Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 8348/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8348/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1526/98/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8348
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 11.11.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. M. G.
JUDECĂTOR: O. S.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-reclamantă O. E. împotriva sentinței civile nr. 1367/11.08.2014, pronunțată de T. Ialomița, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. C., J. M., PREȘEDINTELE J. M. și C. DE C. AL J. M., obiect „suspendare executare act administrativ.”
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 N.C.P.C., după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr._ la data de 19.06.2014 reclamanta O. E., cu domiciliul în mun. Slobozia, ., ., apt. 25, județul Ialomița, CNP_ în contradictoriu cu pârâții T. C., cu sediul în mun. C., . și 35C, județul C., J. M., cu sediul în loc. M., ., județul C., PREȘEDINTELE J. M., cu domiciliul la sediul J. M., ., județul C. și C. DE C. AL J. M., cu sediul în cadrul J. M., ., județul C. a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună suspendarea executării hotărârii nr. 8/04.06.2014 emisă de C. de C. al J. M. până la pronunțarea instanței de fond, respectiv instanța de contencios, administrativ fiscal în urma sesizării cu acțiune în anulare, în temeiul art. 10 și următoarele din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii de suspendare reclamanta arată că prin Hotărârea nr. 8/04.06.2014 C. de C. al J. M. având în vedere ordinea de zi: „găsirea unei soluții pentru acoperirea completului P5, raportat la faptul că d-na judecător R. L. C. se va transfera începând cu data de 01.07.2014 la judecătoria Slatina" și „desființarea completului C6" a hotărât menținerea completului P5 care se justifică din motive de bună organizare a activității in instanță raportat la numărul cauzelor care sunt judecate în materie penală și blocarea completului C6 de la repartizarea dosarelor începând cu data de 05.06.2014 și desființarea completului începând cu data de 01.07.2014 până când dosarele din stoc se vor soluționa iar cele din etapa scrisă, care nu pot fi soluționate și cărora nu li se pot acorda termen până la data de 01.07.2014, să fie trimise la repartizarea aleatorie a dosarelor""
Arată reclamanta că această hotărâre a fost luată fără a exista o statistică a volumului de muncă a judecătorilor de pe completele de civil, comparativ cu judecătorii de pe completele de penal, această schimbare nefiind justificată de existența unui dezechilibru vădit și de durată între completele de penal și de civil, sub aspectul volumului așa cum prevede art.22, alin.2, lit. b indice 1 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
De asemenea, cele două puncte din ordinea de zi, respectiv găsirea unei soluții pentru acoperirea completului P5 și desființarea completului C6 au fost analizate și s-a luat o decizie fără a exista solicitarea expresă din partea sa și nici acordul său, așa cum prevede art. 22 indice 1 alin. 1 din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Din interpretarea textelor de lege relevate, consideră reclamanta, rezultă ca la stabilirea specializării completului de judecată într-o anumită materie a dreptului, C. de C. al instanței trebuie să țină seama atât de criteriul specializării judecătorului, cât și de cel al volumului de activitate al completelor care judecă în materie civilă sau în materie penală, întotdeauna asigurându-se buna înfăptuire a justiției, iar în situația în care activitatea instanței este perturbată din cauza existenței unei disproporții vădite între încărcătura unora dintre completele acesteia și cea a celorlalte /complete, cu prioritate trebuie aplicat criteriul volumului de activitate, primând principiul interesului superior al bunei înfăptuiri a justiției, deoarece prin încărcarea anumitor complete dintr-o instanță cu un volum mare de activitate, în timp ce alte complete cu o altă specializare au repartizate un număr mai mic de dosare, se vatămă nu numai interesul acelor complete dar și al întregii instanțe privind buna desfășurare a activității de judecată.
