Pretentii. Decizia nr. 1446/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1446/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 449/122/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1446
Ședința publică de la 27 februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: F. L. E.
JUDECĂTOR: D. G.
JUDECĂTOR: Ș. A.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 2/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant T. I. SRL și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul G., a fost respinsă excepția de necompetență generală a instanței, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta T. I. SRL în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G., precum și în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G..
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 1.706 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autovehiculul marca DAF cu chitanța . nr._ din 18.07.2011, plus dobânda legală de la data plății, respectiv 18.07.2011 și până la data plății efective.
A fost obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 1.706 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamantă, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, conform art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
A fost respinsă cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Totodată s-a dispus restituirea către reclamantă a taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei achitată cu chitanța .-DIT nr._ din 09.05.2012, ca neutilizată în prezentul dosar.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 21.02.2012 sub nr._ reclamanta T. I. SRL a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice G. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea la restituirea sumei de 1.706,00 RON, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, achitată conform chitanței . nr._ din data de 18.07.2011; obligarea de a achita dobânzile legale aferente de la data încasării, taxei și până la data restituirii efective; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că în momentul în care a dorit să înmatriculeze în România autoturismul achiziționat din Austria, țara membră a Uniunii Europene, s-a prezentat o decizie de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, conform O.U.G. nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, prin care i se impunea să achite în vederea primei înmatriculări în România a autovehiculului, suma de 1.706,00 lei, pe care a achitat-o conform chitanței anexate.
Consideră că această taxă este nelegală, că a înaintat o cerere atât către Administrația Finanțelor Publice G., fiind instituția la care s-a făcut plata cât și către Administrația F. pentru Mediu, fiind instituția beneficiară a sumei respective, potrivit O.U.G. nr. 50/2008, prin care a solicitat restituirea sumei achitate reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule.
Prin actul administrativ nr._ din data de 5 septembrie 2011, Administrația Finanțelor Publice G. refuză restituirea sumei solicitate considerând că decizia de calcul a taxei pe poluare a fost corect emisa, taxa fiind datorată și pe cale de consecință nu exista suma de restituit.
Prin urmare, a formulat contestație, comunicată potrivit confirmărilor de primire din data de 11 ianuarie și respectiv 28 septembrie 2011, însă pârâta nu a comunicat niciun răspuns în termenul legal, subscrisa fiind obligată să apeleze la instanță pentru recuperarea întregului prejudiciu cauzat.
Ca urmare a situației create, învederează că potrivit O.U.G.50/2008, obligația de plata a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară care se calculează de autoritatea fiscala competenta.
În expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008 care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr.50/2008 depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărui scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Potrivit O.U.G. 208/2008, autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc și care se înmatriculează pentru prima data în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene începând cu data de 15 decembrie 2008 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.50/2008 (art. II). Aceste prevederi se aplică până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art. III).
O U.G. 208/2008 a fost abrogată prin O.U.G. nr.218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. III al acesteia, alin (1) Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene in perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008.
Autovehiculelor M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și tuturor autovehiculelor N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele nr.1 și 2.
Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între mașinile second - hand deja înmatriculate în România și care fac obiectul unei vânzări - cumpărări și implicit a unei noi înmatriculări și cele second-hand înmatriculate pentru prima oară în statele membre ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după . O.U.G. nr.50/2008.
Rezultă că pentru autovehiculul second-hand în cauză, reclamanta ar datora taxa de poluare, cu toate că pentru un autovehicul second-hand identic, deja înmatriculat în România și care poate polua la fel mediul sau chiar mai mult, taxa pe poluare nu se mai achită dacă face obiectul unui contract de vânzare cumpărarea și este înmatriculat pe numele noului cumpărător.
Din economia textelor redate mai sus, rezultă că aceeași taxă de poluare pentru autovehicule, nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, indiferent cât de mult sau puțin poluează, în momentul în care are loc o noua înmatriculare tot în România.
În conformitate cu art.90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Se poate constata că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr.157/2005, astfel că, taxa de poluare pentru autovehicule, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de către textele de lege anterior invocate, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene - art.90 par.1.
Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună - credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern".
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție, statuează: ,,Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2".
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, rezulta că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul R.. Chiar dacă Statul Român a adoptat, prin O.U.G. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE in cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) precum și Ammmistratione delle Finanze dello Sato v. Simmenthal S.p.a. (9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să-l aplice. Curtea a reținut că ,,o instanța națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceara sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativa sau Curtea Constituționala". Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezulta si din prevederile art.10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și llona N., contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind ca art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat că interzicând o taxa de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse autoritățile române prin OUG 50/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Este de precizat și faptul că, acestea au fost și argumentele pe baza cărora Comisia Europeană a notificat încă o dată la data de 25 iunie 2009, România, solicitând eliminarea taxei pe poluare pentru autovehicule, deoarece aceasta încalcă prevederile dreptului comunitar. Comisia Europeană consideră că prevederile legislației romanești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria naționala a autovehiculelor noi.
