Anulare act administrativ. Decizia nr. 1314/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1314/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 16611/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1314
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.03.2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: A. M. G.
JUDECĂTOR: O. S.
JUDECĂTOR: S. L.
GREFIER: M. H.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurentul-reclamant P. I., împotriva sentinței civile nr. 5799/25.09.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ.”
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat O. B., din Baroul București, apărător ales al recurentului reclamant, conform împuternicirii avocațiale emise în baza contractului de asistență juridică nr._/15.05.2014, pârâții fiind reprezentați de consilier juridic B. P., în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la data de 30.01.2015, prin serviciul registratură, recurentul-reclamant a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea ia act de faptul că recurentul-reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul pus în vedere de instanță.
Având cuvântul pentru discutarea probatoriului, reprezentanții părților solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, apărătorul recurentului depunând, în completarea înscrisurilor de la dosar, dovada completării dosarului de cetățenie cu documentele solicitate de pârâtă, după ce recurentul a aflat, în cursul procesului de fond, care sunt motivele pentru care cererea sa de dobândire a cetățeniei române a fost respinsă.
Curtea, după deliberare, încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, ca fiind utilă și concludentă soluționării cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat ori incidente de soluționat, Curtea acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Av.B. O. solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, motivat de faptul că dosarul petentului a fost înregistrat la autoritatea pârâtă pe data de 26.09.2011 și, conform art. 16 alin. 2 lit. c) din legea cetățeniei române nr. 21/1991, autoritatea pârâtă avea obligația de a verifica cererea petentului în termen de 5 luni de la înregistrare. Acest fapt nu s-a petrecut deoarece prima solicitare de completare a dosarului a fost făcută în data de 04.10.2012. Dacă solicitarea s-ar fi făcut în termen de 5 luni, ar fi fost posibil ca recurentul să nu-și fi schimbat între timp adresa și să fie găsit la adresa indicată în cerere.
În al doilea rând, învederează apărătorul recurentului, în art. 16 alin. 2 lit. b) din legea cetățeniei se menționează în mod expres că termenul după care poate fi respinsă cererea în situația în care nu au fost depuse toate documentele începe să curgă de la data comunicării către petent a solicitării de completare a dosarului. Or", după cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, cele două confirmări de primite au fost returnate cu mențiunea „mutat”.
Consideră apărătorul recurentului-reclamant că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a art. 16 alin. 2 lit. b) din legea cetățeniei, deoarece instituția pârâtă trebuia să suspende dosarul petentului și nu să respingă cererea de acordare a cetățeniei, având în vedere că acesta și-a schimbat domiciliul și nu a primit adresa prin care i s-a solicitat depunerea de alte documente.
Arată și că, încă din data de 15.07.2012, petentul a comunicat autorității pârâte noua adresă de domiciliu, iar Ordinul de respingere a cetățeniei române a fost emis 4 luni mai târziu, în luna noiembrie, în condițiile în care de la comunicarea noii adrese. Mai mult decât atât, la dosarul cauzei este depus un înscris, o adresă din luna septembrie, emisă de ANC, prin care i se comunică petentului la noua adresă că cererea sa urmează să fie verificată de Comisia pentru Cetățenie.
Curtea solicită apărătorului recurentului să susțină recursului indicând motivele de nelegalitate a hotărârii recurate.
Av. O. arată că motivul recursului îl reprezintă aplicarea greșită a legii de prima instanță, deoarece petentului nu i s-a comunicat solicitarea privind completarea dosarului, nu a avut cunoștință de acest lucru, iar sancțiunea prevăzută de lege în cazul necompletării dosarului în termen este suspendarea soluționării dosarului.
În concluzie, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării Ordinului contestat și obligarea ANC, prin președinte, la emiterea unui nou Ordin de aprobare a cetățeniei. Precizează că recurentul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimaților-pârâți solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, având în vedere că recurentul nu s-a supus obligației de a completa dosarul administrativ în termenul prevăzut de art. 16 alin. 2 lit. b) din legea cetățeniei române. Menționează că recurentului i s-au transmis două comunicări prin care i s-au solicitat acte în completarea dosarului administrativ, nu a făcut acest lucru, prin urmare în mod corect i s-a respins cererea de dobândire a cetățeniei.
În conformitate cu prevederile art.394 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
având în vedere prevederile art. 499 din Codul de procedură civilă, potrivit cu care „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”, reține:
I. Prin sentința civilă nr.5799/25.09.2014,Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P. I., având ca obiect anularea ordinului de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române, nr.751/P/12.11.2013 și, respectiv, obligarea pârâților A. Națională pentru Cetățenie și Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie la emiterea unui nou ordin prin care să îi fie aprobată cererea, în considerentele hotărârii judecătorești reținându-se că cererea reclamantului a fost în mod legal respinsă în condițiile în care reclamantul nu s-a conformat solicitării de completare a dosarului administrativ, solicitare transmisă la adresa de domiciliu pe care acesta a indicat-o.
Instanța de fond nu a primit apărările reclamantului, fondate pe neîndeplinirea procedurii de comunicare, arătând că acesta avea obligația de a aduce la cunoștința Comisiei pentru Cetățenie orice schimbare a domiciliului.
II. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii, în sensul anularii ordinului de respingere a cetățeniei romane nr. 751 /P/12.11.2013 și obligării intimatului pârât Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie să emită un nou ordin prin care să aprobe cererea de redobândire a cetățeniei romane.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. l pct. 8 din Codul de procedură civilă, recurentul arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material întrucât în mod greșit s-a reținut că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 16 alin.2 lit. b) din Legea cetățeniei romane nr. 21/1991.
Susține că instanța trebuia sa observe faptul ca respingerea cererii de redobândire a cetățeniei romane ca urmare a necompletării dosarului cu actele solicitate se poate dispune doar după ce petentul a primit comunicarea si nu a completat dosarul în termenul legal, nu și atunci când petentul nu primește nici o comunicare prin care să i se solicite completarea dosarului.
Instanța a reținut in mod greșit faptul ca autoritatea parata si-ar fi îndeplinit obligațiile legale, trimițând două solicitări care s-au întors cu mențiunea destinatar mutat, întrucât, deși a înștiințat autoritatea parata încă din data de 15.07.2013 privind schimbarea domiciliului, în răspunsul primit de la aceasta, cu numărul nr.l9287/anc/06.09.2013, nu se menționa nimic despre necesitatea completării dosarului cu vreun act, astfel că a fost surprins de faptul că, în data de 04.05.2014, a primit, atașat la adresa nr.l0616/anc/30.04.2014, ordinul nr.751/p/12.11.2013 prin care i se aducea la cunoștința faptul ca cererea de redobândire a cetățeniei romane a fost respinsa motivat de faptul ca nu a completat dosarul cu actele solicitate.
A. Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, prima instanță făcând o aplicare corectă a prevederilor art.16 alin.2 lit.b rap art.13 din Legea cetățeniei române.
Astfel, potrivit art. 13, cererea de redobândire a cetățeniei române „se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetățenie (...) fiind însoțită de acte care dovedesc îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege”, iar potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 lit. b) „Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin:rezoluție, dispune: (...) completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută."
Prin adresa nr._/ANC/04.10.2012, trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, i s-a pus în vedere reclamantului P. I. să completeze dosarul privind redobândirea cetățeniei române, sub sancțiunea prevăzută de art. 16 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 21/1991, respectiv respingerea cererii ca nesusținută.
Întrucât plicul ce conținea această adresă a fost restituit cu mențiunea „destinatar necunoscut la adresă", pentru a preîntâmpina o eventuală neregularitate în îndeplinirea procedurii de comunicare a actului și fiind în imposibilitate de a face alte demersuri legale, prin adresa nr. 2899/ANC/05.02.2013 Comisia pentru cetățenie a reiterat solicitarea de completare a dosarului, însă adresa, transmisă tot prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, a fost restituită și de această dată.