Învederează reclamanta că C.S.M. a stabilit prin Nota nr. 4953/DRUO/04.05.2007 în legătură cu noțiunea de specializare teoretică a magistrului că potrivit art.37 alin.1 din Legea nr.303/2004. aceasta însumează activitățile de formare profesională continuă în raport de necesitatea specializării lor într-o anumită materie, domeniu sau ramură a dreptului precum și specializarea prin studiu individual într-o anumită secție sau domeniu al dreptului. În acest sens și-a exprimat părerea și Direcția Legislație, Documentare și C. din cadrul C.S.M. prin Nota nr._/1154/2010 cu privire la echilibrarea volumului de activitate între secțiile unei instanțe judecătorești.
Cu privire la aceeași problemă, în ședința din data de 29.04.2010. Plenul C.S.M. a apreciat ca la stabilirea componenței secțiilor și completelor specializate, se aplică cu prioritate, criteriul volumului de activitate.
Învederează reclamanta că în cazul de față au existat câteva discuții înainte de data de 04.06.2014 în care președintele J. M. a întrebat judecătorii completelor din materie civilă dacă ar fi interesați să treacă pe un complet în materie penală. Însă i s-a comunicat că oricum, fiind ultima venită în această instanță, va fi nevoită să procedez la preluarea completului P5.
La momentul venirii sale ca judecător la J. M., respectiv în luna decembrie 2013, întrebată fiind, a răspuns că preferă să intre pe un complet de penal, dar neexistând la acel moment această posibilitate, a primit un complet de civil - C6 și dorește să rămân în continuare pe acest complet.
Precizează că această decizie s-a luat cu majoritate de voturi, existând o opinie separată a doamnei judecător I. D. care a precizat că la acest moment nu există un motiv întemeiat pentru trecerea unui judecător de pe un complet în materie civilă pe un complet in materie penală, menționând că în această vară vor pleca din instanță și cei doi judecători stagiari din civil la examenul de definitivat, ceea ce va crește atât volumul de muncă pe celelalte complete civile, cât și timpul de realizare a lucrărilor, arătând și că nu există o statistică a volumului cauzelor acestor două complete, neputându-se estima volumul de muncă în lipsa unei statistici în materie civilă comparativ cu materia penală.
Consideră reclamanta că prin actul contestat i s-au adus modificări la locul de muncă în ceea ce privește natura litigiilor pe care urmează să le soluționeze în condițiile în care diferențele dintre dreptul civil și dreptul penal sunt majore și presupun un efort considerabil din partea sa pentru a se adapta specificului secției la care a fost trecută.
Arată reclamanta că Hotărârea Colegiului de C. a J. M. este nelegală și netemeinică, aceasta fiind emisă cu încălcarea principiului specializării consfințit de dispozițiile art.41 alin.2 din Legea nr.304/2004 republicată și art.22 lit. b din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.
C. de C., învederează reclamanta, în loc să rezolve interesul prioritar al secției penale de a-i fi ocupat postul rămas liber prin transferul președintelui de complet, de un judecător având cel mai mare grad de specializare în domeniul dreptului penal, care s-ar fi putut găsi printre judecătorii care funcționau în cadrul secției civile, a procedat doar la mutarea unui judecător cu cea mai mică vechime la secția civilă și fără nici un fel de experiență de judecător în materie penală, vătămând astfel pe lângă interesul acestei secții și interesul întregii instanțe privind buna desfășurare a activității de judecată dar și interesele sale profesionale legate de formarea și continuarea carierei în domeniul dreptului civil.
Față de aceste considerente, consideră că hotărârea atacată a fost emisă cu exces de putere, astfel cum este definit de dispozițiile art.2 lit.n din Legea nr.554/2004,
Precizează că împotriva Hotărârii nr. 8/04.06.2014 emisă de către pârât, a exercitat căile de atac prevăzute la art.7 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în momentul de față așteptând răspunsul de la organul emitent în cadrul procedurii prealabile prevăzute de legea contenciosului administrativ.
