Anulare act administrativ. Decizia nr. 313/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 3999/116/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 313
Ședința publică de la 19.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. M. C.
JUDECĂTOR - S. O.
JUDECĂTOR - PATRAȘ B. L.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant D. N. V. R. împotriva sentinței civile nr. 679/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș.” AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.01.2015, soluționând următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._, reclamantul D. V. R. (cu domiciliul în Călărași, ., județul Călărași) în contradictoriu cu pârâtul I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș." (cu sediul în Călărași, ., județul Călărași) solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. Anularea Ordinului de trecere în rezervă nr._/1 din 13.09.2011 emis de Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „B. Ș.” al județului Călărași, ca fiind nelegal și neîntemeiat;
2. Obligarea pârâtului la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii Ordinului de trecere în rezervă;
3. Obligarea pârâtului la plata tuturor drepturilor cuvenite reclamantului pentru funcția deținută, pe perioada 15.09.2011 și până la reintegrarea efectivă;
4. Obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul produs reclamantului prin emiterea actului nelegal;
5. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 679/19.04.2012 Tribunalul Călărași a respins excepția inadmisibilității cererii privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr._/I din data de 13.09.2011 emis de inspectorul șef al INSPECTORATULUI P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș.” CĂLĂRAȘI invocată de pârât.
A respins excepția lipsei procedurii prealabile formulării acțiunii în contencios administrativ împotriva ordinului de punere la dispoziție nr._/I/24.06.2011 emis de inspectorul șef al INSPECTORATULUI P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș.” CĂLĂRAȘI precum și excepția tardivității formulării cererii privind contestarea acestui ordin, invocate de pârât.
A respins excepția de nelegalitate a ordinului nr._/I/24.06.2011 emis de inspectorul șef al INSPECTORATULUI P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș.” CĂLĂRAȘI, invocată de reclamant.
A respins cererea formulată de reclamantul D. V. R. (cu domiciliul în Călărași, ., județul Călărași) împotriva pârâtului I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș.” CĂLĂRAȘI (cu sediul în Călărași, ., județul Călărași).
P. a hotărî astfel, Tribunalul Călărași a reținut următoarele:
Reclamantul D. V. R. a îndeplinit funcția de subofițer activ principal, având gradul de plutonier, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași, subunitatea L. Gară.
La data de 15.06.2011 reclamantul a fost pus la dispoziție, iar prin Ordinul nr._/I/13.09.2011 emis de inspectorul șef al ISU Călărași s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului, începând cu data de 15.09.2011, motivat de faptul reorganizării unității și reducerii unor funcții din statul de organizare al acesteia.
În drept, măsura trecerii în rezervă a reclamantului este întemeiată pe dispozițiile art. 85 alin. 1 lit. „e” din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 50 alin. (1) lit. g) teza a II a din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 600/2005, Ordinului Inspectorului General al IGSU nr._ din 11.06.2011, Ordinul Inspectorului șef nr. S/_/I din 24.06.2011 și Procesul-verbal nr._ din 05.07.2011.
În baza art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de fond și de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.
Astfel, față de caracterul și efectele pe care le determină, a fost analizată cu prioritate excepția invocată de pârât cu privire la inadmisibilitatea acțiunii reclamantului față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. l) și art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind formulată împotriva unui act de comandament cu caracter militar.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este „act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare la conducerea trupei, în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar”.
Art. 5 alin. 1 lit. b din aceeași lege prevede că „Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele de comandament cu caracter militar.”
Tribunalul a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal (deciziile nr. nr. 2391/12.06.2002, nr. 850/04.03.2002, nr._.03.2003, nr. 1141/21.03.2003, nr._/15.09.2004, nr. 532/12.02.2006), actele de comandament cu caracter militar sunt acele acte administrative ce se referă la probleme strict militare ale activității din cadrul forțelor armate, specifice organizării militare, care presupun dreptul comandanților de a da ordine subordonaților în aspecte privitoare în conducerea trupei, în timp de pace sau război, sau după caz, la îndeplinirea serviciului militar.
Orice alte acte emise de autoritățile militare, străine de necesitățile propriu-zise ale acțiunilor militare, cum ar fi și ordinele de trecere în rezervă ale militarilor, nu se circumscriu noțiunii de acte de comandament militar în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. l) din Legea nr. 554/2004, astfel că pot fi cenzurate pe calea contenciosului administrativ.
Ca urmare, va fi respinsă excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantul D. V. R..
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile formulării acțiunii în contencios administrativ împotriva ordinului de punere la dispoziție și excepția tardivității formulării capătului de cerere privitor la contestarea legalității ordinului de punere la dispoziție invocate de către pârât, tribunalul reține următoarele:
După declasificarea și anexarea la dosarul cauzei a Ordinului nr._/I/24.06.2011 emis de inspectorul șef al ISU Călărași cu privire la punerea la dispoziție în vederea încadrării sau a trecerii în rezervă a personalului menționat în anexă, reclamantul a înțeles să invoce nelegalitatea acestui ordin, pe cale de excepție, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Față de temeiul de drept invocat și precizat în fața instanței de către reclamant, tribunalul a respins excepțiile lipsei procedurii prealabile formulării acțiunii în contencios administrativ și tardivității formulării capătului de cerere privitor la contestarea legalității ordinului de punere la dispoziție, întrucât reclamantul nu a înțeles să conteste ordinul de punere la dispoziție pe calea acțiunii directe de contencios administrativ pentru a fi incidente prevederile referitoare la procedura prealabilă și termenul de contestare reglementate de art. 7 alin. 1 și 7 din Legea 554/2004.
