Pretentii. Decizia nr. 1825/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1825/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 1347/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1825
Ședința publică din data de 10.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 778/10.09.2012 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. O. P., în cauza având ca obiect „pretenții – restituire taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul-reclamant, prin avocat, lipsă fiind recurenta– pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că judecata cauzei a fost suspendată în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea de către CJUE a cauzelor conexate C-97/2013 C. și C-214/2013 C., precum și faptul că, la data de 21.02.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar cerere de repunere a cauzei pe rol, după care,
Curtea dispune repunerea cauzei pe rol, având în vedere că CJUE a soluționat cauzele conexate C-97/2013 C. și C-214/2013 C..
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de către recurenta-pârâtă, având în vedere că aceasta este emitentul actului administrativ și poate fi reprezentantă în justiție prin organele proprii de conducere. Cu privire la recursul declarat în cauză, solicită respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 778/10.09.2012, Tribunalul Ilfov a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. O. P. în contradictoriu cu pârâta AFP B. și a obligat-o pe aceasta la restituirea către reclamant a taxei pentru emisii poluante în sumă de 2.302 lei, cu dobânda legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată și cheltuieli de judecată de 39,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut, în fapt, că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, înmatriculat anterior în Franța, la 10.08.2006, pentru a cărui înmatriculare în România a achitat taxa pentru emisiile poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, în cuantum de 2.302 lei, la data de 29.03.2012.
A arătat, în esență, că taxa pentru emisiile poluante reglementată de Legea nr. 9/2012, la fel ca și taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, este incompatibilă cu dreptul Uniunii Europene, contravenind art. 110 par. 1 din Tratatul UE, care interzice taxarea internă discriminatorie. A arătat astfel că taxa se aplică doar autoturismelor înmatriculate în România după . OUG nr. 50/2008, nu și celor înmatriculate anterior, astfel că autoturismele second-hand introduse în țară din spațiul UE după . ordonanței sunt grevate de o sarcină fiscală care nu se aplică autoturismelor second-hand aflate în circulație, interzisă de legislația europeană. A invocat în acest sens jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În temeiul principiului supremației dreptului comunitar și reținând totodată că, potrivit jurisprudenței CJUE, judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, lăsând neaplicate normele interne contrare, fără a solicita sau a aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau pe calea unei alte proceduri constituționale, Tribunalul a concluzionat că taxa pentru emisiile poluante a fost percepută reclamantului cu încălcarea dreptului Uniunii, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fisc., astfel că se impune restituirea sa, cu dobânda legală aferentă.
În baza art. 274 alin. 1 C.pr.civ., a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Ilfov, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.pr.civ. și solicitând modificarea hotărârii atacate.
În motivare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în considerarea faptului că taxa încasată se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, susținând că între contribuabil și organul fiscal nu există niciun raport juridic.
Pe fondul cauzei, a susținut că taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 nu este discriminatorie, fiind percepută atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second-hand, indiferent de proveniență, în scopul reducerii gradului de poluare a mediului, iar Legea nr. 9/2012, care a modificat ordonanța, a înlăturat neconcordanțele cu dreptul european. A invocat recomandările Comisiei Europene privind instituirea taxei având la bază principiul ca nivelul acesteia să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculului, respectându-se totuși principiul „poluatorul plătește”. A mai arătat că instanța de fond ar fi trebuit să adopte o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de părți, subliniind că reclamantul nu a făcut dovada caracterului nelegal al taxei.
Recurenta a criticat și obligarea sa la plata dobânzii legale aferente taxei încasate, arătând că reclamantul nu a făcut dovada suferirii unui prejudiciu, suma fiind achitată în temeiul dispozițiilor legale în vigoare la momentul efectuării plății. A susținut totodată că solicitarea reclamantului de restituire a taxei nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 117 C.pr.fiscală, astfel că nu este îndreptățit nici la dobânzi.
