Pretentii. Decizia nr. 1816/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1816/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 593/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 1816
Ședința publică de la 10 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă AFP A. împotriva sentinței civile nr. 656/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. M. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._, reclamantul B. M. M. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța acestea să fie obligate la restituirea sumei de 1.767 lei, reprezentând contravaloare taxă pe emisii poluante, precum și la plata dobânzii.
Prin sentința nr. 656/11.04.2013, Tribunalul Teleorman a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocată din oficiu de instanță; a admis acțiunea conform precizării; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.767 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante cu chitanța TS7 nr._/21.12.2012, cu actualizare la data plății și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare; a respins acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 226,30 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul B. M. M. a achiziționat autoturismul Citroen, tip Berlingo, pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa pe emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, în cuantum de 1.767 lei, la data de 21.12.2012 în contul Trezoreriei A..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București, Tribunalul constată că aceasta este întemeiată, întrucât deși, potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se plătește în numele Administrației F. pentru Mediu, aceasta se calculează și se încasează de către autoritatea fiscală competentă, în cauză de către Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., situație ce rezultă din chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții.
Ca atare, se apreciază că în prezenta acțiune al cărei obiect îl reprezintă restituirea taxei de poluare, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât autoritatea fiscală care a stabilit și încasat taxa, respectiv Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. și nu Administrația F. pentru Mediu.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu urmează a fi admisă, iar acțiunea față de pârâta Administrația F. pentru Mediu va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul constată acțiunea întemeiată pentru considerentele:
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepe, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România.
Actul normativ menționat exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa de poluare, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare .
Pe de altă parte, în ceea ce privește legalitatea dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acestea contravin prevederilor art. 110, paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre ale Uniunii Europene, intre care si România, să instituie taxe contrare principiilor tratatului: „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, ori în cauza de față, s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Dispozițiile dreptului comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, această împrejurare rezultând din constituția României, art. 148, al 2, potrivit cărora, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării. De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europeana, a statuat aceeași împrejurare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ce a stat la baza deciziei contestate implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxa, pentru a fi legala, trebuie conceputa astfel încât sa excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale. Daca nu se respecta acest principiu prin noua taxa, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Noua taxă introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v.Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Pe de altă parte, în condițiile în care această taxă nu este percepută persoanelor care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, deși este evident că și autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, Tribunalul constată că față de scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008, potrivit principiului „poluatorul plătește”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în trafic și nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor .
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferența de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembrug prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C – 367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV s.a., c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen (discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
Prin urmare, acțiunea a fost admisă, sens în care a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.767 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante cu chitanța TS7 nr._/21.12.2012, cu actualizare la data plății și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită, precum și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Totodată, a fost respinsă acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de Procedură Civilă, se va obliga pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 226,30 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, la baza obligației stând culpa procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP A., solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că, sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație si Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Consideram ca din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a lărgit cadrul procesual peste cererea cu care a fost investita, fiindcă intimata a solicitat anularea deciziei prin interpretarea greșita a art.117alin.1 litera d din Codul de procedura fiscală.
Instanța a apreciat greșit aspectele deduse judecații si a ignorat apărările cuprinse de întâmpinare, acțiunea este inadmisibila fiindcă nu se solicita restituirea in baza art.117 Cod procedura fiscala după ce contribuabilul, fără a invoca vreun viciu de consimțământ sau alta cauza ce atrage nulitatea unui act, depune cerere de calculare a taxei, se prevalează de chitanța cu care a achitat taxa la politie pentru a-si înmatricula mașina si, după aceste fapte, da in judecata organul fiscal ce a calculat si încasat taxa auto. Mai mult, întreaga motivare a instanței se sprijină pe temeiul istoric al încasării taxei pe poluare(O.U.G. nr. 50/2008) ceea ce nu oferă legitimitate contestării Legii nr. 9/2012.
Atât acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanța ar fi trebuit sa tina cont de faptul că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar.
De asemenea, daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul Național al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008,soluția pronunțata ,.contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul ,,art.110 trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C-402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjuncția ,,daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.
Oricare ar fi fost dezbaterile naționale si europene privind legalitatea încasării taxei, acest fapt s-a făcut la cererea expresa a contribuabilului si in temeiul Legii nr. 9/2012, temei de drept care nu a fost analizat nici la înalta Curte de Casație si Justiție, nici la C.J.U.E, abia acum fiind pe rolul instanței europene Cauza C-565/11,lrimie contra României
Potrivit art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,, Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga statul membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurării protecției mediului reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeana, prin jurisprudența sa, a statuat in mod constant ca Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304pct.9 Cod procedura civila.
Deși legal citați, intimații nu au depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din străinătate, în luna septembrie a anului 2012, un autovehicul second hand pentru care a achitat la data de 21.12.2012, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
Recurenta susține că acțiunea promovată de acesta pentru restituirea taxei este inadmisibilă, întrucât nu a fost îndeplinită - în termenul de 30 zile prevăzut de lege - procedura administrativă prealabilă în raport cu decizia de calcul implicit contestată.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
Prin urmare, cât privește fondul pretenției principale, din Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza T. c. României rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N. c. României, prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, cum este și situația reclamantului creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Având în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor CJUE mai sus menționate, obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive (inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, Curtea conchide că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare menționate, nefiind întemeiat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiat niciunul dintre motivele de recurs invocate, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă AFP A. împotriva sentinței civile nr. 656/11.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. M. M. și intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU DIN C. MINISTERULUI MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 10.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. N. I. M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red. V.N./Tehnodact. M.G.D. (2 ex.)
Jud. fond N. M
Tribunalul Teleorman
| ← Pretentii. Decizia nr. 5250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Încheierea... → |
|---|
