Pretentii. Decizia nr. 3252/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3252/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 1091/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Decizia Civilă nr. 3252/2014
Ședința publică de la 24 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J.
Judecător A. P.
Judecător R. I. C.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant E. G. împotriva sentinței civile nr. 775/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN,și intimata-chemată în garanție A. F. PT MEDIU, având ca obiect „pretenții RESTITUIRE TAXĂ POLUARE”.
La apelul nominal făcut în ședința publică n-au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că pentru acest termen recurentul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar, în cazul în care există, cererea de restituire a taxei de poluare adresată autorității fiscale.
Curtea constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C., apreciază recursul în stare de judecată și-l reține pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 775/30.04.2013 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul E. G. în contradictoriu cu pârâtul ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, având ca obiect restituirea sumei de 3071 lei cu titlu de taxă pe poluare actualizată cu dobânda legală începând cu data introducerii cererii și până la plata efectivă.
Pronunțând această hotărâre, Tribunalul a avut în vedere că prezentul dosar are același obiect, părți și cauză ca acțiunea soluționată prin sentința nr. 706/15.09.2011 pronunțată de Tribunalului Teleorman în dosarul nr._ .
Reține instanța de fond că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._, reclamantul E. G. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiorii de Vede, să se dispună anularea actului administrativ fiscal constând în obligația de plată a taxei de poluare pentru autoturisme și restituirea sumei de 3071 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule actualizată până la plata efectivă.
Această primă acțiune în instanță a reclamantului a fost întemeiată pe dispoz. art. 90 par. 1 din Tratatul UE ,art. 148 din Constituție, art. 1-2 din OG nr. 137/2000, OUG nr. 50/2008, și Hotărârea Curții Europene de Justiție din 07.04.2011.
Cererea a fost respinsă de instanța cu acea ocazie, pentru aceea că dreptul acestuia la contestație s-a prescris în termen de 30 de zile de la data comunicării actului contestat, respectiv a Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr.1440/06.05.2009, astfel că prin raportare la art.7 din legea nr. 554/2004 privind procedura prealabilă obligatorie acțiunea reclamantului de anulare a deciziei de calcul și de restituire a taxei pe poluare este inadmisibilă.
Reține Tribunalul că potrivit art. 1201 din fostul Cod civil, dispoziție în vigoare potrivit art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011 „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți în aceeași calitate”.
Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1201 din fostul cod civil, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat.
Împotriva sentinței civile nr. 775/30.04.2013 a Tribunalului Teleorman a formulat recurs reclamantul E. G.¸solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Arată recurentul- reclamant în motivarea recursului că într-adevăr a solicitat restituirea taxei de poluare în cauza ce a format obiectul dosarului_ al Tribunalului Teleorman, cererea fiind respinsa ca inadmisibila.
Cu toate acestea, cauza nu a fost soluționata pe fond, ci s-a admis numai execptia inadmisibilitatii fata de practica judiciara existenta desi in cauze similare aceeași instanța a respins ca neintemeiata excepția iadmisibilitatii.
Arată recurentul că cererea sa este admisibila fata de dispozițiile art. 135 din Codul de procedura fiscala, potrivit căreia poate cere restituirea taxei de poluare in termen de 5 ani de la data achitării.
Mai mult, la data formulării acțiunii in dosarul nr._ al Tribunalului Teleorman, nu fusese pronunțata decizia nr. 24/2011 a înaltei Curți de Casație si Justiție prin care s-a admis recursul in interesul legii și s-a stabilit că procedura de contestare prevăzuta de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raporta la art. 205-218 din C. de procedura fiscala nu se aplica in cazul acțiunilor având ca obiect restituirea taxei de poluare. De asemenea, si acțiunea având ca obiect obligarea la înmatricularea autovehiculelor second-hand este admisibila fara parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale, de unde rezulta ca aceasta procedura nu este obligatorie.
Mai precizează recurentul- reclamant că în speță nu exista identitate de părți față de cauza pronunțata in dosarul nr._, iar autoritatea de lucru judecat nu poate fi invocata pentru a justifica refuzul de aplicare cu prioritate a dreptului european.