Tribunalul a constatat că prin „concluziile scrise” depuse la dosar de către pârât la data de 11.04.2012 s-a invocat și excepția prematurității acțiunii, întrucât reclamantul a formulat plângere prealabilă anterior contestării în fața instanței a ordinului de trecere în rezervă, dar nu a așteptat răspunsul la această plângere și a introdus pe rolul instanței această acțiune.
Tribunalul nu a analizat însă această excepție, întrucât a fost invocată abia prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 11.04.2012, după închiderea dezbaterilor, în condițiile în care excepția prematurității formulării cererii poate fi invocată de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 109 alin. 3 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. S/_/1 din 24.06.2011 emis de inspectorul șef al I. pentru Situații de Urgență „B. Ș.” al județului Călărași s-a reținut că la data de 24.06.2011, inspectorul șef al ISU Călărași a emis Ordinul nr. S/_/I, prin care a dispus că începând cu data de 15.06.2011, personalul menționat în anexă, se pune la dispoziție în vederea încadrării sau a trecerii în rezervă ori în retragere.
În drept, măsura punerii la dispoziție a personalului este întemeiată pe dispozițiile art. 82 lit. „a” din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 600/2005 cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Inspectorului General al IGSU nr._ din 11.06.2011, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. I/658/2011, pct. 4 din Ordinul IGSU nr. 7093/16.06.2011, art. 3 alin. 1 din anexa la adresa IGSU nr. 7104/21.06.2011.
Sintetizând susținerile reclamantului, reiese că motivele de nelegalitate ale acestui ordin sunt următoarele:
- punerea sa la dispoziție s-a făcut printr-un act administrativ cu caracter individual emis de Inspectorul șef al ISU Călărași, persoană care nu avea atribuția și competența legală de a emite acest act administrativ;
- nu există nici un act administrativ cu caracter normativ care ar fi trebuit să fie emis de M.A.I. cu privire la punerea la dispoziție a cadrelor militare ale căror posturi se desființează, iar dacă un asemenea act există, este „sancționat cu inexistența” deoarece nu a fost publicat în monitorul oficial;
- aprobarea noilor state de organizare și organigramelor IGSU și a unităților subordonate nu s-a făcut prin hotărâre de guvern, încălcându-se astfel prevederile art. 12 alin. 2 și 4 din OUG 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative;
- ordinul de punere la dispoziție este emis la data de 24.06.2011, dar prevede că măsura se aplică începând cu data de 15.06.2011, producând astfel efecte retroactiv, contrar dispozițiilor art. 15 alin. 2 din Constituția României;
- ordinul de punere la dispoziție nu îi este opozabil reclamantului și nu putea sta la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, întrucât nu i-a fost comunicat;
- clasificarea ordinului ca secret de serviciu este contrară prevederilor art. 15 lit. e și art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.”
Excepția de nelegalitate este deci un mijloc de apărare și reprezintă o formă de control indirect a actelor administrative, putând fi ridicată numai pentru actele administrative de care depinde soluționarea litigiului pe fond.
Ordinul de punere la dispoziție nu este act administrativ prin natura lui, iar instanța, la analizarea excepției de nelegalitate, este obligată să verifice cu prioritate natura juridică a actului supus analizei pe cale indirectă, respectiv a excepției de nelegalitate, deoarece art. 4 din Legea 554/2004 condiționează instanța ca anterior analizării legalității actului să verifice natura lui juridică, având în vedere că pe calea excepției de nelegalitate pot fi atacate numai actele administrative care produc de sine stătător efecte juridice, în sensul nașterii, stingerii ori modificării unor raporturi juridice.
Natura juridică a acestui ordin este acea de act preparator (premergător) emiterii ordinului de trecere în rezervă, iar potrivit art. 18 din Legea 554/2004, actele preparatorii pot fi supuse analizei de legalitate în fața instanței de contencios administrativ numai odată cu actul administrativ atacat pe fond.
Pe fondul cauzei s-a reținut că motivele de nelegalitate și netemeinice a ordinului de trecere în rezervă invocate de către reclamant sunt, în esență, următoarele:
În primul rând, reclamantul invocă faptul că acesta nu cuprinde motivele detaliate ale măsurii trecerii în rezervă; nu a existat un act legal de punere la dispoziție; trecerea în rezervă s-a făcut printr-un act administrativ cu caracter individual emis de Inspectorul șef al ISU Călărași, persoană care nu avea atribuția și competența legală de a lua o astfel de măsură,
În al doilea rând, se invocă faptul că reorganizarea unităților și reducerea unor funcții din statul de organizare al unităților din subordinea Ministerului Administrației și Internelor este nelegală, întrucât nu a fost stabilită printr-o hotărâre emisă de Guvernul României, singura autoritate publică competentă să stabilească structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor; că desființarea postului ocupat de reclamant nu a fost legală (ordine MAI nepublicate în M.Of., încălcarea art. 12 alin. 2 și 4 din OUG 30/2007); că nu s-a respectat procedura concedierii impusă de Legea 54/2003 cu privire la concedierea pentru motive ce nu țin de persoana salariatului.
