Anulare act administrativ. Decizia nr. 2079/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 2079/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 1208/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2079/2015
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuientul-reclamant P. M. împotriva Deciziei civile nr. 684/05.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/_, în contradictoriu cu intimații-pârâți I. DE S. IN CONSTRUCTII - DIRECTIA RGIONALA IN CONSTRUCTI BUCURESTI ILFOV și N. R., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimatul I. DE S. IN CONSTRUCTII - DIRECTIA RGIONALA IN CONSTRUCTI BUCURESTI ILFOV reprezentat de consilier juridic M. A. Ș. cu delegație la dosar, intimata N. R. personal și asistată de avocat C. D. cu delegație la dosar, lipsă fiind revizuientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul Registratură la data de 15.04.2015, revizuientul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei iar la data de 10.04.2015 intimata N. R. a depus întâmpinare.
Curtea procedează la comunicarea unui exemplar al întâmpinării formulată de intimata N. R., către reprezentantul intimatului ISC.
De asemenea, se constată că revizuientul a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 C., motiv pentru care nu se impune amânarea cauzei și comunicarea întâmpinării către revizuient, care avea obligația de a lua cunoștință de conținutul acesteia din dosar.
Constată că prin întâmpinare s-a invocat excepția inadmisibilității în raport de dispozițiile art. 326 C., excepție invocată și de către instanță pe care o pune în discuția părților.
Apărătoarea intimatei N. R. solicită admiterea excepției inadmisibilității pentru următoarele considerente: revizuientul era obligat prin respectarea textului de la art. 322 teza centrală C., ca în momentul în care atacă cu revizuire, potrivit legii, o hotărâre dată de instanța de recurs, aceasta trebuie să evoce fondul. În situația de față, hotărârea de recurs nu a evocat fondul, soluția fiind de respingere a recursului. Apreciază că o cerere de revizuire nu putea fi depusă la această instanță, deoarece este inadmisibilă.
Un alt motiv de inadmisibilitate este și acela că, revizuientul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.. Pentru a se putea invoca acest motiv și a se analiza dacă cererea de revizuire este admisibilă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să se bazeze pe un înscris probator nou care să nu fi fost folosit în procesul de fond – în cazul de față este vorba despre un mijloc de probațiune, respectiv un raport de expertiză utilizat într-un proces supus cenzurii instanței și care nu are forța probantă pe care revizuientul dorește să o facă, raportul conținând nenumărate inadvertențe și opinii de specialitate nereale, nefondate și netemeinice, fiind contestat prin obiecțiuni.
O altă condiție este ca înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită. Înscrisul prezentat nu a existat nici la data judecății în fond și nici în recurs.
Un alt motiv este ca înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții – nici această condiție nu este îndeplinită.
În concluzie, solicită să se constate că nici una dintre condiții nu sunt îndeplinite, motiv pentru care solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă. Depune note scrise și solicită cheltuieli de judecată.
Consilierul juridic al intimatei ISC solicită admiterea excepției și respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă pentru aceleași motive susținute de apărătoarea intimatei N. R..
Curtea reține cauza pentru a se pronunța asupra admisibilității cererii de revizuire.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1023 / 12.02.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâții I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII – DIRECȚIA REGIONALĂ ÎN CONSTRUCȚII BUCUREȘTI ILFOV, și N. R., având ca obiect constatarea constate că in mod nejustificat paratul I. DE S. ÎN CONSTRUCȚII – DIRECȚIA REGIONALĂ ÎN CONSTRUCȚII BUCUREȘTI ILFOV a refuzat sa o sanctioneze pe parata N. R., pentru nerespectarea prevederilor legale privind consolidarea imobilului B2 din Bucuresti ., sector 3, respectiv, pentru incalcarea prevederilor art. 33 pct. IV lit d din legea nr. 10/1995 si art. 22 lit. a si b din Anexa nr. 4 din HG nr. 766/1997, refuz materializat in adresa nr. 417/27.06.2012 emisa de ISC (f. 9).
Tribunalul a reținut că reclamantul a adresat paratului ISC o cerere inregistrata sub nr. 417/09.04.2012 (f.10-11), prin care a adus la cunostinta acestuia imprejurarea a imobilului mentionat anterior, compus din doua apartamente, respectiv, din apartamentul nr. 19, aflat in proprietatea paratei N. R. si apartamentul nr. 20 aflat in proprietatea sa, necesita efectuarea unor lucrari de consolidare intrucat a fost incadrat in clasa I de risc seismic conform Notelor tehnice justificative din data de 31.01.2012 si 13.03.2012 intocmite de expertii tehnici Boldisor B. M. si C. D. (f. 15- 24).
