Pretentii. Decizia nr. 2318/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2318/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 1027/122/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2318
Ședința publică de la 24 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: N. V.
JUDECĂTOR: I. M. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta reclamantă . G. SA împotriva sentinței civile nr. 730/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. AL MUNICIPIULUI G. și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 10.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta Decizie civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a examina actele dosarului și a delibera, a amânat pronunțarea la 17.03.2014 și apoi la 24.03.2014, când a reținut următoarele:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
La data de 28.12.2012, pe rolul Tribunalului G. a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . G. Sa împotriva pârâților C. L. al Municipiului G. și Ministerul Finanțelor Publice prin care a solicitat ca aceștia să fie obligați la plata către reclamantă a sumei de 952 000, 00 lei, reprezentând diferență ajutor de stat aferentă anilor 2009 și 2010 pentru redevența neîncasată de . G. SA conform art. 6 din HG nr. 1900/04.11.2004 privind compatibilizarea ajutoarelor de stat existente, acordate în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul Zonelor libere.
În fapt, reclamanta a arătat că HG 1900/2004 a reglementat modalitatea de acordare a ajutoarelor de stat pentru agenții economici care își desfășoară activitatea în zonele libere, iar aceste prevederi s-au aplicat până la 31.12.2011.
Accesul la ajutorul de stat avut în vedere de HG 1900/2004 pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legii 84/1992 ,pentru agenții economici se face respectând prevederile Regulamentului privind ajutorul de stat regional, aprobat prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 54/2004 și se acordă pentru investiția inițială prin diminuarea redevenței pe care acești agenți economici o plătesc administrațiilor zonelor libere conform contractelor de concesiune.
Actul normativ invocat pentru redevența neîncasată alocă administrațiilor zonelor libere sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau prin bugetul local.
Se arată că pentru anii 2009, 2010 Administrația Z. Libere G. SA a acordat reduceri de redevență pentru agenții economici în cuantum de 2057 000 lei și i s-a virat de la buget numai suma de 1.105.000 lei rezultând o diferență neîncasată de 952. 000 lei.
La demersurile reclamantului C. L. al Municipiului G. a comunicat că, pentru anii 2009, 2010 alocarea sumelor aferente ajutorului de stat s-a făcut prin legea anuală a bugetului de stat fără specificarea pe cheltuieli, repartizarea făcându-se procentual pe raportul sume alocate din TVA la sume solicitate ca necesare.
Susține reclamanta că alocarea insuficientă a generat greutăți semnificative în desfășurarea activității zonei libere și a afectat atât activitatea curentă cât și investițiile.
Pentru a debloca situația, reclamanta a încercat să compenseze obligațiile fiscale ce le datora bugetului cu sumele pe care ar fi trebuit să le primească, așa cum dovedește adresa nr. 6108/2010 prin care a supus chestiunea atenției Ministerului Finanțelor Publice Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare,însă a fost refuzată ( adresa nr._/14.07.2010).
Se arată că valoarea ajutorului de stat regional datorat a fost confirmată de pârâți prin adresele_/19.10.2011, nr. 2155/01.11.2012,_/06.10.2010,_/2009 și_/2010.
Accentuează reclamanta că nealocarea resurselor financiare legale a obligat-o să apeleze la credite ce au generat costuri suplimentare.
În drept, s-a invocat art. 6 din HG 1900/2004. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod procedură civilă.
S-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri.
La dosar au fost anexate, în copie următoarele înscrisuri: Hotărârea Consiliului Județean G. nr. 14/2008, hotărârea Consiliului L. al Municipiului G. nr. 233/2008,adresa nr._/21.11.2012,adresa nr._/18.12.2012 (_/18.12.2012), adresa nr. 2155/21.11.2012, adresa nr. 7170/16.09.2009, adresa nr. 8864/14.09.2010_/14.09.2010, adresa nr._/06.10.2010. adresa nr._/22.09.2010, adresa nr._/28.10.2010, 1067/01.02.2011, adresa nr. 3571/09.03.2011, adresa nr. 9355/05.04.2011, adresa nr. 8908/02.09.2011, adresa nr._/19.10.2011, adresa nr._/19.10.2011, adresa nr._/03.11.2010, adresa nr._/23.11.2010, adresa nr._/27.10.2010 (_/29.10.2010), adresa nr. 4886/12.05.2010, adresa nr. 9884/21.10.2010, adresa nr. 2804/18.03.2011, adresa nr. 3675/12.04.2011.
În întâmpinarea formulată Municipiul G. a solicitat respingerea cererii în ceea ce o privește și admiterea față de Ministerul Finanțelor Publice, susținând că suma pretinsă de reclamantă nu a fost alocată de către acest pârât.
