Pretentii. Decizia nr. 477/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 477/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 43369/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 477
Ședința publică de la 24.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.1193/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă prin avocat fără împuternicire avocațială în dosarul de recurs; lipsind intimata – pârâtă .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, la prima strigare a cauzei, apărătorul recurentei – reclamante depune la dosar 2 timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, fiecare, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă.
Curtea studiind actele și lucrările dosarului, raportat la obiectul pricinii dedusă judecății și la dispozițiile legale în vigoare, privind taxele de timbru, constată necesar ca recurenta – reclamantă să completeze taxa de timbru cu suma de 19 RON și timbru judiciar în valoare de 0,3 Ron, pe fondul recursului, pentru cele două autoturisme pentru care a achitat taxa de poluare a cărei restituire o solicită în prezenta cauză. În acest sens, lasă cauza la doua strigare, tocmai pentru ca apărătorul părții să depună la dosar dovada achitării suplimentului la taxă de timbru și timbru judiciar.
La a II-a strigare a cauzei, apărătorul recurentei – reclamante depune la dosar chitanță de plată a taxei de timbru în valoare de 19 lei și 2 timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, fiecare, în completare, astfel cum s-a dispus de către instanță, la prima strigare a cauzei.
Precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului său, admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat și motivat iar pe fond admiterea acțiunii. Invocă dispozițiile Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ce scutește contribuabilul de obligația de a parcurge procedura prealabilă de contestare a deciziei la organul fiscal; instanța de fond interpretând astfel în mod greșit dispozițiile legale pe care și-a fundamentat soluția de respingere a acțiunii. Solicită deci admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, lăsând la aprecierea instanței soluția de casare sau de modificare a hotărârii de fond, fără cheltuieli de judecată.
Curtea nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 12.11.2012 sub nr._ reclamanta . SRL a chemat-o în judecată pe pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3, solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 11.090 lei achitate cu titlu de taxă de poluare prin chitanța cu . nr._/06.08.2010 și a sumei de 5.543 lei achitate cu titlu de taxă de poluare la data de 31.07.2008, la plata dobânzii legale aferente sumelor menționate, astfel cum este prevăzut de art. 124 din Codul de procedură fiscală, și la plata cheltuielilor de judecată.
Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în calitate de reprezentant al Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 3 București a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
Prin sentința nr.1193/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul București, acesta a respins cererea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea 554/2004 definește actul administrativ drept actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
De asemenea, art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004 prevede că se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri reprezintă exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane conform art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea 554/2004, iar nesoluționarea în termenul legal a unei cereri reprezintă faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, astfel cum se prevede în art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea 554/2004.
Pornind de la aceste dispoziții legale, tribunalul a reținut că specificul unei acțiuni în contencios administrativ constă în existența fie a unui act administrativ tipic, fie a unuia asimilat, reclamantul neputând formula o acțiune în fața instanței atâta timp cât nu s-a adresat în prealabil autorității cu o cerere, pentru a fi în măsură să învestească ulterior instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată fie pe invocarea unor cauze de nulitate a actului administrativ emis, fie pe motivul nesoluționării cererii în termenul legal, fie pe motivul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii.
Or, în cauză, reclamanta nu a formulat anterior introducerii acțiunii o cerere de restituire a taxelor pe poluare, întemeiată pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, precizând, la solicitarea instanței de a depune la dosar cererea de restituire și răspunsul primit de la pârâtă, că o astfel de cerere nu mai este necesară ca urmare a deciziei nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Această susținere este neîntemeiată, întrucât prin Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit doar că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură fiscală, respectiv că nu este necesară contestarea și anularea deciziei de calcul înainte de formularea unei cereri de restituire, nu că nu ar mai fi necesară înregistrarea la autoritatea pârâtă unei cereri de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d) din Codul de procedură fiscală înainte de sesizarea instanței de contencios administrativ.
Față de aceste considerente, având în vedere că reclamanta nu a înaintat în prealabil pârâtei o cerere de restituire a taxelor pe poluare, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, în cauză nefiind vorba despre un act administrativ tipic sau asimilat specific acțiunii în contencios administrativ.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, recurenta – reclamantă . SRL susținând că este nelegală și netemeinică având în vedere următoarele motive:
Instanța de fond a reținut faptul ca „reclamanta nu a formulat anterior introducerii acțiunii o cerere de restituire a taxelor pe poluare, întemeiata pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedura fiscala..."