Prin raspunsul său paratul a comunicat ca „avandu-se in vedere ca lucrarile de desfiintare, consolidare si construire extindere cladire ( apratament 20 ), din .. 18 corp B 2 sector 3, s-au executat fara autorizatie de construire, incalcandu-se astfel prevederile art. 1 alin. 1, art. 2, art. 3 alin. 1 lit. a din lega nr. 50/1991, privind autorizarea lucarilor de constructii, si in conformitate cu prevederile art. 26 alin. 1 lit. a si alin. 2 din legea nr. 50/1991, a fost sanctionat contraventional in calitate de investitor si executant prin PVCSC inregistrat la DRCBI sub nr. 86/10.04.2012 si s-a dispus si masura complementara a opririi lucrarilor de desfiintare, consolidare si construire- extindere cladire (apratament nr. 20 ), executate fara autorizatie de construire, la stadiul fizic consemnat in PVC inregistrat la DRCBI sub nr. 961/10.04.2012 si efectuarea unei expertize tehnice de catre un expert tehnic atestat care sa precizeze calitatea lucrarilor executate la cladirea din .. 18 corp B 2 apartament 20 sector 3, precum si influenta acestora asupra rezistentei si stabilitatii cladirii alaturate( apratamentul 19) de la aceeasi adresa.
Totodata ISC mentioneaza in adresa de raspuns si ca in conformitate cu rapor tul de expertiza tehnica transmis de reclamant prin posta, si inregistrat la DRCBI sub nr. 2308/08.05.2012 elaborat in data de 01.05.2012 de expertii Boldisor si C., la capitolul 4- Sinteza evaluarii si formularea concluziilor, la subcapitolul „ Descrierea lucrarilor deja executate pana la data sistarii lucrarilor reiese ca „ proprietatea corespunzatoare imobilului apartamentului 19, ramane cu sensibilitatile de risc seismic RsII, ale constructiei pe care o avea si apartamentul nr. 20 inainte de inceperea consolidarii”, iar potrivit capitolului 8 alin. 8.1 punctul 5 din Codul de proiectare seismica- Partea III- Prevederi pentru evaluarea seismica a cladirilor existente, indicativ P 100-3/2008, constructiile incadrate in clasa de risc seismic RsII „ sunt constructiile care sub efectul cutremurului pot suferi degradari structurale majore, dar la care pierderea stabilitatii este putin probabila”.
S-a reținut că afirmatiile ISC din adresa de raspuns au fost confirmate si de faptul ca reclamantul a obtinut autorizatie de construire pentru executarea lucrarilor de construire –pentru consolidare locuinta parter corp B2 . .. 18, abia la data de 04.10.2012, respectiv, autorizatia de construire nr. 896/04.10.2012 emisa de Primaria Sectorului 3 ( f. 397), desi conform procesului verbal de constatare si sanctionare contraventionala . nr._/ 10.04.2012 inregistrat la DRCBI sub nr. 86/10.04.2012, (f. 45,46), pana la data de 10.04.2012, acesta realizase deja lucrari de extindere si consolidare la cladirea situata la adresa mentionata mai sus, fara a face dovada ca acestea au fost executate in baza unei autorizatii de construire obtinute in prealabil, asa cum impune legea nr. 50/1991 rep., astfel ca instanta constata ca in mod justificat paratul ISC a luat masurile comunicate prin adresa de raspuns nr. 417/ 27.06.2012 privind oprirea executarii acestor lucrari si efectuarea unei expertize care sa precizeze calitatea lucrarilor executate la cladirea din .. 18 corp B 2 apartament 20 sector 3, precum si influenta acestora asupra rezistentei si stabilitatii cladirii alaturate( apratamentul 19) de la aceeasi adresa.
Ori, in tot acest context, generat de situatia creata de executarea lucrarilor mentionate anterior de catre reclamant, Tribunalul a constatat că in mod justificat pârâtul ISC a considerat ca nu se impune sanctionarea paratei N. R., pentru aspectele sesizate de reclamant in cererea inregistrata sub nr. 417/09.04.2012, avand in vedere pe de o parte ca nota tehnica justificativa în baza careia imobilul ar fi incadrat in clasa I de risc seismic, nu a vizat decat expertizarea apartamentul nr. 20 aflat in proprietatea reclamantului si a fost realizata la solicitarea acestuia, fara participarea ori implicarea paratei N. R. si in scopul consolidarii si supraetajari apartamentului nr. 20, astfel ca nu poate fi inlaturat caracterul pro causa al respectivei note.