S-a arătat că Municipiul G. a virat reclamantei toate sumele ce i s-au repartizat cu această destinație.
Ajutorul de stat în discuție se repartizează prin legea bugetului în fiecare an, acest fapt exclude orice decizie a pârâtului Municipiul G. în legătură cu alocația sau nivelul acesteia, iar din ceea ce i s-a virat cu o astfel de destinație a făcut oficiul de a repartiza mai departe reclamantei.
În atare condiții, susține pârâta activitatea sa nu a fost marcată de nicio culpă care să-i atragă răspunderea materială.
S-a invocat lipsa calității procesuale a Consiliului L., în raport de dispozițiile art. 23 din Legea 215/2001 care arată că este numai o autoritate deliberativă lipsită de patrimoniu propriu.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă, legea 215/2001.
. G. SA a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că se judecă cu Municipiul G. prin Primar și Ministerul Finanțelor Publice.
În întâmpinarea depusă Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G. a invocat excepția lipsei capacității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice deoarece atribuțiile sale conferite de lege îi dau putere numai pentru a propune un proiect de buget și să vireze sumele stabilite prin legea bugetului ordonatorilor de credite, însă alocațiile și ordonarea lor pe destinații sunt creații ale legii adoptate de Parlament.
Se face trimitere la art. 4 și 5 din legile bugetului de stat pe 2009 și 2010 nr, 18/2009 și 11/2010 pentru a demonstra că legea este cea care a stabilit destinațiile exprese ale alocațiilor de la bugetul de stat precum și obligațiile bugetelor locale de a contribui la constituirea sumelor necesare pentru acoperirea integrală a nevoilor de finanțare a acestor cheltuieli.
În context, se susține că Ministerul Finanțelor Publice a executat întocmai obligațiile pe care i le-a fixat legea.
Se invocă și excepția inadmisibilității deoarece Hotărârile Consiliului L. al Municipiului G. pentru aprobarea bugetului acestei instituții, ca acte administrative, nu au fost contestate de reclamant conform dispozițiilor Legii 215/2001.
Pe fond s-a solicitat respingerea cererii deoarece în sarcina Ministerului Finanțelor Publice nu poate fi identificată nicio culpă.
Sau anexat, în copie următoarele înscrisuri: adresa nr._/29.1.2013, adresa nr. 6813/16.03.2009, adresa nr. 4901/22.02.2010, legea bugetului de stat pe 2010, buget local pe anul 2009 și 2010, extrase de cont, adresa nr._/10.10.2013, legea bugetului de stat pe anul 2013, adresa nr. 7133/27.03.2013, adresa nr. 6620/21.03.2013, legea bugetului de stat pe anul 2012, legea bugetului de stat pe anul 2011, proces verbal de conciliere din 12.12.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată neîntemeiate atât excepțiile cât și pe fond cererea reclamantei îndreptată împotriva pârâților pentru argumentele ce se vor arăta în cele ce urmează.
În legătură cu excepția lipsei capacității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice instanța observă că ministerul are prerogative legale pe domeniul de organizare și administrare a resurselor financiare ale statului, ori astfel de atribute nu pot fi exercitate de ceva inert.
Din contră ficțiunea juridică denumită Ministerul Finanțelor Publice, se dovedește a fi dublată de o structură socială ierarhică reală, ce acționează uniform și coordonat cu coeziunea și coerența conferită de concept și este receptată clar și eficient de colectivitatea căreia i se adresează.
Cererea nu are cum a fi privită drept inadmisibilă așa cum invocă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice deoarece, pe de o parte reclamanta a considerat că îndreptățirea sa la alocarea sumelor aduse în discuție îi este conferită de lege și repartizată corespunzător pentru fiecare interval de timp, iar în ceea ce privește insuficiența viramentelor efectuate dovedește că a purtat o corespondență permanentă cu autoritatea locală pârâtă, aceasta constituind-se în procedura prealabilă obligatorie pretinsă de lege.
În legătură cu fondul pretenției aduse în dezbatere se constată următoarele:
Vocația legală a reclamantei este dată de dispozițiile art. 6 din HG 1900/2004 care dispune în legătură cu redevența ce nu se încasează, conform art. 5 alin 2 din același act normativ, că se alocă administrațiilor zonelor libere sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau prin bugetul local.
Această reglementare permite două prime considerații.
1.Norma legală nu fixează o întindere a sumelor alocate administrațiilor zonelor libere de la buget echivalentă cu cea rezultată din diminuarea redevențelor.
2.Sumele ce se alocă provin numai din bugetul de stat.
