Pretentii. Decizia nr. 6839/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6839/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 5863/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6839
Ședința publică de la 25.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2612 / 08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal ( fostă a IX-a) în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimata – reclamantă B. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata – reclamantă – personal, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 03.09.2014, întâmpinare formulată de intimata - reclamantă la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății; comunicată celorlalte părți, conform citativului și a dovezii de îndeplinire a procedurii de citare, atașate la filele 23, 25 dosar.
Intimata – reclamantă precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat, solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță, ca fiind legală și temeinică, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar.
Curtea nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2612/08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București, SCAF a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCURESTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, fiind obligată pîrîta AFPS2 să restituie reclamantei suma de 3207 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobînda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective.
Totodată a fost obligată pîrîta AFPS2 la plata sumei de 39,3 lei către reclamantă reprezentînd cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta B. V. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCURESTI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtelor să restituie reclamantei suma de 3207 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data efectuării plății și cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligată la plata taxei speciale pe poluare, în cuantum de 3207 lei. Reclamanta a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamanta a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamanta a invocat Tratatul CE, OUG nr.50/2008.
La dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 10-15. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 3207 lei, potrivit chitanței de plată de la fila 9, taxă calculată prin decizia nr._/3.07.2008 – fila 18.
Tribunalul consideră că sînt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pîrîta AFPS2, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamantă, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantei nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - poluatorul plateste -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane platesc taxa de poluare, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul inmatricularii, desi din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plateste.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantei, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis în parte acțiunea și a obligat numai pîrîta AFPS2 să restituie reclamantei suma de 3207 lei reprezentînd taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și pînă la data restituirii efective, impunîndu-se repararea integrală a prejudiciului produs reclamantei prin pretinderea taxei, după cum a statuat și CJUE prin hotărîrea pronunțată în cauza I..
În baza art.274 C.pr.civ., pîrîta AFPS2 a fost obligată la plata sumei de 39,3 lei către reclamantă reprezentînd cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru și timbru judiciar, potrivit chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, arătând că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea greșita a legii (art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila).
1. In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs-o incalcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, intrucat analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciem că în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, niciun stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art. 214A1- 214A3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective. Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
Totodată, precizează faptul ca art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond precizează următoarele:
Incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9. Totodată, in speța de fata, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
In același sens, menționează ca potrivit jurisprudentei Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul menționat mai sus, cat si alte acte adoptate de instituții si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". Menționam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunităților Europene având in vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social. De asemenea, precizam ca principiul" poluatorul plătește", pe care se cazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decât atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, învederează următoarele:
In literatura de specialitate s-a arătat ca, in conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict". (O. M. -ț D. comunitar, E.. ALL ediția a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curții ca de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului in România aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamanta. Așadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in România. In acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima inregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera. In aceeași ordine de idei, invedeează instanței ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in intarziere prin care insista ca România sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritățile romane au răspuns printr-o scrisoare in care isi exprimau poziția fata de chestiunea in discuții si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritățile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare si, in momentul de fata, legislația romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010. Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, învederează ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, suma fiind plătită in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, menționează ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor • alin. (2).
(2)Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;d)certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul-reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicită să se constate taxa de poluare achitata de intimatul-reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Referitor la plata dobânzii legale, învederează următoarele:
Astfel, potrivit O.G. nr. 13/2011, ordonanța ce a abrogat O.G. nr. 9/2000, dobânda legala se aplică in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Termenul prevăzut de art. 117, alin. 2 din O.G. nr.92/2003 se calculează de la data formulării solicitării de restituire in baza titlului care atesta dreptul la restituire. In cauza, nu există niciun titlu care sa ateste acest drept in favoarea reclamantului.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Solicită și respingerea capătului de cerere privind obligarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la plata sumei de 39,3 lei cu titlu cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara si timbru judiciar ca neîntemeiat, deoarece instanța nu a aplicat corect dispozițiile legii, respectiv art. 23 din Legea nr. 146/1997.
Potrivit art. 23 alin. (1) lit. e din Legea nr.146/1997. ,, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, in următoarele cazuri: când contestația a fost admisă, iar hotărârea a rămasă irevocabilă".
Prin urmare, instanța de fond, pronunțând admiterea contestației trebuia să dispună restituirea taxei de timbru catre contestator, iar nu obligarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice la plata acesteia.
În cazul in care Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice-DGRFPMB nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotărârii instanței de fond, plătind contestatorului taxa de timbru, aceasta, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr. 2612/08.04.2014, ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Reclamantul poate solicita instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta fiind restituită de instituția care a incasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 2 - organ al administrației publice locale (Primăria Sector 2), care este diferit de Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, instituție fără personalitatea juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrarea Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
F. de argumentele prezentate, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurata, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiata.
In drept, art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila.
Intimata-reclamantă B. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului respectiva! menținerea sentinței recurate ca temeinica si legala.
Recursul nu se încadrează exact in articolul 304 punctul 9 vechiul cod de procedura civila .
Având in vedere data începerii procesului 2013 rezulta cu certitudine ca legea aplicabila este noul cod de procedura civila
Ordonanța OUG nr 50/2008 art 1 referitoare la taxa de poluare pentru autovehicule a fost respectata de instanța de fond .
Referirile care se fac la diverse acte normative cu caracter internațional nu au nici o relevanta juridica in acest dosar inclusiv trimiterile la tratatul de instituire a Comunității Europene.
Restituirea taxei de poluare nu este imputabila Primăriei sector 2 care nu este investita cu aceasta problema juridica taxa de poluare fiind perceputa de Ministerul Finanțelor prin organele sale abilitate .