Recurenta a considerat ca susținerea instanței de fond nu este eronata ci doar irelevanta in raport de obiectul cauzei. Astfel, existenta actului administrativ, ce este si titlu executoriu, este incontestabila. Este vorba de cele doua „Decizii de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule" existente la dosar.
Conform legislației in vigoare cat si cuprinsului insusi al Deciziilor atacate, „prezenta decizie poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicării……..".
Decizia nr. 24/2011 a ICCJ scutește contribuabilii tocmai de aceasta procedura a contestării, oferindu-le posibilitatea de a se adresa direct instanței de contencios.
„Cererea de restituire a sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale"" prevăzuta de art. 117 alin 1 lit „d" Cod proc fiscala, si a cărei lipsa a determinat instanța de fond sa respingă acțiunea introductiva, printr-o interpretare logica, se poate prezenta sub doua forme:
- Cerere formulata ca urmare a soluționării contestației sus-mentionate, prin care s-a stabilit (de A.F.P. Sector 3 sau de către Tribunalul București - Secția a IX-a) ca sumele plătite sunt nedatorate ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, sau
- Cerere formulata inaintea contestării actului administrativ si care valorează o adevărata contestare deoarece trebuie obligatoriu analizat daca sumele achitate au rezultat in urma aplicării eronate a prevederilor legale sau nu.
Daca prima varianta mai are inca de așteptat, intrucat depinde de soluționarea prezentului recurs, cea de-a doua varianta este atat inutila (organul emitent al actului administrativ nu si-l poate infirma la simpla cerere a contribuabilului, fara a avea la baza o analiza a caracterului datorat sau nedatorat al taxei, lucru ce se realizează prin chiar CONTESTAȚIA de care este scutita in baza Deciziei nr 24/2011 a ICCJ) cat si superflua, in legislație existând deja dispoziții cu privire la contestarea actelor administrative.
Dublând aceste argumente cu mențiunea expresa din cadrul actului contestat insusi, ce prevede clar ca „prezenta decizie poate fi contestata in termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin 1 din OG nr 92/2003... la organul fiscal competent...", recurenta ajunge la concluzia ca, singura obligație legala a contribuabililor, prealabila introducerii acțiunii in „contencios administrativ", este formularea unei contestații in termen de 30 de zile la organul fiscal competent.
Coroborând aceasta susținere cu dispozițiile Deciziei nr. 24/2011 a ICCJ privind neobligativitatea formulării prealabile a unei astfel de contestații, rezulta ca instanța de fond a interpretat in mod greșit dispozițiile legale pe care si-a fundamentat respingerea actiunii.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
In drept, a fost întemeiat prezentul recurs pe dispozițiile art. 3041 din Codul de Procedură Civilă.
Intimata – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, legal citata, nu a formulat întâmpinare.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată, retinind ca reclamanta nu a înaintat în prealabil pârâtei o cerere de restituire a taxelor pe poluare.
Recurenta reclamanta nu a contestat faptul ca nu a formulat anterior introducerii acțiunii o cerere de restituire a taxelor pe poluare, întemeiata pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedura fiscala, sustinind insa ca aceasta solicitare este irelevanta in raport de obiectul cauzei .
Desi recurenta a invocat in sustinerea recursului Decizia Nr. 24 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea constată că aceasta a interpretat în mod greșit cele dispuse prin această decizie.
Astfel, la pct.1 din dispozitivul Deciziei s-a statuat astfel: 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Or, art. 117 din art. 117 din O.G. nr. 92/2003, prevede că se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Acest articol are denumirea marginală Restituiri de sume și se regăsește în Cap II Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire din Codul de procedură fiscală, astfel că privește exclusiv o procedură de restituire care se realizează de către organul fiscal.
Prin urmare, în temeiul acestui articol recurenta avea obligația înainte de a se adresa instanței de judecată, de a formula cerere de restituire a sumelor către organul fiscal.
Această procedură nu poate fi confundată, așa cum eronat a considerat recurenta cu procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte, în considerentele Deciziei nr. 24/2011 respectiv că: „acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât recurenta nu a înaintat în prealabil pârâtei o cerere de restituire a taxelor pe poluare conform art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă . SRL împotriva sentinței civile nr.1193/06.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – I.F./2 ex/
JUD. FOND S. S. C. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 4163/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 365/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
