Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 434/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 3928/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 434
Ședința publică din data de 26.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: D. C. V.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află spre soluționare contestația în anulare formulată de contestatorul F. G. S. împotriva deciziei nr. 4730/6.06.2014 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimații I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ DEALU SPIRII AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, I. G. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ, P. N.-D., S. O.-C., I. G., F. M. și L. M. S., în cauză având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)”.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund contestatorul, personal, și intimatul F. M., personal, legitimat cu cartea de identitate . nr._, lipsă fiind ceilalți intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție admisibilitatea contestației în anulare invocată prin întâmpinările formulate de intimați, aceștia susținând că motivele contestației în anulare nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și ale art. 318 din Codul de procedură civilă.
Contestatorul solicită respingerea excepției de inadmisibilitate, motivat de faptul că această cale de atac la care a apelat, respectiv contestația în anulare, este prevăzută de codul de procedură civilă și a fost exercitată cu respectarea condițiilor de admisibilitate. În consecință, instanța de judecată este obligată să analizeze prezenta contestație în anulare, care a fost legal timbrată, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Apreciază că motivele de contestație invocate în prezenta cauză se încadrează în art. 1, art. 2, art. 3, art. 6, art. 10, art. 13, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Face mențiunea că nu este incident în speță cazul privind omiterea din greșeală a analizării motivelor invocate în fața instanței de recurs, întrucât instanța de recurs nu a omis, ci a refuzat să judece cererea sa cu rea intenție.
Intimatul F. M., personal, arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a la data de 19.04.2012 sub numărul de mai sus reclamantul F. G. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâții: I. pentru Situații de Urgență Dealu Spirii al Municipiului București, I. G. pentru Situații de Urgență, P. N. D., S. O. C., I. G., F. M. și L. M. S., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- anularea ordinului Inspectorului Sef nr._/I/23.12.2011 prin care a fost sancționat disciplinar cu „amânarea înaintării în gradul următor pe timp de doi ani”;
- anularea ordinului Inspectorului Sef nr._/I/06.12.2011 prin care a fost trimis în fața Consiliului de Judecată;
- obligarea pârâților persoane fizice la plata de daune morare de câte 4000 euro iar a pârâților instituții la plata de daune morale de câte 20.000 euro.
Prin sentința civilă nr. 4106/11.09.2013 Tribunalul București – Secția a IX-a a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul F. M. și a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. De asemenea prin încheierea pronunțată la data de 24.04.2013 tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților IGSU și P. N. D..
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul F. G. S. solicitând admiterea recursului în baza art. 105 alin. 2, art. 312, 304 pct. 4, pct. 5, pct. 7, pct. 8 și pct. 9, art. 304 indice 1 din Codul de Procedură Civilă, modificarea și/sau casarea sentinței și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 4730 din 06.06.2014, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant F. G. S..
S-a reținut că în speță se aplică ordinul MAPN nr. M 26/2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare care reglementează raporturile juridice ale cadrelor militare cu unitățile în care sunt încadrate. Art. 60 prevede că „Decizia privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare se emite în formă scrisă și se ia în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință de abaterile disciplinare.
Modelul deciziei privind aplicarea unei sancțiuni disciplinare este prevăzut în anexa nr. 5.”
Instanța de recurs a reținut că nu se poate considera că fapta nu este descrisă atâta vreme cât în ordinul nr._/I/06.12.2011 se specifică că „în perioada 22.11._11, la Grupul de Intervenție nr 3 – Detașamentul de Pompieri Chimiștilor s-a desfășurat evaluarea anuală la pregătirea de specialitate, iar acesta a refuzat să susțină testarea fără a avea un motiv justificat…”, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 42 alin. 3 lit. k din Ordinul nr. M26/2009.
Cauza sa a fost deferită Consiliului de Judecată constituit la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dealu Spirii al Mun. București pentru următoarele fapte: dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor și sarcinilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii de specialitate și militare; comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului administrației și internelor sau de la alte reglementări legale; aducerea unor grave prejudicii onoarei și demnității militare.
