Pretentii. Decizia nr. 3473/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3473/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 1023/116/2013

DOSAR NR. _

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 3473

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.05.2014

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: H. P.

JUDECĂTOR: A. G. F.

JUDECĂTOR: L. E. F.

GREFIER: E. S. M.

Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-reclamantă S.C. M. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1089/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare.”

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția nulității recursului pentru netimbrare și rămâne în pronunțare pe această excepție.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 2172 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, la care se adaugă dobânda fiscală aferentă, calculată începând cu data achitării sumei și până la data restituirii efective, să se dispună anularea deciziei nr._/28.03.2013 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, cum și să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr.1089 din 20.06.2013 Tribunalul Călărași a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs reclamanta, solicitând desființarea hotărârii criticate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente.

Intimatele nu au depus întâmpinare.

Curtea constată nul prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.487 C.proc.civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs și în conformitate cu dispozițiile art.489 C.proc.civ., sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este nulitatea.

Cum recurenta nu a înțeles să precizeze motivele de fapt și de drept ale prezentei căi de atac, curtea, față de dispozițiile legale sus citate, va constata nulitatea recursului civil de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. M. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1089/20.06.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.

Red. și dact. Jud. F.A.G../gref. E.S.M./5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3473/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI