Despăgubire. Sentința nr. 1327/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1327/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 664/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1327
Ședința publică din data de 12.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale în cauza privind pe reclamantele D. D. E. și D. V. M., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – C. NAȚIONALĂ PENRU RESTITUIREA IMOBILELOR, având ca obiect despăgubire.
Dezbaterile asupra excepției au avut loc în ședința publică din 05.05.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise pe excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 12.05.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.02.2015, sub nr._, reclamantele D. D. E. și D. V. M. au chemat în judecată pe pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR– C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, solicitând instanței, în principal, obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 628.518,57 lei, actualizată la data plății, plătibilă într-o singură tranșă iar, în subsidiar, obligarea la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 628.518,57 lei actualizată, plătibilă în cele 5 tranșe anuale egale prevăzute de lege începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanța să stabilească termenele exigibilității creanței reclamantului.
Pârâta C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR a formulat întâmpinare la data de 05.03.2015, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, solicitând admiterea excepției atât cu privire la emiterea titlului de plată, cât și cu privire la plata despăgubirilor și respingerea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu aceasta.
La data de 05.05.2014, reclamantele au depus răspuns la întâmpinare prin care și-au precizat cererea de chemare în judecată în ceea ce privește cadrul procesual, înțelegând să se judece cu A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
La primul termen de judecată din data de 05.05.2015, Curtea a reținut cauza în pronunțare cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale invocată din oficiu.
La data de 12.05.2015, reclamantele au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, având în vedere următoarele argumente:
Au formulat acțiunea de obligare a A. la emiterea titlului de plată în fața instanței de contencios administrativ, având în vedere dispozițiile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.
Apreciază că durata excesivă a procedurilor administrative începute în anul 2001 în condițiile în care din anul 2008 se emite Decizia de despăgubire nr. 2561/FF/15.08.2008 care constată calitatea de persoană îndreptățită și dreptul la despăgubirea nominal menționată în această Decizie, obligă pârâta să-și respecte obligațiile impuse de Legea nr. 247/2005 în vigoare la data emiterii Deciziei de despăgubire, deci de a emite actul administrativ cerut de Legea nr. 10/2001. Nefăcând acest lucru, pârâta a încălcat principiul procesului rezonabil și prevederile art. 6 din CEDO.
Totodată, prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de plată, autoritatea pârâtă aduce atingere noțiunii de „bun” și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul adițional nr. 1 la CEDO.
Jurisprudența C. și a ÎCCJ, secția de CA, este constantă în a aprecia că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare, trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și ca depășirea (în speță) a 14 ani de la data formulării notificării pentru acordarea despăgubirilor în natură, constituie deja o încălcare evidentă a prev. art. 6 din Convenție.
Acțiunea formulată de reclamante nu se întemeiază pe dispozițiile legale prevăzute de procedura Legii nr. 10/2001, deoarece această procedură a fost epuizată deja. Reclamantele, neobținând în procedura administrativă ceea ce legea le îndreptățea, s-au adresat executorului judecătoresc în vederea executării silite a creanței constatate prin titlul executoriu reprezentant de Decizia de despăgubire. Niciun moment însă, obligația A. de a emite titlul de plată, nu a dispărut.
Decizia de despăgubire constată calitatea de persoană îndreptățită în a obține despăgubiri în cuantum de 628.518,57 lei, iar creanța lor era certă.
Scopul acestei acțiuni este de a determina pârâta să respecte obligația de emitere a titlului de plată, întrucât reclamantele sunt persoane vătămate în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, ele fiind titularele unui drept cu privire la care autoritățile publice nu le soluționează cererea într-un termen rezonabil.
Ele sunt titularele unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și deci nu li se pot pretinde să urmeze o nouă procedură judiciară pentru valorificarea aceluiași drept. Ar fi o sarcină excesivă impusă titularului unui drept de proprietate și implicit o încălcare a unui drept la un proces echitabil, garantat de art. 6 para. 1 din Convenție.
Potrivit art. X din Legea nr. 2/2013 „Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanție reședinței sale din țară sau, după caz, la instanța domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București”.
Însă reclamantele nu au contestat decizia adoptată de CCSD sau refuzul acesteia de a emite decizia, ci au solicitat obligarea A., iar nu a CCSD, întrucât nici nu are astfel de atribuții, la emiterea titlului de plată, corespunzător Deciziei de despăgubire din anul 2008.
Potrivit principiului disponibilității, părțile dispun de obiectul procesului, având libertatea de a-și exercita drepturile potrivit propriei lor aprecieri, precum și de a le decide soarta juridică, determinând în acest fel limitele acțiunii lor.
Așa cum au precizat, prezenta acțiune este întemeiată pe dispozițiile art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.
Examinând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) și art. 248 alin. (1) din Noul Cod de procedură civilă, excepția necompetenței materiale, Curtea reține următoarele:
Conform art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, „Alineatul 1 al articolului 20 din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
"ART. 20 (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia, revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București."
Conform art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, Prin „refuz nejustificat de a soluționa o cerere” se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013, față de obiectul cererii principale, având în vedere faptul că obligația de emitere a titlului de plată vizează executarea titlului de creanță- act administrativ pentru anularea căruia legiuitorul reglementează competența specială în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul: decizia adoptată de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, titlurile de despăgubire cuprinse în deciziile adoptate de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt, potrivit art. 3 lit. a teza I din Legea 247/2005- Titlul VII- „Certificate emise de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate potrivit prezentei legi și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul „Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege”.
În conformitate cu principiul simetriei actelor juridice, instanța competentă să stabilească legalitatea actului are și competenta de a cenzura actele administrative asimilate- atât refuzul de emitere a acestuia, cât și refuzul de punere în executare a actului administrativ (art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 2 alin. 1 lit. i).
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 132 C.p.civ., va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul- Tribunalului Gorj – Secția C. administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele D. D. E. și D. V. M., ambele cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „Tirdei C.”, în București, .. 57, ., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR – C. NAȚIONALĂ PENRU RESTITUIREA IMOBILELOR, sediul în București, .. 202, sector 1, în favoarea Tribunalului Gorj – Secția C. administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER,
Red. A.Ș./A.N.
2 ex./05.06.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 929/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2079/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