S-a constatat că acest ordin a fost comunicat recurentului-reclamant la data de 07.12.2011, după cum el însuși a recunoscut în înscrisul depus la fila 24 din dosarul de fond, astfel încât nu se poate susține că nu cunoștea fapta pentru care a fost trimis în fața Consiliului de Judecată.
S-a constatat că, astfel cum a reținut și instanța de fond, reclamantului i s-au prezentat acuzațiile, drepturile și i s-a dat posibilitatea să își expună punctul de vedere.
Instanța de recurs a constatat că ulterior, la 20.12.2011, recurentul fost notificat cu privire la posibilitatea de a lua cunoștință de Dosarul Consiliului de Judecată la ora stabilită, acesta neprezentându-se. De asemenea, s-a reținut că recurentul a refuzat să ia cunoștință de conținutul dosarului și să semneze pe exemplarul de luare la cunoștință și că nu s-a prezentat nici la convocarea din 21.12.201.
S-a constatat că la aceeași dată recurentul a fost înștiințat să participe la ședința Consiliului de judecată, dar acesta nu s-a prezentat, desfășurarea realizându-se în lipsa sa.
Ca atare, s-a concluzionat în sensul că nu se poate considera că recurentului nu i s-a respectat dreptul la apărare în procedura disciplinară, întrucât acesta din proprie voință a înțeles să nu și-l valorifice.
Instanța de recurs a constatat că Ordinul Inspectorului șef nr._/I din 23.12.2011 a fost emis ca urmare a hotărârii definitive a Consiliului de Judecată numit cu Ordinul Inspectorului șef nr._/I din 06.12.2011, hotărâre prin care s-a declarat vinovăția reclamantului cu menținerea în activitate.
Ca atare, chiar dacă în ordinul de aplicare a sancțiunii nu se face referire expres la refuzul de a susține testarea fără a avea un motiv justificat, ordinul respectiv nu poate fi considerat nul absolut ori relativ întrucât cuprinde mențiunea expresă că este emis ca urmare a hotărârii definitive a Consiliului de judecată care fusese sesizat prin Ordinul nr._/I/06.12.2011 tocmai pentru refuzul nejustificat al reclamantului de a susține testarea anuală la pregătirea de specialitate. Ca atare, descrierea faptei decurge dintr-un act administrativ anterior care fusese făcut cunoscut recurentului-reclamant. De asemenea, fapta fiind săvârșită în intervalul 22.11._11, excepția prescripției invocată de recurent este neîntemeiată, termenul de 30 de zile calendaristice socotit de la data luării la cunoștință de abaterile disciplinare nefiind epuizat la data sancționării.
Totodată, s-a reținut că faptul că din Consiliul de Judecată a făcut parte pârâtul Ș. D. O.-C. nu atrage nulitatea ordinului de sancționare, recurentul nefăcând dovada că acest pârât era pus sub urmărire penală la data de 06.12.2011, respectiv 23.12.2011. În plus, recurentul nu a dovedit că RG8 aprobat prin Ordinul MApN nr. 153/2005 se aplică și cadrelor militare din MAI. De altfel, reclamantul nu a invocat în fața instanței de fond acest motiv de nulitate, fiind invocat pentru prima oară în fața instanței de recurs, contrar dispozițiilor art. 316 cu referire la art. 294 C..
Instanța de recurs a reținut, în acord cu judecătorul fondului, că în mod corect i s-a aplicat recurentului Regulamentul Disciplinei Militare aprobat prin Ordinul Ministerului Apărării Naționale nr.26/2009 și Ordinul MAI nr.400/4004. Prin Ordinul nr.53/2010 al Ministerului administrației și Internelor privind reglementarea unor măsuri în domeniul regimului disciplinar al militarilor din Ministerul Administrației și Internelor s-a stabilit că prevederile Ordinului ministrului apărării naționale nr. M.26/2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 25 martie 2009, se aplică și militarilor din Ministerul Administrației și Internelor și completează, în mod corespunzător, titlul IV "Organizarea și funcționarea consiliilor de onoare" din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor*), cu modificările și completările ulterioare.
