Pretentii. Decizia nr. 3442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3442/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 2783/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3442
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.05.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. reprezentată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1285/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. și intimatul pârât M. MDIULUI ȘI PĂDURILOR PRIN ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, având ca obiect pretenții - RESTITUIRE TAXĂ POLUARE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin serviciul registratură, în data de 05.05.2014, intimatul reclamant a depus note scrise într-un singur exemplar.
Curtea ia act de incidența dispozițiilor OUG nr. 74/2013, constată că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate și reține cauza în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1285/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice A. și M. M. și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu în sensul că au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 4152 lei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu inflația de la data plății și până la data introducerii acțiunii, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a sumei.
De asemenea, prin aceeași sentință, au fost obligate pârâtele la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Opel, tip Meriva, număr de identificare WOLOXCE_, an fabricație 2004, fiind înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene la data de 18.10.2004.
În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluare în sumă de 5478 lei conform deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule (fila 31 dosar) achitată potrivit extrasului de cont aflat la fila 12 dosar, din care i s-a restituit suma de 1326 lei reprezentând diferența dintre taxa de poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisii poluante.
Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.
În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.
CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
S-a reținut astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.
Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar, a fost admisă acțiunea, obligând pârâtele să restituie reclamantului suma de 4152 lei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu inflația de la data plății și până la data introducerii acțiunii, precum și la plata dobânzii fiscale de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a sumei potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.
Dovedindu-se culpa procesuală a pârâtelor, potrivit art.453 Cod proc.civ., acestea au fost obligate să plătească reclamantului suma de 800 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană Finanțelor Publice Teleorman, solicitând casarea sentinței atacate din următoarele motive:
1. Sentința criticata este pronunțata după data de 14 noiembrie, data la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/2011. Din acest motiv instanța de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare și a dispus restituirea taxei fără a ține cont că reclamantul a sesizat instanța după ce a procedat la recalcularea taxei și restituirea diferenței de bani.
2. Atat acțiunea formulată de reclamant, cât și sentința criticată, dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, însa instanța ar fi trebuit să țină cont de următoarele aspecte:
- Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cadrul procedurii preliminare în două cauze cu care a fost sesizată: T. și N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar în condițiile în care petiționarul a ignorat dreptul său conferit prin Legea nr. 9/2012 de a se adresa organului fiscal emitent al deciziei de calcul al taxei pe emisiile poluante pentru recalculare și restituire a diferenței rezultate; conform legii în vigoare în momentul introducerii acțiunii, singura forma legala de contestare a taxei este cea descrisa expres în textul de lege, nu prezumțiile și interpretările subiective ale Legii nr. 9/2012 în raport cu Cauza N..
- abia în acest an Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizata cu întrebarea preliminară daca O.U.G. nr. 1/2012 aduce atingere Legii nr. 9/2012 în ceea ce privește discriminarea criticata în Cauza N. (Cauza C214/13-C.), ca atare, pana la pronunțarea acestei hotărâri ar trebui acordata atenție altor aspecte, acțiunea fiind inadmisibila pentru motivul ca nu s-a contestat taxa așa cum prevede Legea nr. 9/2012 care dispune și pentru contribuabilii ce au plătit taxa în temeiul vechilor prevederi.
Pe fond, recurenta a considerat ca acțiunea trebuie respinsa ca nefondata din următoarele motive:
- Practica instanței de fond este aproape unitara și în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen în care plătitorii acestei taxe cărora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei și restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie, prin exonerarea totală de plata taxei pe poluare un drept pe care în realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca să aibă efecte peste prevederile legale în materie.
- În loc să lămurească soluționarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, deși din argumentația expusă, studiul ar trebui individualizat și nu aplicat în sensul admiterii acțiunilor, în special în această speța în care reclamantul nu a solicitat restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare în condițiile prevăzute de aceasta lege.
- Potrivit art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obliga un stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor." Taxa în cauza a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeană, prin jurisprudența sa, a statuat în mod constant că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generala standard reprezentând reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
- Jurisprudența europeana cu privire la taxarea altor produse nu are nicio legătură cu cauza de față, relevant fiind doar faptul ca Legea nr. 9/2012 nu a fost afectată de pronunțarea unei hotărâri preliminarii prin care să fie sancționată ca neconformă cu dreptul european și, având în vedere că această lege cuprindea și măsuri reparatorii pentru cei ce au plătit o astfel de taxă în temeiul reglementarilor pe care le-a abrogat, recurenta a considerat nelegală sentința recurată.
