Pretentii. Decizia nr. 2526/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2526/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 3328/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2526
Ședința publică din data de 31 martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. FINANTELOR PUBLICE S. 6 prin DGFPMB împotriva sentinței civile nr. 1395/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. I., intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect pretenții - taxa poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul-reclamant prin avocat M. M. L. cu împuternicire avocațială aflată la fila 25 din dosarul de fond, lipsind recurenta-pârâtă, intimata-pârâtă și intimata-chemată în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de faptul că, urmare intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a intervenit o modificare în ceea ce privește denumirea recurentei-pârâte AFP S. 1 prin DGFPMB, aceasta denumindu-se în prezent Administrația S. 6 a Finanțelor Publice, precum și faptul că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București s-a substituit în drepturile și obligațiile Direcției Generale a Finanțelor Publice București, urmând a se face modificările cuvenite în sistem Ecris și citativ.
Având cuvântul, apărătorul intimatului-reclamant solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul motivelor de recurs și de a formula întâmpinare având în vedere faptul că procedura de citare s-a realizat prin afișare.
Deliberând asupra cererii formulate de către apărătorul intimatului-reclamant, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată întrucât procedura de citare cu partea pe care o reprezintă a fost în mod legal îndeplinită, iar în cuprinsul dovezii existente la dosar este menționată expres împrejurarea comunicării motivelor de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat în faza procesuală a recursului sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Având cuvântul, apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului considerându-l neîntemeiat având în vedere că motivele de recurs invocate nu reprezintă veritabile motive de recurs, ci sunt simple susțineri pe care recurenta le face și pe fond în întâmpinare și cererea de chemare în garanție. Consideră că recursul este neîntemeiat atât în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, cât și pe fondul cauzei în ceea ce privește temeinicia pretențiilor. Solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de către instanța de fond ca temeinică și legală având în vedere faptul că taxa de poluare percepută este discriminatorie și încalcă normele dreptului comunitar astfel încât sunt îndreptățiți la restituirea acesteia. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1395/18.03.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 6 București, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu, iar acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul T. I. în contradictoriu cu pârâta AFP S. 6 București, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, a fost anulată decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/05.03.2009 emisă de pârâtă, aceasta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 4.880 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autoturisme achitată cu chitanța . nr._/15.05.2009 emisă de Trezoreria Sectorului 6 București, a fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, iar pârâta AFP S. 6 a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S. 6 este neîntemeiată întrucât pârâta este autoritatea publică fiscală – în sensul art.2 alin.(1) lit. b din Legea nr.554/2004 – care a emis decizia de calcul al taxei și a colectat taxa, în calitate de organ fiscal, în stabilirea calității procesuale neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a sumelor.
Pe de altă parte, Fondul pentru Mediu reprezintă un fond public, iar veniturile sale constituie venituri publice, incluse în bugetul general consolidat și constituite prin lege specială ce stabilește și destinația acestor venituri. Dispozițiile art.1 alin.(1) din OUG nr. 50/2008 determină destinația taxei pe poluare, dar natura acesteia este de creanță bugetară aparținând statului, reprezentat de pârâtă.
În consecință, Tribunalul a reținut că este probată doar existența raportului juridic între reclamant și pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, întrucât împrejurarea formulării de către reclamant, în timpul cercetării judecătorești, unei cereri de restituire a taxei pe poluare adresate pârâtei Administrația F. pentru Mediu, nu este de natură să determine calitatea procesuală pasivă a acesteia, câtă vreme la momentul sesizării instanței nu exista nicio cerere a reclamantului adresată în acest scop pârâtei, și astfel instanța de contencios administrativ nefiind la acel moment învestită cu controlul de legalitate al unui act administrativ asimilat, sub forma refuzului de soluționare din partea acestei autorități publice, în sensul art.2 alin.(1) lit.i și art. 2 alin.(2) din Legea nr.554/2004, care asimilează actului administrativ unilateral refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, definit de lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, în referire la un drept sau la un interes legitim.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand din Uniunea Europeană, iar în România a plătit o taxă pe poluare în cuantum de 4.880 lei. De asemenea, a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare în România pentru autoturismele second-hand înmatriculate anterior în Uniunea Europeană contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele second-hand autohtone.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice S. 6 București prin DGFPMB, solicitând modificarea sentinței recurate în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice S. 6 în condițiile în care obligația administrării și gestionării bugetului constituit din colectarea taxelor pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu. De asemenea, recurenta a criticat soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România. S-a menționat că în cazul acelorași specificații tehnice taxa de înmatriculare în România are același cuantum, indiferent dacă este vorba despre autovehicule din producția internă sau cele produse în spațiul comunitar. În plus, s-a arătat că cererea de restituire formulată de intimatul-reclamant nu se încadrează în niciuna dintre situațiile reglementate de art. 117 lit. a)-h) din OG nr. 92/2003 și nici dintre cele reglementate de art. 8 din OUG nr. 50/2008.
În ceea ce privește obligarea sa la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 C.pr.civ. întrucât nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina sa, nu se poate reține reaua sa credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, precum și faptul că partea adversă nu a câștigat în mod irevocabil procesul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația S. 6 a Finanțelor Publice referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că este neîntemeiată în condițiile în care raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă, aceasta fiind autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pe poluare, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față Administrația S. 6 a Finanțelor Publice.
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei de recurentă, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantei, iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că recursul este fondat sub aspectul capătului privind cererea de chemare �
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2408/2014. Curtea de Apel... | Litigiu privind ajutorul de stat(Legea nr. 143/1999. Decizia nr.... → |
|---|
