Pretentii. Decizia nr. 5250/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5250/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 3813/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR. 5250
Ședința publică de la 20.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 32/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . și cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art.411 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alineat 1 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 32/21.01.2014 Tribunalul Teleorman Secția C. a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Mun. T. M. și Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 3945 lei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală de la data plății și până la restituirea sumei. Pârâtele au mai fost obligate la plata sumei de 1800 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, solicitând casarea sentinței și respingerea acțiunii.
1. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune reiterată în recurs, a arătat că față de data la care declara intimate reclamanta ca a achitat taxa de poluare, respectiv 16.09.2008, consideră ca termenul in care acesta trebuia sa formuleze o asemenea acțiune, s-a prescris, termenul limita de introducere a acțiunii fiind de trei ani de la data cand s-a născut acest drept. Ori, intimate reclamanta a formulat acțiune la data de 08.10.2013, data la care a fost prescris dreptul material la acțiune.
2.1 Cu privire la excepția inadmisibilitatii, intrucat intimate reclamanta solicita restituirea sumei de 3.945 lei reprezentând taxa de poluare calculata de AFP T. M., intimata reclamanta nu face dovada prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, ca a îndeplinit procedura prealabila in termenul legal.
Îndeplinirea procedurii prealabile in termenul legal, prevăzuta de art. 7 alin.(1) din Legea nr. 554, privind Contenciosul administrativ, este reglementata ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neindeplinirea acestei condiții in termenul legal, este sancționată cu decăderea din termenul in care se înregistrează acțiunea.
Mai mult decata atat, intimata reclamanta nu face dovada nici ca a îndeplinit procedura prealabila potrivit art. 7 alin. (7), care prevede:"Plangerea prealabila in cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".
2.2 In cauza, intimata reclamanta solicita restituirea taxei de poluare, fara a solicita anularea actului administrativ, in baza căruia a fost încasata taxa, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, emisa de AFP T. M., acesta solicitând numai, anularea adresei de răspuns privind restituirea taxei, nr. 2715/28.01.2013.
Vazand dispozițiile art. 205 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, care prevede posibilitatea de contestare a actelor administrative fiscale:
,, (1) împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.
(2)Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
(3)Baza de impunere și impozitul, taxa sau contribuția stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună", având in vedere ca, reclamanta nu solicita anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, restituirea sumei de 3.945 lei, fara anularea titlului de creanța in baza căruia a fost plătită, este inadmisibila.
2.3 Restituirea sumei nu poate face obiectul, cauzei de fata, întrucât nu pot fi aplicate prevederile art. 117 alin. 1, lit d din Codul de procedura fiscala, care se refera la restituirea taxei, având in vedere ca, nu se poate vorbi de aplicarea eronata a prevederilor legale, iar decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, este un act administrativ fiscal, ce se contesta conform Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
De asemenea, nu pot fi aplicate in aceasta cauza prevederile art. 135 din Codul de procedura fiscala care stipulează ca ,,Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire."
Textul de lege invocat, se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite ce se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS).
In cauza de fata, nu se poate vorbi de aplicabilitatea acestui text de lege, intrucat, taxa de poluare, nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația F. pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit OUG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la Autovehicule.
Tot in sprijinul motivării de mai sus, sunt si dispozițiile art. 5, alin. (3) al aceluiași act normativ, care prevede: "Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4", sumele incasate fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu.
In consecința, solicită admiterea excepției asa cum a fost invocata si motivata.
3. Un alt motiv de netemeinicie a hotărârii atacate, il reprezintă legislația cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008, act normativ ce a fost abrogat prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Așadar, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, învederează că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
O.U.G. 50/2008 stabilește că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest Fond este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu. Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferente de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
a)Se poate solicita restituirea diferenței de taxa in situația prevăzuta de art.. 8 din O.U.G nr.50/2008 care prevede:,,(1) Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduala a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi inmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
b)Conform art. 10 din OUG nr. 50/2008, ,,suma reprezentând taxa, poate fi contestata atunci cand persoana care urmează sa înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat . mare decât cea indicata de grila fixa.."
Astfel art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, prevede situația in care se restituie sumele reprezentând diferentele de taxa de poluare rezultate in urma contestării taxei cand aceasta a fost plătită.
întrucât, acțiunea formulata de către reclamanta nu se poate încadra in niciuna dintre cele 2 situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acesteia este neintemeiata in drept.
F. de prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de Statul R., ca urmare a primei inmatriculari a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituita in vederea constituirii si colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, împotriva poluării acestuia.