Totodată, s-a apreciat că în mod corect a reținut judecătorul fondului că lipsa ștampilei și a semnăturilor de pe actele contestate nu constituie motiv de nulitate în condițiile în care reclamantului i-au fost comunicate duplicate de pe aceste acte, originalul acestora fiind păstrate la autoritate. Procedura este prevăzută de Dispoziția Direcției Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. II/960 din 2004, care prevede faptul că o copie certificată a ordinului este transmisă structurilor interesate și o copie este atașată dosarului personal al cadrului militar, procedându-se în același mod și referitor la comunicarea ordinelor. Ca atare, ordinele care i-au fost comunicate recurentului-reclamant nu trebuie să cuprindă semnătura persoanei emitente și nici ștampila unității, fiind vorba de copii certificate. De subliniat este faptul că ceea ce se certifică este conținutul ordinului respectiv, ci nu aspectele sesizate de către reclamant, respectiv lipsa semnăturii și a ștampilei de pe documentul original. Pretenția reclamantului de a i se comunica ordine semnate și ștampilate echivalează cu comunicarea unui exemplar original, or, în procedura mai sus descrisă se specifică clar că ceea ce se comunică este o copie certificată.
S-a considerat că aspectele invocate de către recurent privind nelegala sa sancționare prin prisma faptului că ISU Dealu Spirii al Mun. București trebuia să fie o structură demilitarizată reprezintă un aspect care excede analizei prezentei cauze, fiind atribuția exclusivă a legiuitorului de a reglementa organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență. Conform art. 1 alin. 5 din OG nr. 88/2001 - forma în vigoare începând cu 29.12.2005 „I. G. se înființează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor.”
În ceea ce privește pretinsa încălcare a art. 35 din Legea nr. 80/1995, s-a reținut că art. 1 alin.2 din Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor prevede „Dispozițiile prezentului ordin reglementează și activitatea Consiliilor de judecată și Consiliilor de onoare", consiliile de judecată putându-se constitui la nivelul „brigăzilor" etc. conform art. 76 astfel încât la nivelul apariției ordinului, terminologia „brigăzi" se referea la actualul inspectorat pentru situații de urgență (fosta Brigadă de pompieri „Dealu Spirii" a Capitalei.
Conform art. 74 din ordin „Consiliile de judecată sunt organe special constituite pentru a cerceta, judeca și hotărî în cazul abaterilor grave săvârșite de ofițerii, maiștrii militari și subofițerii în activitate, fiind singurele abilitate, potrivit legii, să facă propuneri asupra trecerii în rezervă a acestora, prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. i) și j) și art. 88 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare”.
Așa cum se reține din preambulul ordinului acesta a fost emis și în baza Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Eventuala neconcordanță a acestui ordin cu art. 35 din Legea nr. 80/1995 nu poate fi analizată pe cale incidentală, putând fi supusă atenției instanței de contencios numai pe calea invocării excepției de nelegalitate, recurentul neînțelegând să formuleze o astfel de excepție.
De asemenea, s-a apreciat că nu se poate face abstracție de ordinul nr. 400/2004, întrucât nu a fost publicat în M.O., nefiind vorba de un act inexistent; Ordinul nr. 400/2004 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiindcă avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, iar art. 11 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 prevede excepții de la obligația publicării.
