiscală, corespunzătoare sumei de 9.734 lei de la data de 23.07.2007 și până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., în funcție de procentul prevăzut de lege în perioada în cauză.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâta a căzut în pretenții, motiv pentru care a facut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Astfel, s-a arătat ca, aceasta taxa achitata de către intimatul-reclamant la Trezoreria sector 2 a fost perceputa in baza unei legi aprobata de Parlamentul României - Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, respectiv in baza dispozițiilor art.214, in forma in vigoare la data plații.
Mai mult decât atat, prin actul normativ, OUG nr. 50/2008 si prin normele sale de aplicare (H.G. nr. 686/2008) legiuitorul a abrogat dispozițiile art. 214 din Codul fiscal (conform art. 14 din OUG nr. 50/2008), aceste dispoziții normative instituind temeiul legal pentru restituirea taxei de prima inmatriculare achitata de contribuabili intre 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, asa cum rezulta din dispozițiile art. 11. Taxa rezultata ca diferența intre suma achitata de contribuabil in perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa de poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite in normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgenta.
F. de cele de mai sus, s-a invederat ca reclamantul avea la dispoziție procedura reglementata de H.G. nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru a obține restituirea sumelor rezultate ca diferența dintre taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule plătită in conformitate cu prevederile art. 2141 -2143 Cod fiscal si taxa pe poluare pentru autovehicule.
In ceea ce privește obligarea la restituirea sumei reprezentând taxa de prima înmatriculare, recurenta a considerat ca in mod nelegal instanța a admis acțiunea.
Astfel, in completarea celor de mai sus, s-a învederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta ca intimatul- reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care recurenta a solicitat ca instanta sa considere taxa de poluare achitata ca legal datorata.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale, de la data de 23.07.2007 pana la data restituirii efective, recurenta a invederat următoarele:
Potrivit O.G. nr.13/2011, ordonanța ce a a abrogat O.G. nr.9/2000, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora, cu atat mai mult cu cat reclamantul nu a solicitat si acordarea acestor dobânzi.
In ceea ce privește obligarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata recurenta a invocat prevederile art. 274 din Codul de procedura civila.S-a sustinut ca, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din condițiile legale, actele atacate de către reclamanta, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care s-a solicitat respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiate.
In drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si 3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și în conformitate cu prev. art. 3041 C.p.c., Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, urmând să-l respingă și să mențină sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Problema dedusa judecații constă in a lămuri daca taxa de înmatriculare, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal si a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusa judecații, sa aibă in vedere si dispozițiile art. 11 si 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 si jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, se constata ca, în reglementarea internă, taxa de prima înmatriculare a autoturismelor a fost introdusa prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 - 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei si scutirile de la plata acesteia.
Conform art. 214 ind.1 Cod fiscal, aplicabil la data importului autoturismului în cauză, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule era datorată cu ocazia primei înmatriculări în România, ea nefiind percepută și în cazul cumpărării/reînmatriculării de autoturisme deja înmatriculate în România.
Art.90 paragraful 1 TCE statuează că „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.214/1 – 214/3 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele de ocazie provenite din România și autovehiculele de ocazie provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.214/2 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu se bucură de același regim fiscal autoturismele second-hand înmatriculate anterior în alte state membre ale Uniunii Europene.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român, prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Este de amintit în cauză și Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența Curții creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare, ținând cont de interpretarea dată de CJUE articolului 110 TFUE și trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului Uniunii Europene, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Referitor la motivul de recurs ce vizeaza obligarea paratei la plata dobânzii fiscale, Curtea constata ca acesta este nefondat.
Curtea Europeană de Justiție a stabilit, în Hotărârea din cauza C 565/11 I. împotriva României, având ca obiect cerere de hotărâre preliminară, că „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Prin urmare s-a dispus corect restituirea reclamantului a sumei de 9.734 lei, cu dobanda legala în materie fiscala, calculata cu începere din ziua platii taxei și pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată – respectiv complexitatea redusă a acesteia, conform practicii constante în această materie a instanței, precum și activitatea desfășurată de avocat, cauza fiind soluționată la primul termen de judecată, Curtea va face aplicarea art. 274 alineat 3 C.pr.civ, reducând partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat și va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli de judecată către intimatul – reclamant.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 3444 / 14.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul – reclamant N. C., ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimatul – reclamant a sumei de 200 lei – cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alineat 3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – I.F../2 ex/
JUD. FOND I. M. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 264/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 8347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
