Pretentii. Sentința nr. 3026/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 3026/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 59189/3/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ 2013*

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3026

Ședința publică de la 05 decembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: S. O.

GREFIER: F. V. M.

Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta pârâtă . în contradictoriu cu pârâta reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA și pârâtul S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE având ca obiect „pretenții”.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 10.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta Sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 17.11.2014, 24.11.2014, 27.11.2014 și apoi la 05.12.2014, când a reținut următoarele:

CURTEA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal la data de 07.12.2010 sub nr._ reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. S.A. și S. ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea celor două pârâte la plata, în solidar către reclamantă, a următoarelor sume de bani și a dobânzii, calculată de la data de 19.11.2010 (data rezilierii unilaterale, de către pârâta concedentă CN APMC, a Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002), până la achitarea integrală a pretențiilor:

- 3.687.600,26 EURO reprezentând damnum emergens, respectiv contravaloarea investiției realizată de reclamanta-concesionară .. pe terenul proprietatea Statului Român, aflat în administrarea copârâtei-concedente CN APMC, investiție realizată de reclamantă în baza contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, reziliat unilateral de concedentă la data de 19.10.2010, cu efect de la data de 19.11.2010;

- 5.000.000 EURO reprezentând beneficiu nerealizat (lucrum cessans), respectiv beneficiul pe care concesionara-reclamantă .. l-ar fi putut realiza în 5 ani următori rezilierii, în cazul în care contractul de concesiune nu ar fi fost abuziv reziliat unilateral de către concedenta CN APMC.

- Până la achitarea integrală a acestor sume de bani și a dobânzii aferente solicitate, reclamanta .. solicită instituirea în persoana sa a unui drept de retenție asupra construcției edificată cu mijloace proprii pe terenul ce i-a fost concesionat în baza Contractului de cocnesiune nr. 82/13.08.2002.

- În temeiul art. 274 C.p.c., reclamanta solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei acțiuni, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat.

Sumele de bani pretinse de reclamantă izvorăsc din modul de derulare și executare a unui contract de concesiune, calificat de lege drept contract administrativ și asimilat din punct de vedere procedural actelor administrative (art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea 554/2004), supus astfel jurisdicției administrative, potrivit art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004. Deși neaflată în vigoare la momentul încheierii Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, noua lege a contenciosului administrativ român era în vigoare atât la momentul derulării contractului, cât și la cel al rezilierii sale unilaterale.

Prin urmare, norma de procedură instituită de art. 8 alin. 2 din Legea 554/2004 –de imediată aplicare- vizează inclusiv acest contract. Astfel, competența de a soluționa litigiul izvorât din încetarea acestui contract administrativ aparține instanței de contencios administrativ.

În motivarea acțiunii, reclamanta . a arătat următoarea situație de fapt și de drept:

1. Părțile contractante inițiale și obiectul contractului de concesiune constituind cauza litigiului dedus judecății

În fapt, între concedenta Regia Autonomă ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE C. SUD ȘI A ZONEI LIBERE BASARABI și concesionara .. a fost încheiat Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002.

Contractul avea ca obiect transmiterea de către concedenta-pârâtă CN APMC., în folosința concesionarei-reclamante .., a suprafeței de teren de 5250,88 mp, aferentă parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, scopul fiind „desfășurare de activități specifice de zonă liberă constând în depozitare, manipulare, închiriere clădiri, precum și alte activități permise de lege” (art. 2.1 din Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002, anexat în probațiune).

1. Transferul drepturilor și obligațiilor concedentei

În temeiul Legii 342/2004, drepturile și obligațiile concedentei inițiale, Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere C. Sud și a Zonei Libere Basarabi", au fost preluate de C. Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. C., ca urmare a reorganizării RA Administrația Zonei Libere C. Sud și a Zonei Libere Basarabi.

Potrivit art. 4 din Legea 342/2004: „Contractele de concesiune aferente bunurilor din domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 2, încheiate de către Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere C. Sud și a Zonei Libere Basarabi", în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 682/1994 privind aprobarea Metodologiei pentru concesionarea de terenuri și construcții din zonele libere, rămân în vigoare până la expirarea termenului lor de valabilitate și sunt preluate de către C. Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. C., care se subrogă în toate drepturile și obligațiile regiei ce decurg din aceste contracte.”

1. Durata concesiunii, prețul acesteia

Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 a fost încheiat pe durata de 50 de ani, cu începere din anul 2002, așadar ca valabilitate până în anul 2052.

Redevența anuală a concesiunii a fost stabilită, prin clauza 5.1 a Contractului, în cuantum de 26.254,40 USD, ca urmare a fixării unui preț de 5 dolari SUA/mp/an. De precizat că prețul redevenței, raportat la o suprafață de teren de 5250,88 mp, nu era un preț mic. Dimpotrivă, era un preț ridicat.

Prețul ridicat al redevenței a fost însă acceptat la acea dată de concesionară, atrasă de facilitățile fiscale legal oferite la acea dată în Zona Liberă C., în special investitorilor străini.

Potrivit art. 1 din Legea 84/1992: „În scopul promovării schimburilor internaționale și al atragerii de capital străin pentru introducerea tehnologiilor noi, precum și pentru sporirea posibilităților de folosire a resurselor economiei naționale, în porturile maritime și în cele fluviale ale României, în lungul Canalului D.-Marea N., al altor canale navigabile și în teritoriile din apropierea punctelor de trecere a frontierei se poate institui regimul de zonă liberă.”

În acel moment (2002), concesionara își putea permite costul ridicat al unei asemenea redevențe, în condițiile unei economii funcționale, dar și atractivității pe care o prezenta, la vremea aceea, Zona Liberă C., prin facilitățile pe care le oferea investitorilor, mai cu seamă celor străini.

1. Caracterul de investiție străină a celei realizată în baza contractului de concesiune

De precizat că reclamanta-concesionară .., deși persoană juridică română cu sediul în România, este constituită din investitori străini, în sensul:

• Acordului din data de 2.09.1991, încheiat între Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 192/11.08.1992.

• Acordului din data de 4.03.1996, încheiat între Guvernul României, pe de o parte, și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză, pe de altă parte, privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 20/06.02.1997.

Astfel, conform actului constitutiv al reclamantei .., capitalul social al acesteia este constituit prin aportul a trei investitori străini, acționari ai acestei societăți: dl. Ettedgui Amir (cetățean israelian), dl. K. Raphael Itamar (cetățean israelian) și D&W AGENCIES, persoană juridică belgiană, reprezentată de dl. Jean M. D. (cetățean belgian).

Potrivit art. 1 lit. c) din Acordul bilateral din data de 2.09.1991, încheiat între România și Israel, prin investitor se înțelege „Cu privire la S. Israel: persoane fizice care dobândesc statutul de cetățeni (...) ai Statului Israel”.

Potrivit art. I pct. 2 din Anexa Acordului, „Cu privire la societăți sau persoane juridice –persoanele juridice constituite în conformitate cu legea română și având sediul central în România, care sunt controlate fie direct sau indirect de cetățeni israelieni, nu vor fi considerate ca investitori români, conform legii israeliene, conform legii israeliene, în sensul acestui articol”.

Potrivit art. 1 lit. b) din Acordul din 4.03.1996 dintre România și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză, termenul de investitor desemnează „orice persoană juridică constituită conform legislației române, belgiene sau luxemburgheze și având sediul său social pe teritoriul României, respectiv al regatului Belgiei sau al marelui Ducat de Luxemburg”.

Legea 1991/1992

Potrivit art. Art. 1 pct. 2 al Acordului din 4.03.1996 dintre România și Uniunea Economică Luxemburgheză, „termenul investiții desemnează orice element de activ și orice aport în numerar, în natură sau în servicii, investit în orice sector de activitate economică, în conformitate cu legile și reglementările părții contractante pe teritoriul căreia a fost efectuată investiția”.

1. Cauza acceptării de către reclamantă a unui preț ridicat al concesiunii

Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 a vizat o suprafață de teren situată în Zona Liberă C.. Regimul organizării și funcționării zonelor libere era reglementat de Legea 84/1992, act normativ care își propunea, prin înființarea zonelor libere în România, „promovarea schimburilor internaționale și atragerea de capital străin” (art. 1 din Legea 84/1992).

Scopul concesionării de către subscrisa a suprafeței de teren a constat în realizarea unui depozit frigorific, special amenajat pentru depozitarea de produse frigorifice importate sau exportate din Zona Liberă C.. La încheierea contractului, concesionara a avut în vedere facilitățile de zonă liberă legal consacrate (art. 13 din Legea 84/1992).

Astfel, potrivit art. 13 din Legea 84/1992 „Mijloacele de transport, mărfurile și alte bunuri provenite din străinătate sau destinate altor țări, care se introduc în sau se scot din zonele libere, sînt exceptate de plata taxelor vamale și a impozitelor”.

Produsele frigorifice pe care concesionara urma să le depoziteze într-un depozitul frigorific beneficiau de avantajul exceptării de la plata taxelor vamale și a impozitelor, în momentul importului sau exportului lor în Zona Liberă C.. Aceasta determina caracterul profitabil al unei asemenea afaceri pentru cei care, urmârind o asemenea scutire, importau sau exportau mărfuri prin Zona Liberă, folosind ca loc de depozitare hala frigorifică a concesionarei aflată în această zonă, cu acest scop construită. În schimb, concesionara a acceptat plata unei redevențe anuale ridicate, împreună cu obligația constituirii unei garanții de bună execuție contractuală, precum și cu plata unor împovărătoare costuri ale energiei electrice.

1. Modificarea legislativă a regimului zonelor libere

Regimul inițial extrem de atractiv al Zonei Libere C. a suferit esențiale modificării. Astfel, legiuitorul român a abrogat toate facilitățile fiscale anterior acordate investitorilor din aceste zone.

Astfel, regimul de organizare și funcționare al zonelor libere din România a fost semnificativ modificat prin Legea 244/2004, act normativ prin care a fost abrogat art. 13, cel ce în baza căruia fuseseră acordate scutiri de taxe produselor introduse sau scoase din zonele libere și care, atrâgând reclamanta în a investi în Zona Liberă C., o determinase să accepte, în schimb, prețul ridicat al unei asemenea concesiuni.

În pofida nefavorabilei măsuri de abrogare a art. 13 din Legea 84/1992, concesionara nu a solicitat renegocierea contractului de concesiune și, implicit, al redevenței, ci a continuat achitarea prețului ridicat al concesiunii. Aceasta în condițiile unei economii funcționale, în care activitatea desfășurată de concesionară în cadrul depozitului frigorific finalizat s-a dovedit, chiar și așa, profitabilă.

1. Modificările împrejurărilor inițiale ale contractului de concesiune prin apariția și instalarea crizei economice

Ulterior, criza economică mondială a afectat activitatea de depozitare a produselor frigorifice în Zona Liberă C.. Din ce în ce mai puține produse au început a fi importate prin intermediul Zonei Liberă C., produsele frigorifice depozitate de reclamantă (carne de pasăre, porc, vită, pește) de asemenea, urmare a scăderii consumului, în urma sărăcirii accentuate a populației. Importurile au scăzut dramatic, afectând activitatea de depozitare a concesionarei.

Ca efect, profiturile acesteia au început să scadă tot mai mult, determinând subscrisa a lua măsuri de salvare a investiției sale.

În asemenea condiții, după îndelungata îndeplinire a obligațiilor sale contractuale (2002-2010), reclamanta s-a văzut pusă în situația de a nu-și mai putea plăti la timp redevența, dificultate care a mers până într-acolo încât nu a mai putut-o plăti deloc.

Deși a adus la cunoștința concedentei aceste împrejurări obiective, de natură a justifica incidența forței majore, reclamanta s-a văzut penalizată prin adăugarea penalităților de întârziere, somată fiind nu doar a plăti redevențele restante, dar și penalizările, precum și a reîntregi garanția de bună execuție contractuală (și aceea în cuantum semnificativ). Concret, concedenta ignora condițiile crizei notorii, care afectase activitatea economică mondială, pe cea românească (esențial bazată pe importuri) cu atât mai mult, iar pe cea a concesionarei în particular.

1. Solicitarea concesionarei, adresată concedentei, de salvare a contractului prin aplicarea regulii „rebus sic standibus”.

În aceste condiții, concesionara a încercat să solicite concedentei o renegociere a prețului concesiunii, nu doar în sensul eșalonării, ci și al diminuării sale, cu atât mai mult cu cât redevența ridicată acceptată inițial (la momentul la care art. 13 din Legea 84/1992 se afla în vigoare) rămăsese nemodificată, deși într-un nejustificat mod, ca urmare a retragerii facilităților fiscale de zonă liberă inițial acordate.

În acest sens, între părți a început a fi purtată o bogată corespondență (atașată în probațiune), prin care reclamanta-concesionară a făcut în mod constant apel la necesitatea aplicării teoriei impreviziunii în raporturile sale contractuale cu concedenta.

Pentru discutarea posibilităților de continuare a contractului în noile condiții economice, negativ răsfrânte asupra activității concesionarei, a avut loc și o întâlnire (la data de 15.09.2010), în cadrul căreia s-a încercat a se profita de buna credință a reprezentantului concesionarei, a cărui semnătură, pe un proces verbal ce nu consemna și propria-i opinie, s-a încercat a se obține în mod dolosiv de către concedentă.

Așadar, nu numai că salvarea contractului prin aplicarea regulii „rebus sic standibus” și a teoriei impreviziunii părea improbabilă, dar relațiile dintre părțile contractului -alterate deja din cauza nerăbdării concedentei în a-și vedea doar propriile interese protejate, fără niciun fel de concesie- au început a se deteriora tot mai mult.

Aceasta cu atât mai mult cu cât concesionara a îndrăznit să solicite concedentei renegocierea contractului de furnizare a energiei electrice, în vederea diminuării comisonului de redistribuire a energiei electrice, practicat de concedentă în proporție egală cu prețul real al energiei consumate.

Astfel, energia electrică necesară alimentării investiției sale (depozit frigorific) era distribuită de S.C. ELECTRICA S.A. (furnizoare) către concedenta CN APMC (consumatoare) și redistribuită de aceasta din urmă reclamantei-concesionare (subconsumatoare), în baza contractului de furnizare nr. 3247/EE/2007. Pentru serviciul de redistribuire, pârâta-concedentă CN APMC percepea reclamantei un comision de 100%, pe lângă prețul concret al energiei consumate. Acest comision dubla prețul energiei electrice consumate de către concesionara-reclamantă, impunându-i acesteia o sarcină contractuală importantă, adăugată celei impusă de o redevență de asemenea ridicată.

De precizat că, în tot timpul anterioarei derulări a contractului de concesiune, reclamanta a plătit acest preț al energiei electrice fără obiecții, așa cum poate că ar fi făcut-o și în continuare, dacă nu s-ar fi petrecut radicala schimbare a condițiilor economice, cele ce i-au impus o reevaluare a activității economice, obligând-o la o strategie de înlăturare a cheltuielilor excesive (concedieri de angajați, limitări ale consumului autovehiculelor, al telefoanelor și consumabilelor –în măsura posibilităților). Toate aceste măsuri nu au fost însă suficiente –și nici nu puteau fi, având în vedere costul ridicat al concesiunii și al energiei electrice furnizate, în comparație cu toate celelalte reduceri și sacrificii financiare posibil a fi făcute.

În acest context, s-a solicitat concedentei diminuarea comisionului de redistribuire a energiei electrice, solicitare categoric respinsă de către concedentă. De precizat că, în acest scop, al renegocierii comisionului de redistribuire, la data de 11.10.2010 reclamanta . a adresat pârâtei CN APMC o invitație la conciliere pentru data de 2.11.2010, invitația devenită caducă, având în vedere că imediat ulterior adresării invitației, la data de 19.10.2010, concedenta i-a comunicat concesionarei notificarea de reziliere unilaterală a contractului de concesiune.

De precizat inclusiv faptul că acceptarea oricărui comision de redistribuire ar fi fost o concesie benevolă făcută de către concesionara . concedentei CN APMC, observând faptul că niciuna dintre clauzele contractului de furnizare a energiei electrice nu cuprindea vreo prevedere referitoare la taxarea serviciului de redistribuire, cu atât mai puțin a unui serviciu de redistribuire taxat într-un cuantum excesiv, de 100% (caz în care o asemenea clauză, abuzivă fiind, ar fi fost anulabilă). Chiar și așa, concedenta nu a fost de acord cu o asemenea propunere de diminuare a comisionului, percepând-o ca pe un afront. Răspunsul concedentei CN APMC la o asemenea legitimă solicitare a fost rezilierea unilaterală a contractului de concesiune.

Înștiințarea rezilierii unilaterale a contractului de concesiune a fost urmată de somația de a plăti integral facturile de energie electrică emise de concedentă.

Somată a plăti integral energia electrică și amenințată cu sistarea furnizării acesteia, cu consecințe dezastruoase pentru concedentă (care depozita în hala frigorifică importante cantități de carne congelată destinată consumului uman), reclamanta a achitat sub protest facturile emise pentru plata energiei electrice, rezervându-și dreptul de a solicita ulterior, pe cale judecătorească, restituirea sumelor de bani considerate de aceasta ca plată nedatorată, abuziv pretinsă de către concedentă.

Odată cu această atitudine –considerată jignitoare de concedentă- relațiile dintre părți s-au înrăutățit cu atât mai mult, deși fără culpa concesionarei, îngrijorată de situația sa financiară și permenent interesată de posibilitatea salvării contractului, încheiat pe durata de 50 de ani, derulat deja pe o perioadă de 8 ani, cu implicarea unor importante costuri pentru investiția imobiliară realizată.

1. Eșecul încercării de salvare a contractului de concesiune

Acționând cu bună-credință, concesionara a explicat pe larg concedentei motivele obiective ale încetării plății redevenței. Concret, concesionara a invocat forța majoră (criza economică mondială, eveniment străin de voința sa, a cărui apariție nu a fost și nu putea fi prevăzută la momentul încheierii Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002).

Răspunsul concedentei a constat în adăugarea penalităților și pretenția acesteia de reconstituire de către concesionară a garanției de bună execuție (sumă de bani care, cu înștiințarea concesionarei, putea fi încasată în contul plăților restante).

În legătură cu garanția de bună execuție, concesionara a justificat concedentei motivele obiective pentru care nu înțelegea să procedeze la reconstituirea acesteia. Astfel, în absența unei renegocieri a contractului de concesiune în raport de noile împrejurări economice, diferite față de cele de la momentul încheierii contractului, simpla reconstituire a garanției de bună execuție ar fi însemnat deschiderea posibilității de încasare de către concedentă a sumei consemnată cu titlu de garanție.

Astfel, reconstituirea garanției ar fi presupus acceptarea implicită, de către concesionară, a plății datoriilor restante -a acelorași datorii, în același cuantum, rămas nemodificat- deși concesionara solicitase reeșalonarea și diminuarea acestora, precum și compensarea redevențelor anterior plătite (mult prea mari față de abrogarea regimului de facilități fiscale) cu cele care urmau a fi plătite în viitor (de asemenea diminuate spre minim: acel minim ce ar fi reieșit din negocierea părților, avută ca urmare a încercării lor de salvare a contractului în noile condiții economice).

În legătură cu posibilele variante de salvare a contractului, oferite de către concesionară, nu doar că acestea nu au fost acceptate de către concedentă, ci au fost chiar categoric respinse, considerate ca inacceptabile și nedemne de a fi puse în discuție. Prin urmare, ele nu au ajuns să fie discutate pe fondul lor.

Prin operațiunea de salvarea contractului, concedenta CN APMC nu a părut să înțeleagă altceva decât eșalonarea datoriei reclamantei (a aceleiași datorii, în același cuantum), confundând operațiunea de salvare a contractului (constând în reașezarea contractului pe noi temeiuri, determinate de noile împrejurări, imposibil de prevăzut la data încheierii contractului) cu cea de schimbare a termenului scadenței datoriei contractuale (simplă modificare a termenului de plată a unei obligații contractuale).

Toate acestea în condițiile în care reclamanta căuta a pune în discuție nu doar simplul termen al îndeplinirii obligației sale contractuale, ci obligația contractuală însăși. Invocând dreptul de a fi scutită o perioadă de această obligație contractuală, concesionara se prevala de faptul că vreme îndelungată a înțeles să achite o redevență semnificativă, deși nereflectată în contraprestațiile contractuale ale concedentei însăși față de concesionară.