În privința celor două condiții pentru admiterea unei cereri de suspendare a executării actului consideră că urgența pentru prevenirea unei pagube iminente este pe deplin dovedită. Prejudiciul iminent care i se aduce ca efect al Hotărârii nr. 8/04.06.2014 este imposibilitatea desfășurării activității normale în cadrul judecătoriei M. ca președinte al completului C 6, fapt ce duce la perturbarea întregii activități a instanței judecătorești prin repartizarea dosarelor completului C 6 colegilor din materia civilă și prin desființarea completului C 6, având în vedere nelegalitatea și netemeinicia hotărârii nr. 8 /04.06.2014.
În drept invocă prevederile art. 14 din Legea nr.554/2004 a Contenciosului administrativ.
În dovedire, solicită proba cu înscrisuri anexate cererii: Hotărârea nr {5/04.06.2014 emisă de C. de C. al J. M., Procesul-verbal încheiat pe 04.06.2014, Plângerea prealabilă nr.76/1/24/16.06.2014. copie după C.I.. înscrisuri cu volumul de activitate la nivelul instanțelor din cadrul Tribunalului C. cuprinse în Raporturile bilanț pentru anii 2010. 2011 și 2012.
Pârâtul T. C. formulează întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că hotărârea a cărei legalitate se contestă a fost emisă de C. de conducere al J. M. în calitatea sa de organ colegial în conformitate cu prevederile art. 22 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești și art. 49 din Legea 304 /2004.
Prin sentința civilă nr. 1367F/11.02.2014 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului C. și a respins cererea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta a fost numită judecător la J. M. începând cu luna decembrie 2013.
În data de 4.06.2014 a avut loc ședința Colegiului de conducere al judecătorie M. care a avut drept ordine de zi, printre altele probleme administrative, găsirea unei soluții pentru acoperirea completului P 5, raportat la faptul că doamna judecător R. L. C. care prezida acest complet, se va transfera începând cu data de 01.07.2014 la judecătoria Slatina și desființarea completului C 6 prezidat de către reclamantă.
Prin hotărârea nr. 8 din data de 4 iunie 2014 C. de conducere al J. M. a hotărât la art. 1 menținerea completului P 5 specializat în cauze penale din motive de bună organizare a activității în instanță raportat la numărul cauzelor care sunt judecate în materie penală iar la art. 2 s-a dispus blocarea completului C 6 ( prezidat de către reclamantă) de la repartizarea dosarelor începând cu data de 05.06.2014 și desființarea acestuia începând cu data de 01.07.2014, până când dosarele din stoc se vor soluționa iar cele din etapa scrisă, care nu pot fi soluționate și cărora nu li se pot acorda termen până la data de 01.07.2014, urmând să fie repartizate aleatoriu.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat plângere prealabilă ce a fost respinsă prin hotărârea nr. 9/18 iunie 2014 a Colegiului de conducere al J. M. ( act depus în dosarul de fond nr._ având ca obiect anularea parțială a hotărârii nr. 8/04.06.2014)
Pentru a decide astfel, pârâtul a avut în vedere următoarele:
La data de 04.06.2014, membrii colegiului de conducere, în majoritate, au considerat că se impune menținerea completului P 5 care judecă în materie penală din motive obiective, raportat la numărul cauzelor penale și la numărul tot mai mare de cereri ulterioare formulate de condamnații deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, care se află în competența teritorială a J. M..
Se precizează că și d-na judecător I. D., care a avut o opinie minoritară la acea dată, a considerat cu ocazia soluționării plângerii prealabile, că menținerea completului P5 este necesară având în vedere și necesitatea evitării situațiilor de incompatibilitate în soluționarea cauzelor penale. Se arată că pentru o mai bună administrare a actului de justiție și soluționarea cauzelor cu maximă celeritate, se impune ca la J. M. în fiecare zi să existe câte un complet care să judece în materie penală.