A precizat intimata că în ambele comunicări trimise reclamantului de către Comisia pentru cetățenie, adresa de corespondență este conformă cu datele pe care acesta le-a indicat în cererea de redobândire a cetățeniei române precum și cu mențiunile privind domiciliul din actul de identitate.
Așadar, cu mult anterior petiției la care face referire recurentul-reclamant și prin care susține că a comunicat Comisiei pentru Cetățenie schimbarea domiciliului (15.07.2013), respectându-se procedura legală de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române, prin două adrese diferite, s-a solicitat domnului P. I. să completeze dosarul, neîndeplinirea obligației fiind în mod corect sancționată prin respingerea cererii ca nesusținută,recurentul reclamant având posibilitatea de a depune o nouă cerere de redobândire a cetățeniei române, în cadrul căreia se va proceda la o nouă analiză a îndeplinirii prevederilor legale, cu posibilitatea avizării pozitive, dacă se va dovedi că se impune o astfel de soluție, în raport cu documentele depuse în acest scop.
În drept, au fost invocate prevederile art. 56, art. 483-502 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 206 din Noul Cod Civil, Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat susținerile din cererea de recurs privind faptul că autoritatea pârâtă nu a respectat termenul de 5 luni de zile prevăzut la art.16 alin.2 lit.c din Legea cetățeniei pentru soluționarea cererii sale și faptul că a adus la cunoștința ANC schimbarea adresei de domiciliu.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, recurentul reclamant depunând la dosar adresa înregistrată la ANC sub nr.REV/_/25.09.2014, ce reprezintă opis al înscrisurilor depuse pentru completarea dosarului nr._/rd/2011.
III. Soluția instanței de recurs
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că nu se poate reține incidența în cauză a motivului de casare reglementat la art.488 pct.8 din Codul de procedură civilă, prima instanță, ca și autoritatea pârâtă, aplicând corect prevederile art.16 alin.2 lit.b) din Legea nr.21/1991.
Nerespectarea, de către intimata pârâtă ANC, a termenului de 5 luni de zile de la înregistrarea cererii deschidea recurentului reclamant calea unei acțiuni în justiție întemeiată pe prevederile art.8 alin.1 fraza a II-a din Legea nr.554/2004 („se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen (…) a unei cereri”, dar nu poate fi invocată drept justificare a faptului că nu a adus la cunoștința ANC modificarea intervenită cu privire la adresa sa de domiciliu între data depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și data la care dosarul a fost analizat.
Chiar dacă Legea nr.21/1991 nu prevede o astfel de obligație, interesul în actualizarea datelor de contact transmise autorității este al solicitantului de cetățenie, care nu-și poate invoca propria culpă speculând distincția dintre noțiunea de primire, la care face referire art.16 alin.2 lit.b din actul normativ, și aceea de comunicare a solicitării de completare a dosarului.
Sancțiunea necomunicării schimbării domiciliului nu este aceea afirmată de recurent, respectiv suspendarea soluționării dosarului, ci considerarea ca îndeplinită a procedurii de comunicare la domiciliul indicat și confirmat de mențiunile din actul de identitate, astfel că, în condițiile în care ultima solicitare de completare a dosarului i-a fost transmisă în luna februarie 2013, în mod corect, constatându-se că nu s-au depus la dosar documentele solicitate, în luna septembrie 2013 cererea de redobândire a cetățeniei române a fost respinsă ca nesusținută.
În consecință, în temeiul art.496 din Codul de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, fiind nefundat, recursul declarat de recurentul-reclamant P. I. împotriva sentinței civile nr. 5799/25.09.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți A. NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE și PREȘEDINTELE AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CETĂȚENIE,.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.03.2015.
Președinte Judecător Judecător
A. M. G. O. S. S. L.
Grefier
M. H.
Red. /th.red. A.M.G/MH
5 ex.- 07.04.2015
Judecător de fond: S. V.
Tribunalul București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2347/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 30/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|