De asemenea, se invocă faptul că I. pentru Situații de Urgență „B. Ș.” al județului Călărași nu a respectat prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 129/23.06.2011 publicat în M. Of. nr. 448/ 27.06.2011 privind aprobarea Procedurii - cadru privind organizarea si desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul MAI; precum și modul arbitrar de stabilire și apreciere a criteriilor de departajare a personalului;
Tribunalul a privit ca neîntemeiate aceste critici pentru următoarele considerente:
Examinând copia Ordinului nr._ din 13.09.2011, tribunalul a constatat ca acest act administrativ a fost emis în temeiul art. 85 alin. 1 lit. e din legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Legea – cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 50 alin. 1 lit. g teza a II a din Ordinul MAI nr. 600/2005, Ordinul inspectorului general al IGSU nr._/11.06.2011, Ordinul Inspectorului șef nr. S/_/I din 24.06.2011 și procesul – verbal nr._/05.07.2011.
Totodată, a constatat că în cuprinsul ordinului de trecere în rezervă sunt precizate motivele care au dus la luarea măsurii de trecere în rezervă a reclamantului și anume reorganizarea unității și a reducerii unor funcții din ștatul de organizare al unității, precum și datorită imposibilității încadrării în alte funcții sau unități, așa încât criticile privind neîndeplinirea condițiilor formale ale ordinului de trecere în rezervă sunt nefondate.
Tribunalul a reținut, de asemenea, că I. General pentru Situații de Urgență a fost înființat prin HG nr. 1490/09.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care la art. 23 alin. 2 prevede că ”Până la data finalizării procesului de demilitarizare, stabilită potrivit legii, personalul militar mutat/transferat în interesul serviciului, în condițiile alin. (1), beneficiază de drepturile și îi revin obligațiile specifice, prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă personalului militar din sistemul ordinii publice.”
Prin urmare, având calitatea de angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”B. Ș.” din Călărași și gradul de plutonier, reclamantului D. V. R. îi sunt aplicabile prevederile specifice cadrelor militare cu privire la nașterea, modificarea și stingerea raporturilor de serviciu.
De reținut că Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare este actul normativ ce reglementează îndatoririle, drepturile și libertățile cadrelor militare, precum și trecerea în rezervă sau direct în retragere a acestora.
Astfel, punerea la dispoziție este reglementata de art. 4 si 82 din Legea nr. 80/1995 și reprezintă situația provizorie în care se afla cadrul militar în vederea încadrării sau trecerii în rezerva ori în retragere. În această perioadă, personalul pus la dispoziție primește drepturile salariale corespunzătoare cadrelor militare în activitate și desfășoară activitățile dispuse de către comandații de unitate.
Competența de emitere a acestor ordine de punere la dispoziție, precum și a ordinelor de trecere în rezervă, revine comandaților unităților militare, în temeiul Ordinului M.A.I. nr. 600/2005, care prevede la art. 49: ”Comandanții (șefii) unităților militare numesc, definitivează, împuternicesc și eliberează din funcție, suspendă si pun la dispoziție personalul din structurile subordonate care nu se regăsește în competența superioară”, iar la art. 50 alin. (1) lit. e): ”Comandanții (șefii) unităților militare aprobă pentru personalul din competență chemarea sau rechemarea în activitate a maiștrilor militari și subofițerilor, precum și încadrarea din sursă externă a acestora ".
Cum reclamantul avea gradul de plutonier, rezultă că emiterea ordinelor de punere a sa la dispoziție și trecere în rezervă erau de competența comandantului unității, respectiv a inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”B. Ș.” din Călărași, și în nici nu caz nu erau atributul ministrului Administrației și Internelor, așa cum susține reclamantul.
Tribunalul a mai reținut că potrivit art. 1 și 7 din HG nr. 1490/09.09.2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu modificările ulterioare, I. General pentru Situații de Urgență este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, având în subordine serviciile de urgență profesioniste, organizate ca inspectorate pentru situații de urgență județene și al municipiului București, cu personalitate juridică.
Art. 17 alin. (3) din aceeași hotărâre prevede în mod clar că „Statul de organizare (statul de funcțiuni) al Inspectoratului General se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor.”, iar art. 22 stipulează că „Numărul de posturi pentru I. General pentru Situații de Urgență se stabilește prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative” și se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative și unităților din subordinea sa.
D. urmare, apare ca neîntemeiată afirmația reclamantului cu privire la necesitatea emiterii unei hotărâri de guvern privind reorganizarea unităților și reducerea unor funcții, cu atât mai mult cu cât art. 3 din H.G. nr. 416/2007 prevede că ministrul administrației și internelor este cel ce stabilește structura organizatorică a unităților proprii ministerului: „Ministrul internelor și reformei administrative stabilește structura organizatorică a unităților proprii ministerului și poate înființa, disloca și desființa și alte unități, institute, ateliere de reparații sau producție similare, subordonate ministerului, până la nivel de birou, serviciu, sector, direcție operativă, batalion inclusiv, în limita posturilor și a fondului de salarii aprobate.”