- Cu privire la acordarea de către instanța atât a dobânzilor legale cat și la actualizarea sumei plătite cu indicele de inflație, s-a învederat că nu este legal sa se acorde doua masuri reparatorii pe o singura plata, mai ales ca nu exista dovedita o culpa a organului fiscal care s-a conformat cererii exprese a contribuabilului prin care acesta a solicitat calcularea taxei pe poluare.
În drept, au fost invocate disp. art. 488 pct. 8 Cod procedura civila.
Intimații nu au formulat întâmpinare deși au fost legal citați cu această mențiune, precum și cu copie a motivelor de recurs.
Pentru primul termen de judecată intimatul reclamant D. I. a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
Examinând recursul promovat, raportat la dispozițiile art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs referitor la restituirea taxei fără a se ține cont de faptul că reclamantul a procedat, anterior sesizării instanței, la recalcularea taxei și la restituirea diferenței de bani este neîntemeiat.
Respectiva împrejurare a fost avută în vedere de instanța de fond care a dispus restituirea numai a diferenței de 4152 lei, iar nu a întregului cuantum de 5478 lei stabilit prin decizia de calcul al taxei pe poluare (f. 31 ds. fond).
Pe de altă parte, sumele în discuție au fost restituite pentru considerente distincte, de către organul fiscal ca urmare a cererii nr. 1203/17.01.2012, a sumei de 1326 lei, la data de 29.02.2012, ca și diferență dintre taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisii poluante (f. 11 ds. fond) ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, respectiv de către instanța de judecată, a diferenței de 4152 lei, cu titlu de taxă pe poluare, ca urmare a aprecierii dispozițiilor OUG nr. 50/2008 ca fiind contrare art. 110 TFUE.
În raport de aceste din urmă aspecte, Curtea apreciază că și motivul de recurs referitor la greșita admitere a acțiunii reclamantului, cu aplicarea eronată a disp. art. 25 și art. 90 din Tratatul Comunității Europene (în prezent, art. 110 TFUE), este neîntemeiat.
Analizând în raport de argumentele recurentei pârâte, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.
Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 29.12.2011 (f. 12 ds. fond), decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule fiind emisă la data de 28.12.2011 (f. 31 ds. fond), dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.
În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.
Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.
Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin M. Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și M. M..
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.
Cu privire la obligativitatea deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene numai în cauzele în care sunt pronunțate, susținerea recurentei este de asemenea neîntemeiată.
În raport de dispozițiile art. 267 TFUE, prin care este statuată competența Curții de la Luxemburg de a se pronunța cu titlu preliminar cu privire la interpretarea tratatelor, dar și cu privire la validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii, prezenta instanță constată că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Hotărârea CJUE are caracter obligatoriu pentru instanțele tuturor statelor membre iar instanța care intenționează să interpreteze altfel norma europeană pe care CJUE a interpretat-o deja, are obligația ca, anterior deciziei sale, să se adreseze Curții de Justiție a Uniunii Europene, motivându-și opinia divergentă și solicitând o nouă hotărâre în chestiunea aflată în discuție („sesizare de divergență”).
Cu privire la argumentul recurentei în sensul că abia în acest an Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu întrebarea preliminară dacă OUG nr. 1/2012 aduce atingere Legii nr. 9/2012 (cauza C214/13-C.), acesta nu este unul pertinent de moment ce actul normativ incident speței este distinct, respectiv OUG nr. 50/2008.
Tot astfel și pentru același considerent în esență, respectiv al legislației aplicabile pentru tranșarea problemei de drept aplicabilă speței, nu poate fi primită susținerea potrivit căreia practica instanței de fond este aproape unitară și în sensul omiterii aplicării legii noi în raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012.
