Anulare act administrativ. Decizia nr. 1253/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1253/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 25495/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1253
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02.03.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. M. F.
JUDECĂTOR: C. P.
JUDECĂTOR: I. C. G.
GREFIER: D. N.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant P. A.-C. și de recurenta-pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D., împotriva sentinței civile nr. 4890/08.07.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție A. DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂA FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns recurentul-reclamant personal, legitimat în baza cărții de identitate . nr._, și recurenta-pârâtă prin consilier juridic, lipsă fiind intimata-chemată în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, depune actele de control ale altor autorități publice și jurisprudență, comunicând și recurentului-reclamant un exemplar.
Recurentul-reclamant, prin apărător, nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri, dar solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la acest termen de judecată. Nu solicită alte înscrisuri, în afara celor de la dosarul cauzei.
Curtea, deliberând, încuviințează pentru recurenta-pârâtă proba cu înscrisurile depuse la acest termen de judecată, în temeiul art. 492 Cod de procedură civilă.
Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței, pentru a da posibilitate recurentului-reclamant să ia cunoștință de înscrisurile depuse în ședință publică de recurenta-pârâtă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns recurentul-reclamant personal și recurenta-pârâtă prin consilier juridic, lipsă fiind intimata-chemată în garanție.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, pe recursul formulat, solicită casarea sentinței și menținerea deciziei de impunere, a deciziei de soluționare a contestației. Arată că, în mod nelegal instanța de fond a admis și nu a decăzut intimatul-reclamant din dreptul de a modifica cererea inițială referitor la competența materială a CAS de a stabili obligații la fondul asigurărilor de sănătate. Instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea de chemare în garanție formulată de CAS, în condițiile în care datele au fost comunicate de A.. Deciziile contestate au fost emise anterior datei când hotărârea Curții de Apel București a fost pronunțată. CAS a stabilit în mod legal contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Din preambulul deciziilor de impunere rezultă că art. 35 din Ordin 617/2007 nu este singurul temei legal în baza căruia s-au emis deciziile. Chiar și dacă este anulat acest articol, rămâne cealaltă bază legală, respectiv Legea 95/2006 și OG 92/2003. Art. 35 reprezintă o reflectare a art. 86 din OG 92/2003. Alt argument în favoarea competenței CAS de a stabilit obligații îl constituie dispozițiile OG 125/2011, art. V, alin. 1. Se precizează expres la alin. 2 că pentru stabilirea obligației la fond competența aparține Caselor de asigurări de sănătate. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București referitor la anularea art. 35 vine într-un moment când nu intrase în vigoare OG 125/2011. Se instituie încă o dată competența CAS de a stabili contribuții la fondul de asigurări sociale de sănătate. Recurenta a depus dovezi în sensul că și Curtea de Conturi a stabilit obligații în sarcina Casei de asigurări de sănătate, în baza Protocolului A.-CNAS. Dacă s-ar solicita la acest moment A. să stabilească contribuții pentru persoanele fizice, s-ar comunica faptul că are competență CAS în acest sens. Totodată, și din jurisprudența ICCJ rezultă că aparține competența CAS. Din OG 125/2011 rezultă același lucru, respectiv faptul că competența aparține CAS.
Recurentul-intimat, personal, pe recursul formulat, arată că este vătămat de acele considerente care nu au fost necesare dispozitivului. Aceste considerente, în virtutea noului Cod de procedură civilă, trec în putea lucrului judecat, iar în cazul în care se vor emite noi titluri fiscale poate pentru aceeași perioadă, recurentul-intimat va fi vătămat. Dacă va contesta noile dispoziții i se vor opune considerentele din această hotărâre. În aceste condiții, trebuie înlăturate considerentele ce nu sunt necesare dispozitivului. Înlăturarea acestor considerente nu schimbă soluția instanței de fond și nu ar lipsi de motivare hotărârea. Noul cod de procedură civilă arată că instanța trebuie să pronunțe și să motiveze hotărârile date doar pe baza unor considerente necesare. Nu s-au discutat complet apărările sale, astfel că i s-a încălcat și dreptul la apărare. Instanța de fond a arătat că a analizat succint motivele, dar nu le-a analizat pe toate. Aspectul privind accesoriile nu a fost analizat de instanță, iar referitor la aceasta practica este diferită, conform și înscrisurilor depuse la dosar. Solicită admiterea recursului.