Aceste considerații dau posibilitatea de a constata susținerea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice precum că autoritatea locală ar avea obligații de completare a sumelor repartizate prin bugetul de stat administrației zonei libere, nu are sprijin în lege, alineatul 5 al art. 5 din legile anuale ale bugetului de stat pe 2009 și 2010, nr. 18/2009 și nr. 11/2010, ce vorbește de sume din bugetele locale, punând această sarcină, neîndoielnic o face pe seama altor alocații din bugetele locale, fără legătură cu ajutorul de stat.
Ca atare, în cadrul concret al cauzei noastre observația rămâne nepertinentă, legea necreând o obligație de contribuție directă a bugetului local.
Extinzând ușor cadrul analizei de legalitate în teritoriul oportunității, se poate spune că, ar fi absurd ca un ajutor de stat regional, pentru stimularea activității economice într-un teritoriu, să se facă tocmai pe seama resurselor, acceptate, prin ipoteză ca insuficiente ale respectivei zone.
Din acte, și ne raportăm numai cu titlu de exemplu, la adresele nr. 2476/09.03.2011 a Consiliului L. al Municipiului G. nr. 9355/05.04.2011a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală a Finanțelor Publice G.- C. Ajutor de Stat, Practici Neloiale, Prețuri Reglementare nr._/ 22.09.2010 a Direcției Generale de Sinteză a Politicilor Bugetare, nr._/14.07.2010 a Ministerului Finanțelor Publice – Direcția Generală de Reglementare a Colectării Creanțelor Bugetare; se constată că alocările pentru anul 2009 și 2010 de la bugetul de stat, din defalcările de TVA, s-au făcut global pentru finanțarea tuturor cheltuielilor descentralizate cu o sumă unică, mai mică decât cuantumul celor solicitate la proiecția bugetelor .
Repartizările făcute, în aceste condiții, conform dispozițiilor legii nr 273/2006 s-au realizat proporțional pe fiecare prevedere.
În cadrul acestor evenimente Ministerul Finanțelor Publice și-a jucat rolul său legal de intermediar și a virat bugetului local al Municipiului G. ceea ce, efectiv legea bugetului de stat anuală a alocat, iar autoritatea locală a împlinit atribuția ce i se conferă de a face viramentul determinat către reclamantă.
Verificarea dovezilor cauzei au demonstrat instanței în primul rând că pârâții nu sunt creatorii resursei financiare solicitată pe cale judiciară de reclamantă, iar în al doilea rând, nu s-a evidențiat nicio culpă privind neexecutarea, sau modul de aducere la îndeplinire de către acestea a obligațiilor repartizate lor de lege în raport cu obiectul pretenției.
Sintetizând faptele instanța a considerat că neajunsurile invocate de reclamantă prin cererea sa, trebuie căutate mai degrabă în lege, iar nu în modul cum aceasta a fost aplicată de pârâți.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și cea a inadmisibilității cererii.
A respins acțiunea formulată de reclamanta . G. SA în contradictoriu cu pârât C. L. AL MUNICIPIULUI G. și pârât M. FINANȚELOR PUBLICE.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta . G. SA, apreciind sentința pronunțată de instanța de fond ca netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii a arătat că sentința pronunțată de prima instanță este criticabilă din cel puțin trei aspecte, legate de nemotivare, ambiguitate și nereținerea unei situații de fapt încadrabilă într-o dispoziție legală.
Astfel, deși relativ amplă din punct de vedere cantitativ, motivarea sentinței lasă de dorit, nefiind respectate cerințele minime obligatorii pe care o hotărâre judecătorească să le îndeplinească sub aspectul motivării soluției pronunțate.
Se observă că judecătorul fondului nu face altceva decât, prin utilizarea unui limbaj ambiguu și chiar a unor termeni nepotriviți într-un context dat, să se rezume doar la o interpretare deficitară a art. 6 din HG. nr. 1900/2004 fără însă a expune argumentele clare prin care să se demonstreze concluzia trasă.
De fapt, instanța de fond nu a analizat sub nicio formă nici susținerile sale și nici apărările pârâților, nu a determinat existența sau inexistența dreptului reclamantei la încasarea sumelor solicitate și nici existența sau inexistența unor obligații ale pârâților.
Sintagma "motivarea soluției pronunțată" nu poate avea ca sens decât justificarea soluției adoptate, ori, în speță o asemenea demonstrație nu este făcută și nici nu se evidențiază motivele pentru care susținerile și apărările noastre au fost respinse.