Opinia concedentei în oricare din aceste solicitări nu doar că nu a concordat cu cea a concesionarei, dar aceasta a refuzat categoric fie și a le lua în discuție, în cadrul unei dezbateri reale, în care să indice motivele obiective care o determinau să nu le ia în discuție. Refuzul salvării contractului în modalitatea propusă de concesionară (sau în oricare alta) nu a fost niciodată justificat de concedenta CN APMC.

Mai mult decât atât, concedenta „și-a retras” oferta de eșalonare a datoriei (rămasă în același cuantum, compus din redevență și penalități), ofertă inițial acordată de aceasta pe durata a 10 luni (deși solicitată de concesionară pe termen de cel puțin 1 an, observând amploarea și durata crizei și având cunoștință de previziunile continuării și agravării acesteia).

Concedenta nu și-a motivat niciodată refuzurile și, de asemenea, nu a justificat în mod obiectiv cauza pentru care a refuzat în mod constant salvarea cotnractului, operațiune juridică presupunând mult mai mult decât simpla reeșalonare a datoriilor restante, cu a căror diminuare nu s-a arătat nicidecum de acord, deși nemotivat.

Concedenta nu a înțeles să justifice nici măcar motivul pentru care, de acord fiind cu principiul eșalonării, nu a putut accepta propunerea concesionarei de eșalonare a datoriei pe 12 luni, ci a oferit-o pe cea de 10 luni (cu doar 2 luni mai scurtă), deși imediat retrasă și aceea.

Nicio explicație obiectivă a atitudinii sale nu a venit din partea concedentei, singura afirmație a acesteia fiind aceea că obligațiile contractuale se impun respectate (indiferent de condiții, deci).

Se observă, așadar, că nici măcar forța majoră nu a constituit pentru concedentă o justificare suficient de puternică: în schimbul invocării acesteia, atitudinea concedentei a fost de aplicare a penalităților contractuale, deși în contradicție tocmai cu contractul de concesiune -„legea părților”- constant invocat de concedentă.

Potrivit alineatului 2 al clauzei 9.1 din Contractul de concesiune: „Prin forță majoră se înțeleg toate evenimentele care nu puteau fi prevăzute, inevitabile și ale căror consecințe nu puteau fi înlăturate, care apar după încheierea contractului și care împiedică îndeplinirea obligațiilor asumate”.

Potrivit clauzei 9.2 din Contractul de concesiune: „Întârzierea sau neexecutarea obligațiilor asumate în caz de forță majoră nu atrag după sine, pentru nici una dintre părți penalizări, alte compensații sau participări în compensații de la cealaltă parte. Perioada de executare a Contractului va fi prelungită cu perioada pentru care a fost invocată și acceptată forța majoră”.

1. Rezilierea contractului de concesiune dispusă de către concedentă și temeiul acestei unilaterale manifestări de voință.

În final, concedenta a reziliat unilateral contractul de concesiune, uzând de o clauză contractuală ce consacră un pact comisoriu de gradul IV, respectiv clauza 11.3 litera a) din Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002, potrivit căreia: „contractul este considerat reziliat de plin drept la data comunicării intenției scrise și motivate de denunțare efectuată de concedent către concesionar, fără a fi necesară punerea în întârziere a concesionarului și fără o altă formlaitate când redevența datorată și penalitățile calculate pentru întârziere sunt la nivelul garanției de bună execuție contractuală și când dovada reîntregirii garanției conform clauzei 8.6 nu este făcută în termenul stipulat”.

De observat faptul că, dispunând unilateral rezilierea, concedenta a acționat în puterea clauzei 11.3 lit. a) din Contractul de concesiune, iar nu al Clauzei 9.3 al aceluiași contract, clauză potrivit căreia „Dacă forța majoră acționează mai mult de 2 luni, oricare parte contractantă poate denunța unilateral încetarea contractului de concesiune, caz în care prezentul contract este reziliat fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau o altă formalitate.”

Deși reclamanta-concesionară .. invocase, în raport cu concedenta CN APMC imposibilitatea obiectivă de executare a obligațiilor sale contractuale, ca urmare a crizei economice notorii (determinând inutilitatea acceptării acestui caz de forță majoră de către concedentă), concedenta ar fi putut dispune rezilierea contractului pe temeiul Clauzei 9.3 din Contractul de concesiune, cu atât mai mult cu cât situația se prelungise pe o perioadă mai mare de 2 luni.

Așadar, în afară de atitudinea abuzivă a concedentei, determinând împiedicarea salvării Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, pârâta CN APMC a dovedit o suplimentară atitudine abuzivă, prin dispunerea rezilierii în baza unei clauze a Contractului implicând culpa contractuală a concesionarei, exclusă însă în condiții de forță majoră, cu atât mai mult a uneia de notorietate.

Procedând astfel și așteptând mai mult de 2 luni, concedenta a urmărit, în realitate, ca redevența datorată și penalitățile de întârziere să depășească nivelul garanției de bună execuție, pentru a fi întrunite condițiile Clauzei 11.3 lit. a) a Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002. Procedând astfel, concedenta dovedește că a urmărit, în realitate, rezilierea Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 cu orice preț. Aceasta explică, deci, cu atât mai mult, refuzul de a participa la salvarea contractului, deși legitim solicitată de către concesionară.

În concluzie, rezilierea contractuală unilaterală este abuziv dispusă de către concedentă, fiind aplicată:

- cu încălcarea clauzelor contractuale 9.1- 9.3 referitoare la forța majoră, așadar cu încălcarea „legii părților”, respectiv Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002;

- cu încălcarea condițiilor generale ale rezilierii (sancțiune aplicabilă pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, imposibil de invocat în absența culpei contractuale, determinată de un caz de forță majoră);

- cu încălcarea clauzelor contractuale ce ar fi permis încetarea contractului pentru caz de forță majoră prelungit pe o perioadă mai mare de 2 luni (observând prelungirea forței majore pe o durată mai mare de 2 luni și neuzând de posibilitatea oferită de Clauza 9.3, concedenta a făcut-o deliberat, pentru a determina incidența Clauzei 11.3 lit. a) din Contract, prin depășirea nivelului garanției de bună execuție de către redevență și penalitățile de întârziere);

- cu încălcarea primordialei obligații de salvare a contractului, încheiat pe durata a 50 de ani, în cu totul alte condiții economice decât cele ulterior apărute, imposibil de prevăzut cu 8 ani în urmă;

- fără oferirea unor explicații obiective și credibile cu privire la imposibilitatea salvării contractului (concedenta dovedind a fi urmărit, în realitate, rezilierea contractului);

Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 putea înceta în condiții neabuzive, prin denunțarea sa unilaterală determinată de prelungirea situației de forță majoră mai mult de 2 luni, în condițiile incidenței prevederilor art. 9.3 din Contract. Aceasta ar fi exclus caracterul abuziv al denunțării contractuale unilaterale inițiate de concedentă. Dimpotrivă, concedenta a urmărit denunțarea unilaterală a contractului în condițiile unei presupuse culpe contractuale a concesionarei, care nu și-ar fi executat, cu rea-credință, obligațiile sale contractuale față de concedentă.

O asemenea atitudine îndreptățește, însă, concesionara .. a pretinde concedentei CN APMC despăgubiri pentru abuziva reziliere a contractului, dispusă de aceasta din urmă. O asemenea despăgubire este solicitată de concesionară pe temeiul principiului reparații integrale, constând în acordarea de damnum emergens și lucrum cessans.

1. Caracterul obligatoriu al principiului echilibrului financiar al concesiunii.

Totodată, ținând seama de faptul că încheierea Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 s-a făcut sub imperiul Legii 219/1998 privind regimul concesiunilor și al HG 216/1999 privind aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legii 219/1998, se va ține seama de principiile expres statuate de aceste acte normative în materia executării și încetării contractului de concesiune (principii valabil și în regimul legislativ actual, dar neconsacrate în mod expres, nu însă și inexistente).

Astfel, potrivit art. 32 din Legea 219/1998: „Relațiile contractuale dintre concedent și concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalități între avantajele care îi sunt acordate concesionarului și sarcinile care îi sunt impuse. În consecință, concesionarul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale, în cazul în care această creștere rezultă în urma:

a) unei acțiuni sau unei măsuri dispuse de o autoritate publică;

b) unui caz de forță majoră sau unui caz fortuit.”

În speță, principiul echilibrului financiar ce trebuia să caracterizeze raporturile contractuale ale părților a fost rupt, ca urmare a ambelor împrejurări prevăzute de art. 32 din Legea 219/1998 (act normativ în regimul căreia a fost încheiat Contractul de cocnesiune nr. 82/13.08.2002), respectiv:

- ca urmare a unei măsuri dispuse de o autoritate publică, anume de Parlamentul României, cel care a abrogat art. 13 din Legea 84/1992, prin Legea 244/2004, intrată în vigoare la data de 15.09.2004, dată la care se afla în deplină derulare contractul de concesiune al părților, încheiat inclusiv în considerarea facilităților oferite de Legea 84/1992, prin fostul său art. 13.

- ca urmare a unui caz de forță majoră (criza economică mondială binecunoscută, cu impact negativ asupra importurilor și, implicit, asupra activității concesionarei, constând în depozitarea produselor frigorifice importate în România prin Zona Liberă C.).

În schimbul acestor împrejurări ce au afectat echilibrul financiar firesc al concesiunii, concesionara nu a cerut decât renegocierea contractului său, sub aspectul:

• nivelului redevenței (solicitată a fi semnificativ redusă);
• eșalonării redevențelor restante;
• compensării redevențelor achitate în surplus în trecut, cu cele viitoare (reduse minimul care ar fi rezultat din negocierea părților);
• reducerii comisionului de refuznizare a energiei electrice de la un procent nu doar împovărător, de 100%, dar și abuziv aplicat, în absența unei prevederi contractuale exprese (care, existentă să fi fost, ar fi fost anulabilă, ca urmare a caracterului său excesiv).

Comisionul de redistribuire de 100%, nemaiacceptat de concesionara consumatoare în noile condiții economice și solicitat a fi înlăturat sau cel puțin renegociat, poate fi cu ușurință apreciat ca fiind abuziv, prin incidența prevederilor Legii 296/2004 instituind Codul Consumatorului, astfel cum a fost modificată oprin Legea 161/2010: “Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.” (art. 78) și “O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților” (art. 79).

În cadrul bazei de discuții oferită de concesionară pentru salvarea contractului, concesionara-reclamantă .. se obliga, în schimbul acceptării –fie și parțiale- a propunerilor sale, să reconstituie garanția de bună execuție, pe care altfel nu ar fi putut-o reconstitui, deoarece reconstituirea sa ar fi determinat plata indirectă tocmai a sumelor de bani restante aflate în discuție, a căror eșalonare o solicita.

Cele de mai sus ar fi fost bazele de pornire ale negocierii propusă de concesionară în vederea salvării contractului și repoziționării sale în raport de noile împrejurări de fapt apărute, imposibil de prevăzut în anul 2002, la momentul încheierii sale pe durata de 50 de ani.

O asemenea repoziționare a contractului în raport de noile împrejurări economice ar fi determinat, totodată, redobândirea echilibrului financiar al contractului de concesiune, echilibru rupt ca efect al împrejurărirlor arătate mai sus. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii 219/1998, act normativ sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de cocnesiune, „concesionarul nu va fi obligat să suporte creșterea sarcinilor legate de execuția obligațiilor sale”, în cazul în care acestea ar fi îngreunate de împrejurări independente de voința sa (cazul reclamantei).

Aceste propuneri au fost categoric respinse de către concedentă, care nu a dat nicio șansă unei asemenea negocieri. În fapt, concedenta CN APMC nu s-a prezentat la o asemenea întâlnire nici măcar pentru a refuza, scriptic (și, dacă se putea, motivat), propunerile concesionarei.

1. Conduita dolosivă a reprezentanților concedentei CN APMC. Consecințele acesteia asupra întâlnirii stabilită pentru concilierea prealabilă

Așadar, concedenta CN APMP nu a participat la nicio întrunire inițiată de concesionară pentru discutarea propunerilor acesteia de salvare a cotnractului. Întâlinrea fixată pentru data de 2.11.2010 nu a mai putut avea loc, deoarece între timp concedenta decisese deja rezilierea contractuală unilaterală (notificare 22.334/19.10.2010).

Dimpotrivă, prin manopere dolosive, concedenta a încercat să creeze aparența obținerii acceptului reprezentantului concesionarei, dl. Amir Ettedgui, într-un sens care nu avantaja decât pe pârâtă și care se materializa într-un proces verbal care nu consemna nimic din cele solicitate de către concesionara însăși, prin reprezentantul său legal.

În acest sens, a se observa procesul verbal din data de 15.09.2010, încheiat în două exemplare, ambele semnate în original de reprezentanții concedentei CN APMC, doar unul dintre exemplare fiind semnat și de reprezentantul concesionarei, nu însă de dl. Amir Ettedgui, ci de un angajat al societății, dl. D. G.. Acesta din urmă fusese însărcinat de reprezentantul concesionarei, dl. Amir Ettedgui, cu primirea unui exemplar al acestui document, pe care dl. Amir Ettedgui urma să îl studieze înainte de a-l semna personal, urmând a restitui concedentei exemplarul original semnat, în cazul în care s-ar fi arătat de acord cu forma și condițiile sale.

Eliberarea acestui document a fost condiționată, însă, de către concedentă, de semnarea și ștampilarea procesului documentului în dreptul numelui reprezentantului concesionarei, chiar dacă de un simplu angajat al societății.

Dovedind o mult prea mare bună credință și dorind a veni cu orice preț în ajutor angajatorului, dl. D. G. a semnat, cu propria-i semnătură, și a aplicat ștampila societății pe unul dintre exemplare, plecând de la sediul CN APMC cu cel de-al doilea exemplar original nesemnat, primul exemplar (semnat de angajat) rămânând în posesia concedentei.

Cu greu a putut fi convinsă concedenta a-i restitui reprezentantului concesionarei primul exemplar al procesului verbal semnat de un simplu angajat fără împuternicire. Argumentul d-lui Ettedgui a fost acela că respectiva semnătură nu angajează societatea, mai cu seamă în absența unui accept din partea partenerului său comercial, reprezentantului societății belgiene D&W AGENCIES, dl. Jean M. D.. Acest argument a înduplecat, doar, concedenta să restituie d-lui Amir Ettedgui procesul-verbal semnat de angajatul său, deși dacă ar fi cunoscut atunci că restituirea era solicitată ca o consecință a dezacordului d-lui Amir Ettedgui asupra conținutul procesului verbal, concedenta nu i l-ar fi restituit vreodată.

Temerea reprezentantului concesionarei .., dl Amir Ettedgui, era aceea că, în cazul nerestituirii procesului verbal astfel semnat, concedenta ar fi uzat de acesta ca de o presupusă dovadă a unui eventual acord al concesionarei asupra conținutului procesului verbal. Sarcina probei contrare ar fi aparținut concesionarei și ar fi fost dificilă, implicând inclusiv procedura verificării de scripte.

În schimb, dovada celor arătate în cele de mai sus poate fi făcută prin depunerea de către reclamantă a ambelor exemplare originale ale procesului verbal din 15.09.2010: unul semnat de concesionară, celălalt nesemnat de aceasta.

Evident că, dacă un acord al concesionarei ar fi existat, ar fi trebuit ca și cel de-al doilea exemplar să fie semnat de aceasta. Nu poate fi pus la îndoială caracterul original al celor două exemplare ale procesului verbal, observând semnăturile originale a 4 (patru) reprezentanți ai concedentei, aplicate pe fiecare: atât pe exemplarul semnat fără drept de angajatul concesionarei, cât și pe cel rămas nesemnat de administratorul ..

Această experiență (și, implicit, frustrarea concedentei de a fi eliberat reclamantei exemplarul semnat) a contat în cadrul întâlnirii la concilierea prealabilă fixată la data de 22.11.2010, în sensul că reprezentanții concedentei (aceeași 4 semnatari ai procesului verbal) nu au înțeles să îi mai recunoască d-lui Amir Ettedgui calitatea de reprezentant al concesionarei .., pretinzându-i acestuia un mandat special de reprezentare, acordat de partenerul său comercial belgian, dl. Jean M. D..

Aceasta cu ignorarea calității de administrator al societății a d-lui Amir Ettedgui, a faptului că întâlnirea din data de 22.11.2010 era urmarea inițiativei . (ca efect al pretențiilor materiale ale acesteia, în urma rezilierii contractuale unilaterale) iar nu a inițiativei concedentei, precum și cu ignorarea motivului pentru care dl. Amir Ettedgui recursese, la data de 15.09.2010, la argumentul lipsei reprezentării partenerului său străin (în realitate, parteneră fiind o persoană juridică străină, D&W AGENCIES, iar nu dl. Jean Mrie D. ca persoană fizică).

1. Regimul juridic al investiției realizată de reclamantă pe terenul concesionat. Consecințe.

Concedenta a dispus rezilierea fără a lua în seamă investiția realizată de reclamantă pe terenul concesionat, investiție în valoare de 3.687.600,26 EURO (valoarea pretinsă prin primul capăt de cerere).

Dimpotrivă, concedenta a pretins reclamantei predarea terenului în „starea inițială” (adică liber de construcții), în termen de 30 de zile.

Concesionara a invocat dreptul de retenție asupra clădirii construită cu propriile-i mijloace, precum și cu știința și acordul concedentei și chiar cu autorizarea acesteia, înțelegând să îl exercite până la integrala sa despăgubire cu suma reprezentând contravaloarea investiției realizate.

Este de necontestat îndreptățirea reclamantei de a fi despăgubită cu o sumă de bani reprezentând contravaloarea investiției definitiv încorporate în terenul concesionat, teren aflat în proprietatea Statului Român (reprezentat, de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art. 25 din Decretul 31/1954). Aceasta ca urmare a încorporării în teren, în condițiile art. 494 alin. 3 Cod civil, a unei clădiri definitive, realizată de reclamanta-concesionară .. cu acordul, știința și autorizarea concedentei CN APMC (administrator al terenului în numele Statului Român).

1. Temeiul juridic al dreptului reclamantei-concesionare la despăgubire

Îndreptățirea reclamantei-concesionare de a fi integral despăgubită izvorăște din:

- art. 494 alin. 3 Cod civil, text de lege prin prisma căruia reclamanta are poziția juridică a unui constructor de bună credință, ce a edificat cu acordul, știința și autorizarea concedentei și care nu poate fi obligat la demolarea construcțiilor astfel edificate: „dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fodnului”;

- art. 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O., consacrând dreptul oricărei persoane de a nu fi lipsită de bunul său (construcția edificată cu mijloacele proprii ale reclamantei constituind un „bun” al .., pe care aceasta nu îl poate părăsi în mâinile concedentei fără despăgubire, cu atât mai mult cu cât a fost edificată cu bună credință);

- art. 44 din Constituția României, garantând dreptul de proprietate și interzicând măsurile de expropriere, naționalizare sau orice asemenea măsuri similare, de natură a leza dreptul de proprietate privată asupra bunurilor proprii (cum este și depozitul frigorific edificat de reclamantă pe terenul proprietate de stat, concesionat acesteia).

- art. 5 pct. 1 din Acordul din 2.09.1991, încheiat între Guvernul României și Guvernul Statului Israel pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, potrivit cu care: „Investițiile efectuate de investitorii oricărei părți pe teritoriul celeilalte părți contractante nu vor fi naționalizate, expropriate sau supuse unor măsuri având efect echivalent cu naționalizarea sau exproprierea” (efect pe care l-ar avea obligarea reclamantei de a evacua clădirea și a elibera terenul concesionat, pretins a fi predat în starea sa inițială, adică liber de construcții).