În ceea ce privește temeinicia celor două ordine, instanța de recurs a constatat că recurentul-reclamant nu a adus nicio dovadă din care să rezulte că în mod justificat nu s-a prezentat la testarea anuală. Din contră, s-a reținut că din procesul-verbal depus la dosarul de fond rezultă că „refuzul de a susține testarea anuală la pregătirea continuă s-a bazat pe faptul că «testul este un abuz/făcătură și ilegal», fiind îndreptat către persoana sa pentru a-l «surprinde cu un calificativ slab», cât și «comandanții să aibă la mână dovezi cu care să justifice un eventual calificativ slab și în eventualitate folosite ca piese în procesele penale intentate comandantului de subunitate și altor șefi/comandanți»”. S-a reținut că aceste afirmații nu sunt decât simple speculații, care în niciun caz nu pot constitui o justificare rezonabilă pentru neîndeplinirea obligațiilor sale profesionale.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâților IGSU și P. N. D., s-a constatat că în mod corect au fost admise, întrucât actele supuse controlului jurisdicțional nu emană de la aceste persoane. Deși recurentul a invocat că IGSU putea să revoce ordinul sancționator, nu contestă nici un răspuns primit din partea acestei autorități.
Instanța de recurs a apreciat că nu pot fi reținute afirmațiile recurentului, privind depășirea de către instanța de fond a atribuțiilor puterii judecătorești ori a încălcării art. 129 alin. 6 C., tribunalul pronunțându-se în limitele în care a fost învestit, și potrivit competenței materiale reglementată de art. 2 pct. 1 lit. d C.. Nemulțumirea recurentului derivă din faptul că instanța nu a luat în considerare susținerile sale privind nesemnarea și neștampilarea ordinelor, criticile sale fiind apreciate nefondate și de către instanța de recurs, pentru considerentele mai sus arătate.
De asemenea, s-a apreciat că nici critica privind încălcarea dreptului la apărare de către instanța de fond nu poate fi primită, tribunalul revenind asupra probei cu înscrisuri la termenul din 04.09.2013 în mod întemeiat, argumentând că la dosar au fost depuse toate înscrisurile relevante în vederea soluționării cauzei. De altfel, nici reclamantul nu a prezentat relevanța fiecărui înscris solicitat a fi depus de pârât, în ceea ce privește soluționarea cauzei.
Totodată, s-a reținut că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind în mod judicios expuse argumentele pentru care acțiunea a fost respinsă, judecătorul calificând corect actul juridic dedus judecății, iar hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.
Instanța de recurs a constatat că, fiind respectate toate normele procesuale, ca și dreptul la apărare al reclamantului, care a avut posibilitatea să își angajeze un apărător, să prezinte în mod efectiv situația sa și să administreze probe, nu se poate considera discriminat prin faptul că nu i se aplică o normă generală, dat fiind statutul său special.
În aceste condiții, reținând legalitatea și temeinicia ordinelor contestate, instanța de recurs a reținut că nu mai este necesar să analizeze solicitarea privind acordarea de daune morale, aceasta având un caracter accesoriu față de capătul de cerere principal.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație recurentul-contestator F. G. S., invocând dispozițiile art. 317, art. 318, art. 319 din Codul de Procedură Civilă.
Contestatorul a solicitat următoarele:
- să se admită contestația în anulare, să se modifice și/sau să se caseze decizia civilă nr. 4730/2014 din 06.06.2014 a Curții de Apel București, să se admită acțiunea, pentru ca prin decizia ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută și/sau să se anuleze ORDINUL INSPECTORULUI ȘEF Nr._/1 din 23.12.2011 prin care a fost sancționat disciplinar cu „Amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 2 (doi) ani";
- să se constatate nulitatea absolută și/sau să se anuleze ORDINUL INSPECTORULUI ȘEF Nr._/1 din 06.12.2011 prin care a fost trimis în fața Consiliului de Judecată;
- să fie obligați pârâții să îi plătească daune morale astfel: domnul P. N. -D. de 4000 mii de euro (patru mii de euro), domnul Ș. O. - C. de 4000 mii de euro (patru mii de euro), domnul I. G. de 4000 mii de euro (patru mii de euro), domnul F. M. de 4000 mii de euro (patru mii de euro), domnul L. M. S. de 4000 mii de euro (patru mii de euro), I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „DEALU SPIRII" AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI de_ mii de euro (douăzeci mii de euro) și I. G. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ de_ mii de euro (douăzeci mii de euro), precum și plata cheltuielilor de judecată.
- reintroducerea în proces a domnului maior P. N. - D. și a INSPECTORATULUI G. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ având în vedere că au calitate procesuală pasivă.