In acest mod instanța de fond a ignorant și cele evidențiate în jurisprudența CEDO (cazul Albina împotriva României) în care s-a arătat că dreptul părții la un proces echitabil nu poate fi asigurat în contextual art.6 CEDO decât printr-o motivare a soluției adoptate, motivare care trebuie să fie clară, să prezinte argumentele avute în vedere de instanță cu referire la motivele invocate de părți.
Trecând peste acest fapt apreciază că judecătorul fondului, practic a refuzat să judece litigiul cu care a fost învestit, acesta susținând în antepenultimul paragraf al considerentelor că actul normativ invocat ar prezenta neajunsuri, neclarități.
Ori, un principiu de bază al procesului civil este consacrat de art. 3 cod civil de la 1864, în care se prevede că judecătorul nu poate să refuze judecarea unei pricini pe motiv că legea este neclară, confuză.
O asemenea manieră de a proceda echivalează cu denegarea de dreptate, în condițiile în care misiunea judecătorului este tocmai aceea de a interpreta, desluși dispoziția legală incidență într-o speță (după ce anterior a stabilit o situație de fapt pe unor probatorii administrate și analizate, apreciate, etapă deasemenea omisă de prima instanță) neputându-se rezuma în a reține neclaritatea sau insuficienta prevedere dintr-o normă cuprinsă întrun act normativ.
Aspectele anterior evidențiate se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 cod proc. civilă și primirea acestuia nu poate avea drept consecință decât casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește motivul de modificare a sentinței și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 Cod proc.Civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Astfel, așa cum a susținut în cererea de chemare în judecată, îndreptățirea sa la suma solicitată este întemeiată pe art.6 din H.G. 1900/2004.
A susținut aspectele evidențiate în acțiunea introductivă si pe parcursul judecății, în cuprinsul cererii de recurs redând doar elementele esențiale ale pricinii și care sunt de natură a contura situația de fapt cât și justețea demersului juridic promovat de noi.
Suma de 952.000,00 Lei, ce face obiectul acțiunii reprezintă diferență de plată aferentă anilor 2009 și 2010 pentru redevența neîncasată de reclamantă, conform art.6 din H.G. 1900/2004 privind compatibilizarea ajutoarelor de stat existente, acordate în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere.
A. Baza legala privind acordarea ajutorului de stat;
Prin art. 5, alin. (2) din H.G. nr. 1900/04.11.2004 adoptata in temeiul Legii nr. 84/1992 (modificata si completata) privind regimul zonelor libere, Guvernul României a acordat ajutor de stat operatorilor economici care funcționează în regim de zonă liberă și care au încheiat contracte de concesiune cu administrațiile zonelor libere pana la data de 01.07.2002, sume alocate de Guvernul României de la bugetul de stat pentru investițiile inițiale ale concesionarilor, constând în diminuarea redevenței pe care operatorii economici o plătesc administrațiilor zonelor libere conform contractelor de concesiune perfectate cu acestea.
Conform actului normativ sus menționat, bugetul de stat va achita redeventa (sub forma de ajutor de stat) Administrației Z. Libere G., pentru agenții economici care au realizat investiții in Zona Libera pana la data de 01.07.2002.
Acordarea ajutorului de stat prin HG nr. 1900/2004 a reprezentat o măsura selectiva de sprijin financiar public realizata din fonduri bugetare, acordat unor întreprinderi din Zona Libera G., având ca scop atingerea unor obiective de interes general, cum ar fi protecția mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenți economici strategici etc.
Ajutorul de stat prevăzut de HG nr. 1900/2004 a fost inclus in anexa 2, pct. 35 din Raportul Consiliului Concurentei din data de 04 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in România in perioada 2009-2011 (publicat in M.O. nr. 321 bis/04 iunie 2013), in acest sens Ministerul Finanțelor Publice prin C. Ajutor de Stat solicitând informații privind ajutorul de stat acordata operatorilor economici care își desfășoară activitatea in Zona Libera G. - adresa nr._/07.05.2010.
B. Modalitatea de plata a ajutorului de stat:
Potrivit art. 6 din H.G. nr. 1900/04.11.2004 "Pentru redevența care nu se încasează, conform art. 5. A.. (2), se aloca administrațiilor zonelor libere sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor si Turismului sau prin bugetul local".
Având in vedere Hotărârea Consiliului Județean G. nr. 14/04 iulie 2008 privind transferul cu titlu gratuit al pachetului integral de acțiuni al S.C. Administrația Z. Libere G. S.A. de la C. Județean G. către Municipiul G. si trecerea in administarea Consiliului L. al Municipiului G. a terenului pe care desfășoară activitatea Zona Libera G., incepand cu anul 2009 ajutorul de stat ar fi trebuit alocat si virat in totalitate de la bugetul de stat prin bugetul consiliului local al Municipiului G..
