Pretentii. Decizia nr. 8911/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8911/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 2105/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8911
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul reclamant P. I. și de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile cu nr. 6/2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Fondului pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice T. M., cererea de chemare în judecată având drept obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică părțile nu se prezintă.
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6/13.01.2014, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii.
A admis acțiunea formulată de reclamantul Prepugicu I. în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman și Administrația Fondului pentru Mediu.
A obligat pe pârâți să restituie reclamantului suma de 4741 lei achitată cu titlu de taxă de poluare la data de 04.12.2008, sumă actualizată cu indicii de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 539 lei taxă judiciară de timbru și onorariu avocat (parțial) și a respins cererea de plată a sumei de 1000 lei onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantul și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
În motivarea cererii de recurs reclamantul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra dobânzii legale, așa cum a cerut prin acțiune, și în mod nejustificat i-a admis în parte cererea de cheltuieli de judecată.
Susține că trebuie acoperit prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a sumei de bani plătită ca taxă de poluare, de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă a acesteia.
A precizat în ce constau cheltuielile de judecată menționând că onorariul perceput de avocat este de bun simț și deloc exagerat pentru toate activitatea depusă.
În cazul în care îi cenzura cheltuielile de judecată, instanța trebuia să motiveze conform art. 451 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă, fără să afecteze raportul dintre reclamant și avocat.
În motivarea cererii de recurs, pârâta a arătat că nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 (110) din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru a se conforma acestor cerinte, Guvernul României a adoptat OUG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2008 si Legea nr. 9/2012 intrata in vigoare la 1 ianuarie 2012.
In aceasta cauza, in mod gresit, instanta de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligand recurenta parata la restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare, intrucat acesta nu s-a aflat in niciuna dintre situatiile expres si limitativ prevazute de lege ca fiind cauze de exceptare de la plata taxei.
Prin instituirea taxei de poluare, prevazuta de OUG nr. 50/2008, iar mai apoi de Legea nr. 9/2012, nu sunt incalcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunitatilor Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene), aceasta neputand fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protectiei mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanta a retinut in mod gresit ca aceasta discriminare a fost introdusa de catre legiuitor cu intentia de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de provenienta, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Instanta de fond a aplicat in mod gresit prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene), privind compatibilitatea Legii nr. 9/2012, examinata in raport de modificarile aduse de OUG nr. 218/2008, intrucat scutirea de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele noi opereaza pentru perioada 15.12._09, or fata de imprejurarea in care taxa a fost stabilita la alta data, aprecierea ca discriminatorie si nelegala a taxei de poluare este total gresita.
Nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunta asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internationale. Aceasta atributie revine Curtii Constitutionale sau Parlamentului Romaniei, singurele in masura sa aprecieze daca legislatia referitoare la taxa de poluare, contravine Constitutiei sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotarari in consecinta.
Astfel, eventuala nelegalitate a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008 a fost revizuita prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanta judecatoreasca, in cadrul unei actiuni avand ca obiect restituirea taxei de poluare.
Totodata, se retine ca instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin Legea nr. 9/2012, reprezinta vointa legiuitorului national, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003.
A mai susținut că dobânda solicitată de reclamant nu poate fi considerată obligație neexecutată a pârâtei, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 și art. 1084 Cod civil.
A mai fost criticată soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată întrucât pârâta nu a făcut decât să aplice legea în vigoare la acea dată.
Cheltuielile de judecată au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul și care nu este vinovată de declanșarea activității judiciare, or pârâta nu este vinovată de declanșarea activității judiciare și nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 4 și 8 din noul Cod de procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, față de următoarele considerente:
Cu privire la recursul formulat de reclamant, se reține că prima critică formulată de aceasta vizează nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale aferente taxei de poluare.
Conform art. 445 din noul Cod de procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444.”
În consecință, reclamantul nu poate invoca nepronunțarea instanței de fond asupra unui capăt al acțiunii pe calea recursului, ci are la dispoziție procedura completării hotărârii conform art. 444 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă care prevede că: „(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.”
Cea de-a doua critică se referă la admiterea în parte a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că onorariul de avocat nu este exagerat.
Sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art. 451 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă: „(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.”
Instanța de fond a aplicat în mod corect aceste dispoziții legale, având în vedere complexitatea redusă a cauzei care nu justifică acordarea onorariului de avocat, în cuantumul solicitat.
În consecință, în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantă.
Referitor la recursul formulat de pârâtă, Curtea constată că în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin Tratatului Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța are, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Susținerea că instanța de drept comun nu are competența de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale este vădit nefondată, din moment ce instanța are obligația de a aplica cu prioritate prevederile dreptului comunitar în cazul în care prevederile dreptului intern vin în contradicție cu acestea, or pentru îndeplinirea acestei obligații, instanța de judecată trebuie să procedeze la analizarea respectivei compatibilități.
Nefondată este și critica referitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă conform cărora: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.”
Singura condiție reglementată de acest text de lege pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată este aceea ca partea să piardă procesul, condiție îndeplinită în cauză, astfel că susținerile invocate în cadrul acestei critici adusă sentinței nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 4 și 8 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtă, în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurentul reclamant P. I. și de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile cu nr. 6/2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți Administrația Fondului pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice T. M., ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored .R.O./ 6 ex./9.12.2014
Tribunalul Teleorman
Judecător de fond: L. Z.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2144/2014.... | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
