Anulare act administrativ. Decizia nr. 1463/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1463/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 2281/116/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. A. ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1463
Ședința publică de la 12.03.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. E. G.
JUDECĂTOR: S. P.
JUDECĂTOR: R. M. V.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții – pârâți M. CĂLĂRAȘI PRIN PRIMAR și U. ADMINSITRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 906/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - reclamantă ..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.02.2015 și au fos consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 906/08.10.2014 Tribunalul Călărași – Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul Mun. Călărași reprezentat de Primarul Mun. Călărași, a dispus anularea deciziilor de impunere înregistrate sub nr._/15.07.2013 emise de pârâtul Serviciul Impozite și Taxe Locale privind impozitul pe teren în anul 2013 în sumă totală de 89.900 lei și accesoriile aferente conform înștiințării de plată înregistrată sub nr._/15.07.2013. totodată a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 6.970 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs (motivele invocate fiind identice), în termen legal, M. CĂLĂRAȘI PRIN PRIMAR și U. ADMINSITRATIV TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, solicitând casarea în tot a sentinței și în rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Raportat la prevederile art. 488, alin. 1, pct. 8 din Codul de Proc. Civ, instanța de recurs a pronunțat o hotărâre judecătorească, interpretând în mod eronat dispozițiile art. 257 alin. l lit. d și prevederile art. 256, alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, republicată, reținând faptul că recurentul-pârât nu ar fi stabilit prin deciziile de impunere emise obligația de plată a impozitului pe teren, ci o taxă pe teren, iar arendașul datorează această taxă.
l. în privința aplicabilității prevederilor art. 257, alin.l, lit. d din Codul Fiscal, potrivit cărora impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată, precizează următoarele:
Aceste prevederi normative scutesc de obligația de plată a impozitului pe teren pe titularii acestor terenuri, în calitate de instituții de învățământ, atâta timp cât aceștia nu înstrăinează dreptul de folosință a terenurilor respective unor alte persoane juridice.
În speța dedusă judecății, potrivit art. 2, pct. 2.1, coroborate cu art. 3, pct. 3.2, lit. a și art. 4, pct. 4.2, lit. b din contractul de arendă înregistrat cu nr. 7738/05.10.2005, precum și potrivit adresei înregistrate cu nr. 1417/16.02.2006, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, în calitate de arendator, a înstrăinat către arendașul ., dreptul și obligația de exploatare a terenului cu destinație agricolă în suprafață totală de 2702,94 ha, deținut în proprietate pe raza administrativ-teritorială a municipiului Călărași, respectiv 794,62 ha, iar din această suprafață arendatorul a renunțat la 137 ha în favoarea ., pentru realizarea unor activități economice și implicit pentru obținerea unor venituri din cultura acestui teren.
Potrivit Certificatului de înregistrare Fiscală, activitatea principală desfășurată de . o constituie cultivarea cerealelor, a plantelor leguminoase, precum și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.
Potrivit art. 10 din Legea arendării nr. 16/1994, respectiv legea specială care derogă de la aplicabilitatea prevederilor art. 257, alin. l, lit. d din Codul Fiscal, impozitele și taxele datorate, potrivit legii, pentru bunurile agricole arendate sunt în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau deținătorului legal, în această situație plata impozitului pe teren revine în sarcina arendașului, în calitate de uzufructuar și deținător al dreptului și obligației de exploatare a terenului cu destinația agricolă.
De asemenea, acest aspect a fost avut în vedere de părțile semnatare ale contractului de arendă, prin individualizarea unor clauze speciale ale art. 13, potrivit cărora ambele părți convin de comun acord ca în situația în care U. Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București va fi obligată, datorită reglementărilor legale, să plătească impozit pe teren, cuantumul arendei încasat de aceasta de la arendaș se va suplimenta cu o sumă echivalentă impozitului pe teren.
În conformitate cu prevederile art. 86, alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, potrivit cărora decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale, așa cum rezultă din titulatura celor 3 decizii de impunere contestate de intimata - reclamantă, aceste documente au în vedere stabilirea impozitului pe teren, datorat de persoanele juridice, iar pentru neachitarea impozitului până la termenele de scadență individualizate, au fost calculate obligații accesorii, reprezentând penalități de întârziere, potrivit art. 119, alin. 1 din Codul de Procedură Fiscală.
Prin procesul-verbal de constatare din data de 05.07.2013, Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Călărași a apreciat că pentru contribuabilul . nu au fost stabilite debite pentru suprafața de 657,62 ha, teren extravilan primit în folosință de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, conform contractului de arendă nr. 7738/05.10.2005, fiind încălcate prevederile art. 256, alin. 2 și 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, potrivit mențiunilor consemnate la paginile 26 și 27 din înscrisul constatator.