În motivarea respingerii plângerii se arată că D-ra judecător O. E., de când a venit in această instanță, și-a manifestat dorința de a i se repartiza un complet care judecă in materie penală, dar la momentul venirii sale acest fapt nu a fost posibil din motivele obiective, precum și datorită faptului că toate completele penale aveau titulari, iar înființarea unui nou complet nu se justifica raportat la volumul de activitate la acel moment. Din aceste considerente d-rei judecător O. E. i s-a înființat la venirea in instanța un complet care judecă în materie civilă, care este la început și nu este grevat cu dosare vechi și cu o complexitate deosebita. Majoritatea dosarelor repartizate sunt in materia încuviințărilor silite, pretenții cu valoare redusă, plângeri contravenționale, completul nefiind specializat în nici o materie.
Se precizează că ulterior, cu acordul expres al d-nei judecător O. dat in fața membrilor Colegiului de conducere, în ședința din data de 04.00.2014, când a fost invitata pentru a-și exprima opțiunea față de preluarea completului P5, aceasta și-a manifestat dorința de a prelua acest complet de la data de 01.07.2014. Împreună cu membrii Colegiului s-a aflat și d-na grefier B. M.-Victorița care asigură secretariatul Colegiului de conducere al J. M. și care a consemnat în caietul de ședință poziția d-rei judecător O. E..
Conform procesului verbal al ședinței din data de 18 iunie 2014, președintele instanței a precizat că J. M. nu este organizată în secții și nu se poate discuta despre acordul scris al judecătorului cerut de ROI numai în eventualitatea trecerii de la o secție la alta. Magistrații J. M. au votat în urmă cu 2 ani o specializare având ca unic criteriu opțiunea fiecărui judecător de a judeca în materie penală sau civilă, sau în ambele, cum de altfel este situația la ora actuală în instanță.
Se arată că desemnarea d-rei judecător O. E. să judece în materie penală a avut la bază și opțiunea acesteia exprimata in momentul în care a venit la această instanța, opțiunea fiind cunoscută de toți colegii judecători de la această instanță precum și de d-na președinte a Curții de Apei C., în fața căreia d-ra judecător și-a exprimat această dorință. Pe lângă opțiunea personală, criteriul de bază a fost buna administrare a instanței prin desființarea unui complet care judecă în materie civila nespecializat și care nu este încărcat cu cauze vechi și complexe, pentru menținerea completului penal P5.
Președintele instanței a precizat că din punctul său de vedere, menținerea completului P5 se justifică din motive de bună organizare a activității în instanță, raportat la numărul cauzelor care sunt judecate în materie penală.
Totodată, membrii colegiului de conducere, cu unanimitate de voturi, au fost de acord că dacă pe viitor se vor găsi soluții pentru respectarea opțiunii d-rei judecător, care să permită revenirea în materie civilă a d-rei judecător O., aceasta se va realiza în momentul în care se va impune o nouă reorganizare și doar raportai la criteriile din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.
T., în condițiile art. 248 Cod procedura civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului C. a fost respinsă motivat de faptul că deși actul administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată este emis de C. de C. al J. M., nu putem omite prevederile art. 43 alin 2 din Legea 304/2004 conform cărora „ Președinții curților de apel și ai tribunalelor exercită, de asemenea, atribuții de coordonare și control ale administrării instanței unde funcționează, precum și ale instanțelor din circumscripție.”
Art. 12 lit. h din Hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, dispune că în activitatea de coordonare și control privind administrarea tribunalului și a instanțelor din circumscripție, președintele tribunalului urmărește permanent realizarea unui management eficient al resurselor umane la tribunal și la instanțele din circumscripția acestuia, pentru asigurarea unei dimensionări echilibrate a volumului de activitate raportat la fiecare persoană. De asemenea, T. este conform art. 34 din Legea 304/2004, instanță cu personalitate juridică în a cărei circumscripție sunt cuprinse toate judecătoriile din județ .
Deliberând asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat, prin prisma susținerilor părților, a probelor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, T. constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art.14 – 15 din Legea 554/2004, persoana vătămată în drepturile și interesele sale legitime, poate să ceară instanței de contencios administrativ competente, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței asupra acțiunii în anularea actului respectiv.