În continuare, contestatorul a invocat următoarele motive:
1. Nedescrierea faptei în act se sancționează cu anularea actului
A arătat că în decizia de sancționare cu avertisment (dosar_/3/2011) nu este descrisă fapta și nici în decizia de sancționare cu amânare în grad pe timp de doi ani (dosar_/3/2012) nu este descrisă fapta, ori este puterea autorității lucrului judecat deoarece nedescrierea faptei în actul de pedepsire (producător de consecințe juridice) se sancționează cu nulitatea actului ce nu conține descrierea faptei.
Este autoritate de lucru judecat că nedescrierea fapte se sancționează cu anulare actului în care nu este descrisă fapta.
Curtea de Apel București s-a pronunțat deja printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă că actul care nu descrie fapta în concret se anulează.
2. A solicitat instanței de judecată a contestației în anulare să pună în aplicare Decizia civilă nr. 5679 din 12.12.2013 a instanței Curții de Apel București, decizie care obligă anularea sancțiuni disciplinare cu amânare în grad pe timp de doi ani aplicată prin ORDINUL INSPECTORULUI ȘEF Nr._/1 din 23.12.2011.
Instanța Curții de Apel București a anulat sancțiunea disciplinară cu avertisment aplicată prin decizia nr._/18.02.2011 deci sancțiunea nu mai poate produce efecte, iar efectele pe care le-a produs trebuiesc anulate.
Contestatorul apreciază că dacă nu se anulează sancționarea sa disciplinară cu „Amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 2 (doi) ani" prin ORDINUL INSPECTORULUI ȘEF Nr._/1 din 23.12.2011 înseamnă că se încalcă Decizia civilă nr. 5679 din 12.12.2013 a instanței Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă;
3. A solicitat instanței de judecată a contestației în anulare să respecte decizia nr. 413 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care este aplicabilă și în speța de față. A arătat că instanța de fond i-a respins cerea de probe, instanța de recurs i-a respins cererea de probe, i-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul la informație, dreptul la un proces echitabil atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs.
4. Contestatorul a arătat că în decizia de sancționare cu avertisment, obiectul principal al procesului_/3/2011 nu este descrisă faptă, instanța de recurs anulând decizia de sancționare. Nici în ORDINUL INSPECTORULUI ȘEF Nr._/1 din 23.12.2011 nu este descrisă faptă deci sancțiunea trebuie anulată de instanța de judecată.
A susținut că a dovedit definitiv și irevocabil că împotriva sa s-au comis abuzuri și ilegalități.
A menționat că Decizia nr. 5679 din 12.12.2013 luată de Curtea de Apel București nu este 100% corectă deoarece nu mi s-au dat și daunele morale solicitate și anume:
-A. E. 20.000 mii de Euro;
-B. D. 20.000 mii de Euro;
-D. S. 20.000 mii de Euro;
-I. pentru Situații de Urgență„Dealu Spirii" al Municipiului București 100.000 mii de Euro.
5. Contestatorul a susținut că ORDINUL INSPECTORULUI ȘEF Nr._/1 din 23.12.2011 prin care a fost sancționat disciplinar cu „Amânarea înaintării în gradul următor pe timp de 2 (doi) ani", nu este motivat de ce a fost emis deci trebuie anulat.
6. A arătat că domnul necunoscut nu avea competența de a-l sancționa, ordinul fiind nesemnat, deci este obligația instanței de a anula un act deja nul.
Instanța de fond și instanța de recurs au menținut în vigoare sancțiunea dată de necunoscut. Ordinul de sanctionare este nesemnat, nu se cunoaște persoana care l-a sancționat dar cum instanțele de judecată a fondului și a recursului nu au fost corecte, nu au fost drepte, nu au fost juste, sancțiunea a fost menținută.
7. Contestatorul a invocat dreptul la un proces echitabil, dreptul la justiție, dreptul la apărare, dreptul la informație.
