Pretentii. Decizia nr. 8211/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8211/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 23605/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8211
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06 NOIEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.6381 din 17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. M. D., având ca obiect „pretenții - taxă pe poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică,în ordinea listei de ședință nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6381/17.12.2013 a Tribunalului București a fost admisă cererea formulată de reclamantul C. M. – D. în contradictoriu cu pârâtul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, fiind obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2239 lei reprezentând taxa pe poluare, la care se adaugă dobânda legală aferenta acestei sume de la data efectuării plații pana la plata efectiva.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, solicitând în temeiul art. 488 pct.8 Codul de procedura civila casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive și, în subsidiar, ca nefondată.
Arată recurenta că, în primul rând, instanța a respins nelegal excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În acest sens, recurenta arată că taxa achitată de reclamant s-a făcut venit la bugetul administrat de Administrația Fondului pentru Mediu, singura cu calitate procesuală pasivă în cauza.
Pe fond, arată că instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamanta nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
F. de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie arată că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care inmatriculeaza autoturisme/autovehicule in România.
Nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
Nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Avind in vedere ca taxa de prima inmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal suma nu poate fi restituita.
Pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile.
Reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior, solicitând doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare.
În prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Cu privire la obligarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii legale, arată recurenta că sentința este netemeinica si nelegala deoarece potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3 (actual Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice și nu Administrația Fondului pentru Mediu.
2/ În ceea ce privește fondul cauzei, respectiv incorecta aplicare a normelor comunitare de către instanța de fond, motiv încadrat în prevederile art. 488 pct. 8 C., Curtea va înlătura alegațiile recurentei, ca nefondate.
Astfel, va constata că, în ceea ce privește situația de fapt, reținută corect de prima instanță, intimatul reclamant a achiziționat autoturismul marca Iveco, an de fabricație 2002, data primei înmatriculări 21.10.2002, și a solicitat înmatricularea pentru prima dată în România a acestui autoturism, fiind emisă decizia de calcul pentru suma de 2239 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule. Taxa a fost percepută în baza OUG nr. 50/2008.
În privința legalității instituirii și perceperii taxei de poluare de către recurenta pârâtă, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte” Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
Pe de altă parte, se va mai reține și faptul că obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională.
În consecință, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond nu s-a dispus armonizarea legislației interne cu cea comunitară, ci s-a făcut aplicarea directă a unui principiu de drept comunitar, atribut atât al legiuitorului cât și al puterii judecătorești, așa cum s-a decis în hotărârile enunțate anterior.
În continuare, Curtea va reține că în speță devin incidente atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența CJUE, conform căreia contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european). Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Actualul art. 110 din TFUE interzice discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele din comunitate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
Analizând reglementarea internă, incidentă în speță, Curtea constată că taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România – cauza 402/09-T.. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”, principiu la care s-a referit și recurenta în cuprinsul motivelor de recurs.
Față de toate aceste considerente, având în vedere și situația de fapt reținută în mod corect de instanța de fond, Curtea va constata că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând neîntemeiat refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
3/ Referitor la criticile privind dobânda fiscală, Curtea constată că aceasta este datorată de pârâtă, în respectarea principiului comunitar al efectivității, de la data încasării efective a taxei, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. contra României, astfel cum în mod corect a reținut și instanța fondului.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 496 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.6381 din 17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. M. D., cu domiciliul ales în București, ..57, ., sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.P. –5 ex./2014
Tribunalul București – Secția a II-a C. – jud. R. M.
Comunicat: 3 exemplare la data de
| ← Pretentii. Decizia nr. 1667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 8980/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
