Pretentii. Decizia nr. 1516/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1516/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 2920/87/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1516
Ședința publică de la 28 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. F.
Judecător S. P.
Judecător R. M. V.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 1096/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. T. și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR - ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, recurenții au solicitat judecarea recursului în lipsă conform art. 242 pct. 2 C..
Constatând că părțile au solicitat judecarea recursurilor în lipsă conform art. 242 pct.2 C., Curtea apreciază recursurile în stare de judecată și le reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursurilor de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, sub nr._, reclamantul T. T., domiciliat în A.,jud. Teleorman a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația Finanțelor Publice A., județul Teleorman pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispuna anularea deciziei nr. 4656/23.02.2009 și restituirea sumei de 4367 lei, plătită cu titlu de taxa de poluare prin chitanta TS2A nr._/26.02.2009 emisa de catre AFP A..
La data de 16.06.2011, pârâta DGFP Teleorman a solicitat introducerea in cauza ca chemat in garanție a Mini&fruto M. si Pădurilor - Administrației Fondului de Mediu, cu sediul in București, pentru ca in situația in ce se va admite cererea reclamantului, sa fie obligat alături de DGFP Teleorman in vederea executării hotărârii.
Având în vedere probele administrate în cauză prin sentința nr.604 din 26.06.2012 a Tribunalului Teleorman s-a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtă, s-a admis în parte acțiunea, dispunându-se restituirea către reclamant a sumei de 4367 lei plătită cu titlu de taxă de poluare.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele, care a fost admis prin decizia civilă nr.903 din 28.02.2013 a Curții de Apel București, dispunându-se casarea în întregime a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea cererii de chemare în garanție formulată în cauză.
Astfel, cauza a fost înregistrată sub nr._ din 23.04.2013.
Față de considerentele deciziei de casare prin încheierea din 12.06.2013 s-a dispus introducerea în cauză a Ministerului M. și Pădurilor-Administrația Fondului de Mediu în calitate de chemat în garanție, fiind conceptat și citat în calitatea menționată.
Prin sentința civila nr. 1096/10.07.2013, Tribunalul Teleorman a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Ford, tip Transit, an de fabricație 2001, nr.identificare wfovxxgbfv1m62439, cu data primei înmatriculări 18.04.2001.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluare în sumă de 4367 lei, achitată potrivit chitanței . nr._ din 26.02.2009.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
Se reține astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar, tribunalul a admis acțiunea, dispunând anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr.4656 din 26.02.2009 emisă de pârâta AFP a municipiului A.; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 4367 lei, reprezentând taxă pe poluare.
Analizând cererea de chemare în garanție formulată în cauză s-a apreciat ca fiind întemeiată reținându-se că, taxa pe poluare pentru autovehicule constituia venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestiona de Administrația Fondului pentru Mediu, sens în care dispuneau prevederile art.1 din OUG nr.50/2008,fiind admisa cererea de chemare în garanție în baza art.60 Cod proc.civ., obligând chematul în garanție la plata către pârâte a sumei susmenționate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, recurentul pârât Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Teleorman, prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea sentinței în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii având în vedere următoarele.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocându-se prevederile art. 488 alin.1 pct.4 și 8 din Noul Cod de procedura civila, deși acesta nu este aplicabil în cauză, motive care pot fi calificate de Curte ca fiind cele prevăzute de art.304 pct. 4 și 9 din Codul de procedura civila (1865).
S-a susținut că hotărârea a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material (art.304 pct. 9 din Codul de procedura civila (1865)).
Instanța de fond a admis in mod greșit acțiunea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea taxei de poluare, intrucat suma nu a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ci in baza unei decizii de calcul a taxei de poluare.
In aceasta cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Comisia Europeană nu a contestat niciodată / instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 (110) din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru a se conforma acestor cerințe, Guvernul României a adoptat OUG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. In aceasta cauza, in mod greșit, instanța de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea sumei de 2499 lei, achitata cu titlu de taxa de poluare, întrucât acesta nu s-a aflat in niciuna dintre situațiile expres si limitativ prevăzute de lege.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG nr. 50/2008, nu sunt încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputand fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanța a reținut in mod greșit ca aceasta discriminare a fost introdusa de către legiuitor cu intenția de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniența, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Al doilea motiv de recurs a vizat faptul că hotărârea atacata este data cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 304 pct. 4 Cod procedura civila).
Potrivit art. 126, alin.2 din Constituția României „Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege", astfel, nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internationale.
Prin admiterea cererii intimatului reclamant si exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanța de fond s-a substituit autorităților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
In ceea ce privește obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata s-a învederat că în mod greșit instanta a reținut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece aceasta nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala.
In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, recurenta consideră ca nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
A apreciat recurenta ca Administrației Fondului de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, întrucât DGFP Teleorman nu face decât oficiul incasarii acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu, si nu fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Cu privire la dobânda calculata la suma încasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, recurenta a considerat-o nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a DGFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii intimatului reclamant T. T..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, si recurentul Administrația Finanțelor Publice a Orașului A., prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței atacate, având în vedere următoarele.
Sentința criticată este pronunțată după data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Recurenta a considerat că din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegală decizia de calcul al taxei pe poluare și a dispus restituirea taxei fără a ține cont că reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei și restituirea diferenței de bani.
Atât acțiunea formulată de reclamant, cât și sentința criticată dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, însă instanța ar fi trebuit să țină cont de faptul ca, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât în cadrul procedurii preliminare în doua cauze cu care a fost sesizată: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
Practica instanței de fond este în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 care prevede un termen în care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală de plata taxei pe poluare un drept pe care în realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca să aibă efecte peste prevederile legale în materie.
În loc să lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusă, studiul ar trebui individualizat și nu aplicat în sensul admiterii acțiunilor, în special în aceasta speță în care reclamantul nu a respectat legea nouă în materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
În drept, cererea de recurs a fost intemeiata pe disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.304 ind.1 si 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În ce privește fondul pretenției principale, din hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prev. art. 110 TFUE.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții. Acestea trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se vor respinge recursurile ca nefondate, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurenții-pârâți ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 1096/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. T. și intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR - ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2014
Președinte, I. F. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. V. |
Grefier, M. P. |
Red./tehn. I.F.
Jud. fond: V. V. – Trib. Teleorman
M.P. 25 Martie 2014
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 19-12-2014, Curtea de... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 4784/2014.... → |
|---|