La solicitarea instanței de recurs, intimatul-reclamant a depus la dosar cererea de restituire a taxei adresată organului fiscal.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice B. în litigiul de fond, Curtea reține că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa pentru emisii poluante încasată de acest organ fiscal, căruia i s-a adresat anterior sesizării instanței cu o cerere de restituire formulată în temeiul art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală.
Având în vedere obiectul litigiului, precum și dispozițiile art. 10 din Legea nr. 9/2012, potrivit cărora„stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, Curtea reține că există identitate între persoana pârâtei și cel obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel că excepția invocată nu poate fi primită, Administrația Finanțelor Publice B. fiind cea care nu doar a stabilit, ci a și încasat, prin unitățile Trezoreriei Statului, taxa a cărei restituire se solicită. Împrejurarea că, potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, după colectare, taxa în discuție se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, nu poate conduce la concluzia că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei nu au calitate procesuală pasivă, reclamantului neputând să-i fie opusă relația subsecventă dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice B. și Administrația Fondului pentru Mediu, căci reclamantul are un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa pentru emisii poluante, care a încasat-o și, ulterior, i-a refuzat restituirea acesteia.
În ce privește criticile aduse de recurentă soluției pronunțate pe fondul cauzei, Curtea constată că problema controversată în speță o reprezintă compatibilitatea reglementării taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită prin Legea nr. 9/2012 cu dreptul european, mai exact cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
Sub acest aspect, se constată că problema compatibilității reglementării taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu dreptul european a făcut obiectul sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, în procedura trimiterii preliminare, instanțele române cerând Curții să stabilească dacă articolul 90 TCE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008.
CJUE s-a pronunțat în cauza T., având în vedere doar varianta inițială a OUG nr. 50/2008, și ulterior în cauza N., asupra variantelor ulterioare ale ordonanței, statuând că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Din considerentele hotărârilor CJUE rezultă raționamentul ce trebuie aplicat pentru a se stabili compatibilitatea reglementării interne cu prevederile art. 110 TFUE (90 TCE).
CJUE a stabilit că o taxă precum cea pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE și a reamintit scopul acestui articol, acela de asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În acest sens, un impozit intern poate fi nu doar direct discriminatoriu, ci și indirect discriminatoriu, prin efectele pe care le produce. Faptul că taxa pe poluare se aplică tuturor autoturismelor la momentul înmatriculării în România, indiferent de proveniență sau de vechime, demonstrează doar că regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu este direct discriminatoriu, rămânând de verificat dacă taxa în discuție creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național.
Spre deosebire de jurisprudența sa anterioară în materia impozitelor pe vehicule, în cauzele T. și N. CJUE a aplicat testul neutralității taxei nu doar în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, ci și în raport cu vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, reținând că ambele categorii de vehicule reprezintă produse similare vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru.
Astfel, Curtea a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază(pct. 38-47 din considerentele hotărârii T.), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior, dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008, și deci supuse aceluiași regim de taxare. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază(pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008, adică înainte de 01.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea aplică criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
Având în vedere raționamentul CJUE, se constată că împrejurarea că la calcularea valorii taxei pe poluare se ia în considerare deprecierea autoturismului nu este relevantă decât din perspectiva verificării neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Acest criteriu nu mai poate fi însă aplicat în cazul vehiculelor similare înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu au fost supuse cu ocazia înmatriculării, și nici ulterior, unei taxe echivalente, astfel că în valoarea lor de piață nu este încorporată valoarea reziduală a unei asemenea taxe.
CJUE a statuat că, deși articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, iar interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauzele T. și N., CJUE a reținut că OUG nr. 50/2008, în toate versiunile sale, instituie un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, stabilind totodată că obiectivul protecției mediului nu poate fi invocat pentru a justifica o asemenea reglementare, întrucât acest obiectiv ar putea fi realizat mai complet și mai coerent prin aplicarea unei taxe anuale rutiere tuturor vehiculelor puse în circulație în România, care nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (pct. 60 din considerentele hotărârii T., 27-28 din considerentele hotărârii N.).