- art. 5 pct. 1 lit. c) din Acordul din 2.09.1991, încheiat între Guvernul României și Guvernul Statului Israel, prevăzând excepțiile de la regula instituită de același articol, una dintre excepții fiind acordarea unei „compensații efective, adecvate și prompte” (altfel spus, terenul –și implicit construcția- vor fi evacuate numai pe baza unei asemenea compensații);

- art. 5 pct. 2 lit. a), și c) din Acordul din 2.09.1991, încheiat între Guvernul României și Guvernul Statului Israel, potrivit căruia compensație care „se va ridica la valoarea de piață a investiției expropriate, imediat înainte de expropriere” (lit. a), care „va fi efectuată fără întârziere, fiind efectiv realizabilă și liber transferabilă” (lit. c);

- art. 5 pct. 3 din din Acordul din 2.09.1991, încheiat între Guvernul României și Guvernul Statului Israel, potrivit căruia „în situația în care valoarea de piață nu poate fi stabilită cu ușurință, despăgubirea va fi determinată pe baza unor principii echitabile, ținându-se seama, între altele, de capitalul investit, aprecierea și deprecierea acestuia, veniturile curente, valoarea de înlocuire și alți factori relevanți”;

- art. 3 pct. 1 din Acordul din data de 4.03.1996 încheiat între Guvernul României și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, potrivit cu care: „Toate investițiile, efectuate de către investitorii uneia dintre părțile contractante, se bucură pe teritoriul celeilalte prăți contractamte de un tratament just și echitabil”;

- art. 4 pct. 1 din Acordul din data de 4.03.1996 încheiat între Guvernul României și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, potrivit cu care: „Fiecare dintre părțile contractante se angajează să nu ia pe teritoriul său nici o măsură de expropriere sau naționalizare, nici orice altă măsură al cărei efect este de a deposeda direct sau indirect pe investitorii celeilalte părți contractante de investițiile ce le aparțin”;

- art. 4 pct. 2 lit. c) din Acordul din data de 4.03.1996 încheiat între Guvernul României și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, potrivit cu care măsurile de expropriere sau naționalizare se iau în condiții de interes public, dar trebuie să fie „însoțite de dispoziții care prevăd plata unei despăgubiri prompte, adecvate și efective, conform principiilor aplicabile ale dreptului internațional”;

- art. 4 pct. 3 din Acordul din data de 4.03.1996 încheiat între Guvernul României și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, potrivit cu care: „Cuantumul despăgubirilor va corespunde valorii reale a investițiilor respective, în ajunul zilei în care măsurile au fost luate sau au devenit publice. Despăgubirile se plătesc într-o valută liber convertibilă. Ele vor fi plătite fără întârziere și vor fi liber transferabile. Ele vor fi purtătoare de dobânzi la rata comercială normală, de la data stabilirii lor până la data plății”;

- art. 4 pct. 4 din Acordul din data de 4.03.1996 încheiat între Guvernul României și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, potrivit cu care: „În virtutea legilor și a reglementărilor părții contractante pe al cărei teritoriu s-a efectuat investiția, investitorul interesat are dreptul ca legalitatea exproprierii, evaluarea investiției sale și cuantumul despăgubirii să fie examinate rapid de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă a acelei părți contractante, conform principiilor stabilite prin prezentul articol”.

1. Dispoziții contractuale privitoare la regimul bunurilor concesionarei

Potrivit Clauzei 7.2 din Caietul de sarcini al Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002: „Concesionarului îi vor reveni în proprietate bunurile dobândite în timpul concesiunii, cu excepția celor prevăzute în articolul 7.1 punctele a și b”.

Astfel, potrivit art. 7.1. lit. a) din Caietul de sarcini, concesionarului nu îi vor putea reveni în proprietate „bunurile care au făcut obiectul concesiunii” (în cazul de față terenul, asupra căruia concesionara nu manifestă nicio pretenție) și „bunurile dobândite de concesionar pe durata concesiunii” (lit. b). Prin urmare, potrivit Caietului de sarcini, ar putea fi dobândite de concesionară doar bunurile prevăzute de art. 7.1 lit. c) din Caietul de sarcini, respectiv „bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat”.

Totuși, bunurile prevăzute de art. 7.1 lit. b) din Caietul de sarcini pot deveni ale concesionarului în cazul în care concedentul „nu își manifestă, cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea termenului concesiunii, intenția de a le achiziționa, plătind o indemnizație de preluare”, caz în care indemnizația „nu va putea fi mai mică decât valoarea contabilă actualizată a bunurilor respective”.

Aceasta urmează să fie interpretarea art. 7.2 lit. b) din Caietul de sarcini, deoarece altfel, în cazul în care concedentul nu și-ar manifesta intenția de a le prelua, asemenea bunuri nu ar putea reveni nimănui: nici concedentului (care nu și-a manifestat intenția de a le prelua), nici concesionarului (dacă acestuia nu i-ar putea reveni în principiu, potrivit regulilor caietului de sarcini).

Cum orice prevedere contractuală se interpretază în sensul de a produce iar nu a de a nu produce efecte, interpretarea dată art. 7.2 din Caietul de sarcini nu poate fi, așadar, decât aceea conform căreia bunurile prevăzute în Caietul de sarcini la art. 7.2 lit. b), respectiv bunurile dobândite de concesionar în timpul concesiunii, nu vor putea reveni concesionarului decât în cazul în care concedentul nu și-ar manifesta intenția de a le prelua. În cazul unei asemenea manifestări de intenție, bunurile vor reveni concedentului, obligat a-i plăti concesionarului indemnizația de preluare.

per a contrario, neexistând din partea concedentului o asemenea manifestare de voință, de preluare a unor asemenea bunuri, dobândite de concesionar pe durata concesiunii, bunurile intră în proprietatea concesionarului (este și cazul dedus judecății, în care concedenta CN APMC nu și-a manifestat intenția de preluare a construcției edificată de concesionară pe durata concesiunii).

Bunul dobândit de concesionara .. în cazul dedus judecății este depozitul frigorific (construcție definitivă) construit cu acceptul, cunoștința și autorizarea concedentei CN APMC, pe terenul proprietate de stat administrat de concedentă.

Construit fiind cu materialele procurate de .., imobilul definitiv încorporat în terenul proprietate a Statului Român, administrat de CN APMC, îndreptățește concesionara la despăgubiri pe temeiul regulilor accesiunii, prevăzute de art. 494 alin. 3 Cod civil. În acest context, se va observa că reclamanta-concesionară este imposibil de obligat la demolare, având în vedere calitatea sa de constructor de bună credință.

În acest context, „bunul” reclamantei constă într-un drept de creanță, reprezentat de dreptul său la despăgubiri prin prisma aplicării regulilor accesiunii, având în vedere că și drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1 al Primului Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În plus, dreptul concesionarei la despăgubiri reiese nu numai din aplicarea regulilor accesiunii, prevăzute de art. 494 alin. 3 Cod civil, ci și din împrejurarea că, dispunând rezilierea unilaterală a Contractului de concesiune, concedenta nu și-a manifestat, totodată, intenția de preluare a clădirii, în acord cu prevederile Caietului de sarcini (ceea ce ar fi determinat-o la obligarea de acordare de despăgubiri, efective și prealabile).

Imobilul aparține, deci, concesionarei ca urmare a lipsei manifestării oricărei intenții de preluare de către concedenta CN APMC, în temeiul art. 7.1 lit. b) din Caietul de sarcini. Având însă în vedere că, prin rezilierea contractului de concesiune, .. urmează să fie lipsită de bunul său (a se vedea notificarea CN APMC nr. 1463/05.11.2010, de evacuare a zonei, precum și anularea licenței de lucru în Zona Liberă C., măsură subsecventă rezilierii Contractului de concesiune), reclamanta-concesionară devine îndreptățită la despăgubiri.

Prin urmare, imobilul edificat de concesionara .. o îndreptățită la despăgubire nu doar pe temeiul accesiunii, ci și ca efect al rezilierii unilaterale a contractului de concesiune. Altfel, obligarea la evacuarea zonei și, deci, la abandonarea bunului ca urmare a rezilierii și anulării licenței de lucru, ar echivala cu o expropriere a concesionarei, măsură abuzivă, interzisă de lege și de acordurile bilaterale la care România este parte.

Până la integrala sa despăgubire în acord cu principiul dezdăunării integrale, cu prevederile legale interne (art. 44 din Constituția României, art. 494 Cod civil) și prevederile internaționale (art. 1 din C.E.D.P. și tratatele bilaterale ale României cu Israelul și Belgia), reclamanta-concesionară își exercită dreptul său de retenție, solicitând recunoașterea pe cale judecătorească a dreptului de exercitare a acestei prerogative.

1. Îndeplinirea procedurii concilierii prealabile

Încercând să evite evacuarea, concesionara a convocat concedenta la conciliere prealabilă în ziua lucrătoare imediat următoare producerii efectelor rezilierii unilaterale, în baza pactului comisoriu expres de grad maxim invocat cu începere de la data de 19.10.2010. Astfel, efectele pactului comisoriu se produceau la data de 19.11.2010 (vineri), iar invitația la conciliere prealabilă a fost fixată de reclamantă pentru luni, 22.11.2010, în așa fel încât să nu existe riscul unei evacuări forțate.

Nedovedind decât inabilitate în înțelegerea fenomenului salvării contractului, concedenta a dovedit aceeași lipsă de pregătire și de disponibilitate inclusiv în domeniul concilierii prealabile, la care deși nu a refuzat să se prezinte, a făcut-o în mod formal, numai pentru a avea ocazia să refuze discuția de fond, iar aceasta sub pretextul unor pretinse vicii de formă.

În aceste condiții, reclamanta-concesionară s-a văzut nevoită să constate îndeplinită procedura concilierii prealabile, având în vedere că aceasta fusese îndeplinită în raport cu o parteneră contractuală care îi contesta administratorului . calitatea de reprezentant, tot așa cum îi contestase concesionarei totul până atunci: dreptul la despăgubiri, dreptul la salvarea contractului, dreptul de a nu suporta penalități de întârziere în condiții de forță majoră ce determinaseră imposibilitatea achitării redevenței, dreptul de proprietate, dreptul la respectarea echilibrului financiar în cadrul concesiunii, dreptul la negocierea contractului de furnizare a energiei electrice.

Altfel spus, reclamanta-concesionară .. a constatat îndeplinită procedura concilierii prealabile cu cea care îi refuza, în fond, concesionarei statutul de partener contractual sau care i-l recunoștea acesteia doar atunci când efectua plăți (fără a îndeplini, la rândul său, în schimb, similare contraprestații) –plăți, efectuate, de altfel, prin intermediul administratorului, dl. Amir Ettedgui, niciodată contestat însă în asemenea împrejurări.

1. Prejudiciul suferit de reclamanta-concesionară, pretins spre a-i fi despăgubit

Se compune în primul rând din damnum emergens, reprezentat de contravaloarea investiției realizate, în valoare de 3.687.600,26 EURO, sumă de bani pe care reclamanta-concesionară o va dovedi cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate.

Întrucât rezilierea unilaterală a fost abuziv dispusă, reclamanta înțelege să solicite și despăgubiri, sub formă de prejudiciu nerealizat (lucrum cessans), evaluat de reclamantă pe o perioadă de 5 ani, în cuantum de 5.000.000 EURO, conform raportului de evaluare extrajudiciară întocmit de societatea de evaluare .., la o dată la care nu se întrevedea apariția vreunei neînțelegeri în raporturile contractuale cu concedenta.

Prin urmare, raportul de expertiză extrajudiciară nu poate fi bănuit că favorizează interesul concesionarei în împrejurările determinate de rezilierea contractuală, neputând fi deci suspectat de eventuală lipsă de imparțialitate. Acest raport de evaluare este, momentan, un simplu mijloc de probă.

Totodată, raportul de expertiză prezentat de reclamantă ca probă, extrajudiciar fiind, poate constitui punctul de plecare în realizarea unei expertize tehnice de specialitate, solicitată de reclamantă pentru dovada întinderii prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a abuzivei rezilieri a Contractului de concesiune de către concedentă.

Solicitând repararea atât a prejudiciului efectiv cauzat, cât și a beneficiului nerealizat, reclamanta-concesionară se prevalează de principiul dezdăunării integrale.

1. Temeiul juridic al solicitării dobânzii

Este solicitată de către reclamantă cu începere de la data rezilierii unilaterale a Contractului de concesiune de către concedenta CN APMC, respectiv de la data de 19.11.2010.

Temeiul acordării dobânzii îl constituie:

- art. 1 pct. 2 lit. b) din Acordul din 2.09.1991 încheiat între Guvernul României și Guvernul Statului Israel, potrivit cu care: „compensația va include dobânda, așa cum este prevăzută de lege, până la data plății”;

- art. 4 pct. 3 alineat 2 din Acordul din 4.03.1996, încheiat între Guvernul României și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză, potrivit cu care: „despăgubirile vor fi purtătoare de dobânzi la rata comercială normală, de la data stabilirii lor, până la data plății”.

1. Calitatea procesuală pasivă a Statului Român

Izvorăște din calitatea de proprietar al terenului concesionat reclamantei în baza Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, teren pe care pârâta-concedentă CN APMC doar îl administrează. Prin urmare, în favoarea Statului Român ar urma să opereze accesiunea imobilară artificială.

De asemenea, calitatea procesuală pasivă a Statului Român izvorăște și din modul în care acesta și-a asumat, prin tratate bilaterale, obligația protejării investițiilor străine ale investitorilor belgieni și israelieni (cum sunt și acționarii reclamantei în cazul dedus judecății, persoane fizice și, totodată, juridice).

Modul de derulare și încetare a Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, prin care s-a transmis folosința asupra unui teren proprietatea Statului Român, administrat de o societate comercială pe acțiuni în care S. Român însuși este acționar, demonstrează o încălcare a amintitelor tratate într-un mod ce angajează răspunderea patrimonială a Statului Român pentru prejudiciul cauzat concesionarei-reclamante.

Convocat la data de 22.11.2010 la conciliere prealabilă inclusiv pe acest temei, S. Român nu s-a prezentat, deși a primit invitația la conciliere prealabilă la data de 4.11.2010.

Potrivit art. 25 din Decretul 31/1954, S. Român este reprezentat în instanța de judecată de Ministerul Finanțelor Publice.

Acesta urmează să răspundă patrimonial în solidar cu concedenta CN APMC, cea care îi administrează terenul transmis în folosința concesionarei .., pentru modul abuziv de reziliere unilaterală a Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 de către concedentă, cât și pentru abuziva ignorare de către concedentă a obligației sale de salvare a contractului încheiat pe durata a 50 de ani în anumite condiții economice, ulterior modificate, cu atât mai mult cu cât modificarea unora dintre condiții îi sunt imputabile Statului Român însuși (abrogarea facilităților prevăzute de art. 13 din Legea 84/1992, în vigoare la data încheierii Contractului de concesiune, ulterior abrogate, printr-o măsură ce a făcut prețul concesiunii să devină nejustificat de mare).

S. Român urmează a răspunde patrimonial, în solidar cu concedenta, pentru fapta acesteia de a fi acceptat o îndelungată vreme primirea unui preț ridicat (nu însă și justificat prin contraprestații) al concesiunii, fără acceptarea diminuării sale ulterioare, nici chiar în condiții de forță majoră (apariției crizei economice, moment în care diminuarea prețului concesiunii s-ar fi impus cu atât mai mult, mai ales în condițiile unei plăți anterioare nejustificat de mari, în contextul abrogării facilităților de zonă liberă, printr-o măsură imputabilă Statului Român însuși).

Toate aceste fapte ale concedentei, săvârșite de în cadrul derulării și încetării Contractului de concesiune, reprezintă tot atâtea moduri de încălcare a tratatelor agreate de S. Român cu S. Israelul și Uniunea Economică Belgo-Luxemburgheză, pentru care S. Român devine direct responsabil (în nume propriu, pentru faptele unei societăți comerciale pe acțiuni a cărei acționar este).

Pentru toate motivele arătate, reclamanta solicită admiterea acțiunii, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea acțiunii.

1. Probatoriul solicitat în susținerea acțiunii

În susținerea acțiunii, reclamanta a solicitat încuviințarea probeiu cu interogatoriul (administrat în condițiile art. 222 alin. 1 C.p.c.), înscrisuri, expertiză tehnică judiciară pentru stabilirea întinderii prejudiciului (a contravalorii investiției, pe de o parte, precum și a întinderii beneficiului nerealizat, pretins de reclamantă pe o perioadă imediat următoare de 5 ani de la data rezilierii), martori.

Pârâta C. N. Administratia Porturilor Maritime Constanta SA ,legal citată, s-a prezentat în fața instanței și depus întâmpinare prin care a invocat invocat excepția de necompetență materială a instanței și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, Sectia de contencios administrative si fiscal ,iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării pârâta C. N. Administratia Porturilor Maritime Constanta SA a arătat că contractul de concesiune este un contract administrativ, asimilat actelor administrative (art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004), fiind astfel supus jurisdictiei administrative, conform art. 8 alin.2 din Legea nr.554/2004.

Potrivit dispozitiilor art.10 alin.1 din Legea contenciosului administrativ: “Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.”

Competenta materiala a instantei de contencios admnistrativ este deci reglementata de lege in functie de doua criterii:

-pozitionarea autoritatii publice emitente a actului in sistemul administratiei publice (autoritati centrale/locale);

-valoarea impozitului, taxei, contributiei, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat;

Raportand primul criteriu, la partile din prezentul litigiu, se observa ca subscrisa-parata, am calitatea de autoritate centrala, fiind persoana juridica de drept privat ce desfasoara activitati de interes public national. CN APMC indeplineste functia de autoritate portuara in porturile maritime romanesti Constanta, Midia si M. si portul turistic Tomis.

Totodata urmeaza a se avea in vedere si faptul ca celalalt parat este Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, cu sediul in Bucuresti.

Prin urmare, calitatea partilor este cea care determina competenta Curtii de Apel, ca instanta de fond in solutionarea litigiilor izvorand dintr-un contract administrativ.

F. de aceste considerente, va solicitam admiterea exceptiei necompetentei materiale a Tribunalului Bucuresti si trimiterea cauzei spre competenta solutionare Curtii de Apel Bucuresti.

B. Pe fondul litigiului, pârâta a arătat ca actiunea reclamantei este neîntemeiata, pentru urmatoarele motive:

Potrivit Capitolului 11 din contractul partilor, contractul de concesiune inceateza in urmatoarele cazuri:

11.1. Contractul inceteaza de drept la expirarea perioadei de concesionare

11.2. Ca orice contract sinalagmatic concesiunea va putea inceta prin acordul scris al partilor

11.3. Contractul este considerat reziliat de plin drept la data comunicarii intentiei scrise si motivate de denuntare efectuata de Concedent catre Concesionar, fara a fi necesara punerea in intarziere a Concesionarului si fara o alta formalitate in cel putin una din urmatoarele situatii:

a) Cand redeventa datorata si penalitatile calculate pentru intarziere sunt la nivelul garantiei de buna executie contractuala si cand dovada reintregirii garantiei conform clauzei 8.6. nu este facuta la termenul stipulate.

b) Cand se constata nerespectarea conditiilor din Caietul de Sarcini si Chestionar Oferta

c) Cand activitatea Concesionarului aduce atingere sigurantei nationale

d)Cand pe perioada desfasurarii activitatii toate licentele de lucru expira si Concesionarul nu mai solicita o alta licenta sau in cazul in care toate licentele de lucru sunt retrase definitiv din vina exclusiva a Concesionarului

e) Cand Concedentul este prejudiciat prin incalcarea Regulamentului de desfasurare a activitatilor in zona libera, prejudiciul stabilit prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila

f) Cand Concesionarul își încetează activitatea ca urmare a:

- unei hotarari judecatoresti

- lichidarea societatii

- anularea certificatului de inregistrare la Registrul Comertului

În conditiile de mai sus Concedentul are dreptul de a proceda la evacuarea constructiei si eliberarea parcelei sau lotului concesionat in contul si pe cheltuiala Concesionarului, cu cerinta notificarii acestuia, in scris, cu 30 de zile inainte. In situatia existentei unor constructii provizorii Concesionarul are obligatia eliberarii parcelei in sensul aducerii acesteia la starea initiala, libera de orice sarcini. In cazul existentei unor constructii definitive acestea pot trece in patrimoniul concedentului, in conditiile ce se vor conveni conform legislatiei in vigoare aplicabila la momentul respectiv.

11.4. Concesionarul are dreptul de a denunta unilateral prezentul Contract inainte de expirarea perioadei de concesionare si de a cere despagibiri, cu conditia notificarii Concedentului, in scris, cu 30 de zile inainte, cand Concedentul nu respecta conditiile si termenii Contractului, inclusiv anexele ce fac parte integranta din Contract. In aceasta situatie, Concesionarul trebuie sa faca dovada ca a fost pus in imposibilitatea desfasurarii activitatii din vina Concedentului si sa justifice despagubirile cerute.

Concesionarul mai este indreptatit sa denunte contractul fara sa solicite daune interese in situatia in care Concedentul pierde dreptul de administrare a terenului concesionat prin prezentul contract si/sau in situatia in care Concedentul pierde indiferent de motiv statutul de zona libera.

11.5. In cazul rezilierii Contractului in baza a cel putin uneia dintre prevederile art. 11.3 garantia de buna executie contractuala nu se restituie.

11.6. Prezentul Contract este reziliat in cazul aplicarii prevederilor art. 9.3. de mai sus.

Din continutul capitolului de mai sus rezulta ca rezilierea contractului de concesiune constituie o cauza de incetare a contractului si in cazul prev. de 11.3. lit. a) care opereaza in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar cu plata unei despagubiri in sarcina acestuia din urma conform pct. 11.4. din acelasi capitol.

In sensul stipulat de parti prin contract, art. 35 din Legea nr. 219/1998 aplicabila contractului in raport de data incheierii acestuia ( pe care o invoca reclamanta in motivarea cererii de chemare in judecata) precum si art. 9 din Normele metodologice pentru concesionarea de terenuri si constructii din zonele libere, care au constituit baza incheierii contractului, in anexa careia este prevazut contractul cadru, prevad aceeasi situatie de reziliere a contractului de concesiune.

Totodata potrivit pct. 11.3. trebuie observat ca in cauza, partile au stipulat un pact comisoriu de grad 4 in baza caruia, daca sunt intrunite conditiile rezilierii, contractul este considerat reziliat de plin drept la data comunicarii intentiei scrise si motivate de denuntare, de catre concendent, fara a fi necesara punerea in intarziere si fara o alta formalitate.

Conditia avuta in vedere de textul invocat se refera la situatia in care redeventa datorata si penalitatile calculate pentru intarziere sunt la nivelul garantiei de buna executie contractuala si cand dovada reintregirii garantiei conform clauzei pct. 8.6 nu este indeplinita la termenul stipulat.

Potrivit acestei din urma clauze se prevede “in cazul in care garantia de buna executie a fost diminuata prin executarea sa de catre concendent in conformitate cu art. 7.3. concesionarul se obliga sa reintregeasca aceasta garantie in maxim 30 de zile calendaristice calculate de la data primirii notificarii, ca diminuarea a fost efectuata. Perioada de reintregire poate fi extinsa de catre concendent in baza cererii motivate a concesionarului.”

Raportandu-ne si la pct. 7.3. din contract, rezulta ca valoarea totala a penalitatilor si a redeventei restante nu putea depasi valoarea garantiei de buna executie stabilita prin contract, in caz contrar antrenandu-se incidenta art. 8.6. privind obligatia de reintregire, iar in caz de neindeplinire a obligatiei in termenul stipulat aplicandu-se clauza rezilierii de plin drept.

In aceasta situatie rezilierea presupune existenta unei culpe prealabile care poate consta fie in neindeplinirea obligatiei contractuale fie a incapacitatii de indeplinirea a acestora, incapacitate care insa nu trebuie sa se datoreze unei imposibilitati obiective de executare, pentru ca in acest din urma caz intervine renuntarea la concesiune.

Din aceasta ultima perspectiva putem vorbi de forta majora sau de cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a exploata bunul, si in raport de dispozitiile art. 11.4, concesionarul nu poate cere daune interese, decat in situatia in care face dovada culpei concedentului.

Avand in vedere situatia de fapt,pârâta a învederat următoarele:

- Prin Adresa nr. 42/07.05.2010 reclamanta a solicitat esalonarea datoriilor existente si anularea penalitatilor calculate;

- Prin Adresele nr._/13.05.2010 pârâta a comunicat reclamantei ca nu este de acord cu esalonarea datoriei pe 12 luni, in principal datorita faptului ca reclamanta nu a procedat la respectarea obligatiei de reintregire a garantiei dupa executarea acesteia, încalcand astfel prevederile exprese ale Contractului de concesiune.

- Nu a fost de acord nici cu anularea penalitatilor pe motiv ca acestea au fost calculate, in mod legal, conform prevederilor Contractului de concesiune,

- N am fost de acord nici cu renegocierea clauzelor contractuale cu privire la calculul penalitatilor, pe motiv ca acestea nu pot face obiectul negocierii, conform prevederilor legale.

- A pus in vedere A. faptul ca, in cazul in care nu va proceda la reconstituirea garantiei si plata redeventelor neachitate se va proceda la rezilierea Contractului de concesiune, conform prevederilor contractuale si prevederilor legale in materie.

- Cu Adresa nr. 50/27.05.2010 ne-ati solicitat din nou esalonarea pe 12 luni a platii facturilor, anularea penalitatilor la aceste facturi si renegocierea Contractului in ceea ce priveste pretul, modul de calcul al penalitatilor, alte conditii.

- Cu Adresa nr._/11.06.2010 v-am comunicat ca ne mentinem pozitia dar am fost de acord cu reesalonarea datoriilor in sensul in care am solicitat ca reclamanta sa propuna o oferta;

- Prin Adresa nr. 62/30.06.2010 inregistrata la subscrisa sub nr._/01.07.2010 ca raspuns, reclamanta a insistat pe langa cererea de reesalonare a redeventei pe o perioada de 12 luni si in sensul anularii penalitatilor si a diminuarii nivelului redeventei retroactive si a compensarii diferentei rezultate cu viitoarea redeventa.

- Cu adresa nr._/09.09.2010 am acceptat negocierea pe cale amiabila a modului de executare a contractului si stabilirea unei intalniri

- Prin adresa nr. 71/2010 reclamanta a propus ca intalnirea sa aiba loc in perioada 13-17 septembrie 2010, ulterior in 17.09.2010 si urmare mai multor convorbiri telefonice s-a convenit de comun acord pentru data de 15.09.2010

- La data de 15.09.2010 s-a incheiat procesul verbal care a fost trimis prin delegatul participant al reclamantului, reprezentantul de drept al acesteia

- Cu adresa nr. 78/2010 inregistrata la subscrisa la 29.09.2010 ni s-a comunicat refuzul semnarii procesului verbal aratandu-se ca nu se mai mentin sustinerile din data de 15.09.2010, nemaifiind de acord nici cu propunerea de reesalonare a datoriilor pe o perioada de 10 luni, dar nici nu s-a precizat daca urmeaza a se indeplini obligatiile restante asumate prin contract

In aceste conditii, la 01.10.2010, cu adresa nr._ s-a adus la cunostinta reclamantei ca datoreaza suma de_,21 lei reprezentand facturi restante scadente si neachitate pana la 30.06.2010 si obligatia de a le achita pana la 11.10.2010, in caz contrar, incepand cu 14.10.2010 se va proceda la aplicarea clauzelor convenite pentru situatiile in care nu se respecta termenele de scadenta.

Cum reclamanta nu s-a conformat in sensul de a-si indeplini obligatiile pana la termenul stabilit, cu adresa nr._/19.10.2010 am declarat rezilierea de drept a contractului in conditiile art. 11.3 lit. a) si am solicitat evacuarea terenului pus la dispozitie.

• Referitor la sustinerile reclamantei ca am procedat la o reziliere de drept abuziva, va rugam sa aveti in vedere urmatoarele:

a) neindeplinirea obligatiilor contractuale precizate in termen

b) lipsa cauzelor de exonerare de raspundere, respective a fortei majore

Forta majora nu opereaza in cazul invocat care se circumscrie potrivit sustinerilor reclamantei doar crizei financiare, fiind de principiu ca plata nu este niciodata imposibil de executat.

Ceea ce se putea invoca in cazul fortei majore era scutirea platii de penalitati de intarziere.

Ceea ce insa instanta are de rezolvat in aceasta speta este daca:

1) Rezilierea contractului de catre concendent a fost legala?

2) Daca era incident un alt caz de reziliere a contractului, respectiv cel invocat de reclamanta cu trimitere la art. 9.3?

3) Care sunt consecintele legale urmare rezilierii adica ce poate pretinde creditorul obligatiei?

1.) Am demonstrat cu prisosinta ca am procedat conform contractului activand pactul comisoriu de gradul 4, fata de culpa contractuala produsa si dovedita.

2.) Reclamantul nu poate invoca incidenta clauzei 9. 3. in conditiile in care nu a respectat capitolul 9 din contract potrivit caruia nu ne-a notificat in termen de 10 zile lucratoare de la aparitia motivului invocat de reclamanta, inceputul si sfarsitul respectivului caz de forta majora, insotita de o confirmare a autoritatilor competente care sa certifice realitatea faptului.

Pentru a fi in situatia de forta majora, evenimentul trebuie sa nu fi putut fi prevazut, inevitabil, consecintele sa nu poata fi inlaturate si sa impiedice indeplinirea obligatiei .

Potrivit doctrinei si jurisprudentei, forta majora este o imprejurare externa, cu caracter exceptional, fara relatie cu lucrul care a provocat dauna sau cu insusirile sale naturale, absolut invincibila si absolut imprevizibila.

Cu titlu de exemplu, poate sa constituie forta majora un eveniment natural sau de alta natura, cum ar fi o catastrofa naturala, un cutremur, o inundatie, un incendiu catastrofal, razboiul, starea de necesitate, pentru constatarea acestora eliberandu-se certificate de la camera de comert si industie sau hotarari ale guvernului.

Acelasi sens al fortei majore a fost avut in vedere si de parti, in cadrul capitolului 9 din contract. Potrivit art. 9.1, “partea care invoca forta majora este obligata sa notifice celeilalte parti inceputul si sfarsitul cazului de forta majora; notificarea evenimentului va fi insotita de o confirmare a autoritatilor competente care sa certifice realitatea si exactitatea faptelor si datelor continute in respectiva notificare; partea care nu va respecta aceste cerinte isi va asuma toate riscurile si consecintele ce decurg, neputand sa invoce forta majora.”

In cauza, nu a existat o astfel de notificare a cazului de forta majora, insotita de acte ale autoritatilor competente care sa certifice realitatea si exactitatea evenimentului- criza economica mondiala!!!

Prin urmare, acest motiv considerat obiectiv de catre reclamanta, nu reprezinta o cauza exoneratoare de raspundere contractuala, prin inlaturarea vinovatiei (culpei), criza mondiala fiind utilizata drept pretext de catre contractant pentru a eluda obligatiile legale si contractuale in scopul profitului personal si prejudicierii partenerului de afaceri si a statului.

Ne intrebam oare ce s-ar intampla cu stabilitatea circuitului civil si siguranta raporturilor juridice in contextul in care toti partenerii contractuali ar invoca criza drept forta majora si ar denunta unilateral contractele, nemaifiind tinuti a-si indeplini obligatiile?!!

Or plata nu este niciodata imposibil de executat, principiu consacrat si de parti in art. 9.2. din contract “ Intarzierea sau neexecutarea obligatiilor asumate in caz de forta majora nu atrag dupa sine, pentru niciuna dintre parti penalizari, alte compensatii sau participari in compensatii de la cealalta parte. Perioada de executare a contractului va fi prelungita cu perioada pentru care a fost invocata si acceptata forta majora”.

• S-a invocat si impreviziunea economica “ rebus sic stantibus”.

Impreviziunea economica trebuie sa fie independenta de vointa partilor si survenirea ei sa nu poate fi prevazuta de catre parti in mod rational.

Nu orice eveniment neprevazut se incadreaza in notiunea de impreviziune.

Totodata, impreviziunea trebuie sa provoace o bulversare a echilibrului financiar al contractului, adica sa agraveze sarcinile contractului in sensul depasirii pretului limita si sa se produca un deficit important.

In cauza, nu s-a dovedit un asemenea dezechilibru.

Cat priveste impreviziunea administrativa, invocata de reclamanta, ea difera de forta majora, iar in art. 32 lit. a din Legea nr. 219/1998 ( invocat de reclamanta) se prevede ca, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executarea obligatiilor in cazul in care aceasta crestere ar rezulta in urma unei actiuni sau unei masuri dispuse de o autoritate publica.

Ca efecte, daca efectul fortei majore ( impreviziunea economica) consta in suspendarea executarii contractului, debitorul neputand cere daune-interese, in cazul impreviziunii administrative efectul consta in nasterea dreptului debitorului prestatiei de a solicita creditorului obligatiei o indemnizatiei de impreviziune.

De altfel, reclamanta avea posibilitatea de a solicita instantei de judecata revizuirea contractului sau rezilierea lui si nu sa formuleze o actiune in 2010, dupa intervenirea rezilierii de drept prin pact comisoriu.

3.) Fiind in situatia evidenta a unei rezilieri pentru neindeplinirea unor obligatii contractuale din culpa, cel care este in drept sa pretinda despagubiri este creditorului obligatiei neexecutate si nu debitorul ecesteia, sens in care solicitam respingerea cererii principale.

In continutul despagubirilor civile, reclamanta pretinde in afara beneficiului nerealizat si contravaloarea investitiei realizate pe terenul proprietatea noastra in baza contractului de concesiune.

In ceea ce priveste regimul juridic al investitiei, acesta se incadreaza in categoria prevazuta de lege, sub denumirea de bunuri de preluare.

Potrivit art. 29 alin. 2 lit. b din Legea 219/1998 ( lege invocate de reclamanta), sunt bunuri de retur cele care au facut obiectul concesiunii precum si cele care au rezultat in urma investitiilor impuse prin caietul de sarcini.

Cu privire la bunul, terenul in suprafata de 5250, 88 mp, situate in incinta nr.1 a Zonei Libere Constanta Sud, care a facut obiectul concesiunii, acesta trebuie restituit liber de sarcini si gratuit.

Cu privire la investitiile realizate conform caietului de sarcini, crearea lor a fost posibila nu numai ca urmare a punerii de catre concendent la dispozitia concesionarului a bunului concesionat, dar si prin executarea de catre concesionar a prestatiilor la care s-a obligat.

Acestea sunt de fapt si de drept fructe industriale ale proprietarului bunului concesionat si revin gratuit concendentului in virtutea dreptului de accesiune, potrivit art. 482 C.civ.

Dispozitiile legale au fost preluate de parti in contract, deci vointa partilor s-a manifestat in sensul prevazut de lege ( Legea nr. 219/1998) si Normele metodologice nr. 682/1994 pentru concesionarea de terenuri si constructii din zonele libere, in capitolul 7, art. 7.1. lit. a. ( Caiet de sarcini), precum si Legea nr. 84/1992.

S-a invocat de reclamanta drept temei contractual si legal in sustinerea cererii sale art. 7 pct. 2 lit. b si art. 494 C.civ.

Sub acest aspect trebuie sa se constate ca partile nu au convenit o obligatie in sarcina concendentului ci un drept – sub rezerva incheierii unui contract de vanzare-cumparare, situatie in care instanta nu se poate substitui vointei partilor.

Bunurile de la art. 7.1. lit. b constituie bunuri de preluare si nu bunuri de retur iar ceea ce se cere prin actiune de catre reclamanta este si contravaloarea investitiilor.

• Incidenta art. 494 C.civ.

Sustinerile reclamantei referitoare la incidenta acestui text de lege nu pot fi retinute in cauza, in contextul in care suntem in prezenta unor raporturi contractuale, iar contractul este legea partilor, acestea fiind tinute sa-si repecte intocmai obligatiile astfel cum si le-au asumat, in caz contrar antrenandu-se raspunderea contractuala.

Calitatea de constructor de buna sau de rea credinta nu prezinta relevanta, proeminente in cauza, fiind clauzele contractuale.

Atata timp cat rezilierea nu a avut drept cauza situatiile in care reclamanta ar fi putut cere despagubiri ci culpa acesteia in neindeplinirea obligatiei, pactul comisoriu operand, instanta de judecata nu mai poate interveni, decat in privinta constatarii producerii acestuia conform clauzelor contractuale si nu a oportunitatii pactului.

In ceea ce priveste solicitarea reclamantei de a i se recunoaste un drept de retentie asupra constructiei ridicate pe terenul concesionat, o astfel de cerere este, de principiu, admisibila, acest debitum cum re iunctum fiind o creatie a practicii judiciare, menita sa garanteze executarea obligatiei.

In speta, insa, solicitarea nu poate fi primita, deoarece asa cum am aratat pe larg, reclamanta nu este indreptatita la despagubiri, astfel incat nu exista o creanta a carei executare sa fie garantata. Reclamanta nu a suferit o paguba si nici nu are un folos nerealizat decat urmare exclusiva a culpei sale in neexecutarea obligatiilor contractuale.

În drept a invocat prevederile art.115 si urm. C.pr.civ., art. 969, 970 C.civ., 1082-1084, 1021 C.civ., Legea nr. 84/1992, Normele metodologice 682/1992 de aplicare a Legii nr. 84/1992, Legea nr. 219/1998.

Pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si orice alte probe a caror necesitate ar reiesi din dezbateri.

Pârâta C. N. Administratia Porturilor Maritime Constanta SA în baza dispozitiilor art. 119 din C. a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei . solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia:

 Sa lase liber de orice sarcini si constructii terenul in suprafata de 5250,88 mp ce a constituit obiectul contractului de concesiune, prin ridicarea constructiei edificata de reclamanta pe cheltuiala acesteia;

 Sa fie obligat la plata urmatoarelor sume de bani:

-2157 dolari/lunar reprezentand despagubiri ca urmare a prejudiciului creat reprezentand beneficiu de care am fost lipsiti de la activarea clauzei de reziliere si in continuare pana la executarea efectiva a obligatiei de la pct. A, echivalentul lipsei redeventei pe care am fi incasat-o lunar;

 Obligarea la plata sumei de:

-22.717,13 USD, reprezentand redeventa neachitata, la care se vor adauga si penalitati de intarziere in cuantum de 1969,05 USD, calculate conform prevederilor art.7.1 din contract;

 Obligarea la plata sumei de:

- 128.796,61 lei, reprezentand contravaloare furnizare si distributie energie electrica, la care se vor adauga si penalitati de intarziere ce se vor calcula pana la plata efectiva a sumei conform contractului de Furnizare si Distributie Energie Electrica nr. 3247/EE/2004;

 Obligarea la plata sumei de:

- 5.992,58 lei reprezentand contravaloare furnizare si distributie apa, la care se vor adauga si penalitati de intarziere ce se vor calcula pana la plata efectiva a sumei conform contractului de Furnizare Apa nr. 3247/2004.

Cu privire la obligarea reclamantei de a lasa liber de orice sarcini si constructii terenul în suprafata de 5250,88 mp ce a constituit obiectul contractului de concesiune, prin ridicarea constructiei edificata de reclamanta, pe cheltuiala acesteia instanța va da eficiență juridică prevederilor

In privinta ridicarii tuturor contructiilor si lasarii terenului liber, pârâta are în vedere cauza incetarii contractului prin activarea pactului comisoriu de grad 4, inainte de expirarea duratei contractului, numai in aceasta din urma situatie a incetarii contractului prin ajungere la termen s-ar fi putut pune in discutie dreptul concendentului asupra investitiilor efectuate de concesionar, in sensul contractului si legii cu privire la care am facut apararile in intampinare fata de pretentia reclamantei din actiunea principala de a o despagubi.

Prin urmare, in ipoteza data suntem in drept sa pretindem ridicarea acestor constructii pe cheltuiala reclamantei fata de culpa acesteia in rezilierea contractului pe care am dovedit-o.

Aceasta este interpretarea care trebuie data contractului si legii deoarece la incetarea contractului la termen partile ar fi obtinut tot ceea ce si-au propus din punct de vedere economic ca urmare a executarii acestuia timp de 50 de ani.

A admite, dimpotriva, ca si in situatia unei rezilieri bazate pe culpa la scurt timp de la incheierea acestuia, concendentul este obligat sa preia investitiile, inseamna, a-l pune in situatia de a suporta el consecintele faptelor culpabile ale cocontractantului.

Exemplificam, concendentul pastrand aceste investitii ar fi obligat pe viitor sa incheie un contract de concesiune pentru o activitate comerciala avand acelasi obiect cu al reclamantei, ceea ce este absurd.

Deplina proprietate asupra bunurilor nou create s-ar putea dobandi numai la incetarea contractului de concesiune, fata de dispozitiile art. 29 alin. 2 lit. a din Legea nr. 219/1998 (invocata de reclamanta) si art. 4.2.10 din contract.

2) Cu privire la al doilea capat de cerere privind crearea unui prejudiciu, sunt valabile sustinerile de la punctul 1.