Solicitarea de modificare a legislației taxei auto a fost transmisă sub forma unei "scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar. CE avertizând că, dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de doua luni, poate trece la a doua etapă a procedurii, de emitere a unui aviz motivat, și, în final, poate prezenta cazul în fața Curții de Justiție.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule in România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
De asemenea, instanțele au obligația de a se conforma Deciziei nr.24 din data de 14 noiembrie 2011 din Dosarul 9/2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că acțiunea pentru restituirea taxei de poluare este admisibila chiar dacă nu a fost respectat termenul de contestare al deciziei de calcul a taxei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.115 și urm. din Codul de procedură civilă, art.90 (actual 110), art.25, art.28 din Tratatul Comunității Europene, art.11, art.148 alin.2 din Constituția României cu respectarea art.117 alin.1 lit. d, art.205-208 din Codul de procedură fiscală în coroborare art.1, 2 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Au fost depuse la dosar în copie o . înscrisuri.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice G. nu a depus la dosar întâmpinare dar a depus o cerere prin care a invocat excepția de necompetență generală a instanței, în raport de dispozițiile art.12 din Legea nr.9/2012, astfel că, competența de soluționare aparține organului fiscal AFP G..
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. a depus la dosar și o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, solicitând admiterea acesteia, în ipoteza admiterii cererii reclamantei.
În fapt, s-a motivat că reclamanta a achitat la Trezoreria mun. G., taxă de poluare în sumă de 1.706 lei pentru înmatricularea autoturismului, taxă care solicită a-i fi restituită deoarece dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene.
OUG nr.50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxă care constituie conform art. l din ordonanță, venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
Conform art.5 din OUG nr.50/2008, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție.
Pârâtul-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a depus la dosar întâmpinare.
La termenul din 23.01.2013 a fost pusă în discuție excepția de necompetență generală a instanței invocată de pârâtă.
Procedând la judecarea cauzei, tribunalul a administrat proba cu înscrisurile existente la dosar.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este parțial întemeiată, motiv pentru care a admis-o în parte, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.
Astfel, reclamanta T. I. SRL a achitat la data de 18.07.2011 suma de 1.706 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca DAF, deținut de aceasta în baza contractului de închiriere nr.74/08.07.2011 (fila 43 din dosar) încheiat cu C. e.U. din Austria.
Constată tribunalul că în conformitate cu prevederile Capitolului III pct.4 a treia liniuță din contract, chiriașul, adică reclamanta din prezenta cauză și-a asumat obligația de a plăti la timp toate cheltuielile de folosință a autotractorului ce urmează a fi înmatriculat de către chiriaș, or, înmatricularea presupune inclusiv achitarea taxei ce se solicită a fi restituită în acest dosar de către reclamantă.
Ulterior, considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamanta s-a instanței de judecată cu prezenta acțiune, problema invocată și care se pune în speța de față, este de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr.50/2008 este contrară normei comunitare reprezentată de art.110 (fost art.90) din Tratat.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul observă că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, în speță autovehiculul fiind înmatriculat pentru prima dată la 15.11.2006.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art.110 (fost art.90) din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 (fost art.90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Cu privire la excepția de necompetență generală invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.12 din Legea nr.9/2012, respectiv că, la solicitarea contribuabilului, organul fiscal competent, în măsura în care constată că suma plătită cu titlu de taxă de poluare este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor acestui act normativ, dispune restituirea diferenței, tribunalul a respins-o.
În speța de față, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii integrală a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamanta invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr.9/2012, după un algoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1.706 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autovehiculul marca DAF cu chitanța . nr._ din 18.07.2011 plus dobânda legală de la data plății, respectiv 18.07.2011 și până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului încercat de către reclamantă.
Conform art.1 din OUG nr.50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Potrivit art.5 din același act normativ, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art.60 Codul procedură civilă a admis cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 1.706 lei reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr.50/2008, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nicio operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale.
Instanța a respins totodată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu se poate reține culpa procesuală a pârâtei care să fi determinat efectuarea cheltuielilor de judecată pretinse de către reclamantă.
Astfel, pârâta nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile Legii nr.9/2012 acesta neavând posibilitatea de opțiune, fiind obligată să aplice legea în vigoare, nefiind un act care să emane de la aceasta în virtutea unei posibilități de apreciere, în condițiile în care actul normativ îi impune obligația de a calcula și percepe taxa de poluare pentru autovehiculele vizate de actul normativ.
Numai instanța de judecată, lucru care s-a și întâmplat, este îndreptățită în a analiza conformitatea legii interne cu dreptul comunitar și jurisprudența CEJ, concluzia fiind neconformitatea Legii nr.9/2012 cu Tratatul C.E. și ca atare nelegalitatea taxei de poluare, fapt ce nu echivalează însă cu o culpă a pârâtului care să atragă obligarea sa la suportarea unor cheltuieli de judecată.