Măsura impusă de această instituție entității verificate, respectiv Primăria Municipiului Călărași, în timpul auditului, a fost cea de stabilire din oficiu a obligațiilor fiscale, reprezentând creanțe principale și accesorii.
Pentru a respecta dispozițiile Curții de Conturi, prin adresa înregistrată cu nr._/15.07.2013, organul fiscal i-a adus la cunoștință intimatei-reclamante faptul că potrivit art. 83, alin. 4 din OG nr. 92/2003, nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale, fiind emise și deciziile de impunere înregistrate cu nr._/15.07.2013 privind stabilirea impozitului pe terenul arabil extravilan în folosință în suprafață de 657,62 ha.
Prevederile art. 257, alin. 1, lit. d din Codul Fiscal nu îl exonerează pe arendaș de la obligația de plată la bugetul local a impozitului pe suprafața de teren arabil extravilan de 657,62 ha, deoarece acesta exercită un drept de folosință și de exploatare asupra acestei suprafețe, pentru care organul fiscal a individualizat un cuantum al impozitului în valoare totală de 89.900 lei, precum și obligațiile accesorii aferente perioadei 2012-2013.
2. Referitor la incidența dispozițiilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, potrivit cărora pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren, menționează următoarele:
Interpretând dispozițiile sus-arătate, rezultă că legiuitorul a reglementat faptul că taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularului dreptului de administrare sau de folosință, se stabilește în condiții similare impozitului pe teren, pentru terenurile concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosință.
Suprafața de teren care face obiectul deciziilor de impunere contestate reprezintă proprietatea privată aparținând unei instituții învățământ superior, respectiv a unei instituții publice de stat, care a transmis în baza unui contract de arendă încheiat cu intimata-reclamantă, dreptul și obligația de exploatare a terenului cu destinație agricolă, în scopul exploatării terenului ca un bun proprietar și potrivit destinației stabilite, raportat la clauzele art. 2, pct. 2.1, coroborate cu art. 4, pct. 4.2, lit. b din contractul de arendă, motiv pentru care obligația fiscală revine ., care desfășoară o activitate economică prin exercitarea dreptului de folosință asupra terenului respectiv, realizând astfel venituri.
Solicitarea anulării deciziilor de impunere emise de organul fiscal în ceea ce privește obligația de a achita suma în cuantum total de 89.900 lei, cu titlu de impozit pe teren, rezultă din acțiunea formulată de intimata-reclamantă la instanța de fond, în această situație considerentul reținut de Tribunalul Călărași conform căruia pârâtul nu ar fi stabilit prin deciziile contestate o astfel de obligație, ci o taxă pe teren, nu constituie o cauză de exonerare de la obligația achitării contravalorii debitului restant, indiferent de denumirea dată acestui debit, respectiv de impozit/taxă pe teren, raportat la prevederile art. 256, alin. 1 și 2 din Codul Fiscal, potrivit cărora orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, iar impozitul prevăzut la alin. 1, denumit în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin. 3 se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul.
În speța de față, sunt incidente și prevederile art. 257, lit. f din Codul Fiscal, potrivit cărora impozitul pe teren nu se datorează pentru orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, respectiv Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;
Din analiza acestor dispoziții normative rezultă faptul că legiuitorul a individualizat o excepție de la obligația de scutire de la plata impozitului pe teren, în sensul că pentru orice teren deținut de către o instituție publică, folosit pentru desfășurarea unor activități economice, se achită impozit pe terenul respectiv.
Interpretând prevederile art. 6, pct. 1, lit. a din contractul de arendă nr. 7738/17.10.2005, rezultă faptul că arendașul . plătește anual arendatorului Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, contravaloarea sumei de 190.000 Euro, reprezentând arenda, astfel că intimata-reclamantă realizează venituri obținute din exercitarea dreptului de folosință și de exploatare a terenului cu destinație agricolă.
Așadar, din coroborarea art. 256, alin. 3 și art. 257, lit. f din Codul Fiscal, rezultă faptul că ., care are suprafața de 657,62 ha, teren extravilan primit în folosință de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, are obligația de a achita la bugetul local al municipiului Călărași contravaloarea taxei pe teren, în condiții similare impozitului pe teren.
Raporturile contractuale ale intimatei-reclamante sunt stabilite în temeiul contractului de arendă, cu o instituție publică de stat, în această situație organul fiscal a individualizat obligația de plată a taxei pe teren, în condiții similare impozitului pe teren, în sarcina arendașului.