3). Redeventa neachitata si penalitati de intarziere

. nu a achitat redeventele datorate si nu a reconstituit garantia de buna executie, drept pentru care subscrisa am declarat rezilierea de plin drept a contractului de concesiune, conform dispozitiilor art.11.3 lit.a din Contract. Se retine astfel culpa exclusiva a concesionarului in executarea contractului de concesiune, corelativ cu indeplinirea de catre subscrisa a tuturor obligatiilor asumate prin contract.

Redeventele au fost calculate si facturate in concordanta cu prevederile contractului de concesiune, la acestea adaugandu-se penalitatile de intarziere aferente (art. 4.2.9, 5.3, 6.1, 6.2, 7.1 din Contract), astfel incat la acest moment subscrisa are impotriva . o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 22.717, 13 USD-redeventa neachitata si 1969,05 USD penalitati.

F. de refuzul nejustificat si neintemeiat al concesionarei de a se conforma obligatiilor asumate prin contract, solicitam in temeiul art. 969 C.civ coroborat cu prevederile contractuale, obligarea . la plata sumelor mai sus mentionate.

4). Plati datorate privind furnizarea si distributia energiei electrice

Ulterior incheierii contractului de concesiune nr.82/2002, intre CN APM SA, in calitate de consumator si ., in calitate de subconsumator, s-a incheiat Contractul de Furnizare si Distributie Energie Electrica nr. 3247/EE/29.10.2004, avand ca obiect furnizarea si distributia energiei electrice la locul de consum: hala industriala, lot K1, incinta 1A, Zona Libera Constanta Sud.

Capitolul VI din Contract reglementeaza- Modalitatile, conditiile de plata si pretul energiei electrice. Astfel, potrivit art. 6.1- “Pretul energiei electrice este pretul mediu de revenire din facture curenta a furnizorului pentru locul de consum respectiv, aprobat de Autoritatea N. de Reglementare in domeniul Energiei.”

Conform art.6.2 din Contract, “Subconsumatorul suporta tariful pentru serviciul de distributie aprobat de Autoritatea N. de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), constand din cheltuielile de transport, transformare, intretinere, reparatii si exploatare ale instalatiilor energetice.”

Prin Decizia nr.162/28.05.2004, Autoritatea N. de Reglementare in domeniul Energiei a aprobat tarifele pentru serviciul de distributie a energiei electrice livrate de CN APM SA – Sucursala Energetica Port la subconsumatori, stabilindu-se astfel un tarif de 2166,667 lei/kwh pentru serviciul de distributie a energiei electrice cumparata la inalta tensiune si livrata subconsumatorilor la joasa tensiune.

In conformitate cu Decizia nr. 162/2004 emisa de ANRE, subscrisa am comunicat subconsumatorului ., tariful corespunzator (2166,667 lei/kwh) pentru serviciul de distributie a energiei electrice (adresa nr. 122/15.10.2004), precum si tarifele de inchiriere si tarifele energetice-altele decat cele pentru distributia energiei electrice (adresa nr. 122/15.10.2004).

Pârâta-reclamantă a arătat că și-a obligatiile contractuale, asigurand furnizarea si distributia energiei electrice si stabilind pretul energiei si pretul distributiei conform aprobarilor emise de ANRE (tarifele astfel aprobate neputand face obiectul negocierilor).

Potrivit art. 5.3 a) din Contractul nr. 3247/EE/2004, subconsumatorul are obligatia de a achita integral si la termen facturile emise de consumator.

Conform dispozitiilor art. 6.3 din Contract, consumatorul va emite o factura corespunzator tipului de tarif stabilit. Art.6.5 prevede ca plata energiei electrice furnizate si distribuite se va efectua pe baza facturii intocmite de CN APM SA, conform modalitatilor de plata acceptate. Termenul de scadenta al facturilor este reglementat de art. 7.1 din Contract, fiind de 10 zile de la data emiterii facturii.

In virtutea clauzelor contractuale, subscrisa am emis facturi reprezentand contravaloarea furnizarii energiei si contravaloarea distributiei. In acest sens urmeaza a se avea in vedere Facturile nr._/31.08.2010, nr._/03.09.2010, nr._/30.09.2010, nr._/07.10.2010, nr._/29.10.2010, nr._/04.11.2010, ce au facut obiectul concilierii, valoarea totala ridicandu-se la nivelul sumei de 96.297,93 lei.

Din suma de 96.297,93 lei ce a facut obiectul procedurii concilierii prealabile, .. a achitat, pana la data formularii prezentei cereri reconventionale, suma de 45.984,32 Lei, aferenta facturilor nr._/31.08.2010, nr._/03.09.2010 si nr._/07.10.2010, fara insa a intelege sa faca si plata facturilor scadente nr._/30.09.2010,_/29.10.2010, nr._/04.11.2010 in valoare totala de 50.313,61 Lei.

Pentru consumul de energie electrica inregistrat de catre .., CNAPM S.A. a emis in continuare facturi reprezentand contravaloarea furnizarii energiei si contravaloarea distributiei. In acest sens urmeaza a se avea in vedere Facturile nr._/30.11.2010,_/07.12.2010,_/31.12.2010,_/04.01.2011,_/31.01.2011,_/04.02.2011 in valoare de 78. 483 Lei.

Asadar, la momentul formularii prezentei cereri reconventionale, valoare totala a sumei datorate de .. cu titlu de contravaloare furnizare energie si contravaloare distributie, este de 128.796,61 lei. In acest sens urmeaza a se avea in vedere contravaloarea Facturilor nr._/30.09.2010_/29.10.2010,_/04.11.2010,_/30.11.2010,_/07.12.2010,_/31.12.2010,_/04.01.2011,_/31.01.2011,_/04.02.2011.

F. de refuzul nejustificat al . de a achita facturile mai sus mentionate emise in baza Contractului nr. 3247/EE/2004, solicitam obligarea acesteia la plata sumei de 128.796,61 lei. si a penalitatilor de intarziere calculate pana la plata efectiva a sumei in conformitate cu dispozitiile Capitolului VII din Contract.

5). Plati datorate privind furnizarea si distributia de apa

Intre CN APM SA, prin Sucursala de Servicii Port, in calitate de operator si ., in calitate de utilizator, s-a incheiat Contractul de bransare/racordare si utilizare a serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare nr. 3247.ZL/04.11.2004.

Potrivit art. 9.12 din Contract, utilizatorul are obligatia de a achita contravaloarea facturii in termen de 30 de zile calendaristice de la emiterea acesteia.

.. a achitat suma de 774,76 Lei aferenta facturilor nr._/30.09.2010 si_/29.10.2010, ce a facut obiectul procedurii concilierii prealabile pana la data formularii prezentei cereri reconventionale

Pentru consumul de apa inregistrat de .. si serviciile de canalizare, CNAPM S.A. a emis in continuare facturi reprezentand contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare. In acest sens urmeaza a se avea in vedere Facturile nr._/31.12.2010 si_/31.01.2011 in valoare totala de 5.992,58 Lei.

Asadar, la momentul formularii prezentei cereri reconventionale, valoare totala a sumei datorate de .. cu titlu de contravaloare servicii de alimentare cu apa si de canalizare, este de 5.992,58 Lei. In acest sens urmeaza a se avea in vedere contravaloarea Facturilor nr._/31.12.2010 si_/31.01.2011

Intrucat . nu si-a indeplinit obligatiile contractuale, inregistrand plati restante in valoare de 5.992,58 Lei, la care se adauga penalitatile de intarziere, pârâta a solicitat in temeiul art. 969 C.civ. coroborat cu dispozitiile Cap.IX din Contract, obligarea concesionarei la plata sumelor datorate.

In temeiul dispozitiilor art.720 ind.1 C.pr.civ. raportat la art.10.2 din contract,pârâta a realizat procedura concilierii prealabile, incheindu-se in acest sens PV de conciliere nr. 2203/26.01.2011.

În drepta invocate prevederile art. 969 C.civ., 1021 C.civ., Normele metodologice nr. 682/1992 pentru concesionarea de terenuri si constructii din zonele libere (de aplicare a Legii nr. 219/1998), Legea nr.84/1992, Legea nr.219/1998.

Pârâta a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriu si orice alte mijloace de proba care rezulta din dezbateri.

Prin ..03.2011 Tribunalul București – SCAF instanța a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, SCAF.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Pretențiile reclamantei din prezenta cauză sunt îndreptate împotriva pârâților C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, aceasta urmărind obținerea de despăgubiri, urmare rezilierii unilaterale de către prima pârâtă a contractului de de concesiune nr. 82/13.08.2002, reziliat unilateral la data de 19.10.2010, cu efect de la 19.11.2010.

Potrivit art. 2 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 „ sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;”, iar potrivit lit. c) teza II-a „ sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; ”.

Conform art. 1 alin. 4 din HG nr. 517/1998 privind înființarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime C.” - S.A. “, modificată și completată, C. funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și desfășoară activități de interes public național conform reglementărilor legale în vigoare și statutului.”, iar potrivit art. 1¹ alin. 2 și 4 din același act normativ „ îndeplinește funcția de autoritate portuară în porturile a căror infrastructură i-a fost concesionată de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.” și „ pune la dispoziția utilizatorilor infrastructura de transport naval aparținând domeniului public al statului prevăzută la alin. (1), în mod nediscriminatoriu, pe baza unor contracte de subconcesiune sau închiriere, în conformitate cu legislația în vigoare.”

Coroborând toate aceste prevederi se poate concluziona că pârâta este o persoană juridică de drept privat (societate pe acțiuni) autorizată să presteze serviciul public al administrării infrastructurii de transport naval, serviciu de interes național, fiind-i conferită prin lege puterea de a emite acte în regim de drept public, adică acte administrative.

Prin urmare, a apreciat că este irelevantă împrejurarea că pârâta activează sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii atâta timp cât îi este îngăduit potrivit HG nr. 517/1998 să emită acte în regim de drept public și desfășoară activități de interes public național în vederea executării atribuțiilor ce-i revin.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că prezenta cauză este una de competența secției de contencios a curții de apel dat fiind că pârâta C. Națională „Administrația Porturilor Maritime C.” - S.A. este asimilată unei autorități publice de nivel central.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 01.04.2011 sub nr._ .

Prin ..05.2011 Curtea de Apel București – SCAF a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului C.,SCAF.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Curtea a considerat că dat fiind faptul că între părți este semnat contractul de concesiune 82/13.08.2002, atunci raporturile juridice dintre părțile contractuale sunt reglementate de contractul lor: pacta sunt servanda. De regulă, unele contracte conțin și clauze atributive de competență, în cazul nașterii unor litigii cu privire la raporturile juridice substanțiale, dar acest contract și actul adițional nu conțin o clauză atributivă de competență în caz de litigiu între părți.

Clauza prevăzută de art. 13.3 din contract (fila60) „prezentul contract se judecă și se interpretează în baza legislației române în vigoare la data semnării contractului” este o clauză generală, care subliniază ca raporturile juridice substanțiale dintre părți se judecă și se interpretează după legislația română în vigoare la data semnării contractului. Chiar și așa, există discuții în doctrină cu privire la efectele juridice ale contractului care se produc la alt moment decât cel al semnării contractului, deci ar fi aplicabile alte norme de drept substanțial chiar efectelor juridice ale acestui contract.

Această clauză nu este în mod evident o clauză atributivă de competență, pentru că nu face referire la litigiile ce pot apărea și nici nu determină o instanță competentă. Ar fi o interpretare forțată să se considere că această clauză reglementează norme de competență doar prin folosirea expresiei „se judecă”. Curtea a considerat că părțile au făcut o confuzie între raporturile substanțiale dintre părți și normele de procedură (norme de competență) ce pot stabili competența soluționării unui eventual litigiu.

Curtea a apreciat că dacă acest contract nu stabilește instanța competentă, atunci voința părților a fost să lase legea să determine instanța competentă. Care lege sau act normativ determină instanța competentă este problema principală în acest moment procesual.

Curtea a apreciat că trebuie să se raporteze la un moment cert în timp, care determină legea sau actul normativ aplicabil din punct de vedere al competenței materiale. Or, singurul moment determinat legal, relevant cauzei apare a fi data nașterii litigiului părților. Conform art. 66 alin. 1 și 2 din OUG nr. 54/2006 „Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri” se realizează prin prin acțiunea în justiție care se introduce “la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului” (art. 66 alin.2), deci Tribunalul C..

Apreciind că data nașterii litigiului administrativ între părți este data emiterii de intimată a notificării de reziliere a contractului de concesiune, adică 19.10.2010, sau cel târziu data introducerii acțiunii de reclamanta ., adică 07.12.2010,

Curtea a mai constatat că ambele momente la care trebuie stabilită din punct de vedere procedural competența materială se situează sub regimul OUG nr.54/2006, art. 66 alin 2, Tribunalul în a cărei jurisdicție se află sediul concedentului, CNAPMC SA, C., adică Tribunalul C., Secția de C. Administrativ fiind competent material și teritorial. Competența se interesează de litigiu, nu de fondul raporturilor dintre părți.

Curtea a distins între regimul juridic substanțial aplicabil contractului de concesiune semnat în 2002 și regimul normelor de procedură ce stabilesc instanța competentă la momentul nașterii litigiului.

Regimul substanțial cârmuiește aspectele de fond, efectele contractului și poate fi dezbatere dacă se aplică OUG nr.54/2006, alt act normativ sau contractul prin sine însuși completat de alte norme.

Regimul normelor de competență trebuie stabilit numai dacă apare un litigiu ce trebuie tranșat de o instanță. Atâta timp cât contractul nu conține o clauză atributivă de competență, atunci revine actului normativ în vigoare la data litigiului să stabilească instanța competentă. Or, litigiul este cert că s-a născut după notificarea de reziliere din 19.10.2010.

Curtea a mai apreciat că și rațiuni obiective, de celeritate și eficiență a administrării probelor conduc la aceeași concluzie legală, către aceeași instanță competentă, Tribunalul C.: sediul concedentului este în C., bunuri imobile (teren și construcții) se află în zona liberă C. Sud, reclamanta dorește expertiză asupra acestor bunuri imobile și asupra îmbunătățirilor aduse, ambele părți contractuale au sediul în C..

Curtea a considerat că pârâtul S. Român este atras artificial în acest litigiu, nefiind parte contractuală și neparticipând nemijlocit la raporturile juridice.

Considerând astfel incidentă pe deplin OUG nr.54/2006, art. 66 alin.2, apreciind că potrivit Deciziei nr.3268/05.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, S. nu are calitate procesuală în acest litigiu administrativ, neparticipând nemijlocit la raporturile juridice contractuale,

Curtea s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului de la sediul concedentului, respectiv Tribunalul C.-Secția de C. Administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția de contencios administrativ la data de 04.07.2011 sub nr._ .

Prin ..10.2011 Tribunalul C. a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și, în baza prev. art. 21 Cod de procedură civilă a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Prin dispozițiilor art. 2 alin 1 lit c din Legea nr. 554/2004 se definește noțiunea de act administrativ, respectiv: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;"

Analizând contractul de concesiune invocat de către reclamantă - nr.82/13.08.2002-filele 54-63 (dosar inițial), se constată că acesta are ca obiect transmiterea dreptului de folosința asupra unui imobil-teren, in suprafața 5250,88 mp, ce aparține domeniului public al statului, aflat in administarea paratei CNAPM Constanta, fosta RA Administrația Zonei Libere Constanta Sud si a Zonei Liberea Basarabi, in vederea desfășurării de activități specifice zonei libere.

Astfel, in condițiile in care imobilul - teren- ce face obiectul contractului de concesiune este inclus in domeniul public al statului, in raport cu prevederile art.2 alin.1 lit.c din L.nr.554/2004, contractul incheiat parti are natura unui act administrativ, prin asimilare, sens in care analizarea clauzelor contractuale asumate de către părți urmează a fi făcută cu raportare la prevederile art.2 pct.1 lit.d C.proc.civilă, respectiv de către tribunal, ca primă instanța, raportul juridic dintre parti fiind de natură administrativ.

In acest sunt si prevederile art.5 din Lnr.213/1998 potrivit cărora - "Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel. (2) Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel."

Este real că in raport cu prevederile art.66 din OUG nr.54/2006-Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit 3 prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului.

Insa potrivit art.70 din același act normativ - Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor", text normativ incident in cauzai în condițiile in care contractul de concesiune încheiat între reclamantă și pârâta CNAPM Constanta - nr.82/13.08.2002 a fost incheiat anterior apariției OUGnr.54/2006.

Pe de altă parte potrivit art.3 din C.proc.civilă - "Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;...." iar potrivit art.10 alin.1 din L.nr.554/2004 - "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscate, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

In raport de prevederile HG nr.517/1998 se constata ca parata CNAPM Constanta, desi este o persoană juridică de drept privat, este autorizată să presteze un serviciu public aferent administrării infrastucturii de transport naval, serviciu de interes național, fiindu-i conferită prin lege puterea de a emite acte in regim de drept public, sens in care parata este asimilată unei ilor autorități publice centrale.

In acest sens se apreciază ca in speța competenta de soluționare aparține curții de apel, in condițiile in care actul administrativ asimilat - contractul de concesiune, ce constituie izvorul ere pretențiilor invocate de către reclamantă, este incheiat de o autoritate publică centrală, paratul S. Român, reprezentant de Ministerul Finanatelor Publice, având calitatea de proprietar al terenului supus conceniunii.

Pe de altă parte in raport de prevederile art.10 alin.3 din L.nr.554/2004- "(3) Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. " sens in care compententa de solutioanare a cauzei aparține Curții de Apel București, avându-se in vedere sediul paratului S. Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 30.11.2011, cu nr._ .

Prin Decizia civilă nr. 5781/30.11.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal.

Pentru a decide astfel, a reținut următoarele:

Prin dispozițiilor art. 2 alin 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 se definește noțiunea de act administrativ, respectiv: „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;"

Analizând contractul de concesiune de invocat de către reclamată – nr.82/13.08.2002 – filele 13.08.2002 – filele 54-63 (dosar inițial), s-a constatat că acesta are ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra unui imobil - teren, in suprafața 5250,88 mp, ce aparține domeniului public al Statului, aflat in administrarea paratei CNAPM Constanta, fosta RA Administrația Zonei Libere Constanta Sud si a Zonei Libere a Basarabiei, in vederea desfășurării de activități specifice zonei libere.

Astfel, în condițiile în care imobilul - teren- ce face obiectul contractului de concesiune este inclus in domeniul public al statului, in raport cu prevederile art.2 alin.l lit.c din L.nr.554/2004, contractul încheiat între părți are natura unui act administrativ, prin asimilare.

Potrivit prevederilor art.5 din L.nr.213/1998, "Regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de prezenta lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel. (2) Dreptul de proprietate privată al statului sau al unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor din domeniul privat este supus regimului juridic de drept comun, dacă legea nu dispune altfel."

Este adevărat că in raport cu prevederile art.66 din OUG nr.54/2006, „Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Acțiunea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicție se află sediul concedentului".

Insă potrivit art.70 din același act normativ - Contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor. ", text normativ incident in cauza în condițiile in care contractul de concesiune încheiat intre reclamantă și pârâta CNAPM Constanta -nr.82/13.08.2002 a fost încheiat anterior apariției OUG nr.54/2006.

În raport de prevederile HG nr.517/1998 se constata ca parata CNAPM Constanta, deși este o persoană juridică de drept privat, este autorizată să presteze un serviciu public aferent administrării infrastucturii de transport naval, serviciu de interes național, fiindu-i conferită prin lege puterea de a emite acte in regim de drept public, sens in care parata este asimilată unei autorități publice centrale.

In acest sens a apreciat ca in speța competenta de soluționare aparține curții de apel, in condițiile in care actul administrativ asimilat - contractul de concesiune, ce constituie izvorul pretențiilor invocate de către reclamantă, este încheiat cu o autoritate publică centrală, iar paratul S. Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, având calitatea de proprietar al terenului supus concesiunii.

Pe de altă parte, în raport de prev. art. 10 alin 3 din Legea nr. 554/2004 – „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.”, sens în care a apreciat că aparține Curții de Apel București – SCAF competența de soluționare a cauzei.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 02.07.2012 sub nr._ . În cursul judecării cauzei instanța a încuviințat pentru reclamantă și pentru pârâtă proba cu înscrisuri, proba cu expertiza tehnică imobiliară având ca obiectiv identificarea ,descrierea și stabilirea valorii de circulație a construcțiilor edificate de către reclamantă pe terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1 ,amplasat în Incinta nr 1 A din zona liberă C. Sud, județul C. care a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 82/2002, contract încheiat între reclamanta . în calitate de concesionar și pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA în calitate de concedentă și proba cu expertiza topografică având având ca obiectiv stabilirea sporului de valoare dobândit de terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1 ,amplasat în Incinta nr 1 A din zona liberă C. Sud ,județul C. care a făcut obiectul contractului de concesiune nr. 82/2002 ,contract încheiat între reclamanta . în calitate de concesionar și pârâta C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA în calitate de concedentă ca urmare a edificării de către reclamantă a construcțiilor situate pe acest teren .