Rezultă așadar că reglementarea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 are caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și contravine din acest motiv art. 110 TFUE.
Aceeași concluzie se impune, mutatis mutandis, și în ceea ce privește taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, instituită prin Legea nr. 9/2012, care păstrează principiile reglementării anterioare, neaducând elemente noi de natură a pune de acord legislația internă cu dispozițiile art. 110 TFUE, astfel cum au fost interpretate de CJUE în cauzele anterior prezentate, în condițiile suspendării aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din lege, conform OUG nr. 1/2012. În acest sens s-a pronunțat de altfel Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-97/2013 și C-214/2013 C. și C., prin ordonanța din 03.02.2014.
Astfel, și în cauza de față se confirmă concluzia caracterului indirect discriminatoriu al taxei, având în vedere cuantumul deloc neglijabil al taxei plătite de intimatul-reclamant pentru înmatricularea în România a unui autoturism second-hand importat din Uniunea Europeană, de 2.302 lei, raportat la prețul tranzacției intracomunitare, de 2.900 euro și la faptul că această valoare nu se regăsește în prețul de piață al unui produs național similar, înmatriculat anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, care nu a fost supus unei taxe echivalente, și care devine astfel mai atractiv pentru potențialul cumpărător decât produsul importat dintr-un alt stat membru.
Curtea reține așadar că efectul protecționist al reglementării interne este evident prin simplul fapt al perceperii unei taxe de o valoare considerabilă în cazul vehiculelor de ocazie importate, care nu grevează produsele naționale similare înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Recurenta nu a invocat argumente care să conducă la o concluzie diferită sub acest aspect, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitată de intimatul-reclamant contravine dreptului european, fiind percepută în mod nelegal, astfel că se impune restituirea sa.
În ce privește referirile din cuprinsul motivelor de recurs la poziția Comisiei Europene față de reglementarea internă a taxei pe poluare, acestea sunt neconcludente prin prisma jurisprudenței recente a CJUE, invocată în prezenta decizie, CJUE fiind singura autoritate abilitată să interpreteze dreptul Uniunii.
Recurenta a criticat și obligația accesorie instituită în sarcina sa, de plată a dobânzii legale aferente taxei prelevate cu încălcarea dreptului european, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data restituirii efective a taxei.
Sub acest aspect, Curtea reține că, întrucât în speță recurenta a refuzat restituirea taxei, refuz contestat de intimat în contencios administrativ, solicitarea de obligare a organului fiscal la plata dobânzilor aferente debitului principal, cu titlul de despăgubire pentru prejudiciul cauzat, este admisibilă în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru”.
În același sens Curtea reține că, prin hotărârea din 18.04.2013 pronunțată în cauza C-565/11 I., CJUE a statuat, cu referire la dispozițiile art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, stabilind că pentru sumele prelevate cu încălcarea dreptului european statul datorează dobânzi din momentul încasării.
Prin urmare, faptul generator de prejudiciu îl constituie chiar prelevarea taxei pe poluare cu încălcarea dreptului Uniunii, iar nu refuzul organului fiscal de restituire a taxei la solicitarea contribuabilului.
Deși în speță nu se poate face aplicarea acestei jurisprudențe întrucât ar contraveni principiului non reformatio in pejus, interpretarea CJUE se impune ca un argument suplimentar al admisibilității solicitării de acordare a dobânzii adresată instanței.
Sentința recurată fiind legală și temeinică, în baza art. 312 C.pr.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I DE :
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 778/10.09.2012 pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. O. P., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. B. C. P. D. M. D.
GREFIER,
M. B.
Red./thred. jud. MB/ 2 ex/24.04.2014
Jud. fond: L. G. A., Tribunalul Ilfov
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1823/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 76/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