Pe recursul formulat de CAS, solicită respingerea acestuia, menținerea soluției ca legală, întrucât primele două motive de recurs nu se înscriu în categoria prevăzută expres și limitativ de NCPC. Ca atare, acestea nu sunt veritabile motive, privesc aspecte de drept procesual. Chiar dacă ar fi considerate motive de recurs, instanța a procedat în mod corect; considerând cererea de majorare a câtimii obiectului cererii ca nefiind o veritabilă modificare a cererii de chemare în judecată și poate fi făcută până la închiderea dezbaterilor, iar referitor la cererea de chemare în garanție, instanța s-a pronunțat și a respins-o printr-o încheiere. Pe fondul cauzei, instanța de fond a aplicat în mod corect legea, întrucât a intervenit soluția Curții de Apel București irevocabilă, prin care s-a anulat tocmai temeiul legal care dădea posibilitatea recurentei să emită decizii de impunere pentru diverse categorii de contribuabili. Instanța a apreciat corect că produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial și are efect erga omnes. Referitor la soluțiile de speță depuse la dosar, prin care s-a respins excepția de ilegalitate, într-adevăr au existat instanțe care s-au pronunțat în sensul că articolul este legal, dar aceste decizii produc efecte inter partes, nu erga omnes. Referitor la celelalte texte de lege despre care susține recurentul că ar justifica emiterea acestor dispoziții, acestea se referă la cu totul alte situații și la organe fiscale. Hotărârea Curții de Apel București reține că nu are calitate de organ fiscal CAS și nu poate emite titluri de creanță, ci poate pune în executare asemenea titluri, emise de organele fiscale. Hotărârea Curții de Apel București are putere de lucru judecat și nu mai poate fi pusă în discuție. Referitor la noua lege ce fiscalizează aceste obligații începând cu 2012, se arată dacă se urmează interpretarea dată de C. de asigurări de sănătate ar trebui să i se aplice caracter retroactiv acestei legi. Pe fondul cauzei, anulându-i-se temeiul emiterii acestor decizii și neexistând altele, nu există temei referitor la emiterea deciziilor, aspect constatat de instanța de fond și care duce la anularea deciziilor emise. Statul nu este pus în imposibilitatea de a urmări realizarea unor creanțe fiscale. Solicită respingerea recursului, menținerea sentinței civile, cu cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru achitată în recurs.
Recurenta-pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului formulat de recurentul-intimat, în temeiul art. 425 alin. 1 lit. b NCPC. Instanța de fond avea obligația de a menționa motivele pentru care s-au admis și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Cele două considerente ale instanței de fond trimit la absolvirea recurentului de la plata contribuției de sănătate, ca urmare a acestor motive invocate. Instanța trebuie să se pronunțe și pe aceste aspecte. Trebuie ca în motivare instanța de fond să precizeze argumentele pentru care a înlăturat cele două motive invocate în contestație. Pe aplicabilitatea retroactivă a OG 125/2011, arată că nu se vorbește de încălcarea principiului neretroactivității, întrucât Legea 95/2006 a stabilit inclusiv anterior intrării în vigoare a Ordonanței obligația plății contribuției la fond pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități independente. Abia începând cu 01.07.2010 are A. dreptul și competența de a stabili această obligație. Dacă s-ar aplica retroactiv ordonanța, s-ar ajunge să se lipsească Legea 95/2006 de efectele ei, de a stabili obligații la fond pentru persoane fizice autorizate, în condițiile art. 208 din acest act normativ. Anterior datei de 13.06.2013, A. nu a stabilit niciodată contribuții în sarcina persoanelor fizice autorizate.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin.1 Cod proc. civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
Prin sentința civila recurata, nr. 4890/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, s-au reținut și dispus următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul tribunalului la data de 22.07.2013 sub nr._, reclamantul P. A. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., anularea Deciziei nr. 108/11.01.2013 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate D., anularea Deciziei de impunere privind obligațiile la Fondul Național de A. Sociale de Sănătate nedeclarate de persoana fizică nr._/28.08.2012, precum și anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile la Fondul Național de A. de Sociale de Sănătate nedeclarate de persoana fizică nr._/28.08.2012, mai puțin în ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina reclamantului după data de 01.07.2012.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că nu datorează contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) pentru perioada septembrie 2007 – 01.07.2012, întrucât nu a încheiat un contract de asigurare cu Casa de Asigurări de Sănătate D..
S-a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 222 din Legea nr. 95/2006 de a informa asiguratul cel puțin o dată pe an, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, astfel încât nu ar putea fi reținută o atitudine culpabilă a reclamantului, ceea ce implică absolvirea de plata majorărilor și penalităților de întârziere la plata contribuției datorate FNUASS.
În dovedire, au fost depuse înscrisuri.
Prin întâmpinarea depusă la data de 14.12.2013, pârâta C. de asigurări de sănătate D. a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că, potrivit art. 211 din Legea nr. 95/2006, încheierea contractului de asigurare cu casa de sănătate nu constituie izvorul obligației de a contribui la FNUASS, întrucât această obligație își are izvorul în art. 208 pct. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. 2 se realizează pe baza mai multor principii, printre care participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
S-au mai invocat prevederile art. 7 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, potrivit căruia persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția, precum și ale alin. 3 ce stabilește că pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează.
Pârâta a mai precizat că reclamantul nu face parte din categoriile de persoane scutite de la plata contribuției și că nu a fost informat conform art. 222 din Legea nr. 95/2006, întrucât reclamantul nu și-a respectat obligația declarării veniturilor realizate din activități libere.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.p.c.
La data de 14.12.2013, pârâta a depus cerere de chemare în garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. - Administrația județeană a finanțelor publice D., ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Încheierea de ședință din data de 01.04.2014. (f. 143, verso).
La data de 24.01.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.
La data de 19.05.2014, reclamantul a depus o cerere modificatoare, prin care a solicitat anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligațiile la Fondul Național de A. Sociale de Sănătate nedeclarate de persoana fizică nr._/28.08.2012 și în ceea ce privește obligațiile stabilite în sarcina sa după data de 01.07.2012, până la 28.08.2013.
În motivare, a arătat că prin Sentința civilă nr. 835/08.02.2012, rămasă irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 243/04.04.2014, s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
La data de 18.06.2014, pârâta a depus note scrise prin care a solicitat decăderea reclamantului din dreptul de a își modifica cererea de chemare în judecată și, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii modificatoare.