Proba cu expertiza tehnică imobiliară și proba cu expertiza tehnică topografică au fost administrate prin delegație de către Curtea de Apel C. în baza prevederilor art 169 alin 2 și 208 din C..

Analizând probele administrate în cauză curtea reține următoarea situație de fapt și de drept

În fapt, între concedenta Regia Autonomă ADMINISTRAȚIA ZONEI LIBERE C. SUD ȘI A ZONEI LIBERE BASARABI și concesionara .. a fost încheiat Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002.

Contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 a avut ca obiect transmiterea de către concedenta-pârâtă CN APMC., în folosința concesionarei-reclamante .., a suprafeței de teren de 5250,88 mp, aferentă parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, scopul fiind desfășurare de activități specifice de zonă liberă constând în depozitare, manipulare, închiriere clădiri, precum și alte activități permise de lege în conformitate cu prevederile art. 2.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002.

În temeiul Legii 342/2004, drepturile și obligațiile concedentei inițiale, Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere C. Sud și a Zonei Libere Basarabi", au fost preluate de C. Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. C., ca urmare a reorganizării RA Administrația Zonei Libere C. Sud și a Zonei Libere Basarabi.

Potrivit art. 4 din Legea 342/2004 contractele de concesiune aferente bunurilor din domeniul public al statului, prevăzute în anexa nr. 2, încheiate de către Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere C. Sud și a Zonei Libere Basarabi", în temeiul Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare, și al Hotărârii Guvernului nr. 682/1994 privind aprobarea Metodologiei pentru concesionarea de terenuri și construcții din zonele libere, rămân în vigoare până la expirarea termenului lor de valabilitate și sunt preluate de către C. Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. C., care se subrogă în toate drepturile și obligațiile regiei ce decurg din aceste contracte.

Potrivit art 3.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 concedentul predă și concesionarul preia în concesiune terenul conform clauzelor 2.1,2.2 și 2.3 pentru o perioadă de 50 de ani,începând cu data intrării în vigoare a contractului în condițiile art 8.3 din contract.

Așadar, contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 a fost încheiat pe durata de 50 de ani, cu începere din anul 2002 cu valabilitate până în anul 2052.

Potrivit art 2.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 obiectul contractului îl constituie terenul în suprafața totală de 5250,88 mp aferent parcelei K1 amplasat în Incinta 1A din zona liberă C. Sud pentru desfășurarea activităților specifice de zonă liberă constând în depozitare,manipulare ,închiriere clădiri, alte activități permise de lege.

Potrivit art 4.1.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 concedentul se obligă să pună la dispoziția concesionarului terenul conform clauzelor 2.1,2.2 și 2.3 împreună cu inventarul complet și liber de sarcini.

Potrivit art 4.1.2 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 concedentul se obligă se obligă să asigure întreținerea și buna stare de funcționare a rețelelor de utilități, energie electrică, apă, canalizare ,telecomunicații, de folosința comună.

Potrivit art 4.1.3 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 concedentul se obligă să asigure întreținerea în buna stare de utilizare a căilor rutiere de acces ,de folosința comună, a împrejurimii, precum și a porților de acces în incinta nr .1 A a zonei libere.Drumurile de acces de folosința . admnistrarea concedentului.

Potrivit art 5.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 valoarea prezentului contract este determinată în funcție de redevența anuală și durata concesiunii.

Redevența anuală a concesiunii a fost stabilită, prin clauza 5.1 a Contractului, în cuantum de 26.254,40 USD, ca urmare a fixării unui preț de 5 dolari SUA/an pentru terenul în suprafață de 5250,88 mp.

Potrivit art 5.2 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 valoarea toatală a contractului este de 1.312.720 USD.

Potrivit art 5.3 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 redevența anuală în valoare de 26.254,40 USD la care se adaugă TVA, conform prevederilor legale la data facturării, se datorează începând cu data la carew începe contractul de concesiune.

Potrivit art 4.2.9 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 concesionarul se obligă să plătească redevențele în suma și la termenele prevăzute la clauzele 5.3 și 6.1 din prezentul contract ,precum și alte taxe și tarife pe care le va percepe concedentul ca rezultat al derulării prezentului contract.

Potrivit art 6.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 părțile convin ca redevența să se achite în tranșe egale trimestriale în valoare de 6563,60 USD la care se adaugă taxa pe valoare adăugată aferentă.

Potrivit art 7.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 în cazul în care concesionarul întârzie plata redevențelor din vina sa, concedentul va aplica o penalizare de 0,01 % din valoarea totală a contractului pentru primele 15 zile de întârziere.

Potrivit art 7.2 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 în cazul în care întârzierea va fi mai mare de 15 zile concedentul are dreptul să încaseze contravaloarea redevențelor restante și a penalităților, astfel calculate din garanția de bună execuție contractuală notificând concesionarul în consecință.

Potrivit art 7.3 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 valoarea totală a penalizărilor șia redevenței restante nu poate depăși valoarea garanției de bună execuție stabilită prin contract.

Potrivit art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 în cazul în care garanția d ebună execuție a fost diminuată prin executarea sa de către concedent în conformitate cu prevederile art 7.3, concesionarul se obligă să reîntregească această garanție în maxim 30 de zile calendaristice calculate de la data primirii notificării că diminuarea a fost efectuată. Perioada de reîntregire poate fi extinsă de concedent în baza cererii motivate a concesionarului.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că reclamanta-pârâtă . nu a respectat prevederile art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul părților întrucât redevența datorată și penalitățile calculate depșesc nivelul garanției și nu a fost respectată de către pârâta-reclamantă obligația de reconstituire a garanției.

Având în vedere nerespectarea de către reclamantă a prevederile art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul concesiune nr. 82/13.08.2002 prin adresa nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA s-a dispus rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților întrucât redevența datorată de reclamanta-pârâtă . și penalitățile calculate depșesc nivelul garanției și nu a fost respectată de către pârâta-reclamantă obligația de reconstituire a garanției.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că adresa nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților a fost comunicată pârâtei . prin fax la data de 19.10.2012, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 130 din dosarul Tribunalului București.

Potrivit art 2 punctul 1 litera c ,teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit art 8 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004:

(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

(3) La soluționarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertății contractuale este subordonat principiului priorității interesului public.

Pentru rigorarea și acuratețea demersului juridic curtea învederează că adresa nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților reprezintă un act admnistrativ tipic în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c, teza I din din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.

În această privință curtea reține că adresa nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA îmbracă forma unui act administrativ tipic care emană de la o autoritate administrativă centrală care produce toate efectele juridice pentru care a fost emis și care din punct de vedere juridic se bucură de prezumpția de autenticitate și de veridicitate, prezumție care nu a fost înlăturată în privința actului administrativ menționat prin anularea acestuia de către instanța judecătorească competentă.

În prezenta cauză instanța de judecată nu este învestită cu un capăt de cerere care are ca obiect anularea adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA prin care s-a dispus prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților

De altfel ,la termenul de judecată din data de 24.09.2012 la interpelarea instanței avocata reclamantei a învederat în mod expres faptul că nu a formulat acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, coroborate cu susținerile concordante ală părților în acest sens, curtea reține că reclamanta-pârâtă . nu a formulat în justiție o acțiune având ca obiect revizuirea efectelor contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 având ca temei juridic teoria imprevizunii contractuale ,iar în prezenta cauză instanța de judecată nu este învestită cu un astfel de capăt de cerere, astfel încât toate susținerile reclamantei-pârâte referitoare la acest aspect nu pot fi avute în vedere în acest cadru procesual.

Totodată, prin încheierea de ședință din data de 24.09.2012, preparatorie,instanța a respins ca inutilă soluționării cauzei încuviințarea probei cu martori și a probei cu interogatoriul pârâților solicitată de către reclamantă având în vedere că prin administrarea acestor probe, astfel cum rezultă și din cererea de probatorii aflată la fila 20 din dosarul instanței reclamanta-pârtă încearcă să dovedească ca situație de fapt condițiile abuzive ale rezilierii contractului de concesiune .

Or, administrarea acestei probe era pertinentă, concludentă și utilă într-un eventual litigiu având ca obiect anularea adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA prin care s-a dispus a rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, însă chiar reclamanta a arătat că nu a contestat în fața instanței de judecată competente actul admnistrativ unilateral tipic în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c din Legea contenciosului admnistrativ nr 554/2004 prin care s-a dispus reziliere a contractului de concesiune.

În aceste condiții instanța nu este ablitată să analizeze susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată cu privire la caracterul nelegal, abuziv,intempestiv al adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților .

Aceste susțineri cu privire la carcterul nelegal, abuziv al adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA puteau fi invocate și analizate doar în cadrul unei acțiuni în justiție având ca obiect anularea adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA.

Astfel ,potrivit art 8 alin 1 ,teza I din din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

În aceste condiții prin expirarea termenului prevăzut de art 11 alin 1 și 2 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 în care reclamanta putea să solicte instanței de judecată anularea adresei nr_/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA, actul administrativ menționat anterior și consolidat în mod definitiv efectele juridice în vederea cărora a fost emis, și anume rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților .

Astfel, ca situație premisă curte reține că există o neexecutarea culpabilă de către reclamanta-pârâtă . a prevederile art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, împrejurare care a determinat rezilierea de drept de către pârâta –reclamantă a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 .

În aceste condiții, deși contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 a fost reziliat din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte, ., care nu a respectat obligațiile prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002,aceasta din urmă este partea contractuală care solcită acordarea de despăgubiri ca urmare a rezilierii contractului de concesiune din culpa exclusivă a acesteia.

Practic, prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată reclamanta-pârâtă se prevalează de culpa acesteia în ce privește neexecutarea obligațiile prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 și solicită instanței angajara răspunderii civile contractuale a pârâtei-reclamante în temeiul unui contract care a fost reziliat din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte.

Procedând în acest fel reclamanta-pârâtă . ignoră cu desăvârșire efectele juridice pe care le produce adresa nr_/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă CNAPM C. SA, și anume rezilierea cu efect pentru viitor a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 ca urmare a neexecutării culpabile de către reclamanta-pârâtă obligațiile prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 .

Așadar, rezilierea contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 reprezintă o sancțiune civilă care intervine pentru neexecutarea culpabilă de către reclamanta-pârâtă . a obligațiile prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002, constând în desființarea cu efect pentru viitor a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002.

Or, de lege lata, culpa exclusivă a unei părți în ce privește neexecutarea unei obligații contractuale nu poate reprezenta temeiul juridic al angajării răspunderii civile contractuale a celeilalte părți și nu poate reprezenta izvorul dobândirii de către partea care nu și-a executat obligațiile contractuale a unor drepturi în detrimentul celeilalte părți contractuale.

Instanța a considerat că este oportună sublinierea acestei împrejurări de fapt și de drept întrucât fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă este reprezentat de rezilierea de drept de către pârâta –reclamantă a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 .

Cu titlu preliminar, curtea învederează că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile privind acordarea de despăgubiri prevăzute de art 19 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.

Mai mult decât atât ,instanța învederează că cererea de despăgubire pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulată în temeiul art. 19 din Legea 554/2004 este una subsidiară și este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant

Or, în prezenta cauză instanța reține că reclamanta-pârâtă . nu a făcut dovada condițiilor prevăzute de art 19 din Legea 554/2004 sub aspectul îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei-reclamanteCOMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA, astfel cum s-a statuat atât în literatura de specialitate cât și în jurisprudența actuală a instanțelor de contencios administrativ și fiscal, respectiv existența unui act administrativ ilegal, anulat de instanță care trebuie să reprezinte situația premisă a cererii de acordare de despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art 19 alin 1 din Legea 554/2004.

Din această perspectivă, acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă . nu îndeplinește cumulativ condițiile pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei-reclamante întrucât adresa nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA reprezintă un act administrativ tipic în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 care se bucură de prezumpția de autenticitate și de veridicitate, prezumție care nu a fost înlăturată în privința actului administrativ menționat prin anularea acestuia de către instanța judecătorească competentă

Așadar, în lipsa dovedirii legăturii de cauzalitate dintre emiterea actului constatat nelegal și producerea pretinsului prejudiciu, răspunderea patrimonială a pârâtei-reclamante C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA nu poate fi angajată.

Reclamanta-pârâtă solicită angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei-reclamante ca urmare a rezilierii de drept de către pârâta –reclamantă a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, cu alte cuvinte reclamanta-pârâtă acceptă și este de a acord cu rezilierea contractului de concesiune și solicită acordarea de despăgubiri în baza contractului de concesiune care a fost reziliat cu efecte ex nunc, despăgubiri civile c care au ca suport juridic tocmai intervenirea acestei sancțiuni civile.

În acest fel se explică faptul că reclamanta-pârâtă . nu fost interesată să solicite instanței de judecată competente anularea adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA privind rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, ci a solicitat angajarea răspunderii civile a pârâtei-reclamante în baza contractului de concesiune care a fost reziliat, pretențiile reclamantei -pârâte din cererea de chemare în judecată având ca situație premisă faptul juridic al intervenirii acestei sancțiuni civile.

Reclamanta -pârâtă nu a fost interesată formularea unui cereri de chemare în judecată având ca obiect anularea adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA privind rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 întrucât admiterea unei astfel de cereri de chemare în judecată, acțiune perfect admisibilă, de altfel, ar fi avut ca efect continuarea derulării contractului de concesiune ,iar nu acordarea de despăgubiri.

Așadar, reclamanta-pârâtă . nu a fost interesată de continuarea derulării contractului de concesiune ca efect al anulării adresei nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA, ci a solicitat acordarea de despăgubiri care au ca situație premisă tocmai rezilierea acestui contract de concesiune.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei curtea reține că în prezenta cauză nu sunt aplicabile prevederile art 494 din Codul civil privind accesiunea imobiliară întrucât lucrările ,plantațiile sau construcțiile au fost făcute în temeiul unei convenții încheiată între proprietarul terenului și constructor.

Răspunderea juridică a pârâtei-reclamante are un caracter contractual și se grefează pe conținutul contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 încheiat între reclamanta-pârâtă . și pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA .

Potrivit art 492 din Codul civil orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului, sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra.

Potrivit art 493 din Codul civil proprietarul pământului care a făcut construcții, plantații și lucrări cu materiale străine, este dator să plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osândit, după împrejurări, pentru o asemenea urmare și la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le ridica.

Potrivit art 494 din Codul civil:

Dacă plantațiile, construcțiile și lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a le ține pentru dânsul, sau de a îndatora pe acea persoană să le ridice.

Dacă proprietarul pământului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.

Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului.

Curtea reține că prevederile art 494 din Codul civil nu se aplică dacă lucrările ,plantațiile sau construcțiile au fost făcute în temeiul unei convenții încheiată între proprietarul terenului și constructor .

Astfel, potrivit art 492 din Codul civil proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcțiilor executate pe teren,reglementarea decurgând din dreptul de accesiune ca mijloc originar de dobândire a proprietății.

Prevederile art 494 din Codul civil reglementează drepturile care se nasc din ridicarea unor construcții sau executarea unor plantații de către un terț pe terenul aparținând altei persoane, în asemenea situații chiar dacă edificarea construcței sau executarea plantațiilor s-a făcut cu bună credință, în sarcina constructorului nu se poate naște un drept real de proprietate, ci un drept de creanță.

Există,însă, posibilitatea la care se referă prevederile art 492 din Codul civil, partea finală, de a fi înlăturată prezumpția dreptului proprietarului terenului asupra construcției de pe teren dacă se dovedește faptul că acestea au fost efectuate de către o altă persoană pe baza unei convenții care să justifice dobândirea dreptului de proprietate al constructorului asupra construcției respective ,cât și dreptul său de folosință asupra terenului,aceste drepturi concretizând dreptul real de superficie.

Această situație de fapt și de drept se regăsește pe deplin în litigiul dedus judecății, în executarea contractulul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți reclamanta –pârâtă . edificată pe terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud,județul C., construcția descrisă potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză de către expertul tehnic imobiliar Ș. M. și evaluată la suma de 1.069.565 euro.

Astfel, dacă lucrările ,plantațiile sau construcțiile au fost făcute în temeiul unei convenții încheiată între proprietarul terenului și constructor, efectele juridice care derivă din această situație de fapt nu sunt guvernate de prevederile art 494 din Codul civil care reglementează un mod de dobândire originar a proprietății de către proprietarul terenului care are la bază un fapt juridic ,ci se aplică cu prioritate actul juridic reprezentat de contractulul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți în baza căruia reclamanta –pârâtă . a edificat pe terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud,județul C., construcția descrisă potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză de către expertul tehnic imobiliar Ș. M. și evaluată la suma de 1.069.565 euro.

Sustinerile reclamantei-pârâte . referitoare la incidenta în cauză a prevederilor art 494 din Codul civil nu pot fi retinute în contextul în care reclamanta-pârâtă . și pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA există raporturi contractuale ,potrivit convenției nr 82/13.08.2002 care reprezintă legea partilor, acestea fiind ținute să respecte respecte întocmai obligatiile astfel cum și le-au asumat, în caz contrar antrenandu-se răspunderea contractuală a acestora.

Așadar, calitatea de constructor de buna sau de rea -credinta a reclamantei –pârâte . în accepțiunea prevederilor art 494 din Codul civil nu prezintă relevanță juridică în prezenta cauză, răspunderea juridică a pârâtei-reclamante în prezenta cauză urmând a fi analizată în temeiul prevederilor referitoare la răspunderea civilă contractuală.

În esență, toate consecințele juridice legate de edificarea de către reclamanta –pârâtă . pe terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud,județul C. a construcției descrisă potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză de către expertul vor fi analizate în lumina prevederilor cuprinse în contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți.

În aceste condiții invocarea de către reclamanta-pârâtă a incidenței în cauză a prevederilor art 494 din Codul civil este lipsită de relevanță juridică atâta vreme cât aceasta a edificat pe terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud,județul C., construcția descrisă potrivit raportului de expertiză efectuată în cauză de către expertul tehnic imobiliar Ș. M. în temeiul contractului de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat cu C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA.

Curtea conchide în sensul că izvorul drepturilor și obligațiilor părților din prezenta cauză este reprezentat de un act juridic, respectiv de contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între reclamanta-pârâtă . și pârâta reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA .

În cazul accesiunii imobiliare artificiale reglementată de art 492 și următoarele din Codul Civil drepturile și obligațiile părților care decurg din aplicarea prevederilor legale menționate anterior își au izvorul într-un fapt juridic.

Or, faptele juridice, în înțelesul restrâns al noțiunii sunt acele fapte licite sau ilicite, săvârșite fără intenția dea produce efecte juridice, efecte care însă se produc în virtutea legii ,independent de voința celor care au săvârșit faptele.

Din cele expuse anterior rezultă caracterul antagonic al celor două izvoare de drepturi și obligații, iar în prezența unui act juridic care reglementeză drepturile și obligațiile părților cu privire la o anumită situație de fapt generatoare de efecte juridice, se aplică cu prioritate efectele actului juridic.

Chiar dacă prevederilor art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din conținutul contractul de concesiune nr 82/13.08.2002încheiat între părți, sunt în sensul că bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat trec la sfârșitul concesiunii în proprietatea statului sau a concedentului, pârâta C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA ,potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială, curtea învederează că în prezenta cauză nu sunt aplicabile, pentru considerentele expuse anterior, prevederile art 492 și următoarele din Codul civil.

Pentru rigoarea și acuratețea demersului juridic curtea învederează că prevederile art 492 și următoarele din Codul civil cu privire la accesiunea imobiliară artificială exclud, de plano, un acord de voință al părților cu privire la drepturile și obligațiile care incumbă proprietarului terenului și constructorului în baza prevederilor legale menționate anterior .

