Pretentii. Decizia nr. 5513/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5513/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 4108/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5513
Ședința publică de la 26.06.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - I. M.
GREFIER - A. C.
Pe rol fiind cererea de repunere pe rol privind recursul formulat de recurenta pârâtă A.N.A.F. – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva sentinței civile nr.3791/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima strigare a cauzei, la ordine, cât și la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că intimata reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol, față de măsura suspendării judecății cauzei dispusă prin încheierea de ședință de la 26.09.2013.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează cererea de repunere pe rol formulată de intimatul reclamant și dispune repunerea cauzei pe rol a cauzei, având în vedere că s-a soluționat cauza C-2014/2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, astfel că măsura suspendării dispusă prin încheierea de ședință de la 26.09.2013, nu mai subzistă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomița – Secția Civilă, sub nr. unic_, la data de 17.10.2012 reclamanta S.C. A. O. SERVICE S.R.L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.706 lei, încasată cu titlu de taxa de poluare la data de 19.03.2012 pentru înmatricularea autoturismului marca JAGUAR cu nr. de identificare (.) SAJAA0649ANR63013, împreună cu dobânda legală până la data restituirii efective.
Prin sentința civilă nr. 3791/06.12.2012, Tribunalul Ialomița – Secția civilă a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.706 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante pentru autoturismul marca Jaguar cu nr. de identificare (.) nr. SAJAA0649ANR63013, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de 19.03.2012, la data plății efective.
În considerente, instanța de fond a reținut că reclamanta a achiziționat în anul 2012 autoturismul marca JAGUAR cu nr. de identificare (.) SAJAA0649ANR63013, iar pentru înmatricularea acestuia i s-a impus să plătească suma de 1.706 lei, sumă achitată la data de 19.03.2012, conform O.P. nr. 270/19.03.2012.
Pe fondul cauzei, tribunalul analizează legalitatea perceperii taxei speciale de înmatriculare in raport de normele interne, cat mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeana.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „ taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.214 alin 2 se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României art. 148 cât și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964 ) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene ( cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi –Polonia ) care stabileste incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia. Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de considerentele sus arătate, tribunalul, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia.
Prin urmare, reclamanta este îndreptățită să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene și în consecință tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamanta S.C. A. O. SERVICE S.R.L. privind restituirea sumei de 1.706 lei.
Cât privește actualizarea sumei cu indicele de inflație, tribunalul reține că în cauză, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală la data plății efective.
Împotriva sentinței civile nr. 3791/06.12.2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița a formulat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 12.02.2014, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii potrivit art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, și casarea hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 3041 din codul de procedură civilă iar, în subsidiar, modificarea hotărârii ca nelegală.
Apreciază sentința civila nr. 3791/F/06.12.2012, pronunțata de către Tribunalul Ialomița - Secția civila, ca nelegala, având în vedere, în primul rând, că, pentru termenul de judecata din data de 08.11.2012, reprezentând primul termen de judecata in fond a prezentei cauze, A. - DGAMC a formulat cerere de amânare in vederea pregătirii apărării, motivat de faptul ca, nu ne-au fost comunicate actele anexe, depuse de reclamanta la dosarul cauzei.
Astfel, fără actele anexe solicitate, și în necunoștință de cauza, arată că s-a aflat in imposibilitatea pregătirii apărării.
Menționează că actele anexe solicitate erau necesare instituției pârâte, întrucât, din conținutul acțiunii atașate citatei, emise la data de 17.10.2012, pentru termenul din data de 08.11.2012, A. - DGAMC trebuia să știe daca, prin întâmpinarea ce o formula pentru prezenta cauza, avea calitate procesuala activa sau calitate procesual pasiva.
Precizează faptul că, instanța de fond, în cuprinsul sentinței recurate, nu a făcut nicio referire la cererea de amânare formulata de instituția pârâtă.
Mai mult de atât, nici pana la data comunicării Sentinței civile nr. 3791/F/06.12.2012, pronunțata de către Tribunalul Ialomița - Secția civila, Agenției Naționale pentru Administrare Fiscala - DGAMC nu i-au fost comunicate actele anexe.
Având in vedere cele menționate anterior, consideră că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare si implicit a încălcat principiul contradictorialității.
Noțiunea de proces echitabil presupune respectarea si aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului la apărare, iar potrivit art. 129 alin. 1 C.pr.civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate si sa respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil.
In procesul civil, părțile au posibilitatea legala de a participa in mod activ la desfășurarea judecații, atât prin susținerea si dovedirea drepturilor proprii, cat si prin dreptul de a combate susținerile pârtii potrivnice si de a-si exprima poziția fata de masurile pe care instanța le poate dispune.
Aceste drepturi legale ale participanților la judecata sunt asigurate prin respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, principiul contradictorialității. Pentru asigurarea contradictorialității in procesul civil, instanța are obligația de a pune in discuția pârtilor toate aspectele de fapt si de drept pe baza cărora va soluționa litigiul. Nerespectarea acestui principiu, care asigura implicit si respectarea dreptului la apărare, este sancționată cu nulitatea hotărârii. (Decizia 2508/2007 pronunțata de ICCJ - Secția civila si de proprietate intelectuala).
Mai mult, învederează instanței art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un proces echitabil.
Curtea Europeană a reținut constant „ca sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile sa influențeze soluționarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri in contradictoriu intre parii" (CEDO, Ruiz - Mateos contra Spaniei, hotărârea din 23 mai 1993).