În motivare, a arătat că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general oblicatorii și au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că Sentința civilă nr. 835/08.02.2012, rămasă irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București nu produce efecte asupra speței deduse judecății.
S-a mai susținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că art. 35 din Normele metodologice nu au un caracter nelegal.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere privind stabilirea obligațiilor de plată la FNUASS nedeclarate de persoana fizică nr._/28.08.2012 emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D. (filele 16,17), s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 4020 lei reprezentând contribuție FNUASS aferentă perioadei 01.07.2007 - 30.06.2008, a sumei de 4272,70 lei reprezentând majorări de întârziere și a sumei de 576 lei reprezentând penalități de întârziere.
Prin decizia de impunere privind stabilirea obligațiilor de plată la FNUASS nedeclarate de persoana fizică nr._/28.08.2012, emisă de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D. (filele 16,17), s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de_ lei reprezentând contribuție FNUASS aferentă perioadei 01.07.2008 - 30.06.2012, a sumei de 8061, 87 lei reprezentând majorări de întârziere și a sumei de 3384 lei reprezentând penalități de întârziere.
În preambulul acestor decizii s-a prevăzut că au fost emise în baza art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007.
Împotriva deciziilor de impunere reclamantul a făcut contestație înregistrată la pârâtă sub nr._/02.10.2012, ce a fost respinsă prin Decizia nr. 108/11.01.2013.
În conformitate cu prevederile art. 211 si 215 din Legea nr.95/2006, obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum și persoanelor fizice care sunt cetățeni romani si domiciliază pe teritoriul României. Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România.
Reclamantul nu face parte din categoria persoanelor scutite de la contribuția asigurărilor de sănătate obligatorii, aceasta desfășurând activități independente, neregăsindu-se astfel în niciuna din cazurile prev. expres de art.213 din Legea nr. 95/2006.
Potrivit alin.(3) din art.215 din Legea nr. 95/2006 (în vigoare la data emiterii deciziei de impunere), persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond, astfel că obligația virării contribuției sociale de sănătate se aplică si persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente.
Potrivit art. 35 alin. (1) din Ordinul CNAS nr.617/2007, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A..
În ceea ce privește competența Casei de A. de Sănătate D. de a emite decizii de impunere, Tribunalul constată că prin Sentința civilă nr. 835/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, a fost anulat în parte art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, în ceea ce privește posibilitatea organului competent al CAS de a emite decizii de impunere. Sentința a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 243/04.04.2014.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu, după motivare, în Monitorul Oficial.
Tribunalul constată că de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 835/08.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost anulat temeiul legal în baza căruia casele de asigurări de sănătate emiteau decizii de impunere.
Hotărârea judecătorească prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ (sau o parte din acesta) are ca efect înlăturarea de la aplicare a respectivului act administrativ nelegal, inclusiv într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, în care se pune în discuție legalitatea unui act emis în baza actului normativ anulat și pentru care partea este în termenul legal de a îl contesta.
În consecință, în analiza legalității actului administrativ contestat, se impune ca Tribunalul să dea eficiență faptului că actul administrativ contestat a fost emis în baza unei dispoziții legale anulate, respectiv în baza art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, care dădea posibilitatea organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Pentru aceste considerente, întrucât deciziile de impunere privind stabilirea obligațiilor de plată la FNUASS nedeclarate de persoana fizică nr._/28.08.2012 și nr._/28.08.2012 au fost emise de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D., deși nu era competentă, în urma anulării în parte a art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, Tribunalul a anulat deciziile mai sus menționate și Decizia nr. 108/11.01.2013 prin care pârâta a respins contestația reclamantului împotriva deciziilor de impunere.
Întrucât necompetența organului emitent atrage anularea actului administrativ fiscal, Tribunalul a făcut o analiză succintă a celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant, pe care Tribunalul le-a apreciat ca nefiind întemeiate pentru următoarele motive:
În ceea ce privește obligația reclamantului de a plăti contribuții la FNUASS, Tribunalul consideră că obligația de a contribui la FNUASS nu este lăsată la latitudinea fiecărei persoane (ce realizează venituri din activități independente), întrucât potrivit art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar iar participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este obligatorie.
Chiar dacă nu există un contract de asigurare, în cazul plății contribuțiilor la FNUASS, persoana în cauză trebuie să fie asigurată, astfel cum prevede art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, iar în cazul refuzului autorității de a încheia contractul de asigurare, persoana care plătește contribuții poate uza de căile legale pentru valorificarea drepturilor sale în calitate de asigurat. Tribunalul reține că reclamantul a depus o interogare a bazei de date a persoanelor asigurate (f. 155) din care rezultă că deși a achitat contribuția la FNUASS după 01.07.2012, el nu figurează în această bază de date ca persoană asigurată, însă, în cazul în care i s-ar nega calitatea de asigurat, reclamantul poate face dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 (cetățean român cu domiciliul în tară și plata contribuțiilor la FNUASS) și că este asigurat.