Afirmațiile referitoare la taxele vamale prin jurisprudenta Curții de Justiție a Comunității Europene este o eroare juridica respectiv o interpretare individuala si personala a autorului cârtii denumita drept comunitar autor O.M..
Aceasta este o părere personala care nu are valoare in practica judecătoreasca rezulta cu certitudine ca motivarea recursului este simplista fiind o simpla teorie in raport cu practica judecătoreasca concreta in materie de taxa poluare .
Sentința atacata se internează pe probe certe concludente utile pertinente si corespunde strict prevederilor legale.
Menționează ca mașina a achiziționat-o si cu scopul principal strict umanitar sa ajute o persoana cu dizabilitati deoarece este asistent personal la Direcția de Asistenta Sociala Si Protecția Copilului conform actelor pe care le anexează in fotocopie.
Solicită respingerea recursului menținerea sentinței instanței de fond in totalitate .
Deliberând asupra recursului, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curte constată următoarele:
Astfel în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimate, având în vedere caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
În acest context, împrejurarea că instituirea unei asemenea taxe prin OUG nr. 50/2008 a fost justificată de necesitatea înlocuirii unei metodologii de calcul al accizelor, devenită inaplicabilă și evitarea pătrunderii în România a unui mare de autoturisme având o normă de poluare inferioară Euro 3, cu nivel ridicat de poluare, nu poate fi reținută în admiterea recursului și constatarea caracterului conform al normelor interne în raport de dispozițiile art. 110 TFUE, având în vedere că acest articol instituie principiul nediscriminării în stabilirea sarcinilor fiscale de către statele membre pentru aplicarea liberei circulații a mărfurilor în cadrul U.E., principiu constatat a fi încălcat prin OUG nr. 50/2008 conform jurisprudenței CJUE în cauzele anterior menționate.
Nefondate sunt și criticile vizând greșita aplicare și interpretare a disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantei a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență, prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Din această perspectivă, se constată că susținerile recurentei-pârâte privind necesitatea încadrării reclamantei în dispozițiile de excepție ale art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, precum și art. 33 din Directiva a șasea privind sistemul comun al TVA nu pot fi apreciate ca întemeiate având în vedere că sunt străine cadrului procesual invocat de către reclamantă și nu înlătură concluzia primei instanțe în sensul încălcării principiului nediscriminării în materia stabilirii taxei de poluare, în sensul reținut prin jurisprudența menționată.
De asemenea, faptul că o . state membre UE practică o asemenea taxă nu conduce la concluzia conformității între dispozițiile OUG nr. 50/2008 și art. 110 TFUE.
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neînmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu sunt însă supuse obligație de a plăti o asemenea taxă.
Este nerelevantă și împrejurarea potrivit căreia a existat o corespondență între autoritățile din România și Comisia Europeană, finalizată prin concluzia că legislația internă respectă dispozițiile comunitare, nefiind introdusă procedura de infringement, având în vedere că în fapt CJUE a constatat o asemenea încălcare în cadrul cauzelor împotriva României cu referire la formele aflate în vigoare ale OUG nr. 50/2008.
De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea potrivit căreia a fost imposibilă stabilirea unei asemenea taxe de poluare cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior intrării în vigoare a disp. OUG nr. 50/2008 având în vedere că principiul neretroactivității implica exclusiv stabilirea unei asemenea taxe pentru viitor, începând cu operațiunile juridice având ca obiect aceste autovehicule încheiate ulterior intrării în vigoare a noilor prevederi, astfel încât principiul poluatorul plătește să fie pe deplin respectat în sensul reținut în cadrul cauzelor T. și N. împotriva României.
Nefondate sunt și susținerile recurentei privind aplicarea disp. art. 8 din OUG nr. 50/2008 având ca obiect condițiile de restituire a contravalorii taxei reziduale, reclamanta solicitând restituirea taxei de poluare percepută la data înmatriculării autoturismului, iar nu la data scoaterii acestuia din circulație, nefiind dovedită o identitate între cuantumul celor două taxe.
În plus, Curtea reține că deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcării principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
De asemenea, vor fi înlăturate și susținerile recurentei-pârâte privind neîncadrarea reclamantei în disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003, având în vedere considerentele din decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ale cărei considerente s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”
Nefondat este și motivul de recurs vizând greșita interpretare și aplicare a disp. art. 274 C.proc.civ. având în vedere culpa procesuală a recurentei-pârâte, conform celor reținute anterior, neavând relevanță buna-credință în acordarea acestor cheltuieli, ci exclusiv caracterul fondat al acțiunii și refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaște reclamantei dreptul de a-i fi restituită taxa de poluare plătită cu încălcarea dreptului comunitar.
În plus, se constată că disp. art. 23 din legea nr. 146/1997 devin incidente exclusiv în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege, recurenta-pârâtă nefăcând dovada că prezenta cauză este circumscrisă vreuneia dintre aceste ipoteze.
Vor fi înlăturate ca nefondate și criticile vizând nelegala acordare a dobânzilor legale aferente taxei de poluare, având în vedere că în cauza Irimire împotriva României, CJUE a statuat următoarele:” Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”, nefiind prin urmare incidente disp. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. 1865, considerente față de care în temeiul art. 312 alin. 1 din C.proc.civ. 1865 va fi respins prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.2612 / 08.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal ( fostă a IX-a) în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și cu intimata – reclamantă B. V., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. G. Ș. A. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.D.G/AC
JUD. FOND I. C. - Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal ( fostă a IX-a)
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6156/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