Constatând că reclamanta a depus la dosar două chitanțe de 39 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru, deși cererea de chemare în judecată era supusă doar unei taxe judiciare de timbru de 39 lei care a și fost anulată de instanță, respectiv taxa achitată cu chitanța .-DIT nr._/30.03.2012 (fila 15 din dosar), se impune restituirea către reclamantă a taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei achitată cu chitanța .-DIT nr._ din 09.05.2012 (fila 30 din dosar), ca neutilizată în prezentul dosar, conform art.23 alin.1 lit. b din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului G., in termen legal, in temeiul art. 299 Cod procedura civila, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea dosarului spre judecare organului fiscal competent, în temeiul art.304 pct.3 Cod procedură civilă.
Critică sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța fără nici un temei legal a respins excepția de necompetenta generala a instanței de judecata invocata de instituția recurentă.
Consideră ca instanța de fond trebuia, sa admită excepția de necompetenta generala a instanței de judecata si sa decline competenta de soluționare a cauzei la organul fiscal competent sa restituie taxa de poluare, respectiv A.F.P. G., având in vedere ca la data de 10.01.2012 in Monitorul Oficial al României nr. 17 a fost publicata Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abroga O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule .
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 stipulează următoarele: (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere aceste dispoziții legale și principiul de imediată aplicare a legii noi consideră că, competența de soluționare a prezentei cauze aparține organului fiscal AFP G. si solicitând admiterea recursului și trimiterea cauzei spre judecare organului fiscal.
In subsidiar, solicită in temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea sentinței atacata, in sensul admiterii in parte a acțiunii, ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții legale la pronunțarea sentinței.
In ceea ce privește cererea de chemare in garanție apreciază ca aceasta trebuia admisa de către instanța de judecata asa cum a fost formulata, respectiv obligarea chematului in garanție atat la plata taxei de poluare in suma de 1.706 lei cat si a dobânzii legale aferente acestei sumei.
Taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosita in vederea realizării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Este deci inadmisibil ca dobânda aferenta acestei taxe sa fie achitata de instituția recurentă din bugetul general consolidat, in condițiile in care ea a fost achitata pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionata direct de către aceasta .
Fată de cele prezentate solicită admiterea recursului așa cum fost formulat.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma susținerilor recurentei-pârâte, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este fondat urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele care urmează:
Cu privire la critica vizând pretinsa greșită respingere a excepției necompetenței materiale, Curtea constată că prin raportare la obiectul acțiunii se impune concluzia că revine instanței de contencios administrativ competența materială de soluționare a cererilor de restituire a taxei de poluare pretinsă cu încălcarea dispozițiilor TFUE de către organele fiscale, nefiind aplicabile în prezenta cauză disp. art. 12 din Legea nr. 9/2012 care prevăd o competență administrativă privind exclusiv restituirea unei diferențe dintre cuantumul celor două categorii de taxe, astfel cum acestea au fost reglementate pe de o parte prin OUG nr.51/2008, iar pe de altă parte de dispozițiile Legii nr.9/2012.
Este însă fondată critica vizând greșita respingere a cererii de chemare în garanței cu privire la acordarea dobânzilor legale în favoarea pârâtei-recurente, deși prin dispozitivul sentinței recurate, recurenta a fost obligată la restituirea inclusiv a acestor dobânzi față de intimata-reclamantă, astfel încât față de scopul disp. art. 60 C.proc.civ. 1865 și împrejurarea că taxa de poluare plătită de către intimata-reclamantă a fost virată în conturile intimatei-chemată în garanție AFM, astfel încât revine acesteia din urmă obligația de a suporta atât contravaloarea taxei de care a beneficiat, cât și a dobânzilor legale fiscale, începând cu data plății taxei de către intimata-reclamantă și până la data restituirii efective a acesteia, considerente față de care în temeiul art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ. și art. 20 din legea nr. 554/2004 va fi admis recursul, va fi modificată în parte sentința recurată în sensul obligării chematei în garanție la plata către recurenta-pârâtă a contravalorii dobânzilor legale fiscale aferente taxei de poluare, începând cu data plății și până la data restituirii acesteia.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate corespunzător criticilor invocate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 2/23.01.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu Intimatul reclamant T. I. SRL și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică în parte sentința în sensul că:
Obligă chemata în garanție AFM la plata către recurenta pârâtă a dobânzii legale aferente taxei de poluare de la data plății, 18.07.2011 și până la data plății efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. L. E. D. G. Ș. A.
GREFIER,
F. V. M.
Red. DG/AC
2 ex/14.03.2014
Jud. fond:M.Z. U.
| ← Obligare emitere act administrativ. Încheierea nr. 11/2014.... | Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 1472/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