Totodată, Tribunalul a constatat că deși pârâta nu a făcut dovada că ar fi informat reclamantul cel puțin o dată pe an, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale, conform art. 222 din Legea nr. 95/2006, obligația reclamantului de a contribui la FNUASS nu este condiționată de această informare, atâta timp cât art. 208 alin. 3 lit. e din Legea nr. 95/2006 prevede că participarea la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate este obligatorie.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a anulat decizia nr. 108/11.01.2013 emisă de C. Județeană de A. de Sănătate D., a anulat decizia de impunere nr._/28.08.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate D., a anulat decizia de impunere nr._/28.08.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate D. și a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în valoare de 150 de lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva sentintei civile mai sus mentionate ambele părți au formulat recurs.
Casa de Asigurări de Sănătate D. a motivat in recursul formulat, următoarele:
In fapt, prin sentința pronunțata, instanța de fond a admis cererea de chemare in judecata formulata de dl. P. A.-C. si a anulat Deciziile de impunere nr._/2012 si nr._/2012 privind obligațiile la Fondul N. Unic de A. Sociale de Sănătate precum si decizia de soluționare a contestației nr. 108/11.01.2013, emise de Casa de Asigurări de Sănătate D.. Considera ca sentința este nelegala, având in vedere următoarele argumente:
I.Instanța de fond in mod nelegal a respins excepția decăderii intimatului-reclamant din dreptul de a completa cererea de chemare in judecata. Potrivit dispozițiilor art. 204 alin. 1 din NCPC, „Reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat; potrivit dispozițiilor art. 204 alin. 3 din NCPC „Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților." Intimatul nu se afla la primul termen la care a fost legal citat, astfel ca cererea modificatoare a fost depusa peste termenul prevăzut de lege sub sancțiunea decăderii iar instituția noastră nu a fost de acord cu modificarea cererii de chemare in judecata si propunerea de noi dovezi.
II.Instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărâre asupra cererii de chemare in garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C.- Administrația județeană a finanțelor publice D.. Astfel, prin cererea inregistrata la CAS D. cu nr._/03.12.2013, CAS D. a solicitat chemarea in garanție a Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice C. - Administrația județeană a finanțelor publice D., care a comunicat către instituția recurenta datele necesare in vederea emiterii deciziilor de impunere de constituire a obligațiilor la FNUASS. Instanța nu a făcut nici o mențiune referitoare la cererea recurentei in cuprinsul hotărârii recurate, fapt care echivalează cu nejudecarea fondului cererii, considerent pentru care solicitam casarea sentinței civile nr. 4890/08.07.2014.
III. Instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca deciziile de impunere contestate au fost emise in baza unor dispoziții legale imperative, altele decât art. 35 din ordinul nr. 617/2007, care stabilesc competenta stabilirii obligațiilor la FNUASS, pentru persoanele fizice, in sarcina caselor de asigurări de sănătate.
1.Astfel, art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 nu constituie singurul temei de drept in baza căruia au fost emise deciziile de impunere contestate, acest act normativ fiind parte a legislației secundare menționate in preambulul acestora. Chiar daca instanța de fond a avut in vedere soluția pronunțata pe excepția de nelegalitate a acestui articol, celelalte dispoziții legale avute in vedere la emiterea deciziilor de impunere susțin legalitatea emiterii acestora: art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006, precum si art. 6, art. 7 si art. 86 din OG nr. 92/2003.
2.In același context, conform dispozițiilor art. 27 alin. 1 din OG nr. 86/2003, „începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări pentru șomaj, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, denumite în continuare contribuții sociale, se va realiza de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar."
Contribuțiile datorate de persoanele juridice si persoanele fizice care au calitatea de angajator de refera la obligațiile datorate pentru angajații acestora, pentru care se calculeaza retine si virează contribuția la FNUASS (angajator si angajat).
Conform dispozițiilor art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, „Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin A., în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către A., se efectuează de către casele de asigurări."
Intimatului nu i s-a calculat contribuția la FNUASS in virtutea calității de angajator, ci a celei de persoana fizica realizatoare de venituri din activități independente. Astfel, conform art. 7 alin. 3 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, cu modificările si completările ulterioare, „Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează."
In acest context, este necesara delimitarea, cu privire la speța dedusa judecații, a competentelor celor doua instituții - A. respectiv CAS D. - referitor la activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, dupa cum urmează:
-competenta A. vizează activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate a persoanei fizice autorizate (PFA)-in cazul in care aceasta are si calitatea de angajator (contribuția angajator si contribuție angajat);
-competenta CAS D. vizează activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate a persoanei fizice realizatoare de venituri din activități independente.
3. Un argument in plus in susținerea competentei caselor de asigurări de sănătate cu privire la stabilirea contribuțiilor ia FNUASS pentru contribuabilii persoane fizice, il constituie OUG nr. 125/2011, care, la art. V alin. 1, stabilește ca abia „începând cu data de 1 iulie 2012, competenta de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II si III din titlul IXA2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscala." Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "Competenta de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum si perioadei 1 ianuarie—30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 si, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade."
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 lit. b) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, "Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se înțelege ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu: (...) declararea, stabilirea, verificarea și colectarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;"
Mai mult decât atat, potrivit dispozițiilor art. V alin. 7 din OUG nr. 125/2011, cu modificările si completările ulterioare, după stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice potrivit alin. 2 al aceluiași articol, casele de asigurări sociale transmit Agenției Naționale de Administrare Fiscală o copie a titlurilor în care sunt individualizate contribuțiile sociale astfel stabilite.