C. Cuantumul ajutorului de stat acordat potrivit HG nr. 1900/2004:
Cuantum sumei ce face obiectul prezentei cauze nu a fost contestat niciodată de pârâte, a fost stabilit pe ani, de Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală de sinteză a politicilor bugetare și rezultă din înscrisurile depuse de Trezoreria G. (la solicitarea instanței) si din întâmpinarea formulată de paratul Municipiul G. prin primar.
In conformitate cu prevederile HG nr. 1900/2004, Ministerul Finanțelor Publice, prin adresa nr._/23.12.2004 (_/29.12.2004) a comunicat Administrației Z. Libere G. cuantumul ajutorului de stat de care vor beneficia agenții economici cu obligativitatea parcurgerii procedurii de renegociere.
Procedura de renegociere a fost coordonata de Ministerul Finanțelor Publice conform adreselor nr._/17.11.2005, nr._/07.02.2005, nr._/21.02.2005 si de către M. Transporturilor (adresa nr. 16 /AG/22.02.2005) si monitorizate de C. Concurentei si M. Integrării Europene.
In urma finalizării acțiunii de renegociere a tuturor contractelor de concesiune care au intrat sub incidența prevederilor HG nr. 1900/2004, conform Notei de constatare nr._/22.11.2005 emisa de Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. G. prin C. ajutor de stat, practici neloiale, preturi reglementate si adreselor nr._/02.07.2009 (fila 46), nr._/22.09.2010 (fila 44) si nr._/06.10.2010 (fila 43) emise de Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generala Ajutor de Stat, Practici Neloiale si Preturi Reglementate, a fost stabilit totalul ajutorului de stat ce ar fi trebuit incasat de Administartia Z. Libere G., inclusiv sumele aferente anilor 2009 si 2010, detaliate astfel:
PERIOADA -anul- | Cuantum ajutor de stat -Lei - | Prevedere legala |
2010 | 1.054.000 | art. 6 din H.G. nr. 1900/04.11.2004 |
A menționat că valoarea totală a ajutorului de stat calculat de Ministerul Finanțelor Publice pentru concesionarii din Zona Libera G. aferent anilor 2005 -2011, este de 1.853.742 USD si 484.601 Euro.
A precizat că certitudinea creanței solicitata de S.C. Administrația Z. Libere G. S.A., este confirmata si de adresele Consiliului L. al Municipiului G. - Primăria Municipiului G. inregistrata cu nr._/19.10.2011 (fila 34) si nr._/21.11.2012 (fila 16) prin care se solicita sprijinul Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generala a Finanțelor Publice G. "prin alocarea de fonduri in suma de 952.000,00 Lei reprezentând ajutor de stat regional către S.C. Administrația Z. Libere G. S.A." precum si de intreaga corespondenta purtata cu ministerul Finanțelor Publice si DGFP G..
D. Situația debitului in suma de 952.000,00 Lei reprezentând diferența ajutor de stat aferenta anilor 2009 si 2010 - "redeventa care nu se incaseaza de către S.C. Administrația Z. Libere G. S.A." - conform art. 6 din H.G. nr. 1900/04.11.2004 privind compatibilizarea ajutoarelor de stat existente, acordate in temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere:
Valoarea totala a ajutorului de stat calculat de M. Finatelor Publice pentru concesionarii din Zona Libera G., aferent anilor 2009, 2010 si 2011 este de 3.101.000,00 Lei, suma ce trebuia alocata anual, in totalitate Societății Comerciale Administrația Z. Libere G. S.A. de la bugetul de stat prin bugetul Consiliului L. al Municipiului G. (urmare cesiunii acțiunilor din anul 2008 si preluării terenului in administrare de către C. L. al Municipiului G. potrivit Hotărârii Consiliului Județean G. nr. 14/04 iulie 2008 si Hotărârii Consiliului L. G. nr. 233/02 iulie 2008) in conformitate cu prevederile art. 5 si art. 6 din H.G. nr. 1900/2004.
