Pretentii. Decizia nr. 9379/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9379/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 3683/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9379
Ședința publică din data de 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman împotriva sentinței nr. 1502/10.12.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. I. și cu intimatele-pârâte Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația F. pentru Mediu, în cauza având ca obiect „refuz restituire taxă pe poluare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea constată că, deși intimatul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar o copie a cererii de restituire adresată organului fiscal, acesta nu s-a conformat dispoziției instanței, motiv pentru care va reține dosarul în pronunțare, inclusiv asupra motivului de recurs de ordine publică constând în faptul că, anterior sesizării instanței, intimatul-reclamant nu a formulat cerere de restituire a taxei adresată organului fiscal.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1502/10.12.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte De Muncă Asigurări Sociale Și C. Administrativ Fiscal a admis acțiunea privind pe reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI V., DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU,; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 353 din 29.04.2009 emisă de AFP V. ca nelegală; a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 2279 lei reprezentând taxă pe poluare cu dobânda fiscală aferentă până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, prin care a solicitat admiterea recursului și în consecință, casarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii intimatului-reclamant P. I., pentru motivele arătate în cererea de recurs.
În motivarea cererii sale, recurentul a invocat următoarele motive de casare:
Hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila.
În mod eronat instanța de fond a admis acțiunea intimatului reclamant, dispunând restituirea taxei de poluare, considerând ca taxa plătită este una interzisa de dispozițiile art. 90 din Tratatul CE (modificat și renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Instanța de fond a admis in mod greșit acțiunea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea taxei de poluare, întrucât suma nu a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ci in baza unei decizii de calcul a taxei de poluare emisa in baza OUG nr. 50/2008.
In aceasta cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
In aceasta cauza, in mod greșit, instanța de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea sumei de 2279 lei, achitata cu titlu de taxa de poluare, întrucât acesta nu s-a aflat in niciuna dintre situațiile expres si limitativ prevăzute de lege ca fiind cauze de exceptare de la plata taxei.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG nr. 50/2008, iar mai apoi de Legea nr. 9/2012 nu sunt încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputând fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
Instanța de fond a aplicat in mod greșit prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea UE Europene), privind compatibilitatea Legii nr. 9/2012, examinata in raport de modificările aduse de OUG nr. 218/2008, întrucât scutirea de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele noi, operează pentru perioada 15.12._09, ori față de împrejurarea în care taxa a fost stabilită la altă dată, aprecierea ca discriminatorie și nelegală a taxei de poluare este total greșită.
A mai arătat recurenta-pârâtă că hotărârea atacata este data cu depășirea atribuțiilor puterii judecate, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 Cod procedura civila.
Eventuala nelegalitate a dispozițiilor Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.
Totodată, se retine ca instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin OUG nr. 50/2008, reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa o respecte, in baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, in condițiile in care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate sa adopte masuri legislative, pentru modificarea si completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Prin admiterea cererii intimatului reclamant si exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanța de fond s-a substituit autorităților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
Cu privire la dobânda calculată la suma încasată, pe care reclamantul o solicită, considerând-o folos nerealizat, recurenta-pârâtă o consideră nelegală, deoarece aceasta nu poate fi considerată obligație neexecutată a AJFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 și art. 1084 Cod civil.
În ceea ce privește obligarea recurentei parate la plata cheltuielilor de judecata, a învederat recurenta-pârâtă că, în mod greșit instanța a reținut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece acestea nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, si anume Legea nr. 9/2012, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 451-455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivității excesive.
In aceasta cauza nefiind nevinovată de declanșarea activității judiciare, AJFP Teleorman nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin Încheierea din 3.11.2014, Curtea a dispus citarea intimatului reclamant cu mențiunea de a depune la dosar o copie a cererii de restituire adresată organului fiscal, pe care să se regăsească viza de înregistrare sau care să fie însoțită de dovada trimiterii prin postă, precum și răspunsul primit de la organul fiscal, în cazul în care acesta i-a fost comunicat.
Deși legal citat cu această mențiune, acesta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut dovada celor solicitate.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din actele depuse de reclamant în fața instanței de fond, intimatul reclamant nu a formulat anterior introducerii acțiunii o cerere de restituire a taxei pe poluare, întemeiata pe dispozițiile art. 117 din Codul de procedura fiscala.
La pct.1 din dispozitivul Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat astfel: 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Or, art. 117 din art. 117 din O.G. nr. 92/2003, prevede că se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Acest articol are denumirea marginală Restituiri de sume și se regăsește în Cap II Stingerea creanțelor fiscale prin plată, compensare și restituire din Codul de procedură fiscală, astfel că privește exclusiv o procedură de restituire care se realizează de către organul fiscal.
Prin urmare, în temeiul acestui articol intimatul avea obligația înainte de a se adresa instanței de judecată, de a formula cerere de restituire a sumelor către organul fiscal.
Această procedură nu poate fi confundată, cu procedura prealabilă reglementată de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte, în considerentele Deciziei nr. 24/2011 respectiv că: „acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.”
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile.
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, Curtea constată că intimatul reclamant nu a înaintat în prealabil pârâtei o cerere de restituire a taxelor pe poluare conform art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală.
Pentru aceste considerente, în baza art. 496 și 498 NCPC si art. 20 din Legea nr.554/2004, Curtea va admite recursul, va casa în tot sentința recurată și va respinge ca inadmisibilă acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței nr. 1502/10.12.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. I., cu domiciliul în Poeni, sat Poeni, . nr. 43, ., jud. Teleorman, și cu intimatele-pârâte Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, jud. Prahova, și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
Casează în tot sentința recurată, în sensul că:
Respinge ca inadmisibilă acțiunea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. I. F.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. jud. IF
Jud. fond: V. V., Tribunalul Teleorman
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1547/2014. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6869/2014.... → |
|---|