Este de reținut și faptul că M.A.I. a emis Ordinul nr. I/658/10.06.2011 prin care s-a dispus reorganizarea Inspectoratului general pentru situații de urgență și a unităților subordonate acestora, fiind emisă ulterior și HG nr. 656/2011 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică și efectivele Ministerului Administrației și Internelor, care prevede la art. V că „Încadrarea personalului în numărul de posturi finanțat în anul 2011 și pe noile funcții, stabilirea drepturilor salariale aferente, precum și încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă, ca urmare a reorganizării potrivit prezentei hotărâri, se fac cu respectarea termenelor și a procedurilor legale, aplicabile fiecărei categorii de personal.”
Pe cale de consecință, la data de 15.06.2011, odată cu . noului stat de organizare, în vederea realizării procesului de reorganizare a I.G.S.U., personalul I.S.U. „B. Ș.” Călărași a fost pus la dispoziție.
Reorganizarea I.G.S.U. și a unităților subordonate s-a realizat pentru încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din M.A.I. pentru anul 2011, conform anexei nr. 3/19/06 din Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 și ordinului MAI nr. I/658/10.06.2011, fiind astfel nefondată susținerea reclamantului cu privire la desființarea nelegală a postului pe cale îl ocupa.
Pe de altă parte, Ordinului nr. S/_/1 din 24.06.2011 a fost aplicat întregului personal operativ al IGSU, care ulterior a fost supus unei selecții pe bază Metodologiei emisă de Inspectorul General al IGSU sub numărul 7104/21.06.2011.
Nici afirmația reclamantului că I. pentru Situații de Urgență „B. Ș.” al județului Călărași nu a respectat prevederile Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 129/23.06.2011 publicat în M. Of. nr. 448/ 27.06.2011 privind aprobarea Procedurii - cadru privind organizarea si desfășurarea examenului pentru departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul MAI nu poate fi reținută, deoarece acest ordin se aplică numai categoriilor de personal cărora le sunt incidente prevederile art. 100 alin 3 din Legea 188/1999, respectiv funcționarilor publici și polițiștilor (art. 78 din Legea nr. 360/2002 privind statul polițiștilor).
Prin urmare, având în vedere actele normative anterior evocate privind modul de înființare și organizare a IGSU, personalului din cadrul acestei instituții îi sunt aplicabile prevederile cuprinse în „Metodologia privind organizarea și desfășurarea selecției personalului în vederea numirii în funcție ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituțională la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență", conform Ordinului Inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nr. 7104 din 21.06.2011.
Afirmația reclamantului privind modul arbitrar de stabilire și apreciere a criteriilor de departajare a personalului nu este susținută de nici o probă. Dimpotrivă, din cuprinsul procesului verbal nr._ din 30.06.2011 întocmit de Comisia de evaluare sunt evidențiate criteriile de evaluare, modalitatea de votare, motivația comisiei pentru acordarea unui anumit număr de puncte, precum și faptul că la stabilirea punctajului pentru fiecare criteriu s-a avut în vedere și situația prezentată de comandatul de subunitate.
Tribunalul a privit ca nefondată și critica referitoare la faptul că punerea sa la dispoziție și trecerea în rezervă s-a realizat pe baza unor acte normative inexistente, pe o procedură de necomunicare a actului administrativ individual de punere la dispoziție și cu nerespectarea dispozițiilor din Legea 53/2003, pentru următoarele argumente:
Faptul că anumite ordine ale inspectorului general al IGSU nu au fost publicate în Monitorul Oficial nu atrage nulitatea absoluta a Ordinului de punere la dispoziție și respectiv de trecere în rezervă, deoarece acele ordine ale inspectorului general au caracter clasificat, conform art. 17 din Legea nr. 182/2002, iar potrivit art. 11 alin. 2 lit. b din Legea nr. 24/2000 nu există obligația publicării în Monitorul Oficial.
În privința necomunicării ordinului de punere la dispoziție, instanța a reținut că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ nu prevede în mod expres o anumită modalitate de comunicare a actului administrativ. Singura sancțiune pentru necomunicarea legală a actului administrativ o reprezintă, în situația în care actul a fost executat, prelungirea termenului legal de exercitare a cererii de revocare la organul emitent sau a plângerii la instanța de contencios administrativ.
În privința nerespectării dispozițiilor Codului muncii, Tribunalul, având în vedere trăsăturile caracteristice ale raporturilor juridice contractuale de muncă ale personalului din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, dar și prevederile actelor normative anterior arătate, care stipulează că aceștia sunt asimilați funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea pe baza raportului de muncă fundamentat pe dispozițiile Statului cadrelor militare (Legea nr. 80/1995), apreciază că munca acestora se desfășoară în temeiul unui raport contractual, asemănător ca în cazul salariaților.
În acest sens, s-a reținut că de regulă, desființarea nu vizează posturi unice, ci mai multe posturi de muncă ale celor ce exercită aceleași funcții sau meserii, cum este și în prezenta cauză, singurele condiții impuse de lege pentru luarea măsurii de încetare a raportului de serviciu pentru motive ce nu țin de persoana vizată fiind existența unei restrângeri de activitate reale și efective.
Este adevărat că, de principiu, angajatorul are deplină libertate în procesul de selecție a personalului în situațiile în care intervine măsura restrângerii de activitate, instanța neavând competența de a se pronunța asupra oportunității menținerii unor salariați în detrimentul altora. Când însă au fost edictate norme care stabilesc anumite reguli de selecție, instanța este abilitată să verifice respectarea acestora.