Astfel, dacă lucrările ,plantațiile sau construcțiile au fost făcute în temeiul unei convenții încheiată între proprietarul terenului și constructor, efectele juridice care derivă din această situație de fapt nu sunt guvernate de prevederile art 494 din Codul civil care reglementează un mod de dobândire originar a proprietății de către proprietarul terenului care are la bază un fapt juridic ,ci se aplică cu prioritate actul juridic reprezentat de contractulul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți

Mențiunile cu privire la instituția accesiunii imobiliare artificiale conținute de prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din conținutul contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți nu au ca semnificație juridică faptul că drepturile și obligațiile părților sunt reglementate de un fapt juridic, respectiv de accesiunea imobiliară artificială reglementată de prevederile art 492 și următoarele din C. .

Dimpotrivă, în prezenta cauză răspunderea părților este una contractuală și se grefează pe contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 încheiat între reclamanta-pârâtă . și pârâta reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA, mențiunile cu privire la instituția accesiunii imobiliare artificiale conținute de prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini reprezintă o expresie a principiului libertății contractuale prevăzut de art 5 și art 969 din Codul civil .

Deci, și în prezența mențiunii cu privire la instituția accesiunii imobiliare artificiale conținută de prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, în prezenta cauză drepturile și obligațțile părților își au izvorul întru-un act juridic, respectiv contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002, iar nu în faptul juridic reprezentat de instituția accesiunii imobiliare artificiale.

Curtea reține că cererea principală și cererea reconvențională au ca situație premisă încheierea de către reclamanta-pârâtă . și pârâta-reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, deci răspunderea juridică a părților din prezenta cauză este una contractuală .

Condițiile pentru antrenarea răspunderii civile contractuale sunt următoarele:

a)existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului.

b)existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere

c)raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu

d) vinovăția celui care săvârșește fapta ilicită.

Pentru acordarea despăgubirilor, pe lângă întrunirea în persoana debitorului a condițiilor răspunderii civile contractuale menționate anterior mai este necesar, pe de o parte, ca debitorul să fie pus în întârziere ,iar, pe de altă parte, să nu existe o clauză de neresponsabilitate.

Pentru acordarea despăgubirilor este necesară îndeplinirea cumulativă în persoana debitorului obligației neexecutate a tuturor condițiilor privind răspunderea civilă contractuală menționate anterior, neîndeplinirea oricăreia dintre condițiile privind acordarea de despăgubiri făcând de prisos analiza celorlalte condiții și atrage,pe cale de consecință,respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Condițiile privind acordarea de despăgubiri în baza răspunderii civile contractuale menționate anterior vor fi avute în vedere de către instanța de judecată atât la analiza cererii principale, cât și la analiza cererii reconvenționale formulată în prezentul dosar.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta-pârâtă . a solicitat obligarea pârâtei –reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA și pârâtei S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de bani care reprezintă contravaloarea investiției realizată de reclamanta-concesionară .. pe terenul proprietatea Statului Român, aflat în administrarea pârâtei-reclamante CN APMC, investiție realizată de reclamantă în baza contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002.

Potrivit art 1082 din Codul civil debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

Potrivit art 1083 din Codul civil nu poate fi loc la daune-interese când, din o forță majoră sau din un caz fortuit, debitorul a fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit.

Potrivit art 1084 din Codul civil daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos menționate.

Potrivit art 1085 din Codul civil debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său.

Potrivit art 1086 din Codul civil chiar în cazul când neexecutarea obligației rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât aceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației.

Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă . în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA întrucât nu este îndeplinită condiția privind existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului, neîndeplinirea acestei condiții făcând de prisos analiza celorlalte condiții.

Curtea reține că nu este îndeplinită în persoana pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA condiția privind existența unei fapte ilicite care constă în nerespectarea de către aceasta unei obligații contractuale, aducându-se prin aceasta o atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorei ., neîndeplinirea acestei condiții făcând de prisos analiza celorlalte condiții.

Pentru motivele expuse pe larg anterior curtea a reținut că pârâta -reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA și-a executat în mod corespunzător obligațiile acesteia care derivă din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți, reclamanta-pârâtă . aflându-se în culpă exclusivă în ce privește executarea contractului părților.

Curtea reiterează faptul că prin adresa nr_/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă CNAPM C. SA s-a dispus rezilierea cu efect pentru viitor a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 ca urmare a neexecutării culpabile de către reclamanta-pârâtă . a obligațiilor prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 .

Totodată, curtea reține că investiția realizată de reclamanta-concesionară .. pe terenul proprietatea Statului Român, aflat în administrarea pârâtei-reclamante CN APMC este reprezentată de construcția edificată de către reclamanta –pârâtă . pe terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud,județul C., construcție descrisă potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul tehnic imobiliar Ș. M. și evaluată la suma de 1.069.565 euro.

Potrivit prevederilor art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din conținutul contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți, bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat trec la sfârșitul concesiunii în proprietatea statului sau a concedentului, pârâta C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA ,potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială

Prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți, sunt în concordanță deplină cu prevederile art 29 din Legea Nr. 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor.

Astfel, potrivit art 29 din Legea Nr. 219 din 25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor:

(1) La expirarea termenului de concesiune concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investițiile realizate, în conformitate cu prevederile contractului de concesiune.

(2) În contractul de concesiune trebuie precizate, în mod distinct, categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv:

a) bunurile de retur care revin de plin drept, gratuit și libere de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii, precum și cele care au rezultat în urma investițiilor impuse prin caietul de sarcini;

b) bunurile de preluare care, la expirarea contractului de concesiune, pot reveni concedentului, în măsura în care acesta din urmă își manifestă intenția de a prelua bunurile respective în schimbul plății unei compensații egale cu valoarea contabilă actualizată, conform dispozițiilor caietului de sarcini. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparținut concesionarului și au fost utilizate de către acesta pe durata concesiunii;

c) bunurile proprii care, la expirarea contractului de concesiune, rămân în proprietatea concesionarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparținut concesionarului și au fost folosite de către acesta pe durata concesiunii, cu excepția celor prevăzute la lit. b).

(3) În contractul de concesiune se va menționa repartiția acestor bunuri la încetarea, din orice cauză, a concesiunii.

Potrivit Capitolului 11 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002, contractul încetează în urmatoarele cazuri:

11.1. Contractul înceteaza de drept la expirarea perioadei de concesionare.

11.2. Ca orice contract sinalagmatic concesiunea va putea inceta prin acordul scris al părtilor.

11.3. Contractul este considerat reziliat de plin drept la data comunicarii intenției scrise si motivate de denunțare efectuată de Concedent către Concesionar, fără a fi necesară punerea în întârziere a Concesionarului si fara o alta formalitate în cel putin una din urmatoarele situatii:

a) Cand redeventa datorata si penalitatile calculate pentru intarziere sunt la nivelul garantiei de buna executie contractuala si cand dovada reintregirii garantiei conform clauzei 8.6. nu este facuta la termenul stipulate.

b) Cand se constata nerespectarea conditiilor din Caietul de Sarcini si Chestionar Oferta

c) Cand activitatea Concesionarului aduce atingere sigurantei nationale

d)Cand pe perioada desfasurarii activitatii toate licentele de lucru expira si Concesionarul nu mai solicita o alta licenta sau in cazul in care toate licentele de lucru sunt retrase definitiv din vina exclusiva a Concesionarului

e) Cand Concedentul este prejudiciat prin incalcarea Regulamentului de desfasurare a activitatilor in zona libera, prejudiciul stabilit prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila

f) Cand Concesionarul isi inceteaza activitatea ca urmare a:

- unei hotarari judecatoresti

- lichidarea societatii

- anularea certificatului de inregistrare la Registrul Comertului.

Potrivit art 11.3, teza finală din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002, în conditiile de mai sus concedentul are dreptul de a proceda la evacuarea constructiei si eliberarea parcelei sau lotului concesionat in contul si pe cheltuiala Concesionarului, cu cerinta notificarii acestuia, in scris, cu 30 de zile inainte. În situatia existentei unor constructii provizorii Concesionarul are obligatia eliberarii parcelei in sensul aducerii acesteia la starea initiala, libera de orice sarcini. In cazul existentei unor constructii definitive acestea pot trece in patrimoniul concedentului, in conditiile ce se vor conveni conform legislatiei in vigoare aplicabila la momentul respectiv.

11.4. Concesionarul are dreptul de a denunta unilateral prezentul Contract inainte de expirarea perioadei de concesionare si de a cere despagibiri, cu conditia notificarii Concedentului, in scris, cu 30 de zile inainte, cand Concedentul nu respecta conditiile si termenii Contractului, inclusiv anexele ce fac parte integranta din Contract. In aceasta situatie, Concesionarul trebuie sa faca dovada ca a fost pus in imposibilitatea desfasurarii activitatii din vina Concedentului si sa justifice despagubirile cerute.

Concesionarul mai este indreptatit sa denunte contractul fara sa solicite daune interese in situatia in care Concedentul pierde dreptul de administrare a terenului concesionat prin prezentul contract si/sau in situatia in care Concedentul pierde indiferent de motiv statutul de zona libera.

11.5. In cazul rezilierii Contractului in baza a cel putin uneia dintre prevederile art. 11.3 garantia de buna executie contractuala nu se restituie.

11.6. Prezentul Contract este reziliat in cazul aplicarii prevederilor art. 9.3. de mai sus.

Potrivit prevederilor art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din conținutul contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți, bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat trec la sfârșitul concesiunii în proprietatea statului sau a concedentului, pârâta C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA ,potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini trebuie interpretate prin raportare la prevederile cuprinse în capitolul 11, punctul 11.1 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 potrivit cărora contractul de concesiune înceteaza de drept la expirarea perioadei de concesionare, adică în anul 2052.

Curtea reiterează faptul că rezilierea contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 reprezintă o sancțiune civilă care a intervenit pentru neexecutarea culpabilă de către reclamanta-pârâtă . a obligațiile prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 și care constră în desființarea cu efect pentru viitor a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002.

Așadar, încetarea contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 înainte de termen ca urmare a rezilierii acestuia din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte . nu este echivalentă din punct de vedere juridic cu sintagma “la sfârșitul concesiunii” conținută de prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini.

Curtea reține că sintagma “la sfârșitul concesiunii” conținută de prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini este definită de prevederile cuprinse în capitolul 11, punctul 11.1 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 și are în vedere executarea normală de către părțile contractante a contractului de concesiune menționat anterior pe toată durata acestuia ,pâna la expirarea perioadei contractuale de concesionare, adică în anul 2052.

Așadar,în lumina prevederilor art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini la împlinirea termenului contractual de 50 de ani avut în vedere de părți la încheierea contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 ,reclamanta are dreptul să se prevaleze de prevederile contractuale menționate anterior potrivit cărora la sfârșitul concesiunii bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat trec la sfârșitul concesiunii în proprietatea statului sau a concedentului potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Din interpretarea coroborată a prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini cu prevederile cuprinse în capitolul 11, punctul 11.1 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 curtea reține că intenția reală a părților a fost aceea ca bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat să treacă la sfârșitul concesiunii, adică la expirarea perioadei contractuale de 50 de ani ,respectiv în anul 2052, în proprietatea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime C. SA ,potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Or, în prezenta cauză instanța nu poate da eficiență juridică în favoarea reclamantei-pârâte . a prevederilor art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini întrucât contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 și-a încetat efectele din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte . înainte de împlinirea termenului contractual avut în vedere de părți la încheierea contractului, respectiv 50 de ani .

Curtea reține că invocarea de plano de către reclamantă a prevederilor cuprinse în Legea Nr. 91 din 29 iulie 1992 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statului Israel privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, încheiat la Ierusalim la 2 septembrie 1991,precum și celorlalte Acorduri internaționale încheiate de către România în domeniul economic nu este de natură să conducă la admiterea cererii de chemare în judecată întrucât contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 și-a încetat efectele din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte . înainte de împlinirea termenului contractual avut în vedere de părți la încheierea contractului, respectiv 50 de ani .

În esență, rezilierea contractului de contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, înainte de expirarea termenului contractual de 50 de ani, din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte . atrage neîndeplinirea condiției prevăzută de art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini, care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din conținutul contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 încheiat între părți ,motiv pentru care curtea va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulată de reclamanta –pârâtă având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 3.687.600,26 EURO reprezentând damnum emergens, respectiv contravaloarea investiției realizată de reclamanta-concesionară .. pe terenul proprietatea Statului Român, aflat în administrarea copârâtei-concedente CN APMC .

Pentru aceleași considerente constând în neîndeplinirea în persoana pârâtei -reclamante CN APMC a elementelor privind răspunderea civilă contractuală avute în vedere de către instanță la soluționarea capătului de cerere menționat anterior, curtea va va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere formulată de reclamanta –pârâtă având ca obiect obligarea pârâtei-reclamante la plata sumei de 5.000.000 EURO reprezentând beneficiu nerealizat (lucrum cessans), respectiv beneficiul pe care concesionara-reclamantă .. l-ar fi putut realiza în 5 ani următori rezilierii .

Și în ce privește formularea acestui capăt de cerere reclamanta-pârâtă . omite, cu bună- știință, să menționeze faptul că rezilierea contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 s-a produs ca urmare a neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiile prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul părților.

În aceste condiții beneficiul nerealizat de către reclamanta-pârâtă se datorează atitudinii culpabile a acesteia care constă în nerespectarea obligațiilor prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002, împrejurare care a determinat rezilierea contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 din culpa exclusivă a reclamantei- pârâte.

Curtea va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect instituirea în persoana reclamantei-pârâte a unui drept de retenție asupra construcției edificată cu mijloace proprii pe terenul ce i-a fost concesionat în baza Contractului de cocnesiune nr. 82/13.08.2002 până la achitarea integrală a debitului principal și a dobânzii aferentă acesteia.

Capătul de cerere având ca obiect instituirea în persoana reclamantei-pârâte a unui drept de retenție asupra construcției edificată cu mijloace proprii pe terenul ce i-a fost concesionat în baza Contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 până la achitarea integrală a debitului principal și a dobânzii aferentă acesteia are un caracter accesoriu față de capetele de cerere principale ,urmând, pe cale de consecință, soarta juridică a acestora.

Considerentele expuse anterior în baza cărora instanța a dispus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă . în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A sunt valabile și în ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamantei-pârâte formulată în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice .

În plus ,cererea reclamantei-pârâte . introdusă în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin încheierea de ședință din data de 24.09.2012 curtea a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că există o identitate, ce puțin formală, formală între persoana pârâtului și subiectul pasiv din raportul juridic de contencios administrativ dedus judecății.

Această identitate existentă între pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și subiectul pasiv din raportul juridic de contencios administrativ dedus judecății rezultă din prevederile art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini care în baza art 13.1 din contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 fac parte integrantă din conținutul acestuia .

Potrivit art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat trec la sfârșitul concesiunii în proprietatea statului sau a concedentului, pârâta C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. SA ,potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Așadar, având în vedere faptul că reclamanta a invocat ca temei de drept substanțial, printre altele, și prevederile art 493 din Codul civil și ținând cont de faptul că potrivit art 7 punctul 1 litera c din caietul de sarcini bunurile imobile construite de concesionar pe terenurile proprietate de stat trec la sfârșitul concesiunii în proprietatea statului sau a concedentului potrivit regulilor referitoare la accesiunea imobiliară artificială curtea a reținut că există o identitate între persoana pârâtului S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și subiectul pasiv din raportul juridic de contencios administrativ dedus judecății .

Curtea reține că efectele juridice ale contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 încheiat între reclamanta-pârâtă . și pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA se produc doar între părțile contractante în conformitate cu prevederile art 969 din Codul civil potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Astfel, față de pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice contractul de contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 încheiat între reclamanta-pârâtă . și pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA este inopozabil,întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu a participat în calitate de reprezentant al Statului R. la semnarea contractului de concesiune menționat anterior.

În raport cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor, reclamanta-pârâtă . nu se poate considera parte vătămată în sensul art 2 alin 1 litera a din Legea contenciosul administrativ nr 554/2004 întrucât această pârâtă nu a emis nici un act administrativ si nu i se poate imputa nesoluționarea unei cereri a reclamantei-pârâte vizând un drept sau un interes legitim al acesteia.

Prin urmare avem în speță un contract administrativ care cuprinde un acord de voința între reclamanta-pârâtă . și pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA privind punerea in valoare a bunurilor proprietate publica si prestarea serviciilor publice, căruia îi sunt aplicabile dispozițiilor 969 din Codul civil si o parte reglementara care impune o prioritate a interesului public fata de libertatea contractuala conform art.8 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Constituția României Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii si având în vedere caracterul părții reglementare a fiecărui contract administrativ, ar însemna ca S. sa fie parte in orice asemenea raport de autoritate.

Curtea reține că dreptul de proprietate al Statul Român prin Ministerul Finanțelor asupra terenului care face obiectul contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 și dreptul de proprietate pretins asupra profitului previzionat al investiției preluate de reclamantă, respectiv, noțiunea de bun invocate in lumina art. 6 din CEDO nu reprezintă o vătămare care să poată atrage incidenta legii contenciosului în aceasta modalitate in raport cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Acțiunea în pretenții a reclamantei –pârâte formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată în condițiile în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu apare ca parte semnatară a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002, efectele acestui contract fiind inopozabile față de această pârâtă.

Dispozițiile art. 3 pct. 81 teza I din HG 34/2009 arata: „În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor".

Art. 3 pct. 81 teza a II a HG 34/2009 prevede că Ministerul Finanțelor Publice reprezintă S. Român "precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ".

Conform dispozițiilor art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice, „S. nu răspunde pentru obligațiile organelor si celorlalte instituții de stat, ale întreprinderilor si organizațiilor economice de stat, precum si ale oricăror organizații socialiste de stat, daca ele sunt persoane juridice. De asemenea, nici una dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului”

Dispozițiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice de asemenea prevăd: „S. este persoana juridica in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligații. El participa in astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor, afara de cazurile in care legea stabilește anume alte organe in acest scop."

Nu sunt aplicabile dispozițiile prevederile art. 12 alin. (5) din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică potrivit cu care: „în litigiile privitoare la dreptul de administrare, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice (...)" întrucât litigiul nu privește dreptul de proprietate si nici de administrare asupra terenului concesionat - bun proprietate publică si aflat in administrarea pârâtei CN APMC, ci are ca obiect o acțiune în pretenții, acțiune care are un caracter personal patrimonial.

De asemenea nu sunt incidente prevederile art. 3 pct. 81 teza a II a HG 34/2009 și nici art. 25 din Decretul nr. 31/1954 întrucât S. nu participa nemijlocit si nu are raporturi juridice cu reclamanta prin intermediul contractului de concesiune încheiat. Exista desigur aptitudinea statului de a fi titular de drepturi si obligații în toate ramurile de drept, constituțional, administrativ, internațional public,financiar, procesual civil, procesual penal. În dreptul administrativ acesta reprezintă în sens larg apărătorul și beneficiarul interesului legitim public care vizează ordinea de drept, democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților si îndatoririlor fundamentale, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentelor autorităților publice (art.2 lit.r din Legea nr. 554/2004).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reținut ca nu poate constitui o ingerință, atunci când modificările legislative au urmărit un interes public si anume de a proteja echilibrul fiscal intre cheltuielile si veniturile statului (..) estimând că legiuitorul dispune de o marja de apreciere pentru a desfășura o politica economica și socială, decizia sa nu este lipsita de o baza rezonabila (Cauzele F. Mihaies împotriva României, A. G. Sentes împotriva României).

Curtea va admite cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A Dispune și va dispune obligarea reclamantei-pârâte . să lase pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002 încheiat între părți.

Soluția instanței de judecată cu privirea la acest capăt de cerere este în deplină concordanță cu prevederile contractuale cuprinse în Capitolul 11 din contractul contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 care reglementează încetarea contractului de concesiune.

Ca situație premisă curtea reține că prin adresa nr._/19.10.2010 emisă de pârâta-reclamantă C. NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME C. SA s-a dispus rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților ca urmare a nerespectării de către reclamanta-pârâtă a obligațiilor prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune menționat anterior.