În continuare, recurenta critică Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv de recurs ce este evident neîntemeiat față de disp. art. 517 alin. 4 din C.pr.civ. prin care se consacră caracterul obligatoriu pentru instanțe al dezlegării dată problemelor de drept judecate, de la data publicării deciziei pronunțată în recurs în interesul legii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Cu privire la greșita restituire a sumei reprezentând taxa pe poluare, în raport de considerentele anterior prezentate, Curtea apreciază că este neîntemeiată critica formulată întrucât suma echivalentă taxei pe poluare contrară dreptului comunitar a fost plătită de reclamant ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale de către recurenta pârâtă, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc., iar refuzul de a da curs favorabil cererii reclamantei privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei astfel achitată, apare ca temeinică și legală.
Recursul este de asemenea nefondat și în ceea ce privește critica adusă soluției de obligare a recurentei pârâte la plata atât a dobânzii legale cât și la actualizarea sumei plătite cu indicele de inflație.
Cu privire la susținerea în sensul că nu ar fi legal să se acorde două măsuri reparatorii pe o singură plată, Curtea constată că nu a fost expus temeiul legal pretins încălcat.
În al doilea rând, instanța apreciază că cele două modalități de reparare a prejudiciului pot fi cumulate întrucât natura juridică este distinctă, respectiv dobânda legală corespunde venitului pe care l-ar fi obținut partea dacă nu ar fi fost privată nelegal de o sumă de bani și pe care astfel ar fi investit-o, în timp ce actualizarea cu indicele inflației reprezintă modalitatea de asigurare a valorii actuale de care partea a fost privată, pentru ca aceasta să nu fie cea care suportă devalorizarea monedei naționale. Altfel spus, în timp ce dobanda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Întrucât actualizarea are caracter compensatoriu, este permis cumulul dobânzii legale moratorii cu actualizarea. Caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobanda legală.
Astfel, având în vedere că natura juridică a dobânzii dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune, (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată) iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății, (daune compensatorii), conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și deci nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului.
Deci nu este vorba de o dublă reparație a aceluiași prejudiciu, ci de o reparație integrală a acestuia.
Cu privire la inexistența unei culpe a organului fiscal, acesta conformându-se cererii exprese a contribuabilului prin care acesta a solicitat calcularea taxei pe poluare, nici acest argument al recurentei nu poate fi reținut.
Referitor la existența sau nu a unei culpe, aceasta ar putea fi reținută în raport de soluția dată cererii de restituire a taxei pe poluare, iar nu de soluția dată cererii de calculare a taxei pe poluare.
Dar, în sine, conceptul de culpă nu este relevant în această materie.
Astfel, cu privire la natura dobânzii la care pârâta ar putea fi obligată ori cu privire la modalitatea concretă de despăgubire, în materie, având în vedere specificul situației de fapt, dispozițiile legale incidente, jurisprudența Curții de la Luxemburg în cauzele T., N., iar mai apoi în cauzele conexate C. și C., prezenta instanță constată că nu sunt incidente disp. art. 124 din OG nr. 92/2003 în sensul excluderii oricărei alte forme de despăgubire reală a persoanei prejudiciate, cum ar fi dobânda prevăzută de alte acte normative ori actualizarea în raport de rata inflației.
Prin urmare, obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând taxă pe poluare actualizată cu inflația de la data plății și până la data introducerii acțiunii, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a sumei corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului, dar și soluției și considerentelor Curții din Cauza C‑565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, prin care s-a statuat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii (cum este în speță taxa determinată în baza Legii nr. 9/2012, subl. ns.), în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”.
În sfârșit, inexistența unui cumul al modalităților de reparare a prejudiciului cauzat intimatului reclamant rezultă în sine și din perioadele pentru care sunt acordate actualizarea în funcție de rata inflației și respectiv dobânda legală aferentă debitului principal. Astfel, actualizarea a fost acordată de prima instanță începând cu data plății sumei reprezentând taxă pe poluare și până la data introducerii acțiunii, iar dobânda legală în continuare și anume de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data achitării efective a sumei (de către recurentă ca urmare a punerii în executare a hotărârii judecătorești).
Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 488 din N.C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMANcu sediul în A., ., jud. Teleorman prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, împotriva Sentinței civile nr. 1285/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant D. I. cu domiciliul procesual ales la C.. Av. L. F. - A., . 2, ., . și intimatul pârât M. MDIULUI ȘI PĂDURILOR PRIN ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. V.
GREFIER
A. M. C.
Red./Dact. MMP
2 ex – 20.05.2014
Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal
Jud. Fond V. V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3241/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1052/2014. Curtea de... → |
|---|
