Pretentii. Decizia nr. 4371/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4371/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 314/122/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4371
Ședința publică de la 29.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: L. E. F.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 286/04.04.2013, pronunțate de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect pretenții.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurenta-pârâtă, declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. – Secția civilă, sub nr._ /13.02.2013, reclamantul P. G. a chemat în judecată pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. G. și Administrația F. pentru Mediu, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să fie obligate pârâtele, în solidar, la restituirea integrală a sumei de 1888 lei, reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, suma actualizată cu dobânda legală aferentă de la data plății (10.09.2008) și până în momentul restituirii efective.
Prin sentința civilă nr. 286/04.04.2013, Tribunalul G. a respins excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 1.888 lei reprezentând taxa de poluare pt. autovehicule achitată conform chitanței . nr._/10.09.2008, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală conform art. 124 Cod proc. fiscală, începând de la data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire a reclamantului la pârâtă sau, în caz contrar, la instanță (13.02.2013) și până la data restituirii efective a sumei, a admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească pârâtei AFP mun. G. suma de 1.888 lei reprezentând taxa de poluare și a respins capătul de cerere privind anularea chitanței . nr._/10.09.2008 ca inadmisibil.
În considerente, cu privire la excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de pârâta AFP G., instanța de fond a apreciat că este nefondată întrucât, pe de o parte, instanța a fost sesizată cu o cerere de restituire a întregii sume achitate cu titlu de taxă de poluare, considerată de reclamant ilegală, iar nu cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2010, iar pe de altă parte, declinarea de competență solicitată de pârâtă nu este posibilă deoarece organul fiscal prevăzut la art. 12 din legea menționată nu este organ cu atribuții jurisdicționale.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat la data de 10.09.2008 suma de 1888 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, pentru a putea înmatricula în România auto marca Opel Corsa, înmatriculat prima dată în Bulgaria, potrivit art. 7 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor și a prevederilor OUG nr. 50/2008, care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în sensul că taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Tribunalul a apreciat că particularii au la dispoziție calea contenciosului fiscal pentru a solicita instanțelor judecătorești ca, în temeiul art. 148 alin. (4) din Constituția României, să asigure aplicarea cu prioritate a dreptului european. Cu alte cuvinte, instanțele judecătorești vor fi în măsură să cenzureze un eventual refuz al organelor fiscale de a restitui din oficiu taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, dispunând restituirea taxei și eventual repararea prejudiciului cauzat contribuabilului prin obligarea fiscului la plata unor despăgubiri conform art. 117, 120 și 124 Cod procedură fiscală. Pentru această ipoteză, trebuie apreciat că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d Cod procedură fiscală (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Tribunalul a mai reținut că perceperea taxei este unul nejustificat, cu exces de putere, văzând argumentele anterioare, dar și caracterul necomunitar al taxei percepute, instanțele române fiind obligate să se supună interpretării pe care instanța de la Luxemburg a dat-o cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare. Hotărârea preliminară pronunțată de Curte în cauza T., potrivit căreia articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, în virtutea efectului erga omnes, este obligatorie pentru toate instanțele naționale care au pe rol acțiuni ce privesc raporturi juridice născute sub incidența OUG nr. 50/2008 și se aplică situațiilor care au condus la pronunțarea hotărârii preliminare.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, întrucât toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Tribunalul, aplicând deci norma comunitară ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și ignorând legislația națională contrară, în speță, OUG nr. 50/2008, constată că taxa percepută reclamantului cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului second hand cumpărat din Germania încalcă dispozițiile art. 110 TFUE iar din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
În raport de cele reținute tribunalul, în baza art. 1, art. 2 alin. 2, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 117 lit. d Cod procedură fiscală va admite acțiunea reclamantului și va obliga pârâtele Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. și Administrația F. pentru Mediu, în solidar, să restituie acesteia suma reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată.
Cu privire la dobânda aplicabilă, tribunalul a apreciat că se impune plata către reclamant a dobânzii legale în materie fiscală, și anume la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de art. 124 (contribuabilii au dreptul pentru sumele de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat la dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest cod și care se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz) raportat la art. 120 Cod procedură fiscală. În speță se aplică termenul prevăzut la art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia cererile depuse de contribuabili potrivit prezentului cod se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. În cauză nu s-a dovedit însă că reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cererea de restituire, așa încât dobânda se va calcula raportat la data înregistrării acțiunii la instanță.
Instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, beneficiar al sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 1888 lei reprezentând taxa de poluare.
Tribunalul a respins capătul de cerere privind anularea chitanței . nr._/10.09.2008 ca inadmisibil, întrucât chitanța nu este act administrativ în înțelesul art. 2 din Legea nr. 554/2004, nu reprezintă act administrativ-fiscal în înțelesul Codului fiscal, fiind doar un act doveditor al plății efectuate.
Împotriva sentinței civile nr. 286/04.04.2013 pronunțată de Tribunalul G. a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 05.11.2013, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre judecare organului fiscal, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii.
Recurenta critică sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța fără niciun temei legal a respins excepția de necompetență generală a instanței de judecată invocată.
Consideră că instanța de fond trebuia să admită excepția de necompetență generală a instanței de judecată și să decline competența de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare, respectiv A.F.P.M. G., având în vedere ca la data de 10.01.2012 în Monitorul Oficial al României nr. 17 a fost publicata Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abroga O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 stipulează următoarele:
(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență "a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor! prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,! calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării! în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin | normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de! restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se| utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării! autovehiculului în România.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere aceste dispoziții legale și principiul de imediată aplicare a legii noi consideră că, competența de soluționare a prezentei cauze aparține organului fiscal A.F.P.M. G..
In subsidiar, solicită modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii in parte a acțiunii, ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, deoarece instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții legale la pronunțarea sentinței.
În ce privește cererea de chemare in garanție apreciază că aceasta trebuia admisa de către instanța de judecata așa cum a fost formulata, respectiv obligarea chematului in garanție atât la plata taxei de poluare in suma de 1.888 lei cat si a dobânzii legale aferente acestei sume.
Taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosită în vederea realizării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Este deci inadmisibil ca dobânda aferenta acestei taxe să fie achitata de instituția pârâtă din bugetul general consolidat, în condițiile în care ea a fost achitata pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionată direct de către aceasta.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că nu sunt fondate.
În mod corect Tribunalul a respins excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, având în vedere că acțiunea în pretenții a fost întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d C.P.fiscală, instanța nefiind sesizată cu o cerere de restituire a diferenței dintre taxa de poluare și taxa rezultată din aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ce privește dobânda legală (fiscală), Curtea constată că în mod corect instanța de fond a obligat chemata în garanție la plata sumei constituite venit la bugetul AFM, culpa pentru stabilirea obligației de plată a taxei în sumă de 1.888 lei revenind recurentei parate.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 C.p.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 286/04.04.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. G. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. L. E. F. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./02.07.2014
Jud. fond T.G.: F. R.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 4167/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 4163/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