Prin neachitarea taxei pe teren de către intimata-reclamantă se creează un prejudiciu bugetului local al Municipiului Călărași, deoarece din interpretarea celor 2 articole sus-precizate rezultă fără echivoc că atât instituția publică de stat Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, în calitate de arendator, realizează venituri prin încasarea arendei în cuantum de 190.000 Euro anual, precum și ., în calitate de arendaș, realizează venituri, urmare a activității economice desfășurate.
În privința cheltuielilor de judecată a arătat că cuantumul acestei sume este disproporționat în raport cu obiectul cauzei, având în vedere faptul că prin acțiunea formulată, intimatul-reclamant a solicitat anularea unor acte administrative, precum și în raport de circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei dedusă judecății, în situația în care prevederile art. 451, alin. 2 din Codul de Proc. Civ, reglementează faptul că instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei, motiv pentru care recurenții solicită diminuarea acestor cheltuieli de judecată.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 906/08.10.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._ și rejudecând procesul în fond, respingerea acțiunii intimatei-reclamante . și pe cale de consecință menținerea deciziilor de impunere înregistrate cu nr._/15.07.2013.
În drept, au invocat art. 483-502 Cod. Proc. Civ, dispozițiile legale precizate anterior.
În dovedire au fost depuse în fotocopii înscrisuri: proces-verbal de constatare din 05.07.2013 emis de Camera de Conturi Călărași, adresa nr._/15.07.2013 emisă de Mun. Călărași, înștiințare de plată, deciziile de impunere contestate, contract de arendă încheiat de reclamantă cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, adresa nr. 1417/16.02.2006 emisă de USAMV București, certificat de înregistrare cu privire la reclamantă.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Recurentul Mun. Călărași a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din cadrul recursului depus.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit art. 257 alin. 1 lit. d din Codul Fiscal „Impozitul pe teren nu se datorează pentru: d) orice teren al unei instituții de învățământ preuniversitar și universitar, autorizată provizoriu sau acreditată;”
Textul nu face distincția de la litera f, în privința suprafețelor folosite pentru activități economice, suprafețe aparținând instituțiilor publice. Este neîndoielnic că proprietarul terenului, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București este o instituție publică, dar în același timp o instituție de învățământ universitar, iar terenurile aparținând unei astfel de instituții publice se bucură de o reglementare distinctă în privința modului de impozitare, legiuitorul nefăcând nicio excepție de la regula scutirii de impozit.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca terenurile folosite pentru activități economice să fie impozitate, atunci ar fi prevăzut acest lucru expres, astfel cum a procedat în privința clădirilor în art. 250 alin. 1 pct. 4 din Codul Fiscal „clădirile pentru care nu se datorează impozit prin efectul legii, sunt clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.”
Potrivit art. 256 alin. 3 Cod fiscal „Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.”
Din analiza coroborată a acestor texte legale rezultă că concesionarii, locatarii, titularii unui drept de administrare sau de folosință datorează taxa pe teren pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, doar dacă ar fi datorat și impozitul pe teren.
Pe de o parte, Curtea consideră că judecătorul fondului în mod judicios a apreciat că textul art. 256 alin. 3 Cod fiscal nu este incident în cauză, întrucât terenul pentru care s-a stabilit taxa contestată nu aparține statului ori unei unități administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, Curtea consideră că terenul în discuție este scutit de la plata impozitului, astfel că oricum titularul unui drept de folosință nu ar putea fi obligat la plata vreunei taxe.
Dacă s-ar da o altă interpretare, ar însemna ca sarcina unui locatar/chiriaș/arendaș/concesionar să fie mai mare decât sarcina proprietarului însuși. Scutirea de la plata impozitului/taxei în cazul de față, operează in rem, indiferent de calitatea celui care deține terenul – proprietar ori titular al unui drept de folosință, întrucât însuși legiuitorul nu a prevăzut exceptări de la scutirea de impozit.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, nici acesta nu poate fi primit, având în vedere că un onorariu total de 6820 lei nu este exagerat în raport cu munca îndeplinită de avocat în cele 2 cicluri procesuale și cu valoarea pricinii.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părților recurente, în raport de disp. art. 496 alin. (1) C.pr.civ., Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții – pârâți M. CĂLĂRAȘI PRIN PRIMAR și U. A. TERITORIALĂ A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI ambii cu sediul în Călărași, ., jud. Călărași împotriva sentinței civile nr. 906/08.10.2014 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata - reclamantă ., CUI_, cu sediul în Călărași, ., biroul 1, jud. Călărași, și sediul procesual ales la av. S. C. I. în Călărași, ., ., .. Călărași, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. E. G. S. P. R. M. V.
GREFIER,
C. O.
Red. jud. S.P./5 ex./14.04.2015
Jud.fond: N. M. T., Tribunalul Călărași
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1374/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2772/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