4. Cu privire la dobânda legala, dispusa de instanța de fond, consideră ca nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a AFP T. M., către intimata reclamanta, in cauza, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 si art.1084 Cod Civil.
Beneficiarul taxei de poluare este Administrația F. de Mediu împrejurare în care trebuie sa suporte si dobânda, întrucât serviciul fiscal municipal T. M., nu face decât oficiul incasarii acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu, si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
Prin urmare, in cauza nu poate fi vorba de aplicabilitatea prevederilor art. 124 din Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, intrucat, dispozițiile textului de lege se refera la contribuabilii ce realizează venituri si sunt plătitori de taxe si impozite ce se fac venit la Bugetul general consolidat al statului (BGCS), ori taxa de poluare, nu este venit la BGCS, ci se face venit la Administrația F. pentru Mediu, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și în consecință, contribuie la poluarea mediului, potrivit OG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
5. Cu privire la cheltuielile de judecata arată că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea reclamantului în încercarea sa de a răsturna prezumția relativă sus amintită). Astfel înțeleasă culpa procesuală pe care se întemeiază reglementarea din art. 453 C.pr.civ., partea care cade în pretenții" poate fi atât reclamantul, cât și pârâtul.
Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare.
Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivității excesive.
In aceasta cauza nefiind vinovat de declanșarea activității judiciare, Serviciul fiscal municipal T. M., nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.
Apreciază ca Administrației F. de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, intrucat Serviciul fiscal municipal T. M., nu face decât oficiul incasarii acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu, si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
In drept, a invocat prevederile art. 483 - 502 Cod procedura civila si actele normative la care s-a referit în cuprinsul motivării.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prin plata taxei de poluare a fost încălcată legislația comunitară.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 96 pct. 3 și art. 483 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. i coroborat cu art. 8 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect Curtea constată, contrar susținerilor recurentei, că reclamanta a formulat cerere de restituire pe cale administrativă la data de 25.09.2013, răspunzându-i-se cu adresa nr._/25.09.2013 în sensul că restituirea integrală a taxei pe poluare nu poate fi efectuată, fiind deci în prezența „refuzului nejustificat”.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Față de aceste considerente, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de către recurentă este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de tribunal.
În ceea ce privește excepția prescripției în mod corect a apreciat instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 135 Cod proc fiscală, text care reglementează un termen de 5 ani pentru restituirea creanței fiscale, care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, fiind evident că acest termen nu a fost depășit.
În plus, din jurisprudența CJUE rezultă că termenul in care contribuabilii pot sa-si exercite dreptul la rambursarea taxei de poluare trebuie sa fie unul rezonabil și întotdeauna ulterior datei la care se constata incompatibilitatea reglementarii fiscale naționale cu dreptul european; cel mai adesea aceasta incompatibilitate este constatata printr-o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar termenul se calculează de la data publicării hotărârii Curții (afacerea C-231/96, Edis, par. 35; afacerile reunite C-216/99 și C-222/99, Prisco și CASER, par. 70; afacerea C-88/99, Roquette Freres; afacerea C-342/96, Dilexport, par. 70).
Pe fond, având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 263/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Întrucât taxa prevăzută de Legea 9/2012 are o altă bază de calcul, aceasta nu poate fi dedusă din taxa de poluare încasată în temeiul OUG 50/2008, cu privire la care s-a constatat caracterul contrar normelor comunitare.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
De asemenea, în ceea ce privește soluția dată cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este corectă, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Întrucât recurentei-pârâte îi este imputabil refuzul de restituire a taxei, nu poate fi exonerată de obligația de a suporta dobânda fiscală.
În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea observă că observațiile recurentei sunt eronate, acțiunea reclamantei a fost admisă în totalitate în raport cu cele 2 pârâte, astfel că în mod corect tribunalul le-a obligat la suportarea acestor cheltuieli, întrucât au căzut în pretenții. Totodată, exercițiul acțiunii în justiție pentru recuperarea taxei pe poluare încasate nelegal nu poate fi asimilat procesivității excesive.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.488 pct.8 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 496 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., jud. Teleorman împotriva sentinței civile nr. 32/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ., având CUI_/28.12.2004, cu sediul ales la C.. Av. S. M. Ș., în T. M., ., jud. Teleorman și cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, spl. Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. și tehnored. jud. SP/5 ex.
Jud. fond V. V. - Tribunalul Teleorman – Secția C.
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Pretentii. Decizia nr. 1816/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
