Pretentii. Decizia nr. 2403/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2403/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 29432/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 2403
Ședința publică din 27.03.2014
Curtea constituită din:
Președinte: V. D. C.
Judecător: S. D. G.
Judecător: R. I.
Grefier: T. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3016/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. N. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal–taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant D. N. C., prin avocat D.-P. M.-N. în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că avocatul intimatului-reclamant a depus la dosar o cerere prin care solicita lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței și s-a solicitat judecarea în lipsă, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 26.07.2012 sub nr._, reclamantul D. N.–C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 prin DGFPMB, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr._/10.12.2010 a AFPS3 și obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 1310 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă.
Prin sentința civilă nr.3016/28.05.2013 Tribunalul București, Secția a IX-a C. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS3, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/10.12.2010 a AFPS3 și a obligat pârâta AFPS3 să restituie reclamantului suma de 1310 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul:
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu a fost respinsă întrucât AFPS3 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată având în vedere că AFPS3 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, pentru a cărui înmatriculare în România a plătit taxă specială în cuantum de 1310 lei, calculată prin decizia nr._/10.12.2010 emisă de AFPS3.
Tribunalul a reținut că potrivit art.3 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3). De asemenea, autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 și art.9 alin.1.
Obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România conform art.4 lit.a, fără ca textul sa facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu si pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . OUG nr.50/2008.
În conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă ca este contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . membru UE.
Tribunalul a remarcat un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 și cele care înmatriculează autoturisme ulterior, discriminarea fiind realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plătește.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantului, a admis acțiunea, a anulat decizia nr._/10.12.2010 și a obligat pârâta AFPS3 să restituie reclamantului suma de 1310 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective.
Împotriva sentinței civile nr.3016/28.05.2013 a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, solicitând admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, pentru următoarele.
În motivare, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond în mod greșit a respins lipsa calității procesuale pasive a AFPS3, învederând că instanța de fond a interpretat greșit textele normative incidente, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale incidente - art.5 al.4 din OUG 50/2008 - rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între reclamant și AFPS3, nici această instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titulari ai contului deschis la Trezoreria Statului.
Așadar, având in vedere faptul ca taxa de poluare achitată de reclamant, nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal AFPS3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare așa cum greșit a reținut de instanța de fond prin sentința recurată.
Cu privire la netemeinicia sentinței, privind obligarea AFPS3 la restituirea către reclamant a sumei 1310 lei, achitata de către acesta cu titlu de taxă de poluare, recurenta-pârâtă arată că plata a fost efectuată în mod legal de reclamant, la data plații fiind în vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, așa cum aceasta era reglementată în legislația internă a României la data plății, ar contraveni art.90 paragraful 1 din T.C.E., sunt neîntemeiate întrucât valorile sociale a căror ocrotire au fost avute în vedere de legiuitorul național atunci când a edictat norma juridică în temeiul căreia a fost încasată taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute în vedere legiuitorul comunitar când a edictat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
Recurenta-pârâtă arată că instanța de fond trebuia să circumstanțieze corect și legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008.
Se arată că potrivit legislației naționale în vigoare la data plății taxei de poluare, această taxă specială trebuie achitată cu ocazia primei înmatriculări în România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție internă sau achiziții din afara țării, cât și pentru autovehicule la mâna a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat în circulație în țara de proveniență.
Apreciază recurenta-pârâtă că până nu se stabilește dacă s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României să fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare, nu se poate reține că plata făcută de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorată și încasată ilegal.
Cererea privind obligarea AFPS3 la plata dobânzii conform art.124 din OG nr.92/2003 trebuie respinsă ca neîntemeiată având în vedere că în cauză nu este îndeplinită condiția pentru acordarea acestora..
Intimata-pârâtăAdministrația F. Pentru Mediu și intimatul-reclamant D. N. C., legal citați, nu au depus întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei încasate și faptul că normele care au instituit-o contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României, și N. c. României. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct, de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Încasarea unei taxe ce contravine dreptului european constituie un fapt generator de prejudiciu, impunându-se repararea integrală a acestui prejudiciu, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, așa cum s-a reținut și în cauza CJUE I. c. României
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, apare ca temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.3016/28.05.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. N. C. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. D. C. S. D. GheorgheRadu I.
GREFIER,
T. M.
Red. Jud. SDG
Tehnored. TM/2ex./2014
Tribunalul București, Secția a IX-a C.
Jud. fond, I. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2318/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr.... → |
|---|