Din enumerarea dispozițiilor legale prezentate, rezulta faptul ca, pentru perioada pentru care au fost stabilite obligațiile la FNUASS ale intimatului-persoana fizica, competenta stabilirii contribuției la acest fond a revenit Casei de A. de Sănătate D., cele doua decizii de impunere contestate respectând normele legale in aceasta materie.
4. Conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, „Hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare."
Conform dispozițiilor art. 521 alin. 3 din NCPC referitoare la efectele dezlegărilor date de către înalta Curte de Casație si Justiție, „Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Actele administrative contestate au fost emise anterior datei publicării hotărârii judecătorești in Monitorul Oficial al României, respectiv 04.04.2014. astfel ca hotărârea respectiva nu produce efecte asupra spetei supuse judecații in prezenta cauza.
Mai mult decât atat, soluția publicata in Monitorul Oficial nu este rezultatul unei dezlegări date de către înalta Curte de Casație si Justiție, hotărârea data de către instanța suprema fiind pronunțata doar pe considerente de ordin procedural si nu pe fondul cauzei.
Cu privire la fondul cauzei insa, Înalta Curte de Casație si Justiție a apreciat ca, "raportat la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006, potrivit cu care, în cazul neachitării la termen, conform legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A., CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice nu au caracter nelegal întrucât nu adaugă la lege și nici nu contravin sensului și spiritului legii în aplicarea căreia au fost adoptate." si ca, "împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare Ia textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care, potrivit art. 141 din acest cod, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de Sănătate." (Decizia nr. 3878/2010, Decizia nr. 241/2014, Decizia nr. 505/2014).
Astfel, recurenta solicita admiterea recursului si casarea sentinței recurate in sensul respingerii cererii de anulare a deciziilor de impunere nr._/2012 si nr._/2012 privind obligațiile la Fondul N. Unic de A. Sociale de Sănătate precum si a deciziei de soluționare a contestației nr. 108/11.01.2013, emise de Casa de Asigurări de Sănătate D. si, pe cale de consecința, cu consecința menținerii actelor administrative emise ca temeinice si legale.
In drept, disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 din Legea 134/2010 privind Cod Proc Civ. si pe disp. art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul P. A. C., motivează în recursul formulat următoarele:
Solicita admiterea recursului si înlăturarea considerentelor cuprinse în paragraful ultim de la pagina 3 și în paragrafele 1 - 3 de la pagina 4 din Sentința civilă 4890/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a ll-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul_ .
În considerentele cererii de recurs arată:
1.Prin Sentința civilă 4890/08.07.2014, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a anulat deciziile emise de pârâtă, după cum reiese din dispozitivul respectivei hotărâri judecătorești.
Din considerentele acestei hotărârii reiese că, pentru a pronunța soluția mai sus amintită, instanța de fond a reținut că pârâta „nu era competentă" să emită deciziile anulate, ca urmare a „anulării în parte a art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/200T.
Aceste considerente au caracter necesar, deoarece reprezintă justificarea și susținerea necesară a soluției adoptate, și decisiv, întrucât se reflectă în soluția adoptată prin dispozitiv.
2.Considerentele cuprinse în paragraful ultim de la pagina 3 și în paragrafele 1 - 3 de la pagina 4 din Sentința civilă 4890/08.07.2014 nu au caracter necesar, întrucât ele aduc hotărârii elemente care nu influențează în nici un fel soluția adoptată, putând să lipsească din cuprinsul motivării hotărârii judecătorești.
Cu toate acestea, respectivele considerente vor intra în puterea lucrului judecat, în condițiile art. 430 alin. 2 C.proc.civ., potrivit cu care „autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".
Așadar, întrucât recurentul este prejudiciat prin inserarea lor în cuprinsul hotărârii, are interes în formularea prezentei cereri de recurs, în condițiile art. 461 alin. 2 C.proc.civ., potrivit căruia „în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate".
Întâmpinările la recursuri:
Recurentul P. A. C. a formulat întâmpinare la recursul formulat împotriva Sentinței civile 4890/08.07.2014, pronunțate de Tribunalul București - Secția a Il-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul 2549S/3/2013,de recurenta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea intampinarii arata:
1,Respingerea de către instanța de fond a excepției decăderii sale din dreptul de a completa cererea de chemare în judecată nu reprezintă o încălcare sau o aplicare greșită a normelor de drept material.
Or, în aceste condiții, critica mai sus amintită nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de ari 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., care se referă în mod expres și limitativ la „încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu și a acelor de drept procesual.
Mai mult, cererea adițională formulată în fața instanței de fond a avut ca obiect mărirea pretențiilor, fiind astfel incidente dispozițiile art. 204 alin. 2 C.proc.civ., iar nu cele ale art. 204 afin. 1 și 3 C.proc.civ., cum afirmă recurenta.
Or, în aceste condiții, cererea adițională mai sus amintită putea fi formulată oricând în fața instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor.
Nu în ultimul rând, trebuie arătat că reclamantul și-a mărit pretențiile la primul termen (13.05.2014) ce a urmat publicării în Monitorul Oficial (04.04.2014) a Sentinței 835/08.02.2012.
De asemenea, problema competenței organului emitent - și, ca urmare, a valabilității actelor emise de un organ necompetent - poate fi ridicată în orice moment al litigiului de contencios administrativ, chiar de către instanță din oficiu, și chiar daci părțile nu solicită acest lucru (fiind o excepție de la interdicția instanței de a se pronunța ultra petita).