In perioada 2009 - 2011, in urma demersurilor si solicitărilor efectuate (adresa nr. 7170/16.09.2009, nr. 1067/01.02.2011, nr. 2476/09.03.2011, nr._/19.10.2011, nr. 8908/02.09.2011, nr. 8864/14.09.2010) S.C. Administrația Z. Libere G. S.A. a primit de la C. L. al Municipiului G. parțial din sumele ce i se cuveneau, conform istoricului de plați detaliat astfel:
Temeiul LEGAL | Anul | Valoare totala ajutor de stat de incasat | Valoare totala de incasat transformata in Lei | Diferența de incasat de către S.C. AZL G. S.A. -Lei- | Valoare totala incasata de către S.C. AZL Gr S.A. din ajutorul de stat datorat -Lei- | Documente justificative de plata, conform detalii extrase de cont depuse la dosar | |
USD | EURO | ||||||
Hotărâre a de Guvern nr. 1900/200 4 | 2009 | 250.241,0 0 | 69.229,0 0 | 1.003.000,00 | 548.000,00 | 455.000,00 | Plați efectuate in data de: 09.04.2009, 08.07.2009, 06.10.2009 |
2010 | 250.241,0 0 | 69.229,0 0 | 1.054.000,00 | 404.000,00 | 650.000,00 | Plați efectuate in data de: 11.01.2010, 12.01.2010, 05.07.2010 | |
2011 * | 1.044.000,00 Lei | 1.044.000,00 | ACHITAT | 1.044.000,00 | - | ||
TOTAL | 3.101.000,00 | 952.000,00 | 2.149.000,00 | - | |||
* ajutorul de stat aferent anului 2011 a fost virat integral către societate.
£. Detalierea plaților efectuate cu titlu de ajutor de stat:
Potrivit extraselor de cont solicitate de instanța de la Trezoreria G. si depuse la dosarul nr._ aflat pe rolul Tribunalului G. prin adresa nr. 5944/08.10.2013, din totalul sumelor datorate de la BUGETUL de STAT prin BUGETUL Consiliului L. al Municipiului G., s-au efectuat următoarele plați in contul S.C. Administrația Z. Libere G. S.A.:
-plata din data de 09.04.2009, Primăria G. a efectuat plata sumei de 200.000 Lei - ajutor de stat;
-plata din data de 08.07.2009, Primăria G. a efectuat plata sumei de 155.000 Lei - ajutor de stat;
-plata din data de 06.10.2009, Primăria G. a efectuat plata sumei de 100.000 Lei -ajutor de stat;
-plata din data de 11.01.2010, Primăria G. a efectuat plata sumei de 460.000 Lei - ajutor de stat;
-plata din data de 1201.2010, Primăria G. a efectuat plata sumei de 20.000 Lei - ajutor de stat;
-plata din data de 05.07.2010, Primăria G. a efectuat plata sumei de 170.000 Lei - ajutor de stat.
A menționat ca in actul normativ de acordare a ajutorului de stat HG nr. 1900/2004 nu este menționata posibilitatea de alocare parțiala a ajutorului de stat sau ca administrațiile zonelor libere vor suporta din fonduri proprii un procent din aceste sume.
Acordarea integrala a ajutoarelor de stat către S.C. Administrația Z. Libere G. S.A. in perioada 2009 - 2010, a diminuat semnificativ sursele de venit ceea ce a determinat mari greutăți reclamantei in finanțarea activității curente si de investiții, fiind obligați sa contracteze credite bancare.
Prin acordarea ajutorului de stat potrivit HG nr. 1900/2004, Guvernul României a creat avantaje importante agenților economici din zonele libere, urmărind ca rezultat: creșterea economica, dezvoltarea mediului de afaceri, creșterea numărului locurilor de munca.
La data introducerii cererii de recurs conform evidentelor contabile privind încasarea ajutorului de stat acordat agenților economici de la bugetul de stat rezulta ca S.C. Administrația Z. Libere G. S.A. a suportat un procent de aproximativ 40 % din redeventa ce trebuia achitata, fapt contrar legislației privind ajutorul de stat - o societate comerciala nu poate acorda ajutor de stat.
Mai mult decât atat, din întâmpinarile si inscrisurile depuse la dosarul cauzei, faptul ca Administrația Z. Libere are de incasat suma pretinsa cu titlu de ajutor de stat este o certitudine, niciuna dintre cele doua parate Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP G. si C. L. al Municipiului prin Primar nu au făcut dovada achitării in totalitate a ajutorului de stat către S.C. Administrația Z. Libere G. S.A și nu au solicitat respingerea acțiunii.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, a solicitat instanței să dispună casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, modificarea sentinței iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În drept și-a întemeiat cererea de recurs pe disp. art. 3041, art. 304, pct.7,9, Cod Proc.Civ.
Intimatul pârât Municipiul G. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul G. ca temeinică și legală.
Intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 indice 1 din C. curtea reține că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, cu consecința casării sentinței civile recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Curtea reține că este fondat motivul de recurs prevăzut de art 304 punctul 7 din C. potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Potrivit art 261 punctul 4 din C. hotărîrea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Analizând hotărârea atacată tribunalul reține ca aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, considerentele hotărârii primei instanțe nesatisfacând exigentele textului de lege menționat anterior, împrejurare care este de natura să atragă nulitatea absolută si virtuala a hotărârii primei instanțe ca act de procedura.