Pe de alta parte, date fiind constatarile inspectorilor ISC facute la fata locului in data de 10.04.2012 si consemnate in PVCSC . nr._/ 10.04.2012 inregistrat la DRCBI sub nr. 86/10.04.2012, s-a constatat că nu se putea stabili, fara o expertiza tehnica de specialitate, în ce măsură apartamentul nr. 19 aparținând paratei N. R. necesita luarea unor masuri de consolidare si nici daca eventualele deteriorari structurale ale acestui imobil au fost produse ca urmare a deteriorarilor generate de trecerea timpului, neglijentei proprietarului sau executarii lucrarilor de construire realizate la apartamentul nr. 20 apartinand reclamantului, pentru a se dovedi ca parata N. R. se face vinovata de încălcarea dispozițiilor art. 33 din legea nr. 10/1995.
A concluzionat Tribunalul că reclamantul nu a facut dovada ca prin raspunsul dat de ISC petitiei sale, aceasta autoritate a actionat abuziv ori in afara cadrului legal ori ca i-a produs vreo vatamare, context in care a respins actiunea ca neintemeiata nefiind incalcate prevederile art. 1 alin. 1 din legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul care a criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr.684/05.02.2015 a Curții de Apel București a fost respins recursul promovat de recurentul-reclamant P. M., ca nefondat.
În esență, instanța de recurs a reținut că reclamantul nu a dovedit existența refuzului nejustificat din partea autorității pârâte de a răspunde sau a soluționa cererile, deoarece răspunsul transmis de autoritatea pârâtă sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.
Arată instanța de recurs că, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, concluziile la care a ajuns ISC sunt confirmate de probele administrate la dosarul cauzei, cum ar fi autorizație de construire pentru executarea lucrărilor de construire – pentru consolidare locuința parter corp B2 . .. 18, abia la data de 04.10.2012, respectiv, autorizatia de construire nr. 896/04.10.2012 emisa de Primăria Sectorului 3 ( f. 397), desi conform procesului verbal de constatare si sancționare contravenționala . nr._/ 10.04.2012 inregistrat la DRCBI sub nr. 86/10.04.2012, (f. 45,46), pana la data de 10.04.2012, acesta realizase deja lucrări de extindere si consolidare la clădirea supusă atenției în cauză.
S-a reținut că instanța de fond a ținut cont de hotărârile judecătorești invocate de recurent și depuse la dosarul cauzei, însă potrivit acestora Primaria Sectorului 3 a fost obligata sa emită autorizatie pentru consolidare in regim de urgenta pentru imobilul proprietatea recurentului, nefăcându-se nicio mențiune referitoare la apartamentul de la nr. 19, proprietatea pârâtei N. R..
Curtea a înlăturat poziția contradictorie a pârâtei ISC, referitoare la adresele cu nr. 2637/03.09.2012, și nr. 2636/03.09.2012, prin care li se aduce la cunoștință reclamantului și pârâtei, in calitate de proprietari ai imobilelor . încadrate in clasa I de risc seismic, sa acționeze conform O.U.G. nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, in caz contrar, fiecare isi asuma riscul si raspunderea pentru continuarea acțiunilor in vederea reducerii riscului seismic al construcției.
Aceasta deoarece din toate documentele dosarului, rezultă că apartamentul pârâtei a rămas încadrat în categoria risc seismic II, motiv pentru care nu se poate considera refuz nejustificat poziția pârâtei ISC de a da curs sancționării. Faptul că cele două apartamente dac parte din același . unitara, nu poate conduce la o altă concluzie, în condițiile în care doar apartamentul reclamantului a fost vizat de expertiza tehnică depusă la dosar.
De asemenea, poziția oscilantă a pârâtei, care potrivit unor adrese invocate în recurs ar fi recunoscut degradările intervenite la imobilul proprietatea sa, nu poate justifica schimbarea soluției pronunțate de instanța de fond, în condițiile în care, din chiar raportul de expertiza tehnica transmis de reclamant prin posta si înregistrat a DRCBI sub nr. 2308/08.05.2012 elaborat in data de 01.05.2012 de experții Boldisor si C., la capitolul 4- Sinteza evaluarii si formularea concluziilor, la subcapitolul Descrierea lucrărilor deja executate pana la data sistării lucrărilor, reiese ca: „proprietatea corespunzătoare imobilului apartamentului 19, ramane cu sensibilitățile de risc seismic Rsll ale construcției pe care o avea si apartamentul hr. 20 inainte de începerea consolidării", iar potrivit capitolului 8 alin. 8.1 punctul 5 din Codul de proiectare seismica-Partea III- Prevederi pentru evaluarea seismica a clădirilor existente, indicativ P 100-3/2008, construcțiile încadrate in clasa de risc seismic Rsll „ sunt construcțiile care sub efectul cutremurului pot suferi degradări structurale majore, dar la care pierderea stabilității este puțin probabila".