8. Apreciază că Ordinul Inspectorului Șef nr._/1 din 06.12.2011 și Ordinul Inspectorului Șef nr._/1 din 23.12.2011 sunt lovite de nulitate absolută, deoarece din ambele ordine lipsește semnătura persoanei care a dat ordinul și nu conține ștampila rotundă a instituției I.S.U. „Dealu Spirii"M.B.
Lipsa semnăturii de pe ambele ordine însemnă faptul că lipsește manifestarea de voință, condiție esențială pentru a produce efecte juridice și că nimeni nu își asumă răspunderea pentru trimiterea sa în fața Consiliului de Judecată și că nimeni nu își asumă răspunderea pentru sancționarea sa.
Mai mult, ordinul nu conține ștampila rotundă a autorității publice I. pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii" al Municipiului București.
Ordinele Inspectorului Șef nr._/1 din 06.12.2011 și nr._/1 din 23.12.2011 nu au nici o putere juridică, nu au nici o valoare juridică, nu sunt valabile, sunt nule (deoarece nu conțin semnătura persoanei care a emis ordinul și nu conține ștampila rotundă a instituției).
Ordinele Inspectorului Șef nr_/1 din 06.12.2011, și nr._/1 din 23.12.2011 nu sunt legale, nu sunt valabile, nu au valoare juridică.
9. Ordinul Inspectorului Șef nr._/1 din 23.12.2011 este lovit de nulitate absolută pentru nedescrierea faptei. Contestatorul a invocat și prevederile Codului muncii pe care le consideră aplicabile în speță.
10. A invocat tardivitatea emiterii Ordinul Inspectorului Șef nr._/1 din 23.12.2011, întrucât nu se poate stabili dacă sancțiunea a fost aplicată în termenul legal de 30 de zile.
11. Contestatorul a arătat că este nevinovat.
12. A susținut că în mod eronat a u fost scoși din proces vinovații P. N. D. și I. G. pentru Situații de Urgență.
13. A solicitat reintroducerea în proces a domnului maior P. N. D. și a Inspectoratului G. pentru Situații de Urgență, având în vedere că au calitate procesuală pasivă.
14. Contestatorul a arătat că Decizia Curții de Apel București nr. 5679 din 12.12.2013 obligă la anularea trecerii în rezervă, a fișei de evaluare pentru perioada 01.12._11 și a tuturor sancțiunilor disciplinare emise după data de 18.02.2011.
15. Contestatorul a susținut că instanța de fond și instanța de recurs au fost subiective și au apărat interesele pârâților.
La punctele 16-24 din contestația în anulare, contestatorul a arătat că instanța de fond și instanța de recurs au încălcat art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (1) și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 129 alin. (5) din Codul de procedură civilă, dreptul la un proces echitabil, art. 1 și art. 2 din OG nr. 137/2000.
25. Contestatorul a susținut că O.M.A.I. nu era în vigoare și nici nu este, întrucât nu a fost publicat în Monitorul Oficial.
26. S-a încălcat art. 35 din Legea nr. 80/1995, întrucât Consiliul de judecată a fost constituit ilegal.
27. Contestatorul a invocat încălcarea dreptului la informație și a dreptului la apărare.
28. A arătat că nu trebuia să fie pedepsit conform art. 33 și 35 din Legea nr. 80/1995, având în vedere că ISU Dealu Spirii trebuia să fie o autoritate publică locală demilitarizată.
29. Contestatorul a susținut că s-a încălcat art. 7 alin. (1) din Regulamentul Consiliilor de judecată nr. RG8 din 2005.
30. A arătat că sancțiunea contestată a contribuit la eliberarea sa din funcție.
31. A invocat faptul că era plătit cu un salariu foarte mic față de alți colegi care avea funcția de șofer.
În drept, contestatorul a invocat toate prevederile legale și constituționale la care a făcut referire în cuprinsul contestației.
Intimații au formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, pe motivul că aspectele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile art. 317-318 din Codul de procedură civilă.