Practic în această situație tribunalul se afla in imposibilitatea obiectiva de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,precum si raționamentul si logica juridica avute in vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe.
În acest sens tribunalul releva împrejurarea ca instanța de fond a ignorat cu desăvârșire dispozițiile art 261 punctul 5 din C., precum si o jurisprudență constanta a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina si V. I., in care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor si, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59]. .
Astfel, potrivit art 3,4,5,6 și 7 din HG nr 1900/4.11.2004 privind compatibilizarea ajutoarelor de stat existente, acordate în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere:
ART. 3
Prevederile prezentului act normativ se aplică până la data de 31 decembrie 2011 acelor agenți economici care funcționează în regim de zonă liberă și care au încheiat contracte de concesiune cu administrațiile zonelor libere până la data de 1 iulie 2002.
ART. 4
Agenții economici prevăzuți la art. 3 beneficiază de ajutor de stat regional în condițiile prevăzute de Regulamentul privind ajutorul de stat regional, aprobat prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 55/2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului privind ajutorul de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii și a Regulamentului privind ajutorul de stat regional, cu modificările și completările ulterioare.
ART. 5
(1) Ajutorul de stat regional se acordă pentru investiția inițială sau pentru crearea de locuri de muncă realizate în perioada 30 iulie 1992 - 1 noiembrie 2004, conform anexei nr. 1.
(2) Ajutorul de stat regional constă în diminuarea redevenței pe care agenții economici prevăzuți la art. 3 o plătesc administrațiilor zonelor libere conform contractelor de concesiune perfectate cu acestea.
ART. 6
Pentru redevența care nu se încasează, conform art. 5 alin. (2), se alocă administrațiilor zonelor libere sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau prin bugetul local.
ART. 7
Procedura de acordare a ajutorului de stat regional este prevăzută în anexa nr. 2.
Reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere în care a invocat ca temei de drept substanțial prevederile cuprinse în art 6 din HG nr 1900/4.11.2004 privind compatibilizarea ajutoarelor de stat existente, acordate în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere potrivit cărora pentru redevența care nu se încasează, conform art. 5 alin. (2), se alocă administrațiilor zonelor libere sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau prin bugetul local.
În baza art 5 din HG nr 1900/4.11.2004 Guvernul României a hotărât acordarea de ajutoare de stat operatorilor economici care funcționează în regim de zonă liberă și care au încheiat contracte de concesiune cu administrațiile zonelor libere până la data de 1.07.2012, sume alocate de Guvernul României de la bugetul de stat pentru i9nvestițiile inițiale a le concesionarilor, constând în diminuarea redevenței pe care operatorii economici o plătesc administrațiilor zonelor libere în baza contractelor de concesiune încheiate cu acestea.
În baza prevederilor cuprinse în HG nr 1900/4.11.2004, pentru redevența care nu se încasează, conform art. 5 alin. (2) din actul normativ menționat anterior, se alocă administrațiilor zonelor libere sume de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului sau prin bugetul local.
De altfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că intimata-pârâta Municipiul G. –C. local al Municipiului G. nu a contestat suma de bani, debitul datorat de către aceasta, care a fost solicitată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată în baza prevederilor art 6 din HG nr 1900/4.11.2004, ci a învederat faptul că alocările pentru anul 2009 și 2010 de la bugetul de stat din defalcările TVA s-au făcut global pentru finanțarea tuturor cheltuielilor descentralizate cu o sumă unică,mai mică decât cuantumul celor solicitate la proiecția bugetelor.
Certitudine creanței solicitată prin cererea introductivă de . G. SA rezultă din adresele C. L. al Municipiului G. –Primăria Municipiului G. înregistrate sub numărul_/19.10.2011 și sub numărul_/21.11.2012 prin care această intimată –pârâtă a solicitat Ministerului Finanțelor Publice –Direcția Generală a Finanțelor Publice G. prin alocarea de fonduri în sumă de 952.000 lei reprezentând ajutor de stat regional către recurenta-reclamantă din prezenta cauză, precum și din întreaga corespondență purtată cu Ministerul Finanțelor Publice și DGPP G..
Pe de altă parte, creanța în sumă de 952.000 lei solicitată de către recurenta –reclamantă prin cererea de chemare în judecată este recunoscută și de către intimata-pârâtă M. FINANȚELOR PUBLICE.