Aceasta cenzură a instanței nu mai are caracterul unei cenzuri de oportunitate, ci îmbracă forma unei cenzuri de legalitate.
În speța dedusă judecății, Tribunalul a reținut că în instituția pârâtă a avut loc un amplu proces de restructurare, reorganizarea I.G.S.U. și a unităților subordonate realizându-se, astfel cum s-a arătat anterior, pentru încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din MAI pentru anul 2011, conform anexei nr. 3/19/06 din Legea nr. 286/2010 a bugetului de stat pe anul 2011 și ordinului MAI nr. I/658/10.06.2011, fiind stabilită și metodologia de evaluare a personalului vizat de măsurile de restructurare.
Așadar, desființarea postului ocupat de reclamant a avut un caracter real, efectiv și serios, fiind suprimat din structura angajatorului, instanța neconstatând motive de nelegalitate a modalității de selectare a personalului față de care a fost luată măsura trecerii în rezervă.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins cererea reclamantului D. V. R. privind anularea ordinului de trecere în rezervă și, pe cale de consecință, au fost respinse și capetele de cerere accesorii, privind reintegrarea reclamantului în funcția deținută, plata tuturor drepturilor cuvenite reclamantului pentru funcția deținută, pe perioada 15.09.2011 și până la reintegrarea efectivă, plata sumei de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul-reclamant D. N. V. R. care a arătat în esență că în mod nelegal și nefondat instanța de fond a reținut că reducerea efectivelor Ministerului Administrației și Internelor se poate face prin ordin al Ministrului Administrației și Internelor și nu prin hotărâre a Guvernului României. Instanța de fond interpretează greșit și neîntemeiat prevederile OUG 30/ 2007 și HG 416/ 2007. Reducerea (desființarea) prin Ordin al Ministrului Administrației și Internelor, a posturilor de natura celui ocupat și în continuare aprobarea noilor state de organizare și organigrame ale IGSU și a unitățile subordonate IGSU, punerea la dispoziție și trecerea în rezervă a sa sunt nelegale întrucât au fost efectuate cu încălcarea prevederilor art. 12 alin. 2 și 4 din OUG nr. 30/ 2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative aprobată cu modificări și completări prin Legea 15/ 2008.
Recurentul apreciază că interpretarea corectă și logică a acestor prevederi legale este în sensul că efectivele MAI (adică numărul de persoane care ocupă posturi în MAI și în unitățile subordonate) sunt aprobate prin hotărâre de Guvern (art. 12 alin. 2) iar Ministrul poate reglementa situația unităților și subunităților (înființare, desființare, dislocare) în limita posturilor aprobate și a fondurilor bănești alocate, limita posturilor fiind stabilită și aprobată prin hotărâre a Guvernului. HG nr. 656/ 2011 pe care o invocă instanța de fond nu stabilește efectivele MAI și a unităților subordonate și nu modifică HG 416/ 2007 sub aspectul stabilirii efectivelor MAI și a unităților subordonate ci doar a înființat în cadrul MAI Departamentul Schengen, afaceri europene si relații internaționale. Punerea la dispoziție si trecerea sa în rezervă s-a făcut printr-un act administrativ cu caracter individual emis de Inspectorul șef al ISU Călărași, persoană care nu avea atribuția și competența legală de a emite aceste acte administrative și de a lua aceste măsuri întrucât nici un act administrativ cu caracter normativ nu îi permite luarea acestor măsuri. Nu există nici un act administrativ cu caracter normativ care ar fi trebuit să fie emis de Ministerul Administrației și Internelor, care să prevadă punerea la dispoziție a cadrelor militare ale căror posturi se desființează și care să fi fost publicat în Monitorul Oficial al României pentru a produce consecințe juridice.
Intimata a depus întâmpinare prin care a motivat în sensul:
■Constatării legalității ordinului de trecere în rezervă emis de Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "B. Ș." al județului Călărași;
■Respingerea cererii reclamantului de reintegrare în funcția deținută anterior emiterii Ordinului de trecere în rezervă;
■Respingerea cererii accesorii de plată a tuturor drepturilor bănești cuvenite pentru funcția deținută, pe perioada 15.09.2011 și până la reintegrarea efectivă;
■Respingerea cererii de acordare, cu titlu de despăgubiri morale, a sumei de 30.000 lei;
■Respingerea excepției de nelegalitate a ordinului nr. S/_/1 (declasificat) din 24.06.2011, emis de Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "B. Ș." al județului Călărași.
Examinând actele dosarului, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Recurentul este una din zecile de ofițeri operativi din cadrul ISU Călărași car au fost puși la dispoziție începând cu data de 15.06.2011. Mulți dintre aceștia au intentat acțiuni și căi de atac cu aceleași motive, incluzând aceeași excepție de nelegalitate a Ordinului nr. S/_/1 din 24.06.2011 emis de inspectorul șef al I. pentru Situații de Urgență „B. Ș.” al județului Călărași.
Primul motiv de recurs invocat vizează organul competent să emită actul prin care se dispune reducerea efectivelor Ministerului Administrației și Internelor, recurentul susținând că acesta ar fi Guvernul, prin emiterea unei hotărâri, iar nu Ministrul Administrației și Internelor.