Potrivit art 11.3 ,teza finală din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 ,în condițiile de mai sus, concedentul, are dreptul de a proceda la evacuarea constructiei si eliberarea parcelei sau lotului concesionat în contul si pe cheltuiala Concesionarului, cu cerinta notificarii acestuia, în scris, cu 30 de zile inainte. În situatia existentei unor constructii provizorii Concesionarul are obligatia eliberarii parcelei in sensul aducerii acesteia la starea initiala, libera de orice sarcini. In cazul existentei unor constructii definitive acestea pot trece in patrimoniul concedentului, in conditiile ce se vor conveni conform legislatiei in vigoare aplicabila la momentul respectiv.

Având în vedere rezilierea de drept a contractului de concesiune nr. 82/13.08.2002 în baza prevederilor art 11.3 lit. a din contractul părților ca urmare a nerespectării de către reclamanta-pârâtă a obligațiilor prevăzute de art 4.2.9 ,art 5.3, art 6.1 și art 8.6 din contractul de concesiune menționat anterior, concedentul, respectiv pârâta –reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A, are dreptul să se prevaleze de prevederile art 11.3 ,teza finală din contractul părților și să solicite instanței de judecată obligarea reclamantei-pârâte la acordarea de despăgubiri în condițiile contractuale menționate anterior.

În toate cazurile de încetare a contractului de concesiune nr 82/13.08.2002 reglementate de art 11.3 concedentul,respectiv pârâta- reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A are dreptul de alegere în ce privește modalitatea de reparare a prejudiciului suferit ca urmare a rezilierii contractului de concesiune ,aceasta solicitând activarea clauzei menționată anterior potrivit căreia, în caz de încetare a contractului din culpa exclusivă a concesionarului .

Astfel, în baua prevederilor art 11.3 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 concedentul are dreptul de a proceda la evacuarea constructiei si eliberarea parcelei sau lotului concesionat în contul si pe cheltuiala concesionarului, cu cerinta notificarii acestuia, în scris, cu 30 de zile inainte.

În aceste condiții obligarea reclamantei-pârâte . să lase pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002 încheiat între părți este un reflex pe plan procesual al activării de către pârâta-reclamantă a prevederilor art 11.3,teza finală din contractul părților potrivit cărora, în caz de încetare a contractului din culpa exclusivă a concesionarului, concedentul are dreptul de a proceda la evacuarea constructiei si eliberarea parcelei sau lotului concesionat în contul si pe cheltuiala concesionarului, cu cerinta notificarii acestuia, în scris, cu 30 de zile inainte.

Curtea reține că pârâta –reclamantă nu a solicitat instanței de judecată activarea prevederilor art 11.3,teza finală din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 potrivit cărora în cazul existentei unor constructii definitive acestea pot trece in patrimoniul concedentului, în conditiile ce se vor conveni conform legislatiei in vigoare aplicabila la momentul respectiv.

Așadar, pârâta–reclamanta C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A în baza prevederilor art 11.3,teza finală din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 are un drept de opțiune în ce privește despăgubirile pe care le poate solicita ca urmare a rezilierii contractului de concesiune din cupla exclusivă a reclamantei-pârâte, iar în litigiul dedus judecății manifestarea de voință a pârâtei –reclamante este lipsită de echivoc.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză pârâta –reclamantă a solicitat obligarea reclamantei-pârâte . să lase pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002 încheiat între părți .

Pârâta –reclamanta C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A nu a înțeles să se prevaleze de prevederile art 11.3,teza finală din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 potrivit cărora în cazul existentei unor constructii definitive acestea pot trece in patrimoniul concedentului, în conditiile ce se vor conveni conform legislatiei in vigoare aplicabila la momentul respectiv.

În privința ridicării tuturor contructiilor si lăsării terenului liber, curtea are în vedere cauza încetarii contractului prin activarea pactului comisoriu de grad 4,înainte de expirarea duratei contractului, numai în aceasta din urma situație a încetării contractului prin ajungere la termen s-ar fi putut pune în discutie dreptul concendentului asupra investitiilor efectuate de concesionar.

Prin urmare, pârâta-reclamantă este îndreptățită să pretindă ridicarea acestor constructii pe cheltuiala reclamantei-pârâte fata de culpa acesteia în ce privește rezilierea contractului de concesiune nr 82/13.08.2002

Aceasta este interpretarea care trebuie data contractului si legii deoarece la încetarea contractului la termen partile ar fi obtinut tot ceea ce si-au propus din punct de vedere economic ca urmare a executarii acestuia timp de 50 de ani.

A admite, dimpotriva, că și în situatia unei rezilieri bazate pe culpa la scurt timp de la incheierea acestuia, concendentul este obligat să preia investitiile, inseamna, a-l pune in situatia de a suporta el consecintele faptelor culpabile ale cocontractantului ,or o astfel de situație nu poate fi acceptată.

În acord cu considerentele menționate anterior curtea reține că deplina proprietate asupra bunurilor de retur, nou create, s-ar putea dobandi de către concedentă numai la încetarea contractului de concesiune având în vedere prevederile art 29 alin. 2 lit. a din Legea nr. 219/1998 si art. 4.2.10 din contractual de concesiune.

Potrivit art 11.4 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 concesionarul are dreptul de a denunta unilateral prezentul Contract inainte de expirarea perioadei de concesionare si de a cere despagibiri, cu conditia notificarii Concedentului, in scris, cu 30 de zile inainte, cand Concedentul nu respecta conditiile si termenii Contractului, inclusiv anexele ce fac parte integranta din Contract. In aceasta situatie, Concesionarul trebuie sa faca dovada ca a fost pus in imposibilitatea desfasurarii activitatii din vina Concedentului si sa justifice despagubirile cerute.

Curtea va dispune dispune obligarea reclamantei-pârâte . să plătească pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A următoarele sume:

- 2157 dolari/lunar reprezentând despagubiri ca urmare a prejudiciului creat prin activarea clauzei de reziliere nr._/19.10.2010, începând cu data de 19.10.2010 și până la executarea efectiva a obligației de a lăsa liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002;

- 22.717,13 USD, reprezentând redevența neachitată și penalități de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 1969,05 USD, calculate conform prevederilor art.7.1 din contract;

- 128.796,61 lei, reprezentând contravaloare furnizare si distributie energie electrică și penalități de întârziere aferente acestei sume ce se vor calcula până la data achitării efective a debitului principal,conform contractului de Furnizare si Distributie Energie Electrica nr. 3247/EE/2004;

- 5.992,58 lei reprezentand contravaloare furnizare si distributie apa, la care se vor adauga si penalitati de intarziere aferente acestei sume ce se vor calcula până la data achitării efective a debitului principal ,conform contractului de Furnizare Apa nr. 3247/2004.

Curtea reține incidența în cauză a prevederilor art 1073 din Codul civil potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei.

Potrivit art 5.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 valoarea prezentului contract este determinată în funcție de redevența anuală și durata concesiunii.

Redevența anuală a concesiunii a fost stabilită, prin clauza 5.1 a Contractului, în cuantum de 26.254,40 USD, ca urmare a fixării unui preț de 5 dolari SUA/an pentru terenul în suprafață de 5250,88 mp.

Potrivit art 5.2 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 valoarea toatală a contractului este de 1.312.720 USD.

Potrivit art 5.3 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 redevența anuală în valoare de 26.254,40 USD la care se adaugă TVA, conform prevederilor legale la data facturării, se datorează începând cu data la care începe contractul de concesiune.

Potrivit art 4.2.9 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 concesionarul se obligă să plătească redevențele în suma și la termenele prevăzute la clauzele 5.3 și 6.1 din prezentul contract ,precum și alte taxe și tarife pe care le va percepe concedentul ca rezultat al derulării prezentului contract.

Potrivit art 6.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 părțile convin ca redevența să se achite în tranșe egale trimestriale în valoare de 6563,60 USD la care se adaugă taxa pe valoare adăugată aferentă.

Potrivit art 7.1 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 în cazul în care concesionarul întârzie plata redevențelor din vina sa, concedentul va aplica o penalizare de 0,01 % din valoarea totală a contractului pentru primele 15 zile de întârziere.

Potrivit art 7.2 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 în cazul în care întârzierea va fi mai mare de 15 zile concedentul are dreptul să încaseze contravaloarea redevențelor restante și a penalităților, astfel calculate din garanția de bună execuție contractuală notificând concesionarul în consecință.

Potrivit art 7.3 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 valoarea totală a penalizărilor și a redevenței restante nu poate depăși valoarea garanției de bună execuție stabilită prin contract.

Potrivit art 8.6 din contractul de concesiune nr. 82/13.08.2002 în cazul în care garanția de bună execuție a fost diminuată prin executarea sa de către concedent în conformitate cu prevederile art 7.3, concesionarul se obligă să reîntregească această garanție în maxim 30 de zile calendaristice calculate de la data primirii notificării că diminuarea a fost efectuată. Perioada de reîntregire poate fi extinsă de concedent în baza cererii motivate a concesionarului.

În materie contractuala creditorul are doar sarcina de a dovedi existenta obligatiei, revenind debitorului sa dovedeasca indeplinirea ei. Cu alte cuvinte, cum în speta reclamanta, creditoarea obligatiei de plata a serviciilor prestate, a dovedit incheierea contractelor de transport client, deci asumarea obligatiei de plata de catre parata, neexecutarea acesteia se prezuma pana la proba contrara, revenindu-i paratei sarcina de a face dovada platii, ceea ce aceasta nu a realizat.

În cazul in care obiectul litigiului il constituie o obligatie de a da, cum este obligatia de a plati o suma de bani, creditorul are obligatia sa dovedeasca existenta acesteia, in sarcina debitorului operand o prezumtie de vinovatie, iar daca acesta nu dovedeste indeplinirea obligatiei, se prezuma ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmand a fi astfel obligat la plata de despagubiri catre creditor.

Curtea constata pârâta-reclamantă a facut dovada existentei obligatiei reclamantei-pârâte de a plati suma pretinsa prin actiune, fara ca aceasta sa faca dovada platii acestei sume.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că reclamanta-pârâtă . nu a achitat redeventele datorate și nu a reconstituit garantia de buna executie, situație de fapt care a stat la baza rezilierii de plin drept a contractului de concesiune, conform dispozitiilor art.11.3 lit.a din Contract.

Redeventele au fost calculate si facturate în concordanta cu prevederile contractului de concesiune, la acestea adaugandu-se penalitatile de intarziere aferente (art. 4.2.9, 5.3, 6.1, 6.2, 7.1 din Contract), astfel incat la acest moment concedenta are împotriva concesionarei o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 22.717, 13 USD-redeventa neachitata si 1969,05 USD penalitati.

Din interpretarea prevederilor art 1084-1086 din Codul civil curtea reține că prejudiciul suferit de către de către creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale trebui să cuprindă atât pierderea suferită, cât și câștigul pe care creditorul nu l-a putut realiza.

Raportând prevederile art 1073 și următoarele din Codul civil la prevederile contractuale menționate anterior care reglementează obligația de plată de către reclamanta-pârâtă . a redevenței contractuale, curtea reține că repararea efectivă a prejudiciului cauzat pârâtei-reclamante prin rezilierea contractului de concesiune reclamă obligarea reclamantei -pârâte la plata sumei de 2157 dolari/lunar reprezentând redevența lunară, începând cu data de 19.10.2010 și până la executarea efectiva a obligației de a lăsa liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002.

Cat priveste capatul de cerere privind obligarea reclamantei-pârâte la plata penalitatilor de intarziere aferente redevenței neachitate, instanta retine ca prin acordul lor de vointa, partile au evaluat anticipat prejudiciul cauzat de plata cu intarziere a redevenței, la art. 7.1,7.2 și 7.3 din contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 se specifică că în cazul în care concesionarul întârzie plata redevențelor din vina sa, concedentul va aplica o penalizare de 0,01 % din valoarea totală a contractului pentru primele 15 zile de întârziere, în cazul în care întârzierea va fi mai mare de 15 zile concedentul are dreptul să încaseze contravaloarea redevențelor restante și a penalităților astfel calculate din garanția de bună execuție contractuală notificând concesionarul în consecință ,iar valoarea totală a penalizărilor și a redevenței restante nu poate depăși valoarea garanției de bună execuție stabilită prin contract.

Ulterior incheierii contractul de concesiune nr 82/13.08.2002 între CN APM SA, în calitate de consumator si ., în calitate de subconsumator, s-a incheiat Contractul de Furnizare si Distributie Energie Electrica nr. 3247/EE/29.10.2004, avand ca obiect furnizarea si distributia energiei electrice la locul de consum: hala industriala, lot K1, incinta 1A, Zona Libera Constanta Sud.

Capitolul VI din Contract reglementeaza- Modalitatile, conditiile de plata si pretul energiei electrice. Astfel, potrivit art. 6.1- “Pretul energiei electrice este pretul mediu de revenire din facture curenta a furnizorului pentru locul de consum respectiv, aprobat de Autoritatea N. de Reglementare in domeniul Energiei.”

Conform art.6.2 din Contract, “Subconsumatorul suporta tariful pentru serviciul de distributie aprobat de Autoritatea N. de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), constand din cheltuielile de transport, transformare, intretinere, reparatii si exploatare ale instalatiilor energetice.”

Prin Decizia nr.162/28.05.2004, Autoritatea N. de Reglementare in domeniul Energiei a aprobat tarifele pentru serviciul de distributie a energiei electrice livrate de CN APM SA – Sucursala Energetica Port la subconsumatori, stabilindu-se astfel un tarif de 2166,667 lei/kwh pentru serviciul de distributie a energiei electrice cumparata la inalta tensiune si livrata subconsumatorilor la joasa tensiune.

În conformitate cu Decizia nr. 162/2004 emisa de ANRE, subscrisa am comunicat subconsumatorului ., tariful corespunzator (2166,667 lei/kwh) pentru serviciul de distributie a energiei electrice (adresa nr. 122/15.10.2004), precum si tarifele de inchiriere si tarifele energetice-altele decat cele pentru distributia energiei electrice (adresa nr. 122/15.10.2004).

Curtea reține că pârâta-reclamantă și-a îndeplinit obligatiile contractuale, asigurand furnizarea si distributia energiei electrice si stabilind pretul energiei si pretul distributiei conform aprobarilor emise de ANRE, tarifele astfel aprobate neputand face obiectul negocierilor.

Potrivit art. 5.3 a) din Contractul nr. 3247/EE/2004, subconsumatorul are obligatia de a achita integral si la termen facturile emise de consumator.

Conform dispozitiilor art. 6.3 din Contract, consumatorul va emite o factura corespunzator tipului de tarif stabilit. Art.6.5 prevede ca plata energiei electrice furnizate si distribuite se va efectua pe baza facturii intocmite de CN APM SA, conform modalitatilor de plata acceptate. Termenul de scadenta al facturilor este reglementat de art. 7.1 din Contract, fiind de 10 zile de la data emiterii facturii.

În virtutea clauzelor contractuale, pârâta-reclamantă a emis facturi reprezentand contravaloarea furnizarii energiei si contravaloarea distributiei. In acest sens urmeaza a se avea in vedere Facturile nr._/31.08.2010, nr._/03.09.2010, nr._/30.09.2010, nr._/07.10.2010, nr._/29.10.2010, nr._/04.11.2010, ce au facut obiectul concilierii, valoarea totala ridicandu-se la nivelul sumei de 96.297,93 lei.

Din suma de 96.297,93 lei ce a facut obiectul procedurii concilierii prealabile, .. a achitat, pana la data formularii prezentei cereri reconventionale, suma de 45.984,32 lei, aferenta facturilor nr._/31.08.2010, nr._/03.09.2010 si nr._/07.10.2010, fără a face dovada plății facturilor scadente nr._/30.09.2010,_/29.10.2010, nr._/04.11.2010 în valoare totala de 50.313,61 Lei.

Pentru consumul de energie electrică înregistrat de către .., CNAPM S.A. a emis în continuare facturi reprezentând contravaloarea furnizarii energiei și contravaloarea distribuției, astfel cum rezultă din conținutul facturilor nr_/30.11.2010,_/07.12.2010,_/31.12.2010,_/04.01.2011,_/31.01.2011,_/04.02.2011 în valoare de 78. 483 lei.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că la momentul formularii prezentei cereri reconventionale, valoare totala a sumei datorate de .. cu titlu de contravaloare furnizare energie si contravaloare distributie este de 128.796,61 lei, astfel cum rezultă din conținutul facturilor nr._/30.09.2010_/29.10.2010,_/04.11.2010,_/30.11.2010,_/07.12.2010,_/31.12.2010,_/04.01.2011,_/31.01.2011,_/04.02.201

Între CN APM SA, prin Sucursala de Servicii Port, în calitate de operator si ., în calitate de utilizator, s-a încheiat Contractul de bransare/racordare si utilizare a serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare nr. 3247.ZL/04.11.2004.

Potrivit art. 9.12 din contract, utilizatorul are obligatia de a achita contravaloarea facturii în termen de 30 de zile calendaristice de la emiterea acesteia.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că reclamanta-pârâtă .. a achitat suma de 774,76 Lei aferenta facturilor nr._/30.09.2010 si_/29.10.2010, ce a facut obiectul procedurii concilierii prealabile pana la data formularii prezentei cereri reconventionale

Pentru consumul de apa și serviciile de canalizare prestate pentru reclamanta-pârâtă .., CNAPM S.A. a emis în continuare facturi reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare, astfel cum rezultă din conținutul facturilor nr._/31.12.2010 si_/31.01.2011 în valoare totala de 5.992,58 lei.

Asadar, la momentul formularii prezentei cereri reconventionale, valoare totala a sumei datorate de reclamanta-pârâtă .. cu titlu de contravaloare servicii de alimentare cu apa si de canalizare, este de 5.992,58 ,astfel cum rezultă din conținutul facturilor nr._/31.12.2010 si_/31.01.2011.

Potrivit art 274 din C.:

Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Curtea va dispune obligarea reclamantei-pârâte ., ca parte căzută în pretenții și aflată în culpă procesuală să plătească pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A suma de 40.000 ron, reprezentând cheltuieli de judecată reduse cu aplicarea prevederilor art 274 alin 3 din Cod de procedură civilă, constând în taxa judiciară de timbru,timbru judiciar onorariu de avocat .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă ., cu sediul în Constanta, Zona Libera Constanta Sud, L. K1, Incinta 1A, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A., cu sediul în Constanta, Incinta Podului Constanta, Gara Maritima și pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A. în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă ..

Dispune obligarea reclamantei-pârâte . să lase pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002 încheiat între părți.

Dispune obligarea reclamantei-pârâte . să plătească pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A următoarele sume:

- 2157 dolari/lunar reprezentând despagubiri ca urmare a prejudiciului creat prin activarea clauzei de reziliere nr._/19.10.2010, începând cu data de 19.10.2010 și până la executarea efectiva a obligației de a lăsa liber de orice sarcini și construcții terenul în suprafață de 5250,88 mp aferent parcelei K1, amplasată în Incinta nr. 1A din zona liberă C. Sud, teren care face obiectul contractului de concesiune 82/13.08.2002;

- 22.717,13 USD, reprezentând redevența neachitată și penalități de întârziere aferente acestei sume în cuantum de 1969,05 USD, calculate conform prevederilor art.7.1 din contract;

- 128.796,61 lei, reprezentând contravaloare furnizare si distributie energie electrică și penalități de întârziere aferente acestei sume ce se vor calcula până la data achitării efective a debitului principal,conform contractului de Furnizare si Distributie Energie Electrica nr. 3247/EE/2004;

- 5.992,58 lei reprezentand contravaloare furnizare si distributie apa, la care se vor adauga si penalitati de intarziere aferente acestei sume ce se vor calcula până la data achitării efective a debitului principal ,conform contractului de Furnizare Apa nr. 3247/2004.

Dispune obligarea reclamantei-pârâte . să plătească pârâtei-reclamante C. Națională Administrația Porturilor Maritime C. S.A suma de 40.000 ron, reprezentând cheltuieli de judecată reduse cu aplicarea prevederilor art 274 alin 3 din Cod de procedură civilă, constând în taxa judiciară de timbru,timbru judiciar onorariu de avocat .

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 5.12.2014, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. O. F. V. M.

← Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 24-11-2014,...		Obligaţia de a face. Decizia nr. 2408/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act administrativ. Sentința nr. 1587/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6133/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 3473/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Litigiu privind achiziţiile publice. Hotărâre din 24-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţia de a face. Decizia nr. 2408/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 2526/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Litigiu privind ajutorul de stat(Legea nr. 143/1999. Decizia nr. 2564/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Decizia nr. 2849/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI