Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 271/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 271/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 6898/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.271
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 FEBRUARIE 2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – A. J.
GREFIER - G. P.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat prin procuror Băjenar A..
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul G. X., în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă, având ca obiect „litigiu privind regimul străinilor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal și asistat de avocat din oficiu, doamna B. E. cu delegație pentru asistență juridică gratuită nr.328 pe care o depune la dosar și pârâtul prin consilier juridic V. A., cu delegație aflată la fila 40 dosar. Se prezintă și traducător de limba vietnameză, franceză, chineză, domnul S. C., care depune la dosar duplicatul autorizației nr.2762/11.08.2006, emisă de M. Justiției – Direcția Publicitate Mobiliară, Notari Publici, Executori, Traducători și Interpreți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Reclamantul, personal, fiind asigurată interpretarea prin interpret S. C., arată că nu are probe de propus.
Pârâtul, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile deja depuse la dosar.
Reprezentantul Parchetului arată că nu se impune administrarea altor probe în afara înscrisurilor deja depuse la dosar.
Curtea, în condițiile art. 250 - 258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Nemaifiind alte probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea formulată.
Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ din 29.10.2014 emisă de către M. A. Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă, obligarea Serviciului Autorizații și Permise de ședere în scop de muncă, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, la prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scop de muncă și anularea interdicției de 2 ani de intrare pe teritoriul României.
Precizează că la momentul emiterii deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ și anulării autorizației de muncă s-a avut în vedere faptul că la dosar ar fi fost depus un certificat de atestare fiscală nr._/16.07.2014 emis de către administrația finanțelor publice în a cărui rază teritorială își are sediul angajatorul S.C. MARMIAN ACTIV S.R.L. și s-a dovedit conform adresei emise de către Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice că această instituție nu a emis certificatul de atestare fiscală, motiv pentru care s-a constatat incidența dispozițiilor art.77 alin.1, lit.b din O.U.G. nr.194/2002, s-a apreciat că petentul ar fi depus documente false
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că reclamantul nu cunoaște limba română și obligația de obținerea certificatului de atestare fiscală revenea angajatorului, nu avea cum să verifice autenticitatea documentului, astfel încât, nu i se poate imputa faptul că, ar fi depus acel document și nu poate fi învinuit pe acest aspect motiv pentru care apreciază că sancțiunea care i–a fost aplicată și anume emiterea dispoziției și interdicția de intrare pe teritoriul României timp de 2 ani este mult prea severă în raport de considerentele arătate și având în vedere aspectele arătate solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ din 29.10.2014 emisă de către M. A. Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă,obligarea Serviciului Autorizații și Permise de ședere în scop de muncă, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, la prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scop de muncă și anularea interdicției de 2 ani de intrare pe teritoriul României.
Apărătorul reclamantului arată că are o cerere personală și anume de a se pronunța cu privire la onorariu de avocat.
Pârâtul prin consilier juridic solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, să se constate că în mod legal și temeinic a fost emisă decizia de returnare și a fost anulat dreptul de ședere al cetățeanului străin luându-se în considerare faptul că, a prezentat pentru prelungirea dreptului de ședere un document ce nu a fost emis de organul fiscal cum prevedea legea.
În ceea ce privește măsura interdicției arată că a învederat prin întâmpinare faptul că textul de lege nu face diferențierea dacă cel care a depus documentul trebuia să cunoască sau nu împrejurarea și nici nu prevedea ca falsul să fie stabilit în urma unui proces penal, și de asemenea s-a arătat faptul că, pentru ca un străin să lucreze pe teritoriul României și să fie urmată și respectată procedura prevăzută de lege, luând în calcul că, piața muncii este restrânsă cetățenilor străini și trebuie îndeplinite anumite condiții, ambele părții, angajatorul și străinul beneficiază de acel drept de ședere, astfel încât încălcarea dispozițiilor legale, de oricare dintre ei, se rasfrange asupra amândoura. Solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată.
M. Public prin reprezentant susține concluzii de respingere a contestației, având în vedere că anularea dreptului de ședere al reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art.77, alin.1 lit.a din OUG 194/2002, apreciind că, măsura în care acesta a cunoscut sau nu certificatul fiscal depus nu prezintă relevanță, iar în această situație, de asemenea, apreciază că, decizia de returnare a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.82 alin.3 lit.b și art.106 alin2 din OUG nr.194/2002.
Reclamantul, personal, fiind asigurată interpretarea prin interpret S. C., arată că și-a făcut datoria, a muncit în fiecare lună, și-a plătit toate impozitele la stat, precizând că are dovezi din care reiese că este la zi cu plățile, dar patronul unde lucrează, ce acte îi înmânează pe acelea le prezintă la Direcția Pașapoarte, și nu înțelege de ce i se dă interdicție doi ani.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.394 NCPC, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.
CERERILE
Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a in data de 17.11.2014, reclamantul G. X. a chemat in judecata pe paratul M. A. Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția pentru Imigrări a Municipiului București-Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna:
1.Anularea deciziei deciziei de returnare de pe teritoriul României nr._ din 29.10.2014 emisă de parat.
2. Obligarea paratului la prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României în scop de muncă;
3. Anularea interdicției de 2 ani de intrare pe teritoriul României.
In fapt, reclamantul a afirmat ca la data de 04.11.2014 i s-a adus la cunoștință dispoziția de returnare prin care i s-a revocat dreptul de ședere temporar în scop de muncă motivată în drept de neîndeplinirea art. 56 alin. 6 din O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România care precizează: "prelungirile ulterioare ale dreptului de ședere temporară în scop de muncă se acordă dacă străinul prezintă contractul individual de muncă cu normă întreagă vizat de inspectoratul teritorial de muncă, din care să rezulte faptul că salariul înscris este cel puțin la nivelul salariului mediu brut pe economie, actul medical de atestare a stării de sănătate din care să rezulte că străinul este apt pentru a fi încadrat în muncă, precum și certificatul de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul angajatorul din care să rezulte că nu are datorii la bugetul de stat la sfârșitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii." și art. 77 alin. 1 lit. b din OUG 194/2002 respectiv: "Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de ședere permanentă sau temporară în România, dacă se constată ulterior ca dreptul de ședere pe termen lung sau prelungirea deptului de ședere temporară a fost obținut/obținută prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori de alte mijloace ilegale".
De asemenea, s-a constatat că certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014 prezentat de către reclamant este un document fals sau falsificat, întrucât nu a fost emis de către administrația finanțelor publice în a cărui rază teritorială își are sediul angajatorul din care să rezulte că nu are datorii la bugetul de stat, rezultând o prelungire a dreptului de ședere temporară obținută prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate.
Totodată, a primit interdicția de intrare pe teritoriul României pentru o perioada de 2 ani.
Reclamantul a afirmat ca certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, care face parte integrantă din dosarul de prelungire în scop de muncă, i-a fost înmânat spre a fi utilizat la Inspectoratul General pentru Imigrări, de către un reprezentant al companiei al cărei angajat este.
Reclamantul a afirmat ca este un simplu angajat fără a avea atribuții de conducere în cadrul companiei, astfel incat nu numai că nu ar fi putut să puna la îndoială veridicitatea înscrisului arătat sau să poata face anumite investigații privind autenticitatea lui. Considera că în situația de față decizia lucrătorilor Inspectoratului General pentru Imigrări este mult prea drastică și având în vedere situația menționată anterior, i se putea permite fie depunerea unui nou certificat fiscal, fie posibilitatea de a setransfera la o altă societate comercială.
Pentru cele mai sus-menționate, considera că nu i se poate aplica o sancțiune ca cea prevăzută de art. 106, alin. 22 din OUG 194/2002, respectiv să i se interzică accesul pentru o perioadă de 2 ani pe teritoriul României deoarece nu a avut cunoștință de validitatea sau veridicitatea documentelor, astfel existența informațiilor false, documentelor false sau falsificate nu i se pot imputa.
In drept, reclamantul a invocat O.U.G. 194/2002 si O.U.G.56/2007.
Paratul a depus intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiate, afirmand ca cetățeanului chinez G. X. i-a fost prelungit dreptul de ședere temporară pe teritoriul României în scop de muncă, în calitate de angajat al S.C. Marmian Activ S.R.L, pentru perioada 18.09._15. In susținerea acestei cereri, reclamantul a depus certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, eliberat de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, conform căruia S.C. Marmian Activ S.R.L. nu are obligații de plată la bugetul de stat.
Ulterior prelungirii dreptului de ședere, întrucât au existat suspiciuni asupra autenticității certificatului de atestare fiscală, au fost solicitat relații de la organul fiscal.
Prin adresa nr._/21.10.2014, Administrația Finanțelor Publie Sector 1 a comunicat faptul că certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, privind pe S.C. Marmian Activ S.R.L. nu a fost emis de această autoritate, iar în anul 2014 societății comerciale nu i-a fost eliberat niciun certificat de atstare fiscală.
Față de această situație, sunt incidente dispozițiile art.77 alin.1, lit.b din O.U.G. nr.194/2002 privind anularea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, întrucât la prelungirea dreptului de ședere a prezentat documente false, respectiv certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, care poartă ca autoritate emitentă Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București.
In consecință, s-a procedat la anularea dreptului de ședere temporară în scop de muncă acordat cetățeanul chinez și emiterea deciziei de returnare nr._/29.10.2014, în temeiul art.82 alin.3,lit.b,pct.ii din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România.
De asemenea, odată cu anularea dreptului de ședere, s-a procedat și la anularea autorizației de muncă deținută de cetățeanul chinez G. X. în temeiul art.21 alin.1, lit.d din O.U.G. nr.56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor de pe teritoriul României.
Totodată, avându-se în vedere faptul că reclamantul a prezentat documente falsificate în vederea prelungirii dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, în conformitate cu art.106 alin.22 s-a luat măsura interzicerii intrării în țară pentru o perioadă de 2 ani. („în cazul străinilor care au solicitat sau au obținut viza ori un drept de ședere temporară sau un drept de ședere pe termen lung prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale, durata interdicției va fi de 2 ani.")
Faptul că reclamantul se prevalează de aspectul că societatea angajatoare i-a pus la dispoziție actele necesare prelungirii dreptului de ședere temporară și astfel nu i se poate reține o culpă, nu poate constitui temei de anulare a deciziei de returnare, ori de înlăturare a interdicției de a intra în România.
In privința cererii de anulare a interdicției, textul de lege nu distinge dacă străinul care a folosit documentele falsificate a cunoscut sau nu această împrejurare și nici nu prevede că e necesar ca falsul să fie stabilit sau nu în urma unui proces penal, astfel încât asemenea aspecte nu au relevanță pentru insituirea interdicției de 2 ani de a intra pe teritoriul României.
Pornind de la faptul că noțiunea de fals se referă la ceva ce este contrar adevărului ori care are numai aparența adevărului, este suficient pentru a se circumscrie ipotezei textului de lege faptul că autoritatea publică competentă să emită actul în discuție a comunicat că nu confirmă autenticitatea înscrisului.
Față de specificul dreptului de ședere temporară acordat în scop de muncă, trebuie avut în vedere că beneficiar este atât străinul care primește acest drept, cât și angajatorul, în slujba căruia străinul își desfășoară activitatea. De altfel, primul pas urmat pentru ca un străin să poată să lucreze în România este ca angajatorul să obțină autorizația de muncă și ulterior străinul solicită și i se poate acorda prelungirea dreptului de ședere în scop de muncă. Așadar, cele două părți sunt într-o strânsă legătură și este firesc ca în cazul folosirii de documente falsificate, indiferent de autorul acestora, sancțiunea anulării dreptului de ședere sa se răsfrângă asupra amândurora.
Reclamantul a depus raspuns la intampinare.
In dovedirea actiunii si in aparare, partile au depus la dosar inscrisuri.
CURTEA
Reclamantul a fost detinatorul autorizatiei de munca pentru lucratori permanenti nr._/29.07.2013, emisa in baza OUG nr.56/2007.
In baza acestei autorizatii de munca, acestuia i s-a eliberat o viza de lunga sedere pentru angajare in munca, in conditiile art.44, alin.1 din OUG nr.194/2002.
In data de 29.07.2014, reclamantul a solicitat prelungirea dreptului de sedere temporara in scop de munca, în calitate de angajat al S.C. Marmian Activ S.R.L., in conditiile art.56 din OUG nr.194/2002, cerere care a fost admisa pentru perioada 18.09._15.
In susținerea acestei cereri, reclamantul a depus certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, eliberat de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București, conform căruia S.C. Marmian Activ S.R.L. nu are obligații de plată la bugetul de stat (f.27).
Prin adresa nr._/21.10.2014, Administrația Finanțelor Publie Sector 1 a comunicat faptul că certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, privind pe S.C. Marmian Activ S.R.L. nu a fost emis de această autoritate, iar în anul 2014 societății comerciale nu i-a fost eliberat niciun certificat de atstare fiscală (f.22).
Ca atare, au devenit incidente dispozițiile art.77 alin.1, lit.b din O.U.G. nr.194/2002 privind anularea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, întrucât la prelungirea dreptului de ședere a prezentat documente false, respectiv certificatul de atestare fiscală nr._/16.07.2014, care poartă ca autoritate emitentă Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 1 București.
In consecință, s-a procedat la anularea dreptului de ședere temporară în scop de muncă acordat cetățeanul chinez și emiterea deciziei de returnare nr._/29.10.2014, în temeiul art.82 alin.3,lit.b,pct.ii din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în România (f.80).
De asemenea, odată cu anularea dreptului de ședere, s-a procedat și la anularea autorizației de muncă deținută de cetățeanul chinez G. X. în temeiul art.21 alin.1, lit.d din O.U.G. nr.56/2007 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor de pe teritoriul României.
Totodată, in baza art.106 alin.2 2 din OUG nr.194/2002, s-a luat măsura interzicerii intrării în țară pentru o perioadă de 2 ani. („în cazul străinilor care au solicitat sau au obținut viza ori un drept de ședere temporară sau un drept de ședere pe termen lung prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale, durata interdicției va fi de 2 ani.")
In ceea ce priveste legalitatea deciziei de returnare, curtea constata:
Apararea reclamantului, care vizeaza in esenta lipsa oricarei culpe in prezentarea unui certificat de atestare fiscala fals, pleaca de la premisa ca autorizatia de munca si, pe cale de consecinta, calitatea de lucrator, ar reprezenta un drept al acestuia, a carui exercitare este impiedicata de Statul roman prin invocarea culpei un tert, respectiv a angajatorului care i-a eliberat certificatul de atestare fiscala (aspect de altfel nedovedit, singura informatie certa fiind ca reclamantul a prezentat acest certificat autoritatii parate).
Or, din analiza OUG nr.56/2007 se oberva ca autorizatia de munca reprezinta, in primul rand, o facilitate acordata de Statul R., angajatorilor de pe teritoriul Romaniei si numai indirect, si doar pe cale de consecinta, aceasta devine o facilitate acordata cetateanului strain in cauza.
Acordarea acestor autorizatii reprezinta in primul rand o modalitate de stimulare si de sprijin a activitatilor comerciale si a agentilor economici din Romania (carora li se permite ca in situatii deosebite sa apeleze la forta de munca straina) si nu o incurajare a stabilirii cetatenilor straini pe teritoriul Romaniei si a patrunderii acestora pe piata muncii.
Aceasta optica rezulta din faptul ca potrivit art.4, alin.1 din OUG nr.56/2007 autorizatia de munca se elibereaza la cererea angajatorului si nu a strainului, din faptul ca majoritatea conditiilor pentru obtinerea autorizatiei ii vizeaza pe angajatori (lipsa datoriilor la bugetul general consolidat, desfasurarea unei activitati legale, imposibilitatea ocuparii acelor locuri de munca de catre cetateni romani, dovedirea necesitatii angajarii cetateanului strain, plata autorizatiei se face de catre angajator etc.) si mai putin pe cetatenii straini.
Un alt argument in acest sens il constituie si prevederile art.6, alin.1, lit.a din OUG nr.57/2006, potrivit carora „autorizația de muncă pentru lucrătorii permanenți dă dreptul titularului să fie încadrat în muncă pe baza contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată sau determinată, la o singură persoană fizică sau juridică din România ori la o reprezentanță, sucursală sau filială din România a unei persoane juridice cu sediul în străinătate”.
Ca atare, cetateanul strain nu dobandeste un drept general de a munci pe teritoriul Romaniei, la orice angajator doreste si reuseste sa se incadreze, ci numai la un angajator, respectiv la acel angajator care a obtinut autorizatia de munca pe baza careia a intrat in tara.
In acest sens sunt si dispozitiile art.15, alin.3 din acelasi act normativ potrivit carora „autorizația de muncă este valabilă pe toată perioada contractului individual de muncă, cu normă întreagă, vizat de inspectoratul teritorial de muncă, în situația continuării raporturilor de muncă în aceeași funcție și la același angajator, cu excepția autorizației de muncă pentru lucrători detașați, care este valabilă un an de la data eliberării”.
Este adevarat ca potrivit art.15, alin.9, „dacă raportul de muncă al străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost eliberată autorizația de muncă”, cetateanul strain se poate incadra in munca la un alt angajator, dar numai daca acest nou angajator obține o nouă autorizație de muncă, fiind reluata practic intreaga procedura administrativa.
Concluzionand, din intreaga economie a OUG nr.56/2007, se constata ca in ceea ce priveste obtinerea dreptului de munca la un anumit angajator si . baza vizei de sedere in scop de munca, cetateanul strain este dependent de angajatorul din Romania si de indeplinirea de catre acesta din urma a unei serii de conditii legale.
Din analiza prevederilor art.56 din OUG nr.194/2002, se constata ca acest raport de dependenta se pastreaza si in ceea ce priveste prelungirea dreptului de sedere temporara in scop de munca, atat timp cat potrivit alineatului 6 al acestui articol, prelungirea este conditionata de prezentarea „certificatului de atestare fiscala emis de administratia finantelor publice in a carei raza teritoriala isi are sediul angajatorul din care sa rezulte ca nu are datorii la bugetul de stat la sfarsitul trimestrului incheiat anterior depunerii cererii”.
Cu alte cuvinte, prin raportare strict la aceasta conditie, cetateanul strain poate intra si poate ramane in tara numai atat timp cat angajatorul sau, care a obtinut autorizatia de munca, poate dovedi ca nu are datorii la bugetul de stat la sfarsitul trimestrului incheiat anterior depunerii cererilor.
Or, in speta de fata, angajatorul reclamantului nu a facut o astfel de dovada, autoritatii parate fiindu-i prezentat un certificat de atestare fiscala fals.
Asa cum acordarea autorizatiei de munca reprezinta in primul rand o facilitate pentru angajator, la fel si pierderea acesteia va reprezenta o sanctiune in primul rand pentru angajator, in ambele cazuri efectele pozitive sau negative rasfrangandu-se indirect si asupra cetateanului strain.
F. de cele de mai sus, inexistenta unei culpe a cetateanului strain in ceea ce priveste imposibilitatea dovedirii situatiei fiscale a angajatorului sau devine cu totul nerelevanta.
La fel, nu va prezenta nicio relevanta imprejurarea ca cetateanul strain nu are nicio legatura cu documentele false prezentate autoritatii parate, acesta urmand a suporta indirect consecintele faptelor angajatorului sau, angajator fata de care se afla . dependenta, in ceea ce priveste obtinerea si prelungirea dreptului de sedere in scop de munca.
Ca atare, instanta retine ca decizia de anulare a dreptului de sedere si de returnare de pe teritoriul Romaniei emisa de parata este legala, urmand a fi mentinuta.
In ceea ce priveste interdictia de 2 ani de intrare in Romania, instanta retine ca potrivit art.106, alin.2 2 din OUG nr.194/2002 ea se aplica in mod automat in cazul anularii dreptului de sedere, independent de cauzele care au generat aceasta anulare si de existenta sau inexistenta unei culpe a cetateanului strain.
Pe cale de consecinta, instanta va respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul G. X., cu reședința aleasă pentru comunicare în București, .. 7, .. 2, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul M. A. Interne, Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, Serviciul Autorizații și Permise de Ședere în Scop de Muncă, cu sediul în București, .-5, sector 5, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2015.
.
PREȘEDINTE, GREFIER
A. J. G. P.
Red.. Jud. AJ- 4 ex./2015
Comunicat 3 exemplare la data de
| ← Pretentii. Decizia nr. 19/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 205/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