Curtea constată că potrivit art. 12 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor:
„(1) Ministerul Internelor și Reformei Administrative are în structură, în subordine sau, după caz, în coordonare aparatul central, unitățile subordonate acestuia, organe și unități centrale de specialitate, unități teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum și alte componente constituite în condițiile legii ca instituții civile sau militare.
(2) Structura organizatorică și efectivele Ministerului Internelor și Reformei Administrative se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Încadrarea unităților pe categorii, organizarea, funcționarea și dotarea acestora se aprobă prin ordin al ministrului.
(4) Ministrul internelor și reformei administrative, pe baza consultării Colegiului ministerului, poate înființa, desființa, disloca și redisloca unități, până la eșalonul brigadă, exclusiv, servicii, secții, birouri, compartimente și subunități, în limita posturilor aprobate și a fondurilor bănești alocate.
(5) Ministrul internelor și reformei administrative stabilește, prin ordin, conducătorii unităților și subunităților care au calitatea de ordonator de credite.
(6) Direcțiile generale/direcțiile din aparatul central al Ministerului Internelor și Reformei Administrative coordonează, controlează și monitorizează, potrivit competențelor în domeniul de activitate, modul de aplicare a prevederilor legale de către structurile prevăzute la alin. (1).
(7) În cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative funcționează Corpul Național al Polițiștilor, persoană juridică de drept public, ale cărui atribuții sunt stabilite prin lege”.
Însă, față de obiectul Ordinului nr. I/658/2011, Curtea are în vedere și dispozițiile H.G. nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare și a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Așa fiind, observând Regulamentul de organizare și funcționare al IGSU, respectiv disp. art. 17 alin. 3, Curtea reține că potrivit acestui temei legal „Statul de organizare (statul de funcțiuni) al Inspectoratului General se aprobă prin ordin al ministrului administrației și internelor”.
Conform disp. art. 22 din același act:
„(1) Numărul de posturi pentru I. General pentru Situații de Urgență se stabilește prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.
(2) Numărul de posturi stabilit în condițiile alin. (1) se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative și unităților din subordinea sa”.
Rezultă, deci, fără echivoc, că organigrama, statul de organizare și în final lista cu posturile repartizate IGSU și unităților subordonate acestuia se stabilește/se aprobă prin ordin al administrației și internelor, condiție îndeplinită în speță, astfel cum rezultă din obiectul și aspectele normate de Ordinul nr. I/658/2011.
În ceea ce privește împrejurarea că numărul de posturi pentru I. General pentru Situații de Urgență se asigură cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Internelor și Reformei Administrative și unităților din subordinea sa, iar structura organizatorică și efectivele MAI sunt stabilite conform HG nr. 416/2007, Curtea apreciază că și această condiție de legalitate este respectată.
Prin al doilea motiv de recurs, recurentul a invocat inexistența OMAI nr. 600/2005 având în vedere nepublicarea sa în Monitorul Oficial, iar pe cale de consecință lipsa atribuției Inspectorului șef ISU Călărași de a dispune punerea sa la dispoziție și trecerea în rezervă.
Referitor la aceste susțineri, Curtea constată că potrivit art. 28 alin. 3 din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, aprobat prin HG nr. 50/2005, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 600/2005, „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României, partea I, dacă legea nu dispune altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională.”
Susținerea recurentului să această prevedere contravine dispozițiilor art.10, 11 din Legea nr.24/2000, republicată și că ar trebui înlăturată în baza principiului priorității actului cu forță juridică superioară este greșită.
Astfel, se reține că Legea nr.24/2000 nu reglementează exhaustiv regimul publicării actelor normative în Monitorul Oficial al României, una dintre situațiile derogatorii fiind prevăzută chiar în partea finală a art.108 alin.4 din Constituția României, articol menționat în preambulul HG nr. 50/2005, potrivit cu care „Hotărârile cu caracter militar se comunică numai instituțiilor interesate”, ceea ce este unanim admis că are semnificația nepublicării lor în Monitorul Oficial.
Dispoziția constituțională menționată are dublă funcționalitate în sensul că, pe de o parte, consacră o excepție de la regula publicării hotărârilor de guvern în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte, consacră principiul nepublicării actelor administrative cu caracter militar, aspect ce va fi dezvoltat în continuare. Aici trebuie precizat și faptul că textul constituțional nu impune ca întreg actul normativ să prezinte caracter militar, fiind suficient și un caracter parțial militar, conform principiului ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus. Totodată, se observă că dispoziția constituțională se aplică direct hotărârilor de guvern, nefiind necesară vreo normă legală intermediară, atât în ceea ce privește hotărârile cu caracter militar, cât și în ceea ce privește hotărârile care reglementează problematica publicării primelor, precum HG nr.50/2005.
Rațiunea extinderii nepublicării la toate actele administrative cu caracter militar este impusă de argumentul a fortiori, fiind evident că în situația în care caracterul militar exclude de la publicare actele administrative de cea mai mare importanță pentru opinia publică, cu atât mai mult el ar trebui să le excludă de la publicare pe cele mai puțin însemnate.
Totodată, existența neîndoielnică, a principiului nepublicării actelor administrative cu caracter militar se întemeiază pe regula accesorium sequitur principale, fiind obligatorie cel puțin nepublicarea actelor cu forță juridică inferioară emise în baza unor hotărâri de guvern cu caracter militar.