2.Faptul că „instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărâre asupra cererii de chemare în garanție"" a A. – DGRFP C. - AJFP D. nu reprezintă o încălcare sau o aplicare greșită a normelor de drept material
Ca urmare, nici această critica nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., care, așa cum arătam la pct. 1 al acestei cereri, se referă în mod expres și limitativ la „încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu și a acelor de drept procesual.
De altfel, instanța de fond a procedat în mod corect, întrucât, la termenul din 01.04.2014, prin încheiere motivată, a respins ca nefiind admisibilă în principiu cererea de chemare în garanție formulată de recurentă, făcând aplicarea art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 64 alin. 2 C.proc.civ.
În consecință, respingând ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție printr-o încheiere, instanța de fond s-a pronunțat prin hotărâre asupra acestei cereri, dacă avem în vedere dispozițiile art. 424 alin. 5 C.proc.civ., potrivit cărora „toate celelalte hotărâri date de instanță se numesc încheieri, dacă legea nu prevede altfel".
3. Anularea de către instanța de fond a deciziilor de impunere emise de recurentă, întrucât au fost emise de un organ fiscal necompetent, nu s-a făcut cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor drept material, nefiind, astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ.
3.1 Prin Sentința civilă 835/08.02.2012, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul_, publicată în M.Of, Partea I, 243/04.04.2014. s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere".
Potrivit art. 23 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt generai obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor ori al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare".
Așadar, hotărârea judecătorească prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ nu produce doar efecte relative (inter partes), ci produce efecte absolute (erga omnes).
Nu produce efecte erga omnes, ci doar inter partes, hotărârea judecătorească prin care s-a respins o acțiune având ca obiect anularea unui act administrativ cu caracter normativ, aceleași părți nemaiavând posibilitatea de a reitera o astfel de cerere pentru aceleași motive, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, însă cererea va putea fi reiterată de alte părți.
Ca o consecință a caracterului obligatoriu erga omnes al unei astfel de hotărâri judecătorești, actul administrativ cu caracter normativ anulat nu mai poate fi aplicat de către nici un subiect de drept, cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice, el încetându-și de drept efectele pentru viitor.
Totodată, hotărârea judecătorească prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ are ca efect înlăturarea de la aplicare a respectivului act administrativ nelegal . pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiectul sau de stadiul procesului,
Mai mult, problema competenței organului emitent poate fi ridicată în orice moment al litigiului de contencios administrativ, chiar de către instanță din oficiu, chiar dacă părțile nu solicită acest lucru (fiind o excepție de la interdicția instanței de a se pronunța ultra petita).
3.2. Din preambulul deciziilor de impunere contestate reiese că acestea au fost emise în temeiul ari, 215, ari. 256, ari. 257, art. 261 și art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 .... art. 6, 7, 86 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 ..., art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007".
În primul rând, trebuie arătat că nici unul dintre textele normative mai sus citate, cu excepția art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, nu stabilește competența recurentei de a emite decizii de impunere.
În al doilea rând, prin Sentința civilă 835/08.02.2012 amintită la pot 3.1. al acestei cereri, s-a decis cu autoritate de lucru judecat că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 sunt nule în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere", deoarece „competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere".
Ca urmare, nu există alte dispoziții legale care să dea posibilitatea organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, iar dispozițiile normative care prevedeau această posibilitate au fost anulate.
3 3. Dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 86/2003, la care a făcut referire recurenta, nu sunt incidente în prezenta cauză, acestea referindu-se la o altă categorie de subiecte de drept (cele care au calitatea de angajator sau asimilate angajatorului) decât aceea din care face parte recurentul reclamant (persoană ce realizează venituri din activități independente).
Totodată, dispozițiile art. V alin. 2 din OUG 125/2011 nu stabilesc competența recurentei de a emite decizii de impunere pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ - ceea ce ar însemna aplicarea sa retroactivă - ci au natura juridică a unor norme tranzitorii, deoarece stabilesc că administrare contribuțiilor și soluționarea contestațiilor revine în competența caselor de asigurări „potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade".
Or, dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 sunt nule „în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere", deoarece „competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere".
Așadar, și după . OUG 125/2011, casele de asigurări nu au competența de a emite decizii de impunere (ca acte de stabilire a impozitelor), ci doar pe aceea de a emite titluri executorii (ca acte de executare silită a sumelor cuprinse în deciziile de impunere).
Recurenta CAS D. a formulat intampinare la recursul formulat de partea adversă, cu motivarea următoare:
1.Conform prevederilor art. 425 alin. 1 lit. b) din NCPC, „Hotărârea va cuprinde: (...) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;
2.Prin cererea de chemare in judecata formulata in fata instanței de fond, recurentul-reclamant a antamat doua motive in baza cărora a solicitat anularea actelor administrative emise de către CAS D., respectiv:
- lipsa obligației de a plați contribuția la FNUASS pentru perioada septembrie 2007-1 iulie 2012, intrucat nu a incheiat un contract de asigurare cu Casa de Asigurări de Sănătate D. (pag. 2, pct. 2 din cererea de chemare in judecata);
- lipsa obligației de plata a majorărilor si a penalităților de intarziere ca urmare a faptului
ca CAS D. nu 1-a informat in condițiile art. 222 din Legea nr. 95/2006.
