Anulare act administrativ. Decizia nr. 776/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 26211/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.776
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.02.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR L. - G. Z.
JUDECĂTOR C. - F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. S. împotriva sentinței civile nr.4483/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă A. A. având ca obiect „anulare act administrativ-obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că la data de 06.02.2015 s-a depus din partea intimatei reclamante o cerere prin care își indică domiciliul ales la care a fost citată pentru termenul de judecată de astăzi; totodată se arată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform disp.art.223 alin 3 Noul Cod de Procedură Civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
Prin sentința civilă nr. 4483/17.06.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar:
- a fost admisă cererea formulată de reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C.-S.;
- s-a anulat Decizia de plată accesorii nr._/ 31.12.2012 emisă de către intimată;
- a fost respinsă în rest cererea ca neîntemeiată;
- s-a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 100 de lei către reclamantă.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 4483/17.06.2014 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. (sic!), pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-S..
S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se modifice în tot sentința recurată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și a menținerii, ca fiind legală și temeinică, a Deciziei nr._/31.12.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
2.1.2. În motivarea recursului, în esență, s-a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea.
Astfel, a menționat recurenta că reclamanta figurează în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate C.-S. cu debit în cuantum de 1.008 lei și accesorii în cuantum de 1.059 lei, că, din acest debit, reclamanta a plătit, cu chitanța nr._/10.05.2013, suma de 1.000 lei, că, la această sumă, s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 1.059 lei, precum și că sunt aplicabile cauzei prevederile art.88 lit.c) și ale art.119 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
2.2. La data de 23.10.2014, intimata-reclamantă A. A. a formulat, cu respectarea termenului legal, întâmpinare (filele 10-12-dosar Curte), prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:
Astfel, se observă că recursul declarat în pricină de către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.-S. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. din 1865.
Aceasta în condițiile în care, în temeiul art.3 alin.1 din Legea nr. 76/2012, cauza de față este supusă prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, având în vedere că cererea cu a cărei judecată a fost învestită instanța, formulată de către reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C.-S., a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 29.07.2013 (a se vedea fila 1-dosar fond), așadar după data (15.02.2013) la care a intrat în vigoare noul Cod de procedură civilă, în temeiul art. 81 din Legea nr. 76/2012, așa cum a fost modificat prin art.I pct.1 din O.U.G. nr. 4/2013.
Considerând că, întemeindu-și în drept recursul promovat în cauză pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. din 1865 -conform cărora „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: 9. când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”-, recurenta-pârâtă se referă, de fapt, la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 C.proc.civ. (Legea nr. 134/2010) -potrivit cu care „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”-, reține Curtea că nu se verifică incidența în speță a acestui motiv de nelegalitate a sentinței recurate.
Într-adevăr, trebuie constatat că, făcând o corectă și judicioasă aplicare și interpretare a prevederilor legale relevante, prima instanță a concluzionat în sensul că se impune a se dispune anularea Deciziei de plata accesorii nr._/31.12.2012, emisă de către pârâta (recurentă) Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C.-S.- Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, prin care, în sarcina intimatei-reclamante A. A., s-au stabilit accesorii in cuantum de 933 lei.
Astfel, se observă că, potrivit art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. Asemenea titluri pot fi și deciziile prin care se stabilește și se individualizează suma de plată, pentru creanțele fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, stabilite de organele competente.
Totodată, conform art. 141 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege, iar, în condițiile art. 86 alin.6 din Codul de procedură fiscală, decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
Având în vedere și prevederile art. 87 din același cod, din care rezultă că deciziile de impunere sunt acte administrativ-fiscale, fiind supuse cerinței comunicării potrivit art. 44 din Codul de procedură fiscală, rezultă că nu poate începe executarea silită pentru o sumă stabilită printr-o decizie de impunere, câtă vreme această decizie nu a fost comunicată contribuabilului, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, acesta nefiind înștiințat cu privire la obligația fiscală ce-i incumbă. În același timp, potrivit art. 88 lit. c) din Codul de procedură fiscală, sunt asimilate deciziilor de impunere și deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii.
Prin urmare, trebuie conchis în sensul că nu pot curge penalități de întârziere anterior datei scadenței.
De asemenea, potrivit art. 111 alin. 1 și 2 din Codul de procedură fiscală, creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează, iar, pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
Relevă Curtea, în continuare, că, pentru stabilirea scadenței în funcție de data comunicării, devin incidente dispozițiile art. 44 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, conform cărora actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate, care, conform art. 44 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, se face, prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului, în toate cazurile, actul administrativ fiscal considerându-se comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
Din analiza textului anterior citat constată Curtea, în acord cu cele reținute de instanța fondului, că principiul de drept ce trebuie respectat cu prioritate este cel al comunicării efective către contribuabil a titlului de creanță („primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură”, „remiterea, sub semnătură”, „prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia”).
Or, în prezenta cauză, din probele administrate -care nu pot fi contrazise în recurs, față de caracterul nedevolutiv al acestei căi extraordinare de atac- a rezultat că decizia privind debitul principal nu i-a fost comunicată intimatei-reclamante A. A..
Așa fiind, întrucât nu este scadentă obligația fiscală principală, este nelegală decizia atacată, privind obligațiile de plată accesorii calculate pe motivul depășirii termenului de plată.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C. S. cu sediul în Reșița, ..2,județ caraș S. împotriva sentinței civile nr.4483/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimata reclamantă A. A. cu domiciliu ales în București, .,., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER,
D. Ș.
Jud fond TB2
G. G. P.
Red.C.F.P/4 ex
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 583/2015. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 777/2015. Curtea... → |
|---|