De asemenea, deși art.28 alin.3 din Regulamentul aprobat prin HG nr.50/2005 nu menționează expres, caracterul militar al ordinelor, instrucțiunilor și al celorlalte acte cu caracter normativ la care se referă, se subînțelege, deși nu este exclus ca emitentul să fi dat o interpretare extensivă termenului „militar” utilizat de textul constituțional, în sensul de structură puternic ierarhizată, cum sunt cele din domeniul de apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aplicarea principiului nepublicării actelor administrative cu caracter militar a avut loc în mod constant în rândul instituțiilor de profil, sens în care menționăm, cu titlu de exemplu, actele indicate prin Ordinul nr.M.26 din 6.03.2009 al ministrului apărării naționale publicat în Monitorul Oficial nr.187/25.03.2009, respectiv: ordinele ministerului apărării naționale nr.M85/2003, M 113/2006, M 152/2006, M 146/2003 și M 70/2000.
În speță, caracterul militar, cel puțin parțial, al OMAI nr.600/2005 este evident, în condițiile în care, potrivit art.1 din acest ordin, reglementează și unele raporturi de serviciu în privința cadrelor militare în activitate, militarilor din cadrul MAI, astfel că nepublicarea lui în Monitorul Oficial al României este justificată din punct de vedere legal.
În situația în care prevederile art.28 alin.3 din Regulamentul aprobat prin HG nr.50/2005 reprezintă concretizarea unei dispoziții constituționale, se desprinde concluzia că nu mai subzistă argumentul reclamantului privind forța juridică superioară a dispozițiilor art.10, art.11 din Legea nr.24/2000 (versiunea în vigoare la data emiterii OMAI nr.600/2005).
Pe de altă parte, instituirea obligației de publicare a actelor normative, pentru ca acestea să fie cunoscute de toți cetățenii și să se asigure astfel îndeplinirea cerinței de accesibilitate a legii, nu se justifică decât atunci când actul normativ în discuție este de aplicabilitate generală, vizând o problemă de interes public, o asemenea ipoteză neregăsindu-se în cazul Ordinului nr. 600/2005, care vizează doar o anumită categorie profesională și activitatea desfășurată de aceasta, având așadar un domeniu limitat de aplicare.
Prin urmare, observând că Ordinul MAI nr. 600/2005 este în vigoare și produce efecte juridice, la art. 49 stabilind „Comandații (șefii) unităților militare numesc, definitivează, împuternicesc și eliberează din funcție, suspendă și pun la dispoziție, personalul din structurile subordonate care nu se regăsește în competență superioară”, iar conform art. 50 alin. 1 lit. g) „Comandații (șefii) unităților militare aprobă pentru personalul din competență: (…) înaintarea în grad, la termen, trecerea în rezervă sau direct în retragere a maiștrilor militari și a subofițerilor”, precum și împrejurarea că recurentul ocupa un post de subofițer, Curtea constată că Inspectorul șef al ISU Călărași avea competența legală de a dispune punerea la dispoziție a recurentului și trecerea sa în rezervă.
Cu privire la inexistența unui temei legal pentru punerea recurentului la dispoziție, Curtea reține că luarea acestei măsuri în situația reorganizării unității este prevăzută implicit de art. 82 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 80/1995 care prevede că situația ofițerilor, maiștrilor militari și subofițerilor în activitate, care sunt puși la dispoziție, se soluționează în termen de cel mult 3 luni pentru cei puși la dispoziție în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere.
În cauza de față, reorganizarea ISU „B. Ș.” Călărași rezultă din Ordinul MAI nr. I/685/2011, acesta fiind și motivul pentru care este menționat în cuprinsul ordinului nr. S/_/I/24.06.2011, iar obligația ISU „B. Ș.” Călărași de a emite ordinele de punere la dispoziție este prevăzută în adresa nr. 7093/16.06.2011 emisă de IGSU.
Totodată, Curtea reține că susținerea recurentului, conform căreia adresele nu ar reprezenta acte administrative întrucât nu poată denumirea de „ordine”, astfel cum este prevăzut de art. 14 alin. 3 din HG nr. 1490/09.09.2004, este nefondată în condițiile în care, potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 actul administrativ este definit ca reprezentând actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Așadar, rezultă că ceea ce este caracteristic și esențial pentru ca un act să fie catalogat ca fiind administrativ nu este denumirea pe care acesta o poartă, ci trebuie observat cine este emitentul, regimul de putere publică în care să fi fost emis, scopul emiterii și efectele produse, iar în raport de aceste elemente obiective, Curtea constată că adresele respective sunt acte administrative, acestea fiind emise de IGSU în regim de putere publică, în vederea organizării executării Legii nr. 286/2010 și a Ordinului MAI nr. I/658/10.06.2011.
Referitor la motivele de recurs invocate cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr. S/_/I/24.06.2011 emis de ISU „B. Ș.” Călărași, Curtea reține că măsura punerii la dispoziție a fost adusă la cunoștința personalului unității, inclusiv recurentului, prin afișare la sediul unității, lista cu personalul pus la dispoziție fiind anexă la procesul verbal nr._/30.06.2011 așa cum rezultă din dovezile depuse la dosar.