Așa cum rezultă din prevederile anterior evocate, suspendarea executării actului administrativ se poate face doar cu îndeplinirea cumulativă (Decizia ICCJ nr. 1571 din 10 aprilie 2008) a două condiții:
- Cazul bine justificat – definit de art.2 alin. l lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări, legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
- Paguba iminentă – definită de art.2 alin. l lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Cele două condiții impuse cumulativ de legiuitor pentru suspendarea actului administrativ, trebuie analizate în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea vătămată, aspecte ce trebuie să ofere suficiente indicii pentru răsturnarea prezumției de legalitate și să facă verosimilă posibilitatea producerii pagubei invocate.
În privința cazului bine justificat, tribunalul a reținut că din analiza sistematică a dispozițiilor art. 15, art. 14, art. 2 alin. 1 literele ș) și t) din Legea nr. 554/2004 rezultă că pot fi împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ: necompetența autorității administrative de a emite actul administrativ, lipsa temeiului legal, declararea ca neconstituțională a normei juridice în temeiul căreia a fost emis, modificarea parțială a actului administrativ de către autoritatea emitentă, anularea parțială a actului administrativ de către autoritatea ierarhic superioară etc.
Raportând raționamentul generic expus la datele speței cu care a fost învestit, T. a constatat că actul care face obiectul prezentului litigiu a fost emis de organul competent, în exercitarea atribuțiilor legale, are temei legal și cuprinde considerentele pentru care actul administrativ contestat a fost emis.
În acest sens sunt avute în vedere prevederile art. 49 alin 1 din Legea 304/2004 conform cărora „În cadrul fiecărei instanțe judecătorești funcționează un colegiu de conducere, care hotărăște cu privire la problemele generale de conducere ale instanței și îndeplinește atribuțiile prevăzute la art. 41.
Totodată potrivit art. 22 din ROI „C. de conducere dezbate problemele generale de conducere a instanței și adoptă hotărâri menite să asigure buna organizare și funcționare a acesteia.”, în cuprinsul acestui articol fiind prevăzute atribuțiile pe care le îndeplinește acest organ de conducere colegial, printre acestea numărându-se: stabilirea componenței secțiilor și completelor specializate, în funcție de volumul de activitate, ținând seama de specializarea judecătorilor; repartizarea judecătorilor de la o secție la alta a instanței, în cazurile în care schimbarea specializării este justificată de existența unui dezechilibru vădit și de durată între secții, sub aspectul volumului de activitate; aprobarea, în mod excepțional, a schimbării membrilor completelor de judecată, în cazurile în care, din motive obiective, se impune aceasta.
Trebuie menționat totodată că pentru dovedirea îndeplinirii primei condiții impuse de dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamanta avea obligația să argumenteze existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin. 1 lit. t) din legea contenciosului).
Argumentele invocate de reclamantă nu sunt în măsură a fi analizate la nivel de aparență, ci ele duc la tranșarea pe fond a problemelor supuse analizei instanței de contencios.
În speță, pentru a verifica cele susținute de reclamantă, instanța de fond trebuie să administreze probatorii pe fondul cererii, ceea ce este incompatibil cu exigențele art. 14 – 15 din Legea nr. 574/2004.
Prin urmare, T. a apreciat că nu au fost relevate de către reclamantă împrejurări legate de starea de drept sau de fapt care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.
În legătură cu cea de-a doua condiție trebuie precizat faptul că prin punerea în executare a hotărârii nr. 8/04.06.2014 nu se perturbă activitatea instanței de vreme ce măsurile dispuse de către colegiul de conducere au fost luate pentru bună organizare a activității în instanță, astfel cum rezultă din motivarea înserată în hotărârea contestată. De asemenea T. apreciază că măsura contestată de către reclamantă nu este de natură a-i cauza un prejudiciu iminent.