Ambele considerente tind la absolvirea recurentului-reclamant de la plata contribuției la FNUASS in perioada menționata, acestea având relevanta in motivarea soluției pronunțate.
Soluția instanței de fond este motivata de lipsa competentei CAS D. de a stabili obligațiile respective si nu de lipsa obligației de plata, in aceste condiții, instanța având obligația sa se pronunțe asupra motivelor pentru care s-a inlaturat cererea recurentului-reclamant privind lipsa obligației de plata la FNUASS.
Pentru toate considerentele precizate, solicita respingerea recursului și menținerea considerentelor menționate la paragraful ultim de la pagina 3 si paragrafele 1-3 de la pagina 4 din sentința recurata.
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de recurenta Casa de Asigurări de Sănătate D. urmează să fie respins ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește respingerea de către instanța de fond a excepției decăderii reclamantului din dreptul de a completa cererea de chemare în judecată Curtea constata ca în mod corect prima instanță a pronunțat o atare soluție.
În primul rând, Curtea remarcă faptul că argumentele recurentei nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de ari 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. invocat de recurenta, nefiind vorba despre încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță ridicându-se problema de a cunoaște daca instanta de fond a facut o eronata aplicare a normelor de drept procesual, ipoteza ce s-ar putea încadra în motivul de recurs de la art. 488 alin. 1 pct . 5 NCPC. Însă, nici acest motiv nu poate fi reținut în condițiile în care cererea adițională formulată la judecata fond a avut ca obiect mărirea pretențiilor părții recurent reclamante, fiind deci incidente dispozițiile art. 204 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ., iar nu cele ale art. 204 alin. 1 și 3 C.proc.civ., prin urmare cererea adițională putând fi făcută oricând în fața instanței de fond, până la închiderea dezbaterilor, iar nu numai înauntrul termenului prevazut de art. 204 alin. 1 C. și, totodata, nefiind necesar acordul părții adverse conform art. 204 alin. 3 C..
În al doilea rând, referitor la critica recurentului potrivit careia instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărâre asupra cererii de chemare în garanție a A. – DGRFP C. - AJFP D. Curtea retine că nici această critica nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. și nici nu poate fi retinuta ca intemeiata în lumina motivului de recurs de la art. 488 alin. 1 pct . 5 NCPC. Aceasta întrucât în mod corect instanța de fond la termenul din 01.04.2014, prin încheiere a respins ca nefiind admisibilă în principiu cererea de chemare în garanție formulată de recurentă, conform art. 74 alin. 2 coroborat cu art. 64 alin. 2 C.proc.civ (fila 143 dosar fond).
Prin urmare, soluția pronunțata asupra cererii de chemare in garantie a determinat instanta sa nu se mai pronunte si asupra fondului acesteia, soluție, de altfel, corecta in lumina art. 248 alin. 1 C..
Pe fond, soluția pronunțata de prima instanta este legală și temeinică.
În primul rând, prin sentința civilă 835/08.02.2012, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul_, publicată în M.Of. al Romaniei Partea I, 243/04.04.2014 s-au anulat în parte dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul președintelui CNAS nr. 617/2007 în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere.
Or, potrivit art. 23 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare,(…)".
Prin urmare, hotărârea judecătorească prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ produce efecte absolute, opozabile erga omnes, de la momentul publicării hotararii judecătorești. Aceasta inseamnă că actul administrativ cu caracter normativ anulat nu mai produce efecte și nu mai poate fi aplicat în raporturile juridice și destinatarilor săi.
Un alt aspect de clarificat este acela de a cunoaște ce se înțelege prin efectele pentru viitor ale hotararii judecatoresti de anulare a unui act administrativ normativ. Similar puterii pentru viitor a deciziei Curții Constituționale, și în cazul hotararii instantei de contecios administrativ de anulare a unui act administrativ normativ, hotararea de anulare își găsește aplicarea atât timp cât raportul juridic contestat -, grefat sau izvorât din/pe actul administrativ normativ nelegal - nu a fost epuizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive. În acest caz instanța de judecată aplică nemijlocit, hotararea instantei de contencios administrativ privind anularea actului normativ, în litigiul pendinte.
Cu alte cuvinte, susținerea paratei in sensul ca efectele pentru viitor ale hotararii de anulare a actului normativ nu pot fi aplicate actelor administrative emise anterior publicarii hotararii nu este intemeiata, aceasta fiind aplicabila și litigiilor pendinte la data publicarii hotararii, întrucat este vorba despre un raport juridic litigios, inca neepuizat.
Așadar, hotărârea judecătorească prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ are ca efect înlăturarea de la aplicare a respectivului act administrativ nelegal . pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de stadiul procesului.
Apoi, este lipsit de relevanta modul in care sentinta de anulare a actului administrativ normativ a devenit irevocabila, legiuitorul nefacand distinctie dupa cum recursul impotriva acesteia a fost analizat pe fond sau a fost respins pe aspecte de procedură.
În același sens este lipsit de relevanta faptul că practica anterioara a Inaltei Curti de Casație și Justiție era contrară celei rezultate din hotararea de anulare a actului administrativ normativ întrucat o atare interpretare ar lipsi de efecte hotararea irevocabilă de anulare, ceea ce contravine in mod vadit textului art. 23 din Legea nr. 554/2004.
