Pretentii. Decizia nr. 6692/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6692/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2014 în dosarul nr. 3607/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6692
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 24.09.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1500 din data de 09.12.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, în dosarul nr._, de recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman (fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice a Județului Teleorman), în contradictoriu cu intimatul – reclamant O. S. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosarul cauzei, cu data de 24.09.2014, ora 08:35, prin fax, respectiv ora 09:00, prin e-mail, de către intimatul – reclamant O. S. S., note scrise.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1500/09.12.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – SCMASCAF în dosarul nr._ a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă ca nefondată, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O. S. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman în calitate de succesoare a Administrației Finanțelor Publice T. M., pârâta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 3.314 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, cu dobânda fiscală de la data plății la restituirea efectivă a sumei, și la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman în numele Serviciului Fiscal Municipal T. M., solicitând casarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România.
De asemenea, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C.pr.civ., arătând că instanțele judecătorești și-au depășit atribuțiile întrucât nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța cu privire la compatibilitatea unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale, atribuție ce revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa pe poluare contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
Pe de altă parte, recurenta a criticat acordarea dobânzii deoarece aceasta nu poate fi considerată obligație neexecutată a SFM T. M. către reclamant, nefiind aplicabile prevederile Codului civil.
Recurenta a criticat și soluția de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, arătând că în sarcina sa nu poate fi reținută vreo culpă întrucât nu a făcut altceva decât să aplice legea în vigoare la momentul emiterii deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 483-502 C.pr.civ., solicitând judecarea cauzei și în lipsă conform art. 411 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantei, iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C.pr.civ., Curtea observă că și acesta este neîntemeiat, instanța de fond nedepășindu-și atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care prin sentința recurată nu s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea prevederilor OUG nr. 50/2008, competența în această materie revenind, într-adevăr, Curții Constituționale. Așadar, Curtea constată că acest motiv este total străin de cauza dedusă judecății și de soluția pronunțată de instanța de fond.
De asemenea, Curtea reține că instanța de fond a dat relevanță juridică practicii constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene care a statuat cu privire la dispozițiile OUG nr. 50/2008 că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Prin urmare, nu se poate susține în mod coerent că instanța de fond și-a depășit în această manieră atribuțiile puterii judecătorești și a statuat într-un domeniu rezervat Parlamentului României, astfel cum a susținut recurenta.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Nu în ultimul rând, în condițiile în care prevederile art. 274 C.pr.civ. nu condiționează acordarea cheltuielilor de judecată de rămânerea irevocabilă a deciziei, o eventuală schimbare a soluției în calea de atac producând efecte directe și implicite și asupra acestora, Curtea reține că motivele de recurs prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
Pentru aceste considerente, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1500 din data de 09.12.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman (fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice a Județului Teleorman), cu sediul în A., ., județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul – reclamant O. S. S., cu domiciliul în T. M., .. C 22, ., județul Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. M. M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D./2 ex./08.10.2014
Tribunalul Teleorman – jud. fond L. Z.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5087/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 1092/2014.... → |
|---|
