Pretentii. Decizia nr. 6152/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6152/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 40808/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 6152/2014
Ședința publică de la 11 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. I. C.
Judecător A. J.
Judecător A. M.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 203/14.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I. A. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții TAXA DE POLUARE”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat Minzicu C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 24.06.2014 intimata reclamantă a depus întâmpinare.
Curtea pune în vedere apărătoarei intimatei-reclamantei să depună la dosar cererea de restituire adresată organului fiscal anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
Apărătoarea intimatei-reclamantă solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a efectua o copie a acestei cereri pe care să o depună la dosar.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei a răspuns intimata-reclamantă reprezentată de avocat Minzicu C., lipsă fiind celelalte părți.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, Curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătoarea intimatei-reclamante solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii de fond ca fiind legală și temeinică întrucât în mod corect instanța de fond aplicând prevederile internaționale a obligat organul fiscal la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține recursul pentru soluționare.
CURTEA
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalul București sub nr. _ /CA/2012, reclamanta N. I. A., în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – ADMINISTRAȚIA SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat instanței sa dispuna obligarea paratei la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 5.521,00 lei, reprezentand taxa de poluare pentru autovehicule, actualizata cu dobanda legala aferenta, de la data platii pana la data restituirii efective.
In motivarea actiunii, arata reclamantul ca a cumparat un autoturismul in litigiu, marca Ford, tip GFJ/FIESTA, cu numarul de identificare WAUZZZP07AO95115 provenind din spatiul european, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa de poluare in cuantum de 5.521,00 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamantaul că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
În apărare, pârâtele, legal citate, nu au formulat întâmpinare în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A obligat paratele sa restituie reclamantei taxa de poluare in cuantum de 5.521,00 lei.
A obligat paratele la plata catre reclamanta a dobanzii aferente, de la data platii, 13.08.2012, pana la data restituirii efective.
A obligat paratele la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 39,3 lei, reprezentand taxe de timbru.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 si Legii 9/2012 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008 si Legea 9/2012, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române. Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Indiferent de denumirea diferita consacrata in cele trei acte normative, taxa speciala la prima inmatriculare, taxa de poluare si ulterior, taxa pentru emisiile poluante, ratiunea impunerii a fost aceeasi, dar si efectul produs prin percepere.
Normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare (actualmente redenumita taxa pentru emisiile poluante) în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
In ceea ce priveste dispozitiile Legii 9/2012, si acestea contravin dreptului comunitar, in masura in care dispozitiile art. 4 alin. 2, prevedeau ca obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, aceste dispozitii fiind, de altfel suspendateprin alineatul din Ordonanță de urgență nr. 1/2012 începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
În speta, reclamanta a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Suedia, (conform certificatului de inmatriculare a autovehiculului atasat in copie la fila 14), in consecinta instanta constata ca aceasta este îndreptățita să îi fie restituită taxa de poluare.
Chiar daca raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta momentului de la care dobanzile sunt datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie(cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului.
In jurisprudenta sa constanta, Curtea a retinut insa faptul ca fiecare stat membru este liber sa stabileasca conditiile de restituire a dobanzilor, in special rata si modul de calcul, sub rezerva respectarii a doua principii: principiul echivalentei (sa nu se impuna conditii mai grele decat cele impuse pentru solicitari similare intemeiate insa pe incalcari ale dreptului intern); principiul efectivitatii (sa nu faca imposibila exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificila si sa nu aiba ca efect privarea persoanei de o despagubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului).
In conformitate cu dispozitiile art. 124, art. 70 si art. 120 alin. 1 si 7 si art. 135 C. pr. Fiscala, dreptul la dobanzi se naste cu incepere din ziua urmatoare expirarii termenului de 45 de zile de la depunerea cererii de restituire a debitului principal, iar dobanzile au un cuantum diferit de cel al dobanzii legale practicate in dreptul privat, respectiv de 0,04%/zi de intarziere.