Or, în conditiile in care deciziile de impunere contestate au fost emise în temeiul art, 215, art. 256, art. 257, art. 261 și art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 ,art. 6, 7, 86 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, rezulta ca in mod corect prima instanta a aplicat in speta de fata sentința civilă 835/08.02.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
Apoi, nu se poate susține cu temei că în condițiile in care art. 35 alin. 1 și 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 nu reprezinta singurul temei de drept, actul administrativ poate fi menținut. Aceasta intrucat nici unul dintre celelalte texte normative citate nu stabilește expres competența recurentei parate de a emite decizii de impunere.
În plus, prin sentința civilă 835/08.02.2012 s-a stabilit că dispozițiile art. 35 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 sunt nule în privința posibilității organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, deoarece „competența de a emite titluri executorii nu o include pe aceea de a emite decizii de impunere".
Apoi, dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 86/2003 nu sunt incidente în cauză, acestea referindu-se la o altă categorie de subiecte de drept (cele care au calitatea de angajator sau asimilate angajatorului) recurentul reclamant fiind persoană ce realizează venituri din activități independente, după cum și recurenta parata recunoaste in recursul său. Însă, deși partea recurenta parata face delimitarea intre competenta A. si competenta CAS în lumina OPCNAS nr. 617/2007, Curtea nu poate relua analiza respectivei probleme de drept, câtă vreme aceasta a primit deja soluționare prin sentința civilă 835/08.02.2012, mai sus amintita, obligatorie și opozabilă erga omnes.
In fine, referitor la dispozițiile art. V alin. 1 și 2 din OUG 125/2011 Curtea reține că potrivit acestora, (1) Începând cu data de 1 iulie 2012, competența de administrare a contribuțiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II și III din titlul IX^2 al Codului fiscal revine Agenției Naționale de Administrare Fiscală. (2) Competența de administrare a contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum și perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuții sociale aferente anului 2012 și, totodată, pentru soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislației specifice aplicabile fiecărei perioade.
Curtea constata ca respectivele dispoziții nu pot fi interpretate că stabilesc competența recurentei parate de a emite decizii de impunere pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, întrucat s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile noi.
Pentru toate aceste motive, recursul formulat de recurenta parata va fi respins ca neîntemeiat.
Recursul formulat de recurentul P. A. C. urmeaza a fi, de asemenea, respins ca neîntemeiat întrucat:
Potrivit art. 461 alin. 2 C.proc.civ., „(…) în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate".
Pentru a retine daca suntem în speță în ipotezele reglementate de dispozițiile antementionate, trebuie avute in vedere, mai intai, dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b) din NCPC, conform carora „Hotărârea va cuprinde: (...) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;
Soluția privind posibilitatea de a formula apel împotriva considerentelor este justificată în raport de dispozițiile art. 430 alin. (2) NCPC, potrivit cărora ‘‘Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă’’.
În raport de interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 430 alin. (1), ale art. 461 alin. (2) și ale art. 425 alin. (1) lit. b) NCPC, având în vedere că, pe calea recursului formulat împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate, în mod necesar, sunt criticate și considerentele care justifică soluția criticată, în temeiul art. 461 alin. (2) NCPC pot fi atacate separat cu recurs numai considerentele care exced sferei considerentelor pe care se sprijină dispozitivul hotărârii atacate, dar prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, respectiv: – considerentele prin care prima instanță a judecat probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces, – considerentele prin care a judecat probleme de drept care, deși au legătură cu judecata cauzei, sunt greșit dezlegate, – considerentele care nu dezleagă probleme de drept, dar cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea.
Teza părții recurent reclamante este ca respectivele considerente (par. ultim pag 3, par 1-3 pag 4 din hotarare) nu au caracter necesar, intrucat aduc hotararii elemente care nu influențează în nici un mod soluția pronunțată, putând lipsi din motivare.
Curtea nu împărtășește teza recurentului în conditiile in care considerentele sunt răspunsul instantei la elemente de nelegalitate ale actelor administrative contestate, invocate de partea reclamanta. In plus, se remarca faptul că partea nu invoca considerente eronate, ci considerente care nu sunt necesare solutionarii litigiului, ipoteza care, după cum instanta a motivat anterior, nu este indeplinita in litigiu.
În lumina textului art. 461 alin. 2 C.proc.civ și a considerentelor explicative ale acestuia antementionate de instanta rezulta ca in ipoteza textului citat nu se incadreaza nici acele omisiuni ale instantei de a analiza alte critici de nelegalitate, în conditiile in care aceasta situatie nu este prevazuta in niciuna din cele trei ipoteze ale textului art. 461 alin. 2 C.proc.civ.
Pentru toate aceste motive va fi respins ca neîntemeiat recursului împotriva considerentelor menționate la paragraful ultim de la pagina 3 si paragrafele 1-3 de la pagina 4 din sentința recurata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant P. A.-C., cu domiciliul în sector 3, București, ., ., . recurenta-pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE D., cu sediul în județul D., loc. C., ., nr. 8, Cod postal_, împotriva sentinței civile nr. 4890/08.07.2014, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție A. DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în județul D., loc. C., .. 2, ca neîntemeiate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. F. C. P. I. C. G.
GREFIER, D. N.
Red./tehnored./C.F.M./2015/ 2 ex.
Tribunalul București – A. M. P.
| ← Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 2109/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3356/2015.... → |
|---|