In acest sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Camera) s-a pronuțat deja in afacerea Lucchini (cauza C-l 19/05, hotărârea din 18 iulie 2007), prin care a reținut că "Dreptul comunitar se opune aplicării unei dispoziții a dreptului național care urmărește sa consacre principiul autorității de lucru judecat, precum articolul 2909 din Codul civil italian {Codice Civile), in măsura in care aplicarea acesteia împiedica recuperarea unui ajutor de stat care a fost acordat cu încălcarea dreptului comunitar si a cărui incompatibilitate cu piața . printr-o decizie a Comisiei Comunităților Europene care a devenit definitiva".
CJUE a constatat cu acea ocazie că art. 2909 din Codul civil italian se poate opune nu numai reiterării, in cadrul unui al doilea litigiu, a unor motive asupra cărora s-a statuat in mod expres cu titlu definitiv, ci si punerii in discuție a unor chestiuni care ar fi putut fi invocate in cadrul unui litigiu anterior, dar care nu au fost invocate. O astfel de interpretare a acestei dispoziții poate presupune ca unei decizii a unei instante naționale sa-i fie conferite efecte care exced limitele competentei instanței respective, astfel cum sunt stabilite acestea de dreptul comunitar.
Aceasta interpretare a principiului puterii de lucru judecat ar împiedica insa aplicarea dreptului comunitar, in sensul ca ar face imposibila recuperarea unui ajutor de stat acordat cu încălcarea dreptului comunitar (59).
Potrivit unei jurisprudente comunitare constante si ca efect al principiului supremației dreptului comunitar, instanța naționala trebuie sa asigure efectul deplin al normelor comunitare si - daca este necesar - sa înlăture din oficiu aplicarea oricărei dispoziții naționale contrare acestor norme.
Având în vedere hotărârea CJCE, precum si faptul ca dispozițiile Codului civil italian sunt similare cu cele cuprinse in art. 1201 C. civil roman, rezulta ca principiul puterii de lucru judecat este limitat in situația in cazul in care aceasta împiedica recuperarea unui ajutor de stat acordat cu încălcarea dreptului comunitar. Așadar, principiul puterii de lucru judecat este limitat de dreptul comunitar in situația in care dreptul intern, prin excepția puterii lucrului judecat, ar face imposibila aplicarea unei norme europene concrete.
Având in vedere ca in jurisprudenta CJCE, s-a stabilit clar ca taxa de poluare instituita prin OUG 50/2008, contravine dreptului comunitar, care se aplica cu prioritate, si are ca efect descurajarea achiziționării de mașini second hand din celelalte tari membre UE, producând un efect discriminatoriu intre acestea si produsele interne, principiul autorității de lucru judecat in aceasta cauza nu-si mai are aplicabilitate.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea o va respinge ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Astfel cum reiese din actele dosarului, recurentul- reclamant a mai formulat o cerere identică anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată, care a fost respinsă ca inadmisibilă de instanță, pentru nerespectarea în termenul de 30 de zile de la comunicare a procedurii prealabile de contestare a actului administrativ prin care a fost calculată și stabilită în sarcina sa obligația de plată a taxei pe poluare.
Ulterior pronunțării sentinței civile nr. 706/15.09.2011 în acel dosar al Tribunalului Teleorman, mai exact la data de 14.12.2011, a fost pronunțată de către Înalta Curtea de Casație și Justiție decizia în interesul legii nr. 24/2011, prin care s-a concluzionat că pentru restituirea taxei pe poluare nu este necesară parcurgerea procedurii contestării actului administrativ.
Cu toate acestea, în privința reclamantului exista deja o sentință intrată în puterea lucrului judecat, conform căreia dacă nu a formulat cererea de restituire și contestare a deciziei de calcul în 30 de zile de la comunicare, atunci acțiunea privind anularea actului și acțiunea privind restituirea taxei sunt inadmisibile.
Curtea va avea în vedere că prin raportare la dispozițiile art. 330/7 alin 2 C., „decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese”.
Așadar, invocarea unei decizii în interesul legii publicată după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 706/15.09.2011 nu este de natură a răsturna puterea lucrului judecat de care se bucură această sentință și, pe cale de consecință, nici excepția autorității de lucru judecat. Pronunțarea unei decizii în interesul legii așadar nu este de natură a produce efecte asupra concluziilor anterioare ale unei instanțe judecătorești prin care a hotărât că cererea recurentului- reclamant de restituire a taxei pe poluare este inadmisibilă pentru aceea că nu a formulat, în termen, contestație la decizia de calcul a acestei taxe.
În ceea ce privește motivele întemeiate pe concluziile CJUE din cauza C-119/05, Curtea le va înlătura ca nefondate pentru următoarele considerente.