Prin Hotararea Littlewoods Retail, Curtea a retinut ca principiul efectivitatii implica obligatia statelor de a plati dobanzi pentru indisponibilizarea sumei, or sub acest aspect, tribunalul are in vedere faptul ca indisponibilizarea sumei are loc in materia perceperii taxelor de poluare incepand din ziua perceperii taxei si se finalizeaza in ziua restituirii efective catre contribuabil. Prin urmare a suferit un prejudiciu in fiecare zi din acest interval, constand in lipsa de folosinta a sumei, astfel ca pentro o reparatie integrala se impune plata dobanzilor pentru intreg intervalul scurs intre data platii si data restituirii sumei de catre stat. In ceea ce priveste cuantumul insa, in jurisprudenta Curtii se admite ca dobanzile acordate pentru taxele percepute prin incalcarea dreptului comunitar (care sunt in cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele perceputa prin incalcarea dreptului intern) pot fi mai mici decat cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decat dobanda fiscala, chiar daca in alte domenii se aplica dobanda legala ce poate fi mai mare, avand in vedere natura raportului de drept public administrativ nascut intre particulare si organele fiscale. Prin urmare, dispozitiile Codului de procedura fiscala sunt aplicabile in ceea ce priveste cuantumul dobanzilor datorate, acestea fiind conforme cu prevederile de drept comunitar.
In temeiul art. 274 Codproc.civ, a obligat paratele la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 39,3 lei, reprezentand taxe de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Asa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamantul nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ mentionat:
Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare;
b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentând opțiunea 1 legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, aratam ca prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art. 4.
Mai mult, prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru eniisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, respectiv: - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute in vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Potrivit O.G. nr.13/2011, dobanda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobanda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin. l din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul ia dobanda din ziua urmatoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legai invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, a solicitat instantei respingerea lui, ca neîntemeiat, avand in vedere urmatoarele:
În masura în care cheltuielile de judecată ia care a fost obligată intimata AS5FP includ și taxa de timbru, hotărârea recurată este nelegală, instanta de fond neaplicând corect dispozițiile legii, respectiv art. 19 alin.(1) din Legea 146/1997.
Potrivit art.19 alin.(1) din Legea 146/1997 „Taxele judiciare de timbru se plătesc in numerar, prin virament sau in sistem on-line, in contul bugetului local al unitatii administrativ-teritoriale in care isi are domiciliul sau reședința ori, dupa caz, sediul fiscal debitorul taxei. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxa judiciara de timbru sunt în sarcina debitorului taxei."
Prin urmare, instanta de fond, pronunțând admiterea cererii de chemare in judecata, trebuia sa dispună restituirea taxei de timbru către reclamant, iar nu obligarea intimatei AFP Sector 5 la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru.
In cazul in care AFP Sector 5 nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotararii instantei de fond, plătind reclamantului taxa de timbru, aceasta, dupa ramanerea irevocabila a sentintei civile recurate ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, îmbogatindu-se fara just temei.
In drept, a invocat art. 304, alin.9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările" completările ulterioare. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal,, Legea nr. 157/2005, Constitutia României.
Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa pentru emisii poluante în cauză a fost achitată pentru un autovehicul înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
Taxa a fost plătită, de către intimata-reclamantă, la data de 13.08.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatei-reclamante reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice la restituirea către reclamantă a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 274 C.proc.civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care „a căzut în pretenții” iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că reclamantul poate solicita și restituirea taxei de timbru achitate de la Direcția de Impozite și Taxe Locale este neîntemeiată.
Art. 23 din Legea nr. 146/1997 prevede cu caracter limitativ situațiile în care se pot restitui sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru la cererea petiționarului, o astfel de situație neregăsindu-se în prezenta cauză.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
În baza art. 316, raportat la art. 298 și art. 274 C.proc.civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 203/14.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I. A. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 400 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. I. J. A. M. A.
GREFIER,
P. M.
Red./tehn C.R.I.
Jud. fond: B. R. – Tribunalul București - SCAF
M.P. 13 Septembrie 2014
| ← Despăgubire. Decizia nr. 8980/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Încheierea... → |
|---|
