Pretentii. Decizia nr. 7564/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7564/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 21078/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7564
Ședința publică din data de 16.10.2014
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - M. E. G.
Judecător – S. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1981/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I. R. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având drept obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă prin avocat B. M. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cererii prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat,Curtea acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimata-reclamantă, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1981/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 5, invocată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 prin întâmpinare.
Totodată, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ având ca obiect „pretenții, taxa de poluare” astfel cum a fost precizată la data de 01 octombrie 2013 formulata de reclamanta N. I. R. DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 5 și Administrația F. Pentru Mediu la restituirea către reclamantă a sumei de 5.832,00 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, achitată prin chitanța . nr._ din 11.05.2012, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată de la data plății – 11.05.2012 și până la data restituirii efective a sumei, precum și la plata sumei de 1.039,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu apărător.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ - fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată.
Prin decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._ emisă la data de 03.05.2012 de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 s-a stabilit pentru autoturismul în litigiu, marca Opel Astra, număr de identificare WOLOAHL_, cuantumul taxei pentru emisii poluante în suma de 5832,00 lei, urmare a aplicării elementelor de calcul prevăzute de Legea nr. 9/2012, achitată prin chitanța . nr._/11.05.2012.
Instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare:
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Tribunalul a reținut că taxa pe poluare a fost introdusa prin O.U.G. nr. 50/2008, care a suferit modificări prin O.U.G. nr. 108/2008, O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 117/2009, O.U.G. nr. 118/2010. Ulterior O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogata prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de calcul a taxei aferente.
Potrivit art. 4 din acest act normativ „(1) Obligația de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România; b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) al art. 4 indicat anterior a fost suspendat prin O.U.G. nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013, acesta fiind stadiul legislației la momentul furnizării răspunsului pârâtei, de refuz de restituire a taxei percepute.
Prin suspendarea dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca Legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 alin 1 lit. a din acest act normativ, dispoziție invocată în refuzul de înmatriculare dat de pârâtă, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
Rezulta, așadar, ca taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație. Astfel, la momentul formulării cererii de înmatriculare, principul „poluatorul plătește” nu era pus în aplicare, având în vedere că taxa era legată de momentul înmatriculării și nu este aplicabilă și autoturismelor similare care se află deja în circulație.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare TFUE) nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile Legii nr. 9/2012 –forma in vigoare la data formulării cererii de restituire a sumei cu titlul de taxa pentru emisii poluante către parata - rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Instanța a retinut ca Legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că acestea pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
Reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
De asemenea, in hotărârea pronunțata in Cauza C-263/10 N./Direcția G. a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Carbunesti, Administrația F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea in circulație in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.”
Interpretarea data de instanța europeana reglementarilor Uniunii Europene, așadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritarilor administrative aceleași puteri si obligații pe care le acorda instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate sa cunoască si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
TCE, in prezent Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica” in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justiție in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de supremație (prioritate) in raport cu ordinea juridica interna.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe emisii poluante este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia. Încadrarea juridică trebuie realizată de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.
Acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de procedură fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Dispozițiile Ordonanței de Guvern nr. 9/2000 nu sunt aplicabile în cazul dobânzilor percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice și de organele subordonate acestuia, în privința acestor dobânzi fiind incidente reglementările speciale, respectiv art. 124 Cod de procedură fiscală, astfel cum prevede art. 10 din Ordonanța de Guvern nr. 9/2000, text potrivit căruia „dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C.-S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice”.
Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget): (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor): (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.
Potrivit art. 9 din O.G. nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Tribunalul a aratat că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5 - 8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și organele fiscale, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Totodată, potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, (1) prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumita in continuare taxa. (2) Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului.
Conform dispozițiilor art. 5 alin. 3 din Legea 9/2012, taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar dovada plații acesteia va fi prezentata cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat in una dintre situațiile prevăzute la art. 4. Reclamantei i se poate opune relația dintre Administrația F. Pentru Mediu si administrația finanțelor publice, chiar daca aceasta are un raport juridic doar cu instituția care a calculat taxa pe poluare si a refuzat restituirea acesteia.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, susținând că este nelegală și netemeinică. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
1. Recurenta a criticat faptul ca instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice.
S-a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe ce poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă du poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Având în vedere faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 5, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către reclamant, intre recurentă și acesta, nu exista nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că urmare solicitării reclamantului, in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 5 a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru suma de 4890 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de către acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamanta nu contesta modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa s-a arătat ca prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat: Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b)la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, recurenta a arătat ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art.4
Mai mult, s-a susținut ca prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, s-a susținut ca ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, respectiv: ". - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideră ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care se solicită respingerea acțiunii ca neintemeiata
3. Referitor la obligarea pârâtei Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice la plata dobânzii, s-a invocat faptul ca reclamanta nu a solicitat, in prealabil, prin cererea de restituire si plata dobânzii conform art. 124 C.proc.civ., astfel ca aceasta nu poate solicita pe calea acțiunii directe, la instanța plata dobânzii legale aferente sumei achitate.
In acest sens, fata de art.124 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
4.Referitor la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, s-a solicitat admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din condițiile legale, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat respingerea si acestui capăt de cerere.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 4, Curtea retine ca tribunalul, in mod corect a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 4, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul Legii nr. 9/2012.
Curtea constată că nu poate fi reținut motivul de recurs privitor la legalitatea perceperii taxei solicitate, câtă vreme regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justitie Europeană în Cauzele reunite C. si C. C-97/13 si C-214/13, conform Ordonantei pronuntate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea natională în discutie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulatie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională”.
Astfel, potrivit art. 4 din L. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 13 .01. 2012, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara.
In consecinta, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
Așadar, legiuitorul a reglementat, . ca taxa de poluare, sub denumirea ,,taxa pentru emisiile poluante”, al cărei scop este, în principiu, concret - `poluatorul plătește` -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile art. 2 al. 1 lit. l din L. 9/_, retine Tribunalul ca, taxa pentru emisiile poluante, este definita de legiuitor ca fiind ,,l) taxa – reprezinta suma datorata de catre contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 si N1, N2, N3”.
In chiar preambului acestei legi, se mentioneaza ca taxa pentru emisiile poluante este chiar noua taxa de poluare, si, in cuprinsul acesteia nu sunt regasite modificari substantiale ale fostei O.U.G.50/2008 care a reglementat vechea taxa de poluare, in prezent suspendata de la aplicare.
Coroborand prevederile legale in vigoare cu normele europene, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapa o noua taxa, independent de denumirea acesteia, ( taxa de poluare, sau taxa pentru emisiile poluante), dacă a fost anterior înmatriculat . al Uniunii Europene.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecinta, L.9/2012 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratat CE precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Curtea apreciază recursul ca neîntemeiat, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, forței de muncă și capitalului .
În privința motivului de recurs privind greșita acordare a dobânzilor legale, se reține că în cauză, recurentul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
S-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 274 C.pr.civ. dispunând obligarea recurentei, ca parte căzută în pretenții, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
În temeiul disp. art. 274 Cod proc. civilă recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în faza procesuală a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTORULUI 5 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 1981/18.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă N. I. R. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având drept obiect „pretenții”.
Obligă recurenta la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei reprezentând onorariu avocat cu aplicarea art. 274 alin. 3 Codul de Procedură Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. M. E. G. S. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 5 ex./ MEG /Tehnored
Tribunalul București Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
Judecător de fond: L. C. D.
| ← Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1489/2014.... → |
|---|