Instanța de fond încălcând principiul contradictorialității și al egalității armelor in procesul civil, nu a permis A. sa ia cunoștința de susținerile reclamantei.
Dreptul la un proces echitabil trebuie înțeles în sensul de a se asigura respectarea principiilor fundamentale ale oricărui proces si anume principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, ambele asigurând egalitatea deplina a pârtilor in proces.
Contradictorialitatea este principiul care îngăduie pârtilor din proces sa participe in mod activ si egal la prezentarea, argumentarea si dovedirea drepturilor lor in cursul desfășurării procesului, mai precis sa discute si sa combată susținerile făcute de fiecare dintre ele ai sa-si exprime opinia asupra inițiativelor instanței in scopul stabilirii adevărului si al pronunțării unei hotărâri legale si temeinice.
Consacrări indirecte ale manifestărilor principiului contradictorialității, așa cum au fost ele anterior redate, respectând înțelesul art.6 pct.1 din Convenție, se regăsesc și în legislația naționala, mai precis în reglementarea art. 112, art.115, art114 alin.1, art.107, art.128-129, art.114 alin.4 Cod procedură civilă.
Dreptul la un proces echitabil înseamnă si posibilitatea rezonabila a oricărei părți de a expune cauza sa instanței de judecata, in condiții care sa nu o dezavantajeze fata de partea adversa, ceea ce se realizează prin asigurarea dreptului sau la apărare.
Dreptul la apărare are si valoare de principiu constituțional, ținând seama ca prin art.24 alin.1 din Constituție se stabilește ca dreptul la apărare este garantat, iar prin alineatul 2 al aceluiași articol se prevede ca in tot cursul procesului părțile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Potrivit art.1141 C. "Președintele va dispune în același timp să se comunice pârâtului, o dată cu citația, copii de pe cerere și de pe înscrisuri[...]"
Mai mult în conformitate cu art.156 C.: " Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată".
Așa cum se poate observa din lecturarea dosarului de fond, A. nu a beneficiat de niciun termen pentru lipsa de apărare, ceea ce făcea ca cererea de amânare sa-si găsească justificarea, cu atât mai mult cu cat nici instanța de judecata nu-si îndeplinise obligațiile impuse de art.1141 C..
Astfel, având in vedere cele menționate anterior, instanța de fond a încălcat dreptul la apărare, sentința data, fiind lovita de nulitate absoluta.
Daca instanța de recurs înțelege să treacă peste acest motiv de casare, solicită modificarea sentinței recurate potrivit art.304 pct.9 Cod proc. civilă și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
In ceea ce privește soluția instanței de fond, menționează următoarele:
In fapt, taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art.214A1-214A3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005:" Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizează faptul că art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus Invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, Insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant in susținerea acțiunii formulate precizează:
Incidența in cauza a prevederilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, in speța de fata, reclamanta nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, precizează că principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atât, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. - D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta.
Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima "înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
Mai mult, in ceea ce privește obligarea DGAMC, la restituirea taxei de poluare învedează instanței de judecata prevederile OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, potrivit art.1 din actul normativ menționat anterior:
"(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului."
De asemenea, potrivit art.8 alin. 5 din H.G. nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a H.G. nr.50/2008:"... restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul Fondului pentru Mediu."
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Recurenta pârâtă a fost citată pentru termenul din 08.11. 2012 cu copia acțiunii, cauza fiind amânată pentru termenul din 06.12.2012.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Curtea constată că necomunicarea către pârâtă a actelor care au anexate acțiunii nu poate sta la baza casării sentinței pronunțate, în condițiile în care acțiunea formulată (comunicată pârâtei) făcea referire la toate elementele de fapt în dovedirea cărora au fost depuse actele, decizia de calcul invocată nr. 308351A/06.03.2012 este emisă de pârâtă, iar aceasta nu a formulat întâmpinare și nu a făcut dovada înregistrării vreunei cereri de amânare a judecății.
Pe fond, Curtea constată că taxa pentru emisiile poluante a fost calculată în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin decizia emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii la 06.03.2012.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013, situație în care discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
După soluționarea acțiunii în fond, a fost pronunțată, la 3 februarie 2014, Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră), în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13, C. și C..
Prin Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat că „prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național”.
Curtea a reținut că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În ce privește dobânda legală (fiscală), Curtea constată că repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, având în vedere Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza I. C-565/11: „ In plus, trebuie amintit ca, atunci cand un stat membru a incasat taxe cu incalcarea normelor dreptului Uniunii, justitiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fara temei, ci si a sumelor platite acestui stat sau retinute de acesta in legatura directa cu taxa respectiva. Aceasta cuprinde si pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilitatii premature a taxei.”
„In aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, in absenta unei reglementari a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecarui stat membru atributia de a prevedea conditiile in care se impune acordarea unor astfel de dobanzi, in special rata si modul de calcul al acestor dobanzi. Aceste conditii trebuie sa respecte principiile echivalentei si efectivitatii, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor cereri similare intemeiate pe dispozitii de drept intern si nici concepute astfel incat sa faca in practica imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii.”
„In ceea ce priveste principiul efectivitatii, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, ca normele nationale care privesc in special calculul dobanzilor eventual datorate sa nu aiba ca efect privarea persoanei impozabile de o despagubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei.”
Având în vedere aceste considerente, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă A.N.A.F. – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, împotriva sentinței civile nr. 3791/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă . SRL, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. I. M.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./31.10.2014
Jud. fond T.I.: T. I.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 1472/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 34/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