De altfel, cu privire la prejudiciul iminent, instanța a reținut că în condițiile în care nu se determină o împrejurare care să se constituie ca fiind un caz bine justificat, orice aprecieri în legătură cu un iminent prejudiciu în patrimoniul reclamantei sunt nerelevante câtă vreme, legiuitorul cere îndeplinea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. 1 raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, T. a constatat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. 1 raportat la art. 15 din Legea nr. 574/2004, motiv pentru care a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta O. E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, admiterea acțiunii.
În motivarea cererii de recurs a invocat prevederile art. 488 alin 8 Cod procedură civilă, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Intimații pârâți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate curtea reține că acesta este nefondat,urmând a fi respins ca atare.
Instanța va analiza recursul formulat de către recurenta-reclamantă în lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, printre alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. instanța de recurs este limitată la analiza motivelor de casare prevăzute de art 488 alin 1 din C., putând să examineze cauza doar sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate prin cererea de recurs și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art 488 alin 1 din C..
Incidența în cauză a prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. are ca semnificație juridică limitarea criticilor formulate împotriva hotărârii recurate la motivele de nelegalitate invocate prin cererea de recurs și care se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art 488 alin 1 din C..
În lumina prevederilor art 486 alin 1 litera d din C. instanța de recurs nu poate să examineze hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs care antamează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză, deci partea nu poate invoca orice motiv de nemulțumire împotriva hotărârii recurate, ci doar motive de nelegalitate.
În raport de considerentele menționate anterior curtea reține că motivele de recurs invocate de către recurentul-reclamant care vizează greșita reținerea a situației de fapt incidentă în cauză nu pot fi avute în vederea la soluționarea prezentului recurs având în vedere prevederile imperative ale art 486 alin 1 litera d din C. .
Din întreaga construcție juridică a cererii de recurs rezultă o singură critică de nelegalitate îndreptată împotriva hotărârii recurate care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art 488 alin 1 punctul 8 din C., respectiv casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În drept, Curtea reține că orice act administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlul executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și de a pune în aplicare dispozițiile acestuia.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. În acest sens, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural aflat la îndemâna chiar a autorității emitente sau a instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, să existe posibilitatea ca acestea să nu-și producă efecte asupra celor vizați.
În considerarea celor două principii incidente în materie – al legalității actului și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege. În acest sens, conform art. 15 raportat la art. 14 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și completată, măsura suspendării actelor administrative poate fi dispusă numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).
Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Prin urmare, constituie împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ: necompetența autorității administrative de a emite actul, lipsa temeiului legal, declararea ca neconstituțională a O.G. în baza căreia a fost emis actul administrativ, modificarea parțială a actului administrativ de către autoritatea emitentă ori chiar anularea parțială a actului administrativ de către autoritatea ierarhic superioară.
Or, pentru dovedirea îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat prevăzută de art 2 alin 1 litera t din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 reclamanta nu a invocat niciuna dintre împrejurările de fapt și de drept menționate anterior de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză.
În dovedirea îndeplinirii condiției referitoare la cazul bine justificat prevăzută de art 2 alin 1 litera t din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 reclamanta a invocat aspecte care țin de fondul cauzei ,acestea neconstituind împrejurări ce ar putea fi subsumate conceptului de caz bine justificat.
Totodată, simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ nu este de natură a conduce la suspendarea executării, pentru aceasta fiind necesară administrarea unui probatoriu complex, specific acțiunii în anulare.
Raportat la situația de speță, în cazul suspendării executării unui act administrativ fiscal, instanța trebuie să respecte limitele învestirii față de obiectul și temeiul juridic al cererii, fără a se pronunța asupra nelegalității actelor administrative, aceasta neputând fi cercetată decât în cadrul acțiunii în anulare.
Întrucât sintagma caz bine justificat presupune cercetarea indiciilor de nelegalitate, elemente aparente de nelegalitate, instanța nu poate într-o cerere de suspendare să dezlege fondul pricinii motivând suspendarea referindu-se la dreptul substanțial aplicat de organele de control.
Așadar, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.