Împotriva Deciziei civile nr. 684/05.02.2015 a Curții de Apel București a formulat cerere de revizuire revizuentul P. M., invocând incidența art.322 pct.5 C.pr.civ., respectiv că după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința pârtilor.
În acest sens, arată revizuentul că prin acțiunea principala a arătat faptul ca prin sesizarea nr.417/09.04.2012, adresata I.S.C., a adus la cunoștința autorităților, necesitatea efectuării unor lucrări de consolidare la imobilul B2 din ., compus din doua apartamente (19 si 20), din care . acesta iar . către N. R., având in vedere faptul ca acesta a fost incadrat in clasa I de risc seismic conform Notelor tehnice justificative din data de 31.01.2012 si 13.03.2012, întocmite de experți tehnici Boldisor B. M. si Ciubotarii D., depuse odaia cu sesizarea, precum si ca urmare a incendiului din podul comun, care a provocat distrugeri, așa cum rezulta din Procesul verbal de intervenție nr. 164 /II.03.2012 eliberat de 1SU Dealul Spirii București.
Primăria Municipiului București a notificat parata, N. R., prin adresa nr. 2637/03.09.2012 si revizuentul, prin adresa nr. 2636/03.09.2012, pentru ca. in calitate de proprietari ai imobilelor . încadrate in clasa I tic risc seismic, sa acționeze conform O.U.G. nr. 20/1994 privind masuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, in caz contrar, fiecare isi asuma riscul si răspunderea pentru continuarea acțiunilor in vederea reducerii riscului seismic al construcției.
Prin Sentința civila nr.1919/26.06.2012 de către Tribunalul București Primăria Sectorului 3 a fost obligata sa emită autorizație de consolidare in regim de urgenta pentru imobilul din București, ..18, Corp B2, ., fiind emisa Autorizația de construire nr.896/04.10.2012 pentru lucrări de consolidare refacere locuința .> Prin Studiul geotehnic cuprinzând dezvelirea de fundație Dl si D2, tisa forajului II "201 1 si R2/201 I, planuri din anul 1957, 191 1, planșe fotografice, se constata fisuri, tasări de teren, fundație îngropata, plafoanele din trestie deteriorate, in special intre cele doua proprietăți, ., unde se alia calcanul.
Prin Sentința penala nr. 309/17.06.2013 pronunțata de către Curtea de Apel București, s-a respins plângerea paratei N. R. împotriva soluției de neincepere a urmăririi penale împotriva revizuentului in conformitate cu disp. art.10 lit. d) C.pr.civ., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.217 alin. 1 C.pr.pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective. S-a reținut ca nu au fost întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.219 alin.l C.pr.civ., având in vedere faptul ca distrugerile (daca acestea exista) nu s-au produs datorita culpei revizuentului, ci, dimpotrivă, ar fi putut fi cauzate de starea avansata de degradare a imobilului, precum si de incendiul produs in data de 12.03.2012.
Arată revizuentul că prin cererea înregistrata sub nr_/301/2012 la Judecătoria Sectorului 3, N. R. a solicitat daune revizuentului, pentru degradările produse ., prin lucrările de consolidare a . acestui proces, a fost administrata proba cu expertiza tehnica specialitatea construcții fiind depus la termenul din 12.02.2014, un raport de expertiza efectuat de ing. Niculac T., expert tehnic judiciar specialitatea "rezistenta si stabilitate pentru construcțiile civile si expert tehnic MLPAT.
Concluziile acestui raport de expertiza concorda cu susținerile revizuentului si anume ca . grave neajunsuri ca si . consolidare,
construcția . grad ridicat de vulnerabilitate. Cu alte cuvinte, . grad de risc seismic Rs I. ca si cel deținut de . consolidare si se impune intervenirea pentru înlăturarea gravelor neajunsuri.
