Obligaţia de a face. Sentința nr. 1337/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1337/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 21626/302/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1337
Ședința publică din data de 13 mai 2015
Curtea constituită:
PREȘEDINTE: D. C. V.
GREFIER: E. Chirănuș
Pe rol, pronunțarea asupra cererii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantulT. C. în contradictoriu cu pârâții U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA și B. BUCUREȘTI, având ca obiect „obligația de a face”.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică de la 22.04.2015, desfășurarea ședinței fiind consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la datele de 29.04.2015, 06.05.2015 și 13.05.2015, când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 24.10.2013, sub nr. _, reclamantul T. C. i-a chemat în judecată pe pârâții U. N. a Barourilor din Romania și B. B., solicitând obligarea acestora să îl înscrie, fără examen, în U.N.B.R. – B. București, pe tabloul avocaților definitivi, respectiv să emită deciziile specifice de transfer în interesul legii, prin care să i se încuviințeze exercitarea profesiei de avocat, ca avocat definitiv în B. București.
În motivarea cererii sale, reclamantul a menționat că este membru al Baroului București din structura UNBR B., în calitate de avocat definitiv în temeiul Deciziei nr. 713A/24.08.2010. A dobândit calitatea de avocat în condițiile Legii nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și, pe cale de consecință, figurează pe Tabloul avocaților. A urmat procedura prevăzută de lege în vederea dobândirii calității de avocat, respectiv susținerea unui examen organizat de către barou, depunerea jurământului, înscrierea pe tabloul avocaților și a obținut cartea de identitate nr. 713A. Reclamantul a mai menționat că în mod conștient a ales să se înscrie în cadrul acestui barou, și anume baroul denumit inițial constituțional sau B., întrucât forța probantă a încheierii judecătorești din data de 30.07.2003 pronunțată în dosarul nr. 79/2003 de către Judecătoria Târgu J. i-a creat convingerea fermă că acel barou are acte de înființare. Însă, deși barourile sunt înființate, ele funcționează doar în parte, atât reclamantul cât și colegii săi având drepturi restricționate, ceea ce în mod cert conduce către necesitatea înscrierii pe tabloul avocaților tradiționali, fără formalitățile cerute neavocaților.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 32 și art. 33 din Codul de procedură civilă, art. 192 Cod de procedură civilă, art. 15 Cod civil, art. 17 alin. 1 Cod civil, art. 39 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, art. 2, art. 3, art. 4 din Codul civil, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinarea depusă la filele 47-49 din dosar, pârâtul B. București a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, în raport de dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă raportat la art. 96 pct. 1 Cod procedură civilă, competentă din punct de vedere material pentru a soluționa astfel de litigii fiind Curtea de Apel București. Pârâtul a menționat că B. București este un organ cu activitate jurisdicțională, dotat cu personalitate juridică, patrimoniu și buget propriu, constituit în temeiul legii, așadar, orice acțiune îndreptată împotriva acestuia, formulată în legătură cu obligarea de a emite acte administrative este de competența Curții de Apel București.
Pârâtul B. București a mai invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, precum și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta U. Națională a Barourilor din România a formulat de asemenea întâmpinare (f.53-57), prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, în raport de dispozițiile art. 94 alin. 1 pct. h Cod de procedură civilă. De asemenea, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția inadmisibilității acțiuni, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Reclamantul a formulat răspuns la cele două întâmpinări, solicitând respingerea excepțiilor invocate ca neîntemeiate. Cu privire la excepția necompetenței materiale, reclamantul a arătat că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să judece cererea conform art. 94 lit. h Cod procedură civilă. .
La data de 21.05.2014, a fost depusă la Judecătoria Sectorului 5 București o cerere de intervenție în interes propriu formulată de către S. L.-L., prin care acesta a solicitat obligarea pârâților U. N. a Barourilor din Romania și B. B. să îl înscrie, fără examen, în U.N.B.R. – B. București, pe tabloul avocaților definitivi. În acest sens, respectiv să emită deciziile specifice de transfer în interesul legii, prin care să i se încuviințeze exercitarea profesiei de avocat, ca avocat definitiv în B. București.
Prin sentința civilă nr. 8263/25.11.2014, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei secții la data de 07.01.2015.
Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2015, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de S. L. L..
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Deliberând asupra excepțiilor invocate de pârâți, Curtea le va respinge, având în vedere următoarele:
Nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că reclamantului i-a fost refuzată primirea în profesia de avocat, iar obiectul acțiunii îl constituie tocmai constatarea caracterului nejustificat al acestui refuz. Nu este întemeiată nici excepția lipsei de interes a acțiunii, având în vedere că folosul practic urmărit de reclamant este dobândirea calității de avocat în cadrul UNBR. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, Curtea reține că prin aceasta sunt invocate aspecte ce țin de fondul cauzei.
Analizând actele dosarului pe fondul cauzei, Curtea apreciază drept justificat refuzul pârâților de a-l înscrie pe reclamant fără examen în UNBR – B. București pe tabloul avocaților definitivi. Aceasta în condițiile în care art. 17 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 stipulează că primirea în profesia de avocat se realizează numai în baza unui examen organizat de UNBR; or, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi susținut și promovat acest examen.
Totodată, Curtea reține că în cauză nu prezintă relevanță pretinsa calitate a reclamantului de avocat în cadrul structurii auto-intitulate UNBR – B., dat fiind că Legea nr. 51/1995 nu permite dobândirea calității de avocat prin „transfer”. De asemenea, Curtea constată că dreptul de liberă asociere prevăzut de art. 40 din Constituție nu implică obligația unei structuri asociative de a primi în rândurile sale o persoană fără îndeplinirea unor condiții.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepțiile invocate de pârâți.
Respinge acțiunea formulată de reclamantulT. C., cu domiciliul în G., ., ..11, jud. G., în contradictoriu cu pârâții U. NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.5, sector 4, și B. BUCUREȘTI, cu sediul în București, ..3, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. C. VladElena Chirănuș
Red.DV/tehnored.EC/5ex.
← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1447/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 929/2015. Curtea de... → |
---|