În data de 4.06.2014 a avut loc ședința Colegiului de conducere al judecătorie M. care a avut drept ordine de zi, printre altele probleme administrative, găsirea unei soluții pentru acoperirea completului P 5, raportat la faptul că doamna judecător R. L. C. care prezida acest complet, se va transfera începând cu data de 01.07.2014 la J. Slatina și desființarea completului C 6 prezidat de către reclamantă.
În speță,recurenta-reclamantă a arătat că prin Hotărârea nr 8/4.06.2014 adoptată de C. de C. al J. M. s-a hotărât la art. 1 menținerea completului P 5 specializat în cauze penale din motive de bună organizare a activității în instanță raportat la numărul cauzelor care sunt judecate în materie penală iar la art. 2 s-a dispus blocarea completului C 6 ( prezidat de către reclamantă) de la repartizarea dosarelor începând cu data de 05.06.2014 și desființarea acestuia începând cu data de 01.07.2014, până când dosarele din stoc se vor soluționa iar cele din etapa scrisă, care nu pot fi soluționate și cărora nu li se pot acorda termen până la data de 01.07.2014, urmând să fie repartizate aleatoriu.
Recurenta-reclamantă a invocat în dovedirea îndeplinirii condiției cazului bine justificat prevăzut de art 2 alin 1 litera t din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 împrejurarea că hotărârea a fost adoptată fără a exista o solicitare expresă din partea acesteia și fără a exist acordul reclamantei, potrivit art 221 din Hotărârea CSM nr 387/2005 și fără a exista o statistică a volumului de muncă a judecătorilor pe complete de civil comparativ cu judecătorii de pe completele penale, această schimbare nefiind justificată de existența unui dezechilibru vădit și de durată între completele de civil și de penal, sub aspectul volumului așa cum prevede art 22 alin 2 litera b 1 din Hotărârea CSM nr 387/2005.
Or, stabilirea legalității și temeiniciei Hotărârii nr 8/4.06.2014 adoptată de C. de C. al J. M. prin raportare la motivele de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă în dovedirea condiției cazului bine justificat prevăzut de art 2 alin 1 litera t din Legea nr 554/2004 reclamă o analiză temeinică a situației de fapt și a normelor de drept incidente, împrejurare care ar presupune o prejudecare a fondului cauzei, iar nu o analiză a aparenței de legalitate a actului administrativ contestat.
Este neîntemeiată susținerea recurentei-reclamante referitoare la faptul că Hotărârea nr 8/4.06.2014 a Colegiului de C. al J. M. hotărârea a fost adoptată fără a exista o solicitare expresă din partea acesteia și fără a exist acordul reclamantei în acord cu prevederile art 221 din Hotărârea CSM nr 387/2005,din analiza sumară a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei ( fila 24 din dosarul Tribunalului Ialomița) curtea reține că în fața Colegiului de C. al J. M. recurenta –reclamantă O. E. și manifestat disponibilitatea de a ocupa în calitate de președinte de complet completul P5 raportat la faptul că aceasta a fost opțiunea pe care a prezentat-o când și-a început activitatea la această instanță, justificând această opțiune prin faptul că în calitate de avocat a intrat aproape exclusiv în cauze penale.
Este neîntemeiată susținerea recurentei-reclamante referitoare la faptul că Hotărârea nr 8/4.06.2014 a Colegiului de C. al J. M. hotărârea a fost adoptată fără a exista a statistică a volumului de muncă a judecătorilor pe complete de civil comparativ cu judecătorii de pe completele penale, această schimbare nefiind justificată de existența unui dezechilibru vădit și de durată între completele de civil și de penal ,sub aspectul volumului așa cum prevede art 22 alin 2 litera b 1 din Hotărârea CSM nr 387/2005.
Din analiza sumară a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei curtea reține că Hotărârea nr 8/4.06.2014 adoptată de C. de C. al J. M. a avut în vedere tocmai volumul de muncă al fiecărui judecător atât în materie civilă, cât și în materie penală, statistică la care are acces orice judecător din instanță prin sistemul Ecris, în aceste condiții susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora schimbările operate prin hotărârea adoptată nu sunt justificate de existența unui dezechilibru vădit și de durată între completurile de civil și de penal sun aspectul volumului de muncă sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare.
