Pretentii. Decizia nr. 1667/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1667/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 43311/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 1667
Ședința publică de la 06.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANAȚELOR PUBLICE SECTOR 2 PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1571/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. I.-F. și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, față de lipsa părților, lasă cauza pentru a fi strigată la finalul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua apelare a cauzei au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în raport de modificările legislative intervenite, constată că prin apariția HG nr. 520/2013, a OUG nr. 74/2013 și a Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 1104/01.08.2013 calitatea de recurentă – pârâtă în cauză o are Administrația Sectorului 2 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, sens care dispune modificarea citativului și, constatând cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 09.11.2012, înregistrată sub nr. dosar_, reclamantul P. I.-F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.F.P. Sector 2 prin DGFPMB și Administrația F. pentru Mediu restituirea sumei achitate în cuantum de 5.063 lei achitată cu titlu de taxa pe poluare și a dobânzii legale, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul, prin sentința civilă nr. 1571, pronunțată la data de 26.03.2013 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu și a respins acțiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2 și a admis acțiunea în contradictoriu cu aceasta și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5063 lei, împreună cu dobânda legală fiscală aferentă. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție a AFM, obligând această instituție la plata către APF Sector 2 a sumei de 5063 reprezentând taxa pe poluare împreună cu dobânda fiscală aferentă, și a obligat pârâta AFP Sector 2 prin DGFPMB la plata sumei de 411 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamant.
În esență, pentru a pronunța această sentință, tribunalul, ca instanță de fond, a reținut că reclamantul a achizitionat un autoturism second hand marca Volkswagen cu numar de identificare WVWZZZ3CZ8E144322, an de fabricatie 2008, inmatriculat pentru prima data la 07.01.2008, iar pentru inmatricularea in Romania, a fost nevoit sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 5.063 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/16.05.2012 si din chitanta . nr._/18.05.2012. (f.14-15).
Acesta a formulat plangere prealabila prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitate, inregistrata la pârâta AFP Sector 2 sub nr._/26.09.2012, solutionata de parata negativ prin adresa nr._/17.10.2012.
Ca urmare, tribunalul a apreciat ca acesta s-a adresat corect autoritatii emitente a deciziei de calcul a taxei, care este si institutia care a incasat contravaloarea taxei pe poluare si ca prin masura impunerii acestei taxe in legislatia interna i s-a produs reclamantului o vatamare, in conditiile in care aceste norme incalca legislatia comunitara, astfel ca avea interes sa uzeze de prevederile Legii 554/2004.
Totodata, instanta de fond a constatat ca reclamantul a formulat in termenul legal, prev.de art.11 din acelasi act normativ, actiune in instanta, atat fata de decizia de solutionare din partea autoritatii administrative care a emis decizia de calcul a taxei, cat si pentru restituirea sumei platite.
In privinta cererii de restituire a sumei achitate, tribunalul a retinut ca plingerea prealabila nu era necesara conform art.7 al. 5 din Legea nr.554/2005 raportat la art.2 al.2 din Legea nr.554/2005 si fata de Decizia nr.24/2011 a ICCJ pronuntata in aceasta materie.
Nesolutionarea cererii de catre pârâta AFP Sector 2 de restituire catre reclamant a sumei solicitate, reprezentand contravaloarea taxei de poluare auto incasata este nejustificata. Potrivit art.3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2005. Autoturismul achizitionat de reclamantul nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
S-a reținut că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație, înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
S-a reținut că se urmărește ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Potrivit considerentelor CEJ, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul a constatat că refuzul de solutionare a cererii reclamantului de catre pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 4 este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2005, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Astfel, Tribunalul a admis in parte cererea si a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5.063 lei, reprezentând taxa pe poluare si a dobanzii legale calculate in condițiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala.
Totodată, fata de dispozitiile art.60 C.p.civ., Tribunalul a admis si cererea de chemare in garantie a Administratiei F. de Mediu formulata de parata si a obligat chemata in garantie la plata catre parata AFP sector 2 a sumei de 5.063 lei, taxă de poluare și a dobânzii legale calculate in conditiile art.124 cu raportare la art.117 al.2 C.p.fiscala, intrucat suma achitata paratei cu titlul de taxa pe poluare a fost virata de parata in contul AFM, suma constituindu-se venit la bugetul F. pentru Mediu si fiind gestionata de chemata in garantie, potrivit art.1 al.1 si art.5 al.4 din OUG nr.50/2008.