Analizând contestația în anulare formulată, în raport de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă, Curtea constată este inadmisibilă, din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 317 din Codul de procedură civilă:
„(1)Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;
2.când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.”
În conformitate cu dispozițiile art. 318 din Codul de procedura civilă, “Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala sa cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.”
Din interpretarea prevederilor art. 317 și art. 318 din Codul de procedură civilă și așa cum s-a statuat în mod constant în doctrină și în jurisprudență, contestația în anulare este o cale de atac extraordinară care, spre deosebire de căile de atac ordinare, prin intermediul cărora se poate invoca orice motiv de nelegalitate sau de netemeinicie, poate fi exercitată exclusiv pentru motivele expres și limitativ prevăzute de textele legale menționate.
Așadar, una dintre condițiile de admisibilitate a acestei căi extraordinare de atac constă în invocarea a cel puțin unuia dintre motivele prevăzute de art. 317 sau de art. 318 din Codul de procedură civilă, retractarea hotărârii irevocabile atacate putându-se realiza doar în aceste condiții.
Din analiza contestației în anulare formulate împotriva Deciziei civile nr. 4730 din 06.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Curtea constată că motivele invocate de contestator nu circumscriu niciunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în ceea ce privește contestația în anulare obișnuită reglementată de art. 317 din Codul de procedură civilă, criticile contestatorului nu vizează cele două situații avute în vedere de legiuitor, în cuprinsul contestației nefiind invocată neîndeplinirea procedurii de citare sau încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
În ceea ce privește contestația în anulare specială reglementată de dispozițiile art. 318 din Codul de procedura civilă, invocate de contestator ca temei de drept al acestei căi extraordinare de atac, Curtea reține că, așa cum s-a statuat în mod constant în doctrină și în jurisprudență, textul procedural are în vedere fie erori materiale cu caracter procedural ale instanței de judecată care au determinat soluția pronunțată – ex: respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat rezulta că a fost depus în termen, anularea unui recurs ca netimbrat deși la dosar exista dovada achitării taxei, anularea recursului ca nemotivat, deși motivarea s-a făcut prin însăși cererea de recurs, fie omisiunea de a analiza vreunul dintre motivele de recurs.
Or, în cazul de față, contestatorul nu invocă o eroare materială cu caracter procedural a instanței de recurs sau omisiunea de a examina unul dintre motivele de recurs, ci invocă erori de judecată și reiterează criticile de nelegalitate a actelor administrative atacate și motivele de recurs care au fost analizate prin decizia ce formează obiectul prezentei contestații în anulare.
Formularea unor astfel de critici ce vizează, în concret, maniera în care instanța de fond și instanța de recurs au stabilit situația de fapt și au interpretat prevederile legale incidente și probele administrate, este inadmisibilă în calea de atac a contestației în anulare care poate fi exercitată exclusiv pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 din Codul de procedură civilă.
Pe calea contestației în anulare nu pot fi repuse în discuție chestiunile de fond dezlegate prin hotărâri irevocabile, posibilitatea părților de a formula contestație în anulare fiind limitată la motivele enumerate de textele legale menționate, această cale extraordinară de atac de retractare fiind instituită doar pentru remedierea unor greșeli materiale, și nu pentru remedierea unor pretinse greșeli de judecată, or, criticile contestatorului nu se circumscriu motivelor de contestație în anulare, ci vizează legalitatea și temeinicia soluției instanței de recurs, prin raportare la modalitatea de interpretare a prevederilor legale aplicabile și a probelor administrate, constituind un veritabil recurs la recurs.
Prin urmare, constatând că motivele invocate de contestator nu se circumscriu cazurilor de contestație în anulare reglementate de dispozițiile art. 317 și art. 318 din Codul de procedura civilă, Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul F. G. S. împotriva deciziei nr. 4730/6.06.2014 pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimații I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ DEALU SPIRII AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, I. G. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ, P. N.-D., S. O.-C., I. G., F. M. și L. M. S., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. D. C. V.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. jud. PC
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 8/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Hotărâre din 27-01-2015, Curtea de Apel... → |
|---|