Recurenta-reclamantă a arătat că prin Hotărârea nr 8/4.06.2014 adoptată de C. de C. al J. M. acesteia i s-au adus modificări la locul de muncă în ce privește natura litigiilor pe care urmează să le soluționeze, în condițiile în care diferențele dintre dreptul civil și dreptul penal sunt majore și presupun un efort considerabil din partea acesteia pentru a se adopta la specificul secției la care aceasta a fost trecută.
Curtea reține că aceste susțineri sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare,din analiza aparentă a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei curtea reține că la nivelul J. M. nu există secții, iar C. de conducere stabilește componența secțiilor și a completurilor specializate, ținând seama de specializarea judecătorilor, în conformitate cu prevederile art 22 alin 2 litera b din Hotărârea CSM nr 387/2005.
Așadar, întrucât la nivelul J. M. nu există secții, nu există nici judecători specializați pe dreptul civil și dreptul penal, ci există numai completuri specializate, nu se poate reține un efort considerabil în ce privește adaptarea la structura secției penale ,mai ales în condițiile în care recurenta-reclamantă a dobândit calitatea de magistrat definitiv la începutul anului 2014 ,având o bună pregătire profesională în domeniul dreptului civil și în domeniul dreptului penal.
Așadar,motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi apreciate, prin urmare, ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.
Potrivit art 2 alin 1 litera ș din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 paguba iminentă reprezintă perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. 1 și 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare și la definiția dată de art. 2 lit. ș) din lege, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent.
În ceea ce privește paguba iminentă, reclamantul de asemenea nu susține vreo asemenea pagubă, în sensul definiției legale a sintagmei de „ pagubă iminentă” dată de art.2 alin.1 lit. s) din Lg. nr.554/2004 - un prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Simpla afirmare a pagubei nu este suficientă pentru a proba paguba iminentă,potrivit Deciziei nr.240/17.01.2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal, conform căreia:”Pentru a dispune măsura suspendării executării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei vătămate în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor referitoare la existența unui caz bine justificat și la prevenirea producerii unei pagube iminente.
Dimpotrivă, adoptarea Hotărârii nr 8/4.06.2014 a Colegiului de C. al J. M. este de natură să conducă la buna organizare și funcționare a acestei instanței și la evitarea unei disfuncționalități în ce privește buna organizare a acestei instanțe.
La fel, și în ceea ce privește perturbarea activității unui serviciu public, în sensul art.14 din Lg. nr.554/2004 aceasta privește situația când perturbarea este cauzată în mod direct prin emiterea ordinului, producând o dezorganizare la nivel instituțional și de aceea este necesară suspendarea, or această situație de fapt nu se întâlnește în prezenta cauză întrucât prin adoptarea Hotărârii nr 8/4.06.2014 a Colegiului de C. al J. M. se produce o reorganizare a activității instanței de judecată în sensul ca activitatea acesteia să se desfășoare mai bine.
Necesitatea întrunirii cerințelor legale în vederea admiterii cererii de suspendare a fost subliniată în repetate rânduri în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, amintim decizia nr. 4620/14.XII.2006 reținând: „Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazul în care sunt cumulativ îndeplinite cerințele legale expres prevăzute, respectiv cazul bine justificat și iminenta pagubă. Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în legea nr.554/2004.
În consecință, constatând că nu sunt întrunite cel puțin două din condițiile necesare dispunerii suspendării executării actelor administrative menționate, instanța urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă O. E. împotriva sentinței civile nr. 1367/11.08.2014, pronunțată de T. Ialomița, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți T. C., J. M., PREȘEDINTELE J. M. și C. DE C. AL J. M., fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.11.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. A.M. G. O. S. E. S. M.
Red. și dact. Jud. O.S./gref. E.S.M./2ex.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 4784/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 968/2014. Curtea de... → |
|---|