În ceea ce privește clasificarea ordinului nr. S/_/I/24.06.2011 ca fiind secret de serviciu, Curtea reține că prin art. 20 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate se instituie o anumită procedură pe care recurentul o poate urma, respectiv: „Orice persoană fizică sau juridică română poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestația va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ”.
Curtea constată că în cauza de față, recurentul nu a probat că a urmat această procedură specială, neputând susține în fața instanței de recurs că această clasificare este contrară prevederilor art. 33 și art. 15 lit. e) din Legea nr. 182/2002.
Curtea observă că art. 33 din Legea nr. 182/2002 prevede că „Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției.” Așadar, se observă că, prin ipoteză, actul administrativ clasificat ca secret de serviciu trebuie să vizeze informații destinate informării cetățenilor, iar nu informații care vizează raporturile de serviciu stabilite între ISU „B. Ș.” Călărași și recurent, așa cum este cazul în ceea ce privește ordinul nr. S/_/I/24.06.2011.
De asemenea, Curtea reține că lipsa mențiunii „personal” în cuprinsul ordinului nr. S/_/I/24.06.2011 nu ar fi de natură să atragă nelegalitatea acestui act, astfel cum a susținut recurentul.
Referitor la încălcarea principiului neretroactivității invocată de recurent, Curtea reține că acest motiv, invocat în privința ordinului nr. S/_/I/24.06.2011, care a fost atacat în speță pe calea excepției de nelegalitate (a cărei finalitate, în cazul admiterii, este doar neluarea în seamă a actului la soluționarea cererii principale), nu estei de natură să atragă admiterea excepției de nelegalitae în privința acestui act, deoarece pretinsa nelegalitate invocată (practic, o pretinsă nelegalitate parțială a ordinului în discuție) nu are legătură cu fondul acțiunii cu care a fost sesizată prima instanță, nefiind relevant pentru legalitatea ordinului de trecere în rezervă dacă punerea la dispoziție s-a efectuat, parțial, retroactiv, această problemă putând interesa doar eventuale despăgubiri pentru perioada anterioară emiterii ordinului, care, însă, nu fac obiectul acțiunii principale.
Or, potrivit art. 4 din Legea nr.554/2004, modif. și compl., excepția de nelegalitate a unui act administrativ poate fi examinată doar în măsura în care ale legătură cu fondul cauzei, condiție neîndeplinită în privința motivului în discuție.
Curtea constată, de asemenea, că în mod corect a reținut instanța de fond că Ordinul MAI nr. 129/23.06.2011 nu se aplică și personalului IGSU și a unităților subordonate în condițiile în care în preambulul acestui ordin este menționat că adoptarea sa a fost făcută în temeiul art. 100 alin. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, text de lege care se referă la funcționarii publici, în a căror categorie se înscriu și polițiștii, aceștia fiind definiți de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 ca funcționari publici cu statut special. De vreme ce cadrele militare nu sunt calificate ca fiind funcționari publici, iar Ordinul MAI nr. 129/23.06.2011, emis în baza unei norme speciale, este de strictă interpretare și aplicare, nu se poate invoca aplicabilitatea acestuia prin analogie.
Totodată, Curtea arată că Ordinul MAI nr. 129/23.06.2011 nu produce niciun efect în ceea ce privește valabilitatea Metodologiei și Procedurii anexe la adresa nr. 7104/2011 pentru argumentele expuse anterior, respectiv domeniu diferit de reglementare, astfel încât nu poate interveni caducitatea acestora din urmă.
În altă ordine de idei, Curtea observă că nici Ordinul MAI nr. 665/28.11.2008 nu este aplicabil în cauză întrucât prevederile acestuia reglementează recrutarea și selecționarea personalului în situația în care există posturi vacante. Or, în cazul de față, nu s-a pus problema existenței unor posturi vacante, ci, din contra, problema reducerii posturilor, pe cale de consecință reieșind necesitatea efectuării unei departajări a personalului în vederea încadrării în noua organigramă.
Referitor la criticile formulate de recurent cu privire la criteriile adăugate de ISU „B. Ș.” Călărași la cele prevăzute prin Metodologie, Curtea apreciază că instanța de judecată nu se poate substitui acestei instituții care are atribuții legale de evaluare și selecție a personalului, fiind cea mai în măsură să stabilească criteriile considerate a fi relevante, nefiind vorba, deci, de exces de putere. În aceste condiții, Curtea nu poate interveni asupra aprecierilor făcute de conducerea ISU „B. Ș.” Călărași cu privire la stabilirea criteriilor de departajare, precum și cu privire la modalitatea în care recurentul a fost evaluat prin prisma acestor criterii, iar Ordinul de trecere în rezervă nr._/I/13.09.2011 a fost emis în condiții de legalitate.
Pe cale de consecință, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., reținând și considerentele sentinței civile recurate, Curtea constată că recursul este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant D. N. V. R. împotriva sentinței civile nr. 679/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. P. SITUAȚII DE URGENȚĂ „B. Ș.” AL JUDEȚULUI CĂLĂRAȘI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. M. C.S. O. Patraș B. L.
GREFIER
M. I.
Red. IMC/ 2 ex.
Jud. fond S. Sevastița – Tribunalul Călărași
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 319/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 387/2015.... → |
|---|