Astfel, prin adresa nr_/5.12.2013 emisă de Ministerul Finanțelor Publice –Direcția Generală de sinteză a politicilor bugetare aflată la fila 84și 85 din dosarul de fond, volumul 2 din dosarul_ , ultimul paragraf se menționează că “ Ministerul Finanțelor Publice a asigurat prin legile bugetare anua sumele necesare pentru finanțarea ajutoarelor de stat regionale ,iar Consilul Județean Girgiu avea obligația să vireze integral sumele cuvenite către . G. SA ”.
Pe de altă parte, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei aflată la fila 79 din dosarul_ pârâta DGFP G. în numele Ministerului Finanțelor Publice a învederat faptul că a alocat intimati C. L. al Municipiului G. pentru anul 2009 și pentru anul 2010 sumele necesare pentru plata creanței care rezultă din prevederile art 6 din HG nr 1900/4.11.2004, însă sumele cuvenite recurentei-reclamante au fost stabilite prin hotărâri ale Consiliului Liocal G., iar aceste acte administrative nu au fost contestate.
Raportând situația de fapt menționată anterior care rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la considerentele sentinței recurate curtea reține că judecătorul fondului nu a dat o deslegare efectivă, reală raportului juridic de drept administrativ dedus judecății în prezenta cauză, ci s-a mărginit la unele aprecieri formale prin care nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecății .
Astfel, instanța de fond a refuzat să tranșeze chestiunile litigioase de căror rezolvare depinde soluționarea fondului cauzei, respectiv de a stabili pe baza probelor administrate în cauză care este pârâta cărei îi incumbă refuzul administrativ nejustificat, emis cu exces de putere în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c,i și n din Legea 554/2004 în ce privește neplata către reclamantă a sumelor de bani care rezultă din aplicarea prevederile art 6 din HG nr 1900/4.11.2004.
În acest sens instanța de fond, pentru soluționarea efectivă a fondului cauzei, avea obligația de a proceda la administrarea de probe din care să rezulte dacă Ministerul Finanțelor Publice și-a îndeplinit obligația de a vira către și a virat bugetului local al Municipiului G. sumele necesare pentru plata către reclamantă a creanței care rezultă din aplicarea prevederile art 6 din HG nr 1900/4.11.2004, să stabilească suma de bani pe care a virat-o în acest sens ,precum și să stabilească dacă intimata-pârâtă C. L. al Municipiului G. și-a îndeplinit obligațiile legale care îi revin în legătură cu luarea măsurilor administrative necesare pentru plata către reclamantă a sumei prevăzută de art 6 din HG nr 1900/4.11.2004 .
Având în vedere faptul că intimatele –pârâte nu au contestat existența cuantumului creanței solicitată de către recurenta- reclamantă prin cererea de chemare în judecată, ci doar au invocat varii apărări în legătură nu nealocarea sumelor de bani pentru plata acestei creanțe, instanța de fond va stabili în rejudecare care este culpa administrativă pârâtelor în ce privește refuzul administrativ de plată a sumei de bani pretinsă prin petitul cererii si să sancționeze pe plan procesual culpa acestora printr-o deslegare efectivă a fondului raportului juridic de drept administrativ dedus judecății.
Potrivit art 312 alin 3 din C. modificarea hotararii atacate se pronunta pentru motivele prevazute de art.304 pct.6, 7, 8 si 9, iar casarea pentru cele prevazute de art.304 pct.1, 2, 3, 4 si 5, precum si în toate cazurile în care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotararii nu este posibila, fiind necesara administrarea de probe noi.
Daca sunt gasite intemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanta de recurs va casa in intregime hotararea atacata pentru a seasigura o judecata unitara.
Potrivit art 312 alin 5 din C. în cazul in care instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fără a intra în cercetarea fondului instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad.
Curtea reține incidența în prezenta cauză a prevederilor art 312 alin 3 și 5 din C. întrucât modalitatea în care instanța de fond a soluționat cererea de chemare în judecată echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei, împrejurare care derivă din împrejurarea că prin hotărârea recurată instanța de fond a nu a analizat temeiul de fapt și de drept al cererii de chemare în judecată.
Având în vedere că sunt găsite întemeiate mai multe motive de recurs, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța va admite recursul, va casa în întregime hotararea atacată pentru a se asigura o judecata unitara și va trimite cauza spere rejudecare la aceeași instanță.
Instanța va menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la soluția instanței dată în ce privește excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta reclamantă . G. SA împotriva sentinței civile nr. 730/05.12.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți C. L. AL MUNICIPIULUI G. și M. FINANȚELOR PUBLICE.
Casează în parte sentința recurată.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive a MFP.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. N. I. M.
V. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red OS
Jud Fond M. IC
T. G.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8068/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2403/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