Arată revizuentul că expertul a indicat la . degradări generalizate, tasări inegale începând de la pereții perimetrali si mergând spre centrul de greutate al construcției care au indus fisuri generalizate in cvasitotalitatea pereților, fisurarea si înclinarea pardoselilor spre exterior, dificultăți la includerea ușilor si ferestrelor. Avariile enumerate au fost provocate de tasări cauzate de natura solului de umplutura, umezirea terenului, seisme care au produs efecte cumulativ, incendiul din incinta podului comun si. in special, de vechimea si uzura construcției . ca N. R. avea obligația conform legii, chiar de la data intrării in posesie, sa identifice avariile si sa ia masuri de consolidare si remediere.
Obligațiile legale enumerate de expert conform normativelor de a-si menține in permanenta propria construcție in stare de siguranța sub avertizarea de sancționare pecuniara, administrativa si penala, sunt cele prevăzute in OG 20/1994. Legea 10/1995.
Intimata N. R. V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca inadmisibilă.
Arată intimata în apărare că art. 326 c.pr. civila restrânge judecata in revizuire când prevede ca dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiază.
În susținerea inadmisibilității arată că revizuentul a nesocotit dispozițiilor privind posibilitatea de a ataca cu revizuire decizia din recurs care nu a evocat fondul, pronunțarea fiind pe respingerea recursului.
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 322 pct. 5 C..
Arată că revizuentul indica in mod tendențios ca data a producerii înscrisului 12.02.2014, pentru a sugera existenta lui la momentul judecații cauzei, situație nereala, in condițiile in care înscrisul a fost conceput si depus ulterior judecații cauzei in recurs - la 12 02 2015 - așa cum rezulta si din extrasul parțial Ecris al cauzei extras de la Judecătoria Sector 3.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire în acord cu prevederile art. 326 alin 3 C., Curtea va reține următoarele:
Potrivit art. 322 C., pot fi atacate cu revizuire „hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul”.
Revizuentul a înțeles să promoveze cererea de revizuire împotriva Deciziei dată de o instanță de recurs, motiv pentru care, pentru a fi admisibilă cererea sa, trebuie analizat dacă prin această Decizie s-a evocat fondul.
Din actele dosarului rezultă că prin Decizia nr. 684/05.02.2015 a Curții de Apel București a fost respins recursul promovat de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr. 1023/12.02.2014 a Tribunalului București.
O hotărâre evocă fondul atunci când este dată ca urmare a unei cercetări judecătorești finalizată în fața acelei instanțe, fiind rezultatul propriei aprecieri asupra materialului probator prin raportare la dispozițiile legale incidente.
Este cazul hotărârii judecătorești pronunțată de o instanță de fond, care rămâne definitivă prin neapelare sau prin respingerea apelului, hotărârea instanței de apel prin care se admite apelul, iar instanța de control judiciar modifică hotărârea instanței de fond ca urmare a propriei aprecieri asupra situației de drept și de fapt, cu condiția ca eventualul recurs să fie respins.
Hotărârea instanței de recurs evocă fondul doar atunci când admite recursul și, în urma rejudecării, pronunță o hotărâre contrară hotărârii fondului (atunci când este suprimată calea de atac a apelului, cum este cazul de față).
Având în vedere că prin Decizia civilă nr. 684/2015 a Curții de Apel București a fost respins recursul, instanța de control judiciar menținând hotărârea instanței în fața căreia s-a evocat fondul, Curtea va constata că în recurs nu a avut loc o astfel de evocare a fondului, nefiind așadar îndeplinită o condiție esențială prevăzută de art. 322 C., pentru ca cererea să fie admisibilă.
Pe cale de consecință, Curtea urmează a constata prin raportare la dispozițiile art. 326 alin 3 C. că revizuentul a promovat calea extraordinară de atac împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, motiv pentru care cererea sa nu este admisibilă, urmând a fi respinsă în consecință.
Toate celelalte motive de inadmisibilitate invocate de intimată prin întâmpinare nu se mai impune a fi analizate, având în vedere că oricare ar fi dezlegarea instanței nu este de natură a înlătura inadmisibilitatea cererii deja constatată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul-reclamant P. M. împotriva Deciziei civile nr. 684/05.02.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/3/_, în contradictoriu cu intimații-pârâți I. DE S. IN CONSTRUCTII - DIRECTIA RGIONALA IN CONSTRUCTI BUCURESTI ILFOV și N. R., ca inadmisibilă.
Obligă revizuientul la plata către intimata N. R. V. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1000 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.
Președinte Judecător Judecător
A. P. R. I. CARPENAMER J.
Grefier
M. PADUREANU
Red/tehn A.P./ 2 ex – 02.06.2015
← Despăgubire. Sentința nr. 1327/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1667/2015. Curtea de... → |
---|