In temeiul art.274 C.p.civ, instanta a obligat parata AFP Sector 2 prin DGFPMB si la plata sumei de 411 lei(taxa timbru si onorariu avocat), cheltuieli de judecata către reclamant, parata fiind partea care a cazut in pretentii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFP Sector 2 prin DGFPMB, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C.p.c. recursul fiind declarat și motivat în condițiile legii.
Scutit de obligația achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar mobil potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229 din OG nr. 92/2003, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la 14.05.2013 sub nr._ .
Criticând sentința recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, recurenta pârâtă în esență reiterează motivele de fapt și drept indicate în întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond și susținute în fața primei instanțe.
Opinează recurenta că în ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148 Constituția României legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat în parte.
Mai arată că în speță incidența art. 110 Tratatul CE este inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art. 4 OUG nr. 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9. Mai solicită să se observe că reclamantul nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute la art. 3 alin.2 OUG nr.50/2008 și ca atare îi revine obligația de plată.
Se mai invocă de reclamantă faptul că „principiul poluatorul plătește”, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul UE și că taxa nu este discriminatori întrucât se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
Mai arată recurenta că în speță restituirea sumei nu se regăsește în niciuna din situațiile prevăzute de art. 117 lit.a – h din OG nr. 92/2003 și nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art.8 OUG nr.50/2008.
Ultimul motiv de recurs vizează obligația la plata dobânzii legale în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 Cod proc.civ. .
Legal citat, intimatul reclamant nu a depus întâmpinare.
Nu s-au cerut și nu s-au administrat probe noi în recurs în condițiile art.305 Cod proc.civ. .
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2, Curtea reține că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea acesteia, motivând, in mod corect si temeinic, soluția adoptata, în sensul că, având în vedere faptul că Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de pârâtă, existând astfel identitate între persoana chemată în judecată și emitentul actului administrativ contestat, recurenta pârâtă fiind parte în raportul juridic de drept administrativ substanțial dedus judecății.
Mai mult decât atât, din moment ce taxa a fost încasată ca efect al actelor emise de pârâta AFP Sector 2, fiind achitată la dispoziția acestei instituții, împrejurarea că aceasta a primit ulterior o altă destinație bugetară nu este de natură să înlăture obligația de restituire din sarcina organului fiscal, ci constituie un aspect legat de modalitatea concretă în care pârâta va asigura îndeplinirea efectivă a obligației de restituire care-i incumbă în mod direct.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că prin prezenta acțiune, reclamantul solicită restituirea sumei de 5063 lei achitată la data de 18.05.2012, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, reglementată de art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 Cod Fiscal, pentru înmatricularea în România a unui autoturism care ulterior fusese înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
Curtea apreciază că în condițiile în care pentru acest autoturism a fost plătită o taxă pentru a putea fi înmatriculat în statul respectiv, membru al Uniunii Europene, nu se impunea ca o nouă taxă să fie plătită de reclamantă pentru a-l putea înmatricula în România, chiar dacă această din urmă taxă era reglementată de dispozițiile legale în vigoare și anume art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal.
Aceste prevederi instituie un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse din Comunitatea Europeană în România pentru a fi reînmatriculate dacă au fost deja înmatriculate în statul străin, întrucât este percepută pentru acestea o taxă de înmatriculare, în timp ce pentru autovehiculele care au fost deja înmatriculate în România, o asemenea taxă nu se mai percepe în cazul vânzării.
Față de acest caracter discriminatoriu se impune aplicarea cu prioritate a art. 110 TFUE (art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene) cu care vin în contradicție prevederile legale interne ce reglementează taxa de primă înmatriculare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea în integralitate a taxei de poluare pe care a achitat-o în temeiul unui act normativ contrar dreptului comunitar.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect instanța de fond făcând aplicarea disp. art. 274 alin.1 C.pr.civ. potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să cadă în pretenții, adică să piardă procesul, condiție îndeplinită în speță.
Culpa procesuală la care se referă recurenta este dedusă din expresia „partea care cade în pretenții”, aceasta aflându-se la baza obligației de plată a cheltuielilor de judecată, și nu aspectele privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, aspecte invocate în cererea de recurs.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANAȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1571/26.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul - reclamant P. I.-F. și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.G.G.
Tehnored.C.O./2 ex.
Jud.fond: D. C., Tribunalul București-SCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 3865/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 8211/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