Astfel cum reiese din paragrafele identificate chiar de recurent ale hotărârii enunțate, în acea speță se punea problema posibilității invocării în cadrul unui nou litigiu a soluției CJUE asupra unei probleme privind corecta aplicare a normelor de drept comunitar.
Curtea va avea în vedere că norma internă avută în vedere de CJUE în cauza C-119/05, respectiv prevederile art. 2909 cod civil italian, dispune: „Constatările cuprinse într‑o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat sunt obligatorii între părți, succesorii și avânzii‑cauză ai acestora. Această dispoziție privește nu numai motivele invocate în fața instanței respective, ci și pe cele care ar fi putut fi invocate. Din punct de vedere procedural, această dispoziție exclude orice posibilitate de a sesiza instanța cu litigii asupra cărora s‑a pronunțat deja cu titlu definitiv o altă instanță”.
Există așadar o diferență semnificativă între norma procedurală italiană avută în vedere la pronunțarea hotărârii, care nu făcea nicio distincție cu privire la identitatea de cauză și norma română, care permite declanșarea unui nou litigiu în cazul în care nu există identitate de cauză.
Astfel, așa cum rezultă din paragraful 59 al Hotărârii pronunțate în cauza C-119/05 “potrivit instanței naționale, articolul 2909 din Codul civil italian se opune nu numai reiterării, în cadrul unui al doilea litigiu, a unor motive asupra cărora s‑a statuat în mod expres cu titlu definitiv, ci și punerii în discuție a unor chestiuni care ar fi putut fi invocate în cadrul unui litigiu anterior, dar care nu au fost invocate. O astfel de interpretare a acestei dispoziții poate avea în special drept consecință posibilitatea ca unei decizii a unei instanțe naționale să îi fie conferite efecte care excedează limitelor competenței instanței respective, astfel cum decurg acestea din dreptul comunitar. Este clar, astfel cum a arătat instanța de trimitere, că aplicarea acestei dispoziții, interpretată în acest mod, ar împiedica aplicarea dreptului comunitar, în sensul că ar face imposibilă recuperarea unui ajutor de stat acordat cu încălcarea dreptului comunitar”.
Situația este așadar profund diferită în cauza invocată de recurent cu titlu de exemplu, în susținerea recursului.
Mai mult, în speța indicată cu titlu de exemplu s-a constatat încălcarea dreptului comunitar cu privire la fondul litigiului dedus judecății în fața instanțelor italiene, iar în speța de față nu există o astfel de situație, câtă vreme cu privire la obligativitatea sau nu a formulării contestației administrative în termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de calcul nu s-a constatat existența vreunei încălcări.
Altfel spus, nicio instanță comunitară nu a constatat că prin aplicarea normei interne de procedură de către prima instanță din România a avut loc o încălcare a normelor de drept comunitar, astfel încât să fie posibilă înlăturarea principiului puterii de lucru judecat prin formularea unei noi acțiuni.
Față de toate aceste aspecte, Curtea va reține așadar că toate concluziile CJUE din cauza C-119/05 nu sunt aplicabile speței de față, în care nu există o constatare a încălcării normelor de drept comunitar în ceea ce privește obligativitatea plângerii prealabile ulterioară pronunțării sentinței în raport de care s-a invocat autoritatea de lucru judecat.
Mai mult, Curtea va mai reține și faptul că recurentul- reclamant nu a modificat nici cauza avută în vedere de instanța de fond cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 706/15.09.2011, astfel încât Tribunalul în mod corect a reținut că între cele două cauze există o identitate de părți, obiect și cauză.
Pe cale de consecință, reținând că instanța de fond a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 1201 Cod civil rap. la art. 166 C., Curtea urmează ca în temeiul art. 312 C. să respingă recursul, ca nefundat, menținând hotărârea de primă instanță ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant E. G. împotriva sentinței civile nr. 775/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. F. MUNICIPAL ROȘIORII DE VEDE - PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN,și intimata-chemată în garanție A. F. PT MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2014.
Președinte, A. J. | Judecător, A. P. | Judecător, R. I. C. |
Grefier, M. P. |
Red./tehn, A.P./ 2 ex – 03.06.2014
Jud.fond: T. N. – Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale, C.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 273/2014. Curtea de... | Contestaţie tergiversare cauză. Decizia nr. 5120/2014. Curtea... → |
|